A fost o seara desavarsita, discreta, armonioasa, cu fior si masura, ingrediente pe cale de disparitie in societatea romaneasca. Musafirii nostri aveau aceleasi chipuri familiare, dar ochii lor straluceau altfel in aceasta seara. Pentru felul in care se raporteaza ei la Romania de azi, Alteta Sa Regala si cu mine am vrut sa le aducem un omagiu simplu. Palatul a fost gazda lor pentru doua ore si sper ca acest lucru sa se repete in viitor.

Inainte de plecare, dupa ce am facut multe fotografii, Toni Grecu, liderul grupului, a avut ideea de a face o fotografie a noastra cu cei trei “presedinti” ai Romaniei, adica membrii grupului care imita pe Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Basescu.

*La Seara Palatului Elisabeta dedicata grupului Divertis au fost prezenti Toni Grecu, Monica Anghel, Ioan Gyuri Pascu, Dorin Radu Antonesi, Silviu Petcu, Catalin Mireuta, Cristian Gretcu, Valentin Darie, Florin Lazarescu, Doru Pircalabu, Florin Viorel Constantin, Dan Paduraru, Tudor Avramut, Elena Monica Senchiu, Marius Adrian Toader, Lucian Revuic, Lucian Dan Teodorovici, Monica si Daniel Buzdugan, impreuna cu sotii, sotiile si partenerii lor.

Alteta Voastra,

Va sunt profund recunoscatoare pentru nobletea acestui gest si pentru
ca ati ales calea bucuriei de a fi impreuna cu tinerii care vor sa va
aiba in mijlocul lor. Modelul si nobletea acestui gest nu pot fi
egalate dacat de sansa ca, datorita acestui gest, un tanar roman, sau
doi, sau mai multi sa-si simta gandurile, deschiderea intelectuala,
principiile, valorile sau destinul influentat peste ani pentru ca V-a
intalnit si V-a ascultat.

Nobletea acestui gest imi intareste sentimentul (desi este deja o
convingere) ca tot ceea ce ne lipseste cu adevarat acum, noua,
romanilor, este puterea de a identifica modelul cu asteptarile noastre.
Iar atunci cand modelul se infatiseaza vederii noastre si sta in fata
asteptarilor noastre, implinindu-le, nu credem. Si gresim amarnic si
profund, tocind in noi insine propria putere de a ne bucura – crezand.
Asa cred eu ca s-a intamplat si in acest caz si, din pacate, in multi,
multi ani de cand Familia Regala ne sta noua, romanilor, langa umar,
iar noi ne sprijinim de cate un reper nesigur sau alunecam fara sa ne
sprijinim, bajbaind, nesiguri si slabiti de propriile noastre indoieli
si erori.
Va asteptam cu multa placere in mijlocul nostru.

Cu o profunda consideratie,
conf.dr. Camelia Florela Voinea

Romania, a saptea putere geografica si demografica a Uniunii Europene, are nevoie acum de loialitate, de spirit de raspundere, de generozitate, de puterea exemplului personal, tot asa ca si atunci, în 1859, cand oameni politici responsabili au avut nu numai insticte oportune, ci si viziune. Asadar, sa aprindem o lumanare si pentru oameni precum Kogalniceanu si Alecsandri, fara de care Alexandru Ioan si rolul sau istoric ar fi fost imposibil. De altfel, in toata nefericita lui poveste, domnitorul pribeag, mort in singuratate la Heidelberg, a avut totusi norocul de a fi avut prieteni. Acesta este un dar de pret. Liderii de ani nu au parte de acest dar. Romania va fi prospera si statornica prin loialitate, altruism, simt al raspunderii si prin viziunea unor oameni care stiu sa aiba prieteni.

Ceremonia militara de la Galați, in prezenta sutelor de locuitori ai municipiului, are o semnificație în plus fata de sarbatoririle din alte orase. La Galati a crescut domnitorul Alexandru Ioan, aici a avut casa parinteasca, aici au trait tatal lui, tot parcalab de Galați, si aici a trait, pana la moarte, mama lui.

Episcopul Casian, alaturi de prefect, presedintele Consiliului Judetean si de primarul municipiului, împreuna cu sute de oameni si zeci de copii, alaturi de militari si de fanfara, au participat la ceremonii. Într-o imagine frumoasa copiii, nerabdatori, au format zeci de mici hori ale unirii, înainte ca adultii sa-si dea „mana cu mana“. A fost un soare de luna mai. Oamenii pareau fericiti si emotionati si nu semanau a „roboti globalizati“, cum gasesti uneori în trenurile care leaga capitale europene.

La Casa Cuza am participat, în continuare, la o întalnire cu oamenii locului, veniti spontan sa sarbatoreasca. Mi-a placut aceasta manifestare civica, rar întalnita la noi. Galatenii au si spontaneitate si deschidere, nu numai ospitalitate. În plus, „destinul confluentelor“ se simte chiar si azi, dupa atatea decenii de izolare. Confluente etnice, de confesiune, culturale, lingvistice, de traditii, militare, politice si, mai ales, economice. La plecarea de la Casa Cuza, doua femei tinere au venit cu cosuri cu mere si covrigi, impartind musafirilor si spunand: „Sa fie de sufletul lui Alexandru Ioan“!

Un mare avantaj european al locului este pastrarea aproape intacta a orasului vechi, din centru. Zeci de strazi pastreaza aproape 100% casele negustorilor de sfarsit de secol XIX si început de secol XX, ceea ce va putea fi, în numai 5-10 ani, un tezaur cultural si turistic. Ele nu sunt inca renovate, nici folosite la standardele si cerintele Europei mileniului III, dar nu sunt departe de acest statut.

Astazi nu am avut timp sa merg la vreun Colegiu National sau liceu, dar am mers la o întalnire cu Prea Sfintia Sa Casian, Episcopul Dunarii de Jos, cu care am evocat o serie de proiecte pentru anul în curs.

Am avut parte de o frumoasa primire din partea oamenilor si, daca aceste randuri ar ajunge sub ochii cuiva care a participat la sarbatoarea de astazi, as fi bucuros.

*La ceremonia militara de la Galati, AS Principele Radu a rostit urmatoarea alocutiune:

“În anul 1858, în luna august, un ziarist din Romania pe care îl chema Boerescu, a scris într-un cotidian national al acelor vremi următoarele cuvinte: Europa ne-a ajutat, acum este randul să ne ajutăm noi însine.

În acest moment însorit de ianuarie 2007, cuvintele lui sunt mai valabile decat oricand. Romania este a saptea tară a Uniunii Europene, ea are nevoie să fie prosperă si statornică. Aceste două valori trebuie atasate celorlalte valori pe care le respectăm în cadrul organizatiilor în care am intrat. Pentru aceasta este nevoie de loialitate, de puterea exemplului personal, de generozitate, de rolul modelelor si de patriotism asa cum arată el în mileniul al III-lea.

Asadar, fără să vrea, ziaristul anului 1858 a scris de fapt o frază pentru anul 2007. Acum este momentul să ne ajutăm noi însine si nu găsesc cuvinte suficiente ca să vă spun cat de mult cred că este important ca Romania să aibă parte, de aici încolo, de loialitate asa cum a dat-o ca exemplu pentru eternitate principele Alexandru Ioan I”.

Domnule Comsa,

Raspunsul d-voastra la e-mailul meu a fost o bucurie, motivul fiind faptul ca nu ma asteptam sa primesc raspuns fiind obisnuita cu “chestiile de fatada”. Oricum, stiu ca Principele a fost in Alba si Deva insa ma gandeam ca un program sustinut de vizite nu ar strica deoarece ar cadra foarte bine cu momentul atat de important al integrarii europene, subiect asupra caruia Dansul are o directa implicatie.

Am o propunere pe care am disutat-o de mai multe ori cu prietenii, anume ca Majestatea Sa sa candideze la Presedentia Romaniei, sau ca in cazul fostului prim -ministru bulgar, Simeon, sa se formeze un partid condus de dansul si care sa ne reprezinte in Parlament. In momentul de fata suntem dezamagiti de intreaga clasa politica, iar de aici apar probleme – ce oferta o sa avem din partea politicienilor la viitoarele alegeri – pentru ca fara oferte clare si prin care ne vom da seama ca vom avea altceva,imi pare rau sa o spun dar nu cred ca vom mai vota. Pe de alta parte, analizand evenimentele putem observa ca oamenii dezorientati recurg la solutii nu tocmai fericite, -anume ascensiunea formatiunilor de extrema dreapta (cazul Vadim si Becali)-, chiar nu ne dorim asa ceva pentru ca extremele nasc extreme.

Solutia ar putea veni din parte Principelui, prin actiunile mai sus-sugerate ca mod de a scapa de “zilele dreptatii absolute de maniera extremista”. Avem nevoie de siceritate, bun-simt si onoare. Nu mai avem nevoie de “curajul de a fura, mintii sau jigni”.

Va multumesc, dorindu-va toate cele bune,

Mihaela Candea

Slujba din noaptea de 31 decembrie, de la biserica din Nicula, unde am sarbatorit Anul Nou, a fost scurta, cu cântece si o multime de oameni, toti timizi, tacuti si primitori ca nicaieri altundeva. Un fel de ospitalitate demna, neafisata. Ma gândesc la contrastul dintre aceasta sarbatoare si zgomotul din pietele marilor orase. Ambele sunt parti ale României.
Desi jurnalul priveste zilele de dupa 1 ianuarie, ma voi intoarce putin in timp, la zilele dinainte de Anul Nou, pentru a povesti pelerinajul nostru. Este, poate, cel mai potrivit fel de a incepe acest blog. Cu o poveste de la tara, din Europa…
Pe 28 decembrie plecam spre Cluj. Ne oprim lânga Sebes la Rahau, unde vedem o fabrica de pielarie si câteva camere de pensiune, plus un mic grajd cu 16 cai, printre care patru mânji. Seara ajungem la Cluj, unde luam cina privat. A doua zi va începe turneul prin satele de pe valea Bistritei si Somesului. Suntem frumos primiti la pensiunea Serena, alaturi de oras.

Parintele Macarie, calugar ortodox, tanar istoric, este unul din discipolii Mitropolitului Bartolomeu. El ne-a însotit în întreaga zi de 29 decembrie, pe valea Bistritei. Absolvent al unei universitati din Anglia, parintele Macarie a fost o gazda discreta si generoasa, facând din fiecare moment al zilei o experienta plina de întelesuri. Am început în comuna Spermezeu, unde tot satul era în fata bisericii, asteptând venirea Regelui. Ca în vremurile adevarate, Regele soseste înconjurat de calareti, cu diferenta ca acum era la volanul unui Volvo S80, model 2006. Sute de oameni îi surâd, îl primesc cu iubire si admiratie, de la mic la mare. Biserica este plina de oameni, colorata de costume populare ale locului, de frescele de pe pereti si de costumatii pregatiti sa joace scena „Vihlaim“, un fel de teatru ritual pe care îl transmit din generatie în generatie. Nu stiu cum as putea convinge mai bine cititorii acestor rânduri de cât de multa substanta si valoare are lumea satului românesc.

Acum cinci-sase ani, o tânara ziarista mi-a spus pe un ton jumatate iritat, jumatate dezamagit, ca nu ar trebui sa mai declar ca voi fi prezent în satele românesti pentru a le ajuta sa construiasca poduri de legatura cu comunitatile europene, fiindca realitatea de la sat este atât de grea, atât de fara speranta, încât o astfel de apreciere publica din partea unui membru al Familiei Regale seamana cu o declaratie gratuita. Sunt de acord ca România are multe lectii de primit si ca satul românesc va fi pandit de greutati si capcane, în viitor. Totusi, as fi vrut ca tânara ziarista sa fie cu noi astazi, în satele din valea Bistritei. Sa vada ca, lânga saracie si umilinta, lânga frig si noroaie înghetate, se afla o încapatânata pastrare a traditiei, o ospitalitate miraculoasa la un popor la care nimeni nu a venit sa dea, ci numai sa ia, o anume gratie si armonie, o inocenta charisma a locului si a oamenilor. Iar tinerii cu costume populare traditionale erau toti cu telefoane mobile, facând fotografii Regelui si noua. Acesti tineri tarani vor vedea mai întâi lumea la internet si apoi vor vedea lumea. Este destul de linistitor sa stii ca jumatate din ei cunosc Europa mai bine decât taranii din Marea Britanie, Franta sau Germania.

Dupa cântarea femeilor si a copiilor, dupa teatrul ritual al barbatilor, dupa împartirea celor 100 de pachete cu cadouri de la Rege la copii, plecam la familia calugarului Macarie, unde se serveste pranzul. Toata lumea prefera tuica de prune înfierbântata la soba si dreasa cu zahar. Cartile despre Familia Regala, scoase la Humanitas, se amesteca pe masa cu lumânari din ceara de albina aprinse, cu chifle de casa, cu bucate si îndemnuri ospitaliere timide. Regina si principesele Margareta si Elena primesc în dar costume populare brodate de mama calugarului, iar barbatii primesc mici desage rosii cu sticle de tuica. Sticlele sunt de „plastic globalizat“, dar detaliul scapa privirii.

Calugarul, alaturi de alti oameni din sat, ne însoteste la un pelerinaj prin atelierele traditionale de meserii. Astfel, mergem la moara de apa, apoi la atelierul de fierarie, la cel de cojocarie si, în final, la cel de tesatorie. Totul este pastrat intact, aproape ca nu îmi vine sa cred, cei ce aici au o bogatie neatinsa a cântecelor, dansurilor, colindelor, straielor, bucatelor si mestesugurilor. Seara ajungem la Bistrita, la hotelul Codrisor, unde înnoptam, dar dezamagim gazdele cu putinatatea cinei noastre.

Suntem în ajunul lui 30 decembrie. Imi spun în minte ca destinul poate fi pus la grea încercare prin rabdare, mai ales în Romania. Cei care au produs confiscarea bunurilor oamenilor nevinovati si au instalat regimul comunist au disparut, copiii lor au disparut, memoria lor a disparut, iar Regele colinda sate românesti încapatânate în identitatea lor. As vrea sa fiu bine înteles! Stiu ca sunt multe de schimbat, dar mai stiu ca sunt multe de descoperit în lumea noastra. Iar noi, cei care le stim pe toate, elita europeana suficienta siesi, vom avea surprize în urmatoarele decenii; noi, cei care ignoram cresterea economica a Asiei, dupa care o dispretuim, dupa care ni se face frica de ea; noi, elita europeana care am reusit, în cinci decenii, sa transformam agricultura europeana dintr-o bogatie într-o problema; noi, care atacam credinta fiindca ne dejanjeaza cinismul inteligent si sterp; noi, care de la Paris la Londra si de la Berlin la Bucuresti suntem convinsi ca vocatia noastra este a învata pe altii, nebagând de seama ca facem grave confuzii între a cunoaste si a fi informati; noi, cei care nici nu punem piciorul în satele sud-est europene, lasând în necunoastere propriul nostru orizont, nu pe al lor. Filosofia tot ce nu cunoastem, nu exista este unul din cele mai respingatoare produse ale lumii libere de azi.

Sa ne întoarcem o clipa la aceste sate imperfecte din valea Bistritei. Nu stiu daca as putea trai acolo zi de zi, nici nu cred ca tinerii lor trebuie judecati daca pleaca, temporar sau pentru lunga vreme, din caminul bunicilor si parintilor lor. Dar ceea ce este acolo, asa stangaci si defazat, exista independent de ifosele noastre. Cineva spunea ca o batrana de la tara, prosternata în fata icoanei, face mai mult decât un laureat al Premiului Nobel. I-am cunoscut pe amândoi. Si am înteles ca omenirea are nevoie de amândoi. O spune cineva care locuieste într-un palat si care profita în fiecare zi de binefacerile premiilor Nobel.

In dimineata de 30 decembrie, la Bistrita, luam micul dejun, cafea, iaurt si fructe. Regele se întâlneste cu presa locala, apoi începem pelerinajul. La biserica din Prundu Bârgaului, sute de oameni, frumos îmbracati, asteapta cu zâmbetul pe buze si tacuti venirea Regelui. Lacasul de cult este frumos si bogat pictat si dateaza de prin 1830. Imi atrage atentia mai întâi iconostasul, negru cu auriu, masiv si nobil, un model destul de rar întâlnit. Bisericile noi au lemnaria iconostasului prea deschisa la culoare si data cu lac.

Sute de oameni, femei, copii si barbati, batrâni, sunt în fata altarului, cântând colinde. Doi copii, Nicolae si Bogdana, vin în fata noastra. Toti sunt imaculat îmbracati, inocenti si gratiosi. Cânta, în deschidere, doi batrâni, un barbat si o femeie, „Traiasca Regele“. Nu sunt corul Madrigal, dar importanta e Memoria. La ce ajuta sa fii Stradivarius, daca vioara sta în cutie timp de 60 de ani?

Plecam la preot acasa, unde alte zeci de femei, îmbracate în ilice brodate, cânta colinde. Din sosea se vad muntii, cu brazii plini de promoroaca, e frumos. Cineva întreaba, de la Realitatea TV, despre ziua de astazi. Raspund ca satul românesc da o lectie europeana de bunatate si iubire, care sunt mai importante astazi decât inteligenta si cinismul. Mai spun ca nu se putea cadou mai frumos pentru Rege, la 59 de ani de la 30 decembrie 1947, decât sa se uite la promoroaca din brazii satelor românesti, înconjurat de oameni, cu mic cu mare, cântând colinde izbavitoare de rani identitare. Desigur, declaratia nu apare la stiri, locul fiind ocupat de cu totul alte subiecte.

În chiar aceleasi zile, in care satul romanesc este sarac dar demn si cu masura, la oras se sarbatorea Ziua nationala cu unii oameni urcati in copaci, iar la Parlament puteai vedea spectacole de huliganism psihopat, pe care mass-media il premia, apoi. Taranii din Prundu Bârgaului au cavalerism si fac reverente în fata Regelui, saruta cu evlavie mâna Reginei octogenare, nascuta în Franta si care nici macar nu le împartaseste confesiunea, fiind catolica; dincolo, alesi ai poporului amenintau cetatenii cu aruncatul peste balcon. Fiecare cu instinctul lui!

De aici mergem în satul urmator. Ma impresioneaza exactitatea de ceasornic a oamenilor de aici. Nimeni nu vorbeste nici macar cu o secunda mai mult decât ar trebui, totul se face la timp, oamenii sunt discreti si prezenti, scrutatori dar buni. Au o ospitalitate înnascuta, ca un fel de mândrie, de arma, de argument filosofic. De asemenea, ilicele din piele de oaie brodate sunt o capodopera.

Cineva vine cu mâna tremurânda sa ofere Regelui o sticla de tuica într-o desaga rosie. Ma gândesc, in gluma, la beciul de la Palatul Elisabeta, unde as putea crea o biblioteca a tuicii de prune. Si a desagelor rosii cu ciucuri.

Urmatorul popas este la mânastirea Piatra Fântânele, a carei temelie a fost pusa în 1928, în timpul domniei Regelui Mihai, astazi prezent printre maicile care au, aproape toate, mai putin de 30 de ani. Luam prânzul si ne amuzam ca pestele servit la masa este adus din Grecia, iar aranjamentul de Craciun de pe usa este scris în englezeste: Merry Christmas. Vederea de acolo este formidabila; la iesire, în ceata care se lasa peste munti, totul arata ca într-un tablou suprarealist. Habar nu are suprarealismul cât de mult datoreaza granitei dintre Ardeal si Moldova!

Urmatoarea oprire este în comuna Livezile, unde primaria este plina de oameni de toate vârstele, iar un cor de femei cânta colinde de Craciun. Suntem tratati cu pâine si sare, iar colacul cu susan este atât de bun, încât bucatile rupte simbolic devin din ce în ce mai mari; procesiunea se opreste putin, fiindca pâinea de cuptor are mai mare trecere decât integrarea europeana. Cineva de la balcon, cu voce de tenor dramatic ureaza bun-venit Regelui, într-un fel care provoaca aplauze.

Încheiem ziua la hotelul de la Bistrita, unde luam cina devreme. Principesa si cu mine facem o plimbare în orasul vechi, care are aerul de burg austriac. Peste tot steaguri cu UE. Este frig, dar seara e limpede, de iarna si o multime de tineri sunt pe strada si în restaurante. Ce repede se va schimba România!

Astazi se anunta ca Saddam Hussein a fost spânzurat. Situl CNN publica imagini cu Saddam dupa executie, mai exact fotografia capului, dupa coborârea de pe streang; iar dedesubtul pozei scrie ca privitorii sunt îndemnati la discretie. Cinismul si obraznicia întrec orice masura! Sa propagi milioanelor de oameni capul unui om spânzurat si tot tu sa îi îndemni pe privitori la discretie este o bataie de joc la adresa opiniei publice.

31 decembrie este ultima zi a anului si, sper, ultima zi a ambiguitatii istorice post-decembriste. Începem cu satul Salva, unde o familie de fauritori de palarii cu pene de paun astepta în strada cu pâine si sare. Din pacate, dintr-o eroare de program, în acelasi moment trebuia sa fim la Zagra. Stam, deci, putin la Salva, apoi ajungem cu intarziere de jumatate de ora la Zagra, unde întreg satul era în asteptarea Regelui. Într-o tacere timida si politicoasa, sutele de oameni au privit cum oaspetii au intrat în biserica unde, asezati în fata altarului, copiii din sat îmbracati în straie populare au cântat câteva colinde si multi ani traiasca. Preotul a tinut o predica plina de miez, spunând în încheiere ca satul Zagra a intrat în UE cu o zi mai devreme, fiindca Regele a fost la ei.

Am luat un prânz delicios în casa parohiala, plin cu lucruri bune pregatite de preoteasa si chiar de preot. Tuica lui avea 20 de ani vechime, ceea ce îl facea mândru. Am primit de la el o sticla, pe care i-am promis ca o voi pune în biblioteca de tuica de la Palat. Nu a parut prea entuziasmat, mi-a spus: As prefera s-o beti.

Am plecat la Cluj, unde ne-am dus întâi la spital, sa-l întâlnim pe IPSS Mitropolitul Bartolomeu, care a facut asta-noapte o fisura de femur. I-am promis ca vom continua vizita la manastirea Nicula, neschimbata. La spital, Mitropolitul arata dinamic, tonic si plin de viata. Nu va fi nevoie de operatie, doar de trei saptamâni de repaos. Era cu ochii umezi de emotie si schimba cu abilitate româna cu engleza, atunci când vorbea cu Regina, cu Principesa Elena sau sotul ei, Alex. Pe înserat, am ajuns la Nicula, unde ne-a primit staretul, parintele Dumitru. Am mers direct la biserica, unde am vazut din nou icoana Maicii Domnului pe un iconostas splendid, solar. Ochii Maicii sunt atât de frumosi, încât cred ca nu am vazut de multe ori o icoana pereche. Este un chip bizantin desavarsit.

Ne pregatim pentru cina de Anul Nou, apoi pentru slujba de la miezul noptii. Suntem Regele si Regina, Principesa Margareta si cu mine, Principesa Elena si sotul ei, Alexander; avem alaturi pe staret, parintele Dumitru, pe calugarii si maicile de la Nicula si trecem pragul anului nou într-un loc binecuvântat, peste câteva minute suntem în Uniunea Europeana. România va avea multe obstacole, multe cruci de dus în spate, multe tradari si momente de noroc. Dar, pana una-alta, ora 12 noaptea aduce un moment istoric; nu intentionez sa imit pe rege, dar as spune „asa sa ne ajute Dumnezeu“!

Dimineata de 1 ianuarie incepe cu slujba din nou, de data aceasta cu ocazia Sfântului Vasile. Suntem impresionati de sobrietatea si caldura calugarilor. Plecam de la Nicula pe muzica de sarbatoare a corului de copii de la Gherla, care au clopotei în mâini si sunt îmbracati în haine populare.

Dupa-amiaza a sunat la telefon Regina Sofia a Spaniei, pentru a felicita pe Majestatile Lor cu ocazia intrarii României în Uniunea Europeana. Este foarte frumos acest gest al ei, singular, de altfel. Este un amestec de spirit de familie si un gând frumos pentru România. De altfel, Regina Sofia a si mentionat la telefon ca va urma o perioada dificila pentru România în integrarea europeana, dar ca „noi toti suntem alaturi de voi“. Un gest de generozitate care nu are nimic politic, dar care are mult umanism, sensibilitate si personalizare a legaturilor dintre tari. Acestea sunt toate atribute ale regalitatii.

In ziua de 2 ianuarie mergem la Alba-Iulia, unde vizitam catedrala si ne întâlnim cu IPSS Arhiepiscopul Andrei. Inalt Prea Sfintia Sa ne trateaza cu cozonac si tuica. Vorbim despre semnificatia Albei-Iulia pentru Familia Regala. În ultimii ani, densitatea politica a fost atât de mare, încât cei care ar trebui, de drept, sa vina aici mereu, nu mai au loc. Numai ca rabdarea toceste orice ascutis. Pe urma, este o chestiune de identitate: Catedrala Intregirii nu apartine variabilei politice, ci constantei nationale.

In zilele urmatoare ne-au vizitat la castelul de la Savarsin diverse personalitati de la Arad si de la Deva. Am primit vizita unor membri ai Asociatiei Amicii Regelui Mihai, dintre care un domn de 100 de ani, drept ca un brad si destul de viguros. Regina a glumit, spunând: Asta ne da speranta!

Am aflat din presa ca domeniul Sinaia ar putea fi restituit pâna la 16 ianuarie. Am auzit asta de atâtea ori! Opt ani de lupta surda.

Intorsi la Bucuresti, in ziua de 7 ianuarie, am inceput programul zilnic, cu intalniri la Palat si diverse participari la evenimente publice, despre care nu voi vorbi aici, fiindca ele sunt disponibile pe situl meu, cu toate detaliile.
Am inceput destul de zgomotos ziua de 15 ianuarie, prin vizita la CNSAS a Majestatilor Lor si a noastra. Acolo, dl Secasiu si dl Ticu Dumitrescu au fost gazdele noastre. Regele a vazut patru dosare, dintre care doua (cele de la SIE din 1948-1989) le-a primit în copie. Si-a manifestat interesul de a le citi. Vizita Regelui la CNSAS este un frumos simbol european: Regele Asteptarii vine sa citeasca pagini ale lumii pe care a asteptat-o sa se vindece. Nu e nimic razbunator in ochii lui, doar compatimire si un strop de dezamagire. Ca si vizita de la Parlamentul Romaniei, in zilele de 18 si 20 decembrie, cand a asistat la condamnarea comunismului si, respectiv, la celebrarea intrarii in UE, prezenta Regelui Mihai la institutia CNSAS aduce un fel de izbavire, un fel de legitimare istorica actului de cunoastere a trecutului si a faptelor oamenilor.

Pana in 23 ianuarie, orele si zilele au fost ocupate cu intalniri de toate felurile: oameni politici, ofiteri, ziaristi, oameni de afaceri, ambasadori acreditati la Bucuresti. Totul se gaseste la „Agenda“ din site-ul oficial.

De asemenea, intre 17 si 19 ianuarie am avut o vizita de lucru in Turcia, in care am avut intalniri economice si in domeniul invatamantului superior. La Istanbul, in afara de calitatea profesionala iesita din comun a interlocutorilor mei, constatata cu fiecare ocazie, am avut placerea sa vad un oras fermecator, in plina efervescenta. Mii de turisti, desi este luna ianuarie, se plimba pe strazile luminoase si primitoare, intr-un un decor cu totul unic. Cladiri moderne se amesteca din loc in loc cu vestigii istorice, cate o biserica ortodoxa, alta catolica sau, pur si simplu, un fragment de zid antic. Castane coapte, vânzători de nimicuri, ciocolată, mirodenii vandute in strada alaturi de magazine europene, Istanbul are un farmec indicibil.

Felicitari pentru emisiunea din aceasta seara.

Aparitiile Dumneavoastra televizate constituie o permanenta surpriza si incantare. Casa Regala a Romaniei a castigat mult in acesti ultimi ani prin activitatea Altetei Voastre, prin discursul demn, franc, plin de loialitate si respect pentru poporul nostru, din pacate inca nepregatit pentru o astfel de atitudine.

Am avut onoarea sa particip la trei mese oficiale in onoarea Majestatilor Lor Regele Mihai l si Regina Ana de Romania, sa ma aflu chiar alaturi de persoane care au marcat istoria natiunii noastre, dar pana astazi nu am reusit sa depasesc sentimentul de regret ca vor ramane doar in istoria, nu si in prezentul Romaniei. Acest lucru e pe cale sa se schimbe acum si nu in ultimul rand datorita prezentei
active a Altetelor Voastre Regale.

Va doresc din inima multi ani, sanatate si putere de munca.

Lia Andreia Galic
Sibiu

Madame, Monseigneur,

A l’occasion du 140e anniversaire de l’accession au trône du Roi Carol Ier, je tiens à exprimer à toute la famille royale de Roumanie mon admiration pour le travail accompli par la dynastie en une période aussi courte, et cela malgré d’incroyables épreuves qui ne lui ont donné qu’un peu moins de 80 ans d’influence directe. Je forme les voeux les plus profonds et les plus sincères pour que cette continuité se renouvelle, dans le contexte d’une Europe qui a totalement changé depuis l’époque de Napoléon III.
Le sondage récent est très instructif à cet égard. Il y apparaît certes que la famille royale s’inscrit dans la résurgence d’un nationalisme plus nostalgique que moderne, mais surtout qu’elle semble le seul facteur capable de surmonter les divisions ethniques et partisanes.

Le rôle du Prince Radu se confirme sans surprise, mais je perçois le désir de voir la Princesse Margarita se positionner davantage à la place que l’histoire de sa famille et ses qualités propres lui destinent. Quant à l’image de SM le Roi Michel, elle correspond à sa vérité d’homme au-dessus de la mêlée, de caractère profondément honnête, loyal et droit. Je me réjouis que l’opinion publique, parfois si sottement influencée, ait vu le Roi tel qu’il est.

Je prie Votre Altesse Royale et Votre Altesse Sérénissime de daigner agréer l’hommage de mon plus profond respect.

Olivier de Trazegnies

ALTETA VOASTRA,

Va rog sa-mi permiteti sa-mi exprim multumirea si satisfactia de a-mi putea exprima gandurile si atasamentul fata de CASA REGALA, in general si fata de DUMNEAVOASTRA, in special.

Dintodeauna am considerat ca monarhia este singura sansa a unei natiuni, din punct de vedere, politic, economic, social. Sunt lucruri spuse de alti oameni, dar in care eu cred. Si mai cred ca singura sansa a ROMANIEI este sa aiba un blazon, pe care, dealtfel l-a avut si pe care poate sa-l aiba si sa-l poarte cu mandrie: REGATUL ROMANIEI.

Ce poate fi mai frumos, pentru copii nostri, decat sa stie ca tara in care traiesc este condusa de un REGE si o REGINA, ca “acolo” exista o curte regala, ca exista baluri, ca rochia reginei este superba si ca regele (regele nostru) este cel mai frumos de pe pamant.

Fetita mea viseaza la regi, la regine, la printi, iar daca acest lucru s-ar petrece aici, ce vis ar putea fi mai frumos, devenit realitate? Din 1990, am avut posibilitatea, probabil, sa votez liber, dar nu mi-a folosit foarte mult, ca multi altora.

V-am urmarit, in ultima perioada, la TV si mi-ati amintit, de fapt, ce mi-as dori, iar in acelasi timp, am inteles, inca odata, ca sunt doar un privitor la o istorie gata facuta. Se mai poate face ceva? Mai exista vreo sansa ca Romania sa aiba un rege, ca Marea Britanie, Spania si multe alte tari sa primeasca, cu drag, pe reprezentantul ROMANIEI, cu interes, cu toate onorurile neformale, cu mandrie si satisfactia de a fi gazda unui oaspete, cu adevarat, de seama.

Va multumesc pentru tot ce ne-ati ati oferit, prin intermediul televizorului, pentru gandurile, abnegatia si dragostea, pentru aceasta tara care merita mai mult.

Cu stima, oricand al D-VOASTRA,
FLORIN FLUTURE