Chisineu-Cris si Ineu au, de asemenea, un patrimoniu arhitectural ce pastreaza stilul targului austro-ungar si urmele vietii interbelice patriarhale romanesti. Atat primarul Chisiuneu-Crisului, dl Gheorghe Burdan, cat si primarul Ineului, dl Ioan Mehelean, au organizat o vizita dinamica, plina de intalniri interesante, cu mediul de afaceri, cu consilierii locali, cu mass-media si cu elita intelectuala a locului.

La Chisineu-Cris sunt multe investitii straine. Lideri mondiali in productia de utilaje agricole, precum Maschio-Gaspardo, sisteme electrice pentru autovehicule, materiale plastice, produse din aluminiu si cablaje optice, tot spectrul industrial este reprezentat in aceasta mica urbe, cu investitii de peste 30 milioane de euro, cu centru de sanatate, cu cabinete medicale private, ba chiar si cu un spital privat cu bloc operator ultramodern. Dl Mirco Maschio, unul din cei mai importanti investitori, ramane alaturi de mine pentru intreaga vizita.

La Ineu poti gasi la primarie una din cele mai interesante planificari urbane din tara. Doua cazarme ale Ministerului Apararii Nationale sunt pe cale sa devina o mini-Baneasa din Capitala, un proiect integrat urban, cu case de locuit create in fostele cladiri militare construite in anii 30 ai secolului trecut. Centrul urban va avea gradinita de copii, parcuri, centre de shopping, sali de spectacol, de sport, etc. Primarul explica, mandru, cum toate s-au facut cu investitii romanesti. De altfel, inginerul care coordoneaza santierul este un tanar intelectual din generatia anilor 90, ca si liderii politici aradeni care ma insotesc, Tiberiu Dekany si Ioan Cristina.

Ca de obicei, momentul intalnirii cu elevii de liceu ramane cel mai emotionant si mai intens. La Chisineu-Cris vin elevii din ultimele doua clase ale liceului teoretic si al celui agricol, peste o suta, in sala mare a primariei. Unii iau cuvantul sa-si expuna parerea despre societatea romaneasca de astazi, dar Alexandru si Bogdan sunt cei mai prezenti. Amandoi promit ca vom continua dialogul pe blog. Astfel vor beneficia de creativitatea si soliditatea viziunii lor cat mai multi oameni. Ei, ca si colegii lor, vorbesc despre eliminarea comunismului din societate si mentalitate, de coruptie, de respectarea regulilor de viata si a legilor, despre profesionalism, despre existenta unor oameni si institutii care le ingusteaza viata si libertatea de actiune, despre prosperitate, viteza de dezvoltare si spiritul de raspundere. Cand intreb despre computere si acces la internet, toate mainile se ridica. Plec bucuros pentru fiecare secunda petrecuta cu ei. Le spun, lor si profesorilor, cat de mult cred ca poate fi schimbata Romania urmatorilor 20 de ani de catre ei.

La Ineu, elevii liceului sunt adunati intr-o sala de clasa si sunt atenti, activi si aspri. Ei vorbesc de la bun inceput despre profesiile lor viitoare: mai multi vor sa fie politisti, unii psihologi, altii politehnisti si economisti. Ionela doreste sa devina psiholog si vorbeste despre importanta resursei umane. Andrei, un elev olimpic, vorbeste despre mai multe valori, impletind prosperitatea cu generozitatea, iar alti doi-trei aduc in discutie importanta increderii, ca factor de dezvoltare, profesionalismul, coruptia pe care nu o cred eradicabila, importanta mediului privat, mai responsabil si mai performant decat cel public, si asa mai departe. Ei spun ca liderii politici dau exemple descurajante, care nu inspira la incredere. La randul lor, elevii de la Ineu promit sa continuam dialogul pe blog.

In ambele orase ma intalnesc cu preoti, cu profesori, cu istorici, cu jurnalisti veniti de la Arad, figuri cunoscute care, desi tineri, sunt mereu prezenti la Savarsin sau in orasele si comunele judetului, atunci cand participam la evenimente.

Este impresionant cum locurile acestea nu au complexul periferiei. Primarii au personalitati puternice si se comporta mai mult ca gospodari si parinti ai locului decat ca politicieni locali. Dinamismul si increderea urbei in ea insasi sunt mai mari aici decat in multe localitati care se considera centre, de cultura sau economice. Sunt convins ca spiritul comunitar, intoarcerea oamenilor cu fata unul catre celalalt sunt mai vizibile, mai puternice si mai insemnate in comunitatile mici. De aceea sunt hotarat sa continui cu aceste vizite.

Multumesc profesorilor care au fost tot timpul alaturi de mine. Sunt impresionat de fidelitatea lor pentru profesie si pentru Memoria romaneasca. Atat la Chisineu-Cris cat si la Ineu, ei au venit cu volume, fotografii, amintiri si viziuni care le fac cinste.

O UIMITOARE REGINA A ROMANIEI
De regula, cand se abordeaza un asemenea subiect trebuie sa fi patruns de respect si evlavie care marcheaza orice studiu in acest domeniu al istoriei noastre. Este inutil sa mai spunem faptul ca am fost vitregiti de adevar cand a fost vorba de familia Regala, fie prin omisiuni fie prin minciuni in perioada comunista.

Sansa de a studia si mai ales de a cerceta pe multiple planuri acest subiect a revenit recent istoricului si criticului de arta Gabriel Badea-Paun care prin studiile de istorie absolvite la Universitatea din Bucuresti dar si prin doctoratul facut la Universitatea din Paris IV Sorbona in istoria artei, a devenit unul din cei mai competenti experti in acest subiect atat de complex.

Pentru ca autorul acestui studiu are varsta de 33 de ani, merita sa semnalam faptul ca este autorul unei valoroase lucrari alaturi de Ion Bilei intitulata Monarhi europene. Marile modele, 1848-1914 (Editura Silex, Bucuresti, 1997). De acelasi autor mai amintim: O antologie adnotata din versurile lui Carmen Sylva, Versuri alese, Editura Eminescu, Bucuresti, 1998; o biografie a reginei Elisabeta, Carmen Sylva, uimitoarea regina Elisabeta a Romaniei, 1843-1916, Editura Humanitas, Bucuresti, 2003 si editia II in 2007 pe care o prezentam acum; Portretul modern la Editura Vendome Press, New York si lansata recent la Paris. Numeroase articole de istoria artei in reviste de specialitate din Franta si Romania sunt semnate de cel ce se nastea la Sinaia in 1973.

Autorul acestei monografii inchinate reginei Elisabeta trateaza subiectul cu echilibru si decenta, elimina picanteriile si alege tot ce este mai aproape de adevar, din cele aproape 30 de biografii scrise pana acum, pe langa cercetarile facute in arhivele din tara si din strainatate.

Educatia extrem de dura si austera data in familiile princiare din Germania, aceasta era dublata de o initierea riguroasa in filozofia anticilor greci, in pictura si muzica. In cazul nostru, lectiile de muzica erau sustinute de Clara Schumann “care i-a insuflat pasiunea pentru muzica” si compozitorul Rubinstein. Regina ajunsese sa stapaneasca arta interpretativa de mare rafinament a compozitilor lui Bach si Beethoven. Cu un pronuntat talent la invatarea limbilor straine, regina Elisabeta stapanea cu usurinta limba germana materna, franceza, engleza si romana pe care a invatat-o cu marele erudit latinist August Treboniu Laurian. Nu este de mirare faptul ca, in scurt timp, scrierile sale au ajuns sa fie foarte apreciate si premiate cu diverse diplome in tara si peste hotare. Academia Franceza i-a decernat premiul in 16 noiembrie 1888 pentru cartea Cugetarile unei regine. Multe din poeziile reginei au fost traduse de George Cosbuc si St.O.Iosif.

Razboiul de independenta a determinat-o sa fie foarte aproape de raniti, fiind supranumita Mama ranitilor. Cartierul general ales simbolic de regina a fost chiar Sala tronului din palatul de la Bucuresti unde ajutata de doamnele din inalta societate romaneasca, care lucrau alaturi de femei din popor, fabricau pansamente, tifoane pentru bandaje, camasi, cearceafuri cu care erau aprovizionate spitalele din capitala. Au fost construite spitale de campanie in curtea resedintei de la Cotroceni unde au fost internati 200 de raniti fie ca erau romani, rusi sau turci. Pentru regina nu exista cuvantul dusman, cand era vorba sa salvezi viata unei persoane.

Prietenia cu Vasile Alecsandri s-a accentuat pe parcursul unei colaborari de traducere a unei lucrari de antologie de versuri din lirica romaneasca in limba germana. Regina Elisabeta va picta pe un pergament poezia Concert in lunca a lui Alecsandri in semn de pretuire. Alecsandri a fost un oaspete constant la Peles si a primit un sprijin substantial material cat si moral din partea cuplului regal. In 1878 principesa se adresat lui Eminescu pentru a traduce poemul dramatic pastoral intitulat Varful cu Dor, care il va inspira pe poet sa scie capodopera Mai am un singur dor, iar pictorul G.D.Mirea a pictat o panza cu acest subiect, care i-a adus consacrarea si care se gaseste si acum la Moscova in tezaurul romanesc.

Regina Elisabeta a scris de-a lungul intregii sale vieti manuscrise impodobite cu frumoase ornamente printre care si o Evanghelie la care a lucrat cate 13 ore zilnic si pe care a donat-o manastirii din Sinaia. Impresionata de dificultatile prin care treceau scriitori si artisti, Carmen Sylva a trecut de multe ori peste protocol si l-a influentat pe rege sa acorde Ordinul Bene Berenti, insotit de pensii sau ajutoare banesti. Un beneficiar al acestor gesturi a fost si Eminescu care prin intermediul discret a lui Maiorescu a primit bani din caseta personala a reginei, atunci cand a plecat la sanatoriul de la Viena. Si George Enescu, copilul-minune a fost invitat sa petreaca vacanta la Sinaia in 1898 dupa care l-a ajutat moral si financiar toata viata. In 1898, regina Elisabeta se implica in conflictul dintre cele doua generatii de pictori de la noi, sustinad “Tinerimea artistica”. N.Grigorescu era inca din 1879 un favorit al principesei, cand ii face un portret, iar in 1880 il invita sa faca parte din suita sa in calatoria din Germania. Asa se explica faptul ca o parte insemnata din panzele lui Grigorescu au fost achizitionate de regina. Dar actiunile caritabile pe care le patrona in numar de peste 20 sunt demne de o mare regina. O sa amintim doar una din ele si anume de proiectul de a pune bazele unui cartier destinat orbilor, intitulat Vatra Luminoasa din Bucuresti. Pentru a integra orbi de toate confesiunile si nationalitatile, ea le-a oferit sansa sa traiasca decent, imaginand un cartier cu case mici, dar cochete situate la marginea Bucurestiului. La acest proiect regina a fost ajutata de un fost tipograf pe nume Teodorescu care a inventat o tiparnita pentru nevazatori care a fost brevetata in cinci tari inclusiv in USA si Australia, iar prin vanzarea acestor tiparnite fondurile erau dirijate spre acest proiect ca una din multiplele surse concepute de regina. Suma de 46.000 de franci a fost donata de regina in acest scop, suma care reprezenta peste jumate din venitul ei anual. Primele pavilioane au fost construite in 1906 si au ajuns la un numar de cincizeci, la moartea reginei. Nu este o surpriza faptul ca regina Elisabeta prin testament a lasat toti bani societatilor de caritate pe care le patrona si pentru finantarea unor burse in vederea “perfectionari in strainatate” a unor artisti romani.

Cred ca urmatorul citat se potriveste cel mai bine reginei Elisabeta pe care autorul il consemneaza la pag. 184: “Am cheltuit ceea ce am avut, am pierdut ceea ce am pus deoparte, dar ceea ce am daruit inca mai am”!

Se spune adesea ca ceea ce face Familia Regala nu este suficient cunoscut in Romania. Nu cred ca este asa. Ceea ce face Familia Regala se cunoaste destul de bine.

Ceea ce vrea Familia Regala pentru Romania urmatoarelor decenii, acesta este un lucru care trebuie mai bine cunoscut. Cum vede Casa Regala viitorul, ce credem noi despre locul Familiei Regale in societatea romaneasca de astazi si de maine, acesta este subiectul care are nevoie sa traiasca, sa fie impartasit, sa inspire incredere.

De aceea, fiecare vizitare a blogului inseamna mult pentru mine. Faptul ca sambata si duminca doua sute de oameni au vizitat acest jurnal online, a insemnat o bucurie pentru Principesa si pentru mine; o dovada despre cat de insemnata este comunicarea in aceste timpuri.

Principesa Margareta si cu mine citim in Evenimentul Zilei despre o batrana de 101 de ani, care locuieste in judetul Deva, isi taie singura lemnele, traieste intr-o casa mica de 150 de ani si nu are nici electricitate, nici apa. Casa este de o armonie perfecta, arata ca o figurina de turta dulce. Alexandrina, femeia de 101 ani, a fost pana la varsta de 85 de ani, „colindatoarea sefa“ din sat.

Este, poate, detaliul care m-a miscat cel mai mult din toata povestea. Fotografia femeii taind lemne era artificiala, arata de parca ar fi fost pusa de fotograf sa faca acest gest. Casa arata frumos, dar am mai vazut case frumoase, modeste, de tara. Batrani de 100 de ani mai exista, unul din ei a venit la castelul de la Savarsin in ianuarie, sa-i cante Regelui Mihai „Traiasca Regele“, cu glas darz. Dar „colindatoarea sefa“, acesta este un detaliu care imi aminteste de Elisabeta Rizea. Darzenia cu care Alexandrina a tinut vii traditiile, cantul, portul, obiceiurile, dincolo de ortodoxie, dincolo de iubire, dincolo de sentimentul de „acasa“, dincolo de toate. Alexandrina a tinut sa pastreze, alaturi de casa ei fara electricitate, colindele.

De cate ori petrec cateva zile la Savarsin, ma uit cu uimire la hotararea cu care Principesa Margareta vrea sa refaca, pas cu pas, memoria Reginei-mame Elena. Regina, care a marcat definitiv viata si destinul a doi oameni, fiul ei Mihai si prima ei nepoata, Margareta, a construit aici, in numai cativa ani, un model de regalitate, de comunitate, de armonie si frumos, de respiratie europeana, in timpul unuia din cele mai detestabile decenii europene ale secolului trecut, anii 40. Femeia aceasta inalta si fragila, de un rafinament absolut, intoleranta la urat si la nedrept, cea care ii cerea maresalului Antonescu sa nu ucida evrei, cea care se uita cu indiferenta politicoasa la Hitler si care a suportat o viata intreaga lipsa de cavalerism si de cuvant a fostului ei sot, cea care a refuzat propuneri care i-ar fi schimbat viata doar pentru a nu afecta viitorul fiului ei surghiunit, femeia aceasta de sange regal si imperial, cum va fi reusit ea sa creeze Savarsinul, ca model european cu parfum stravechi, in asemenea contrast cu momentul romanesc de atunci, confiscat sovietic?

Poate ca acesta este motivul pentru care Principesa Margareta doreste cu atata ardoare sa redea frumusetea sobra si calda a caminului regal si a parcului de douazeci de hectare: nevoia launtrica de a reface un model, un legamant, un pariu cu istoria europeana a secolului trecut, care nu prea flateaza continentul. Principesa Margareta, absolventa de stiinte politice si relatii internationale la faimoasa universitate din Edinburg, are un puternic reflex, caracteristic generatiei ei, de impotrivire la nedrept, la ipocrizie, la aventurierii politici, la crimele sistemelor totalitare si la „demagogia latrans“, cum spunea, din cate imi aduc aminte, Ibraileanu.

Dupa o asteptare de sase ani, in care am incercat toate sentimentele, de la deznadejde la speranta si de la umilinta la privirea cu umor a situatiilor de necrezut, castelul golit de 40 de ani de lasitate, furt si indiferenta vindicativa isi reface, putin cate putin, profilul, incepand sa dea semne de frumusete, de armonie, de autenticitate si de catifelarea aceea protectoare si feminina, de nespusa gratie, care a caracterizat-o pe Regina-mama Elena, din prima pana in ultima clipa a vietii ei.

Castelul va intra in reparatii, parcul va fi refacut cu specialisti romani si britanici, iar comunitatea va beneficia de proiecte sociale, culturale si educative, prin intermediul Asociatiei de Dezvoltare Durabila, creata tot de Principesa, cu cativa ani in urma. Primarul Ioan Vodicean, sotia sa Adina, ca si angajatii castelului Sebastian, Elena, Viorica mica si Viorica mare, Iosif, Adam, Nelu si ceilalti care au ramas fideli castelului de azi, vor dovedi curand ca Romania rurala nu este un subiect de dispretuit de la inaltimea cinismului civic al inteligentei europene.

  

  

  

  
 

Alteta, primarul Nicolae Mohanu a vorbit astazi despre “stalpul de sprijin” care poate fi Casa Regala, de faptul ca generatia parintilor nostri nu s-a putut bucura de acest ajutor.

Cu inocenta-mi specifica unui tanar de 19 ani, un tanar al Romaniei din anul 2007, care este inundat de media cu absolut tot felul de informatii care nu stiu ce rol au, eu va intreb ce poate face acest “stalp” pentru generatia pe care eu o reprezint, pentru ca, oricat de liberi am fi noi, pe atat de constransi suntem de normele pe care aceasta societate le impune.

Am fost fascinat de mic copil de aureola misterioasa pe care Casa Regala o reprezenta pentru un copil iar intalnirea de astazi a reprezentat pentru mine o mare onoare, singurul lucru pe care il regret este ca timpul alocat discutiei a fost mult prea scurt, iar “creditele” mele erau numerotate.

Va multumesc, Andrei Mehedintu,
Liceul Teoretic “Marin Preda”, Turnu Magurele

Domnule Mehedintu,

Aceeasi intrebare mi-a pus-o si un coleg al dumneavoastra de la Colegiul National “Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Mai intai, cred ca Familia Regala este, mai ales in Romania, cel mai potrivit si mai convingator depozitar al valorilor continuitatii, traditiei, identitatii si mandriei nationale. Singure aceste patru valori sunt suficiente pentru a justifica travaliul unei “entitati” precum Casa Regala, intr-o lume a democratiei si libertatii.

Mai exista, insa, un sens al Casei Regale in Romania de astazi. Tara noastra este aliniata valorilor euro-atlantice, in care esentiale sunt domnia legii, institutiile puternice, societatile predictibile, drepturile minoritatilor, respectul proprietatii private, stabilitate si prosperitate. Notiunea de lider, in aceste tari, este atribuita aproape exclusiv elementului politic. Din punct de vedere al democratiei, este perfect. Din punct de vedere al complexitatii societatilor occidentale, este departe de a fi perfect. Pentru ca rolul liderului este vast, complex si nuantat, mai ales intr-o lume cu cultura atat de veche si de bogata precum cea europeana. Asadar, rolul Casei Regale in Romania este de a ajuta la extinderea intelesului notiunii de lider, prin completarea valorilor de mai sus cu un numar de valori suplimentare, precum puterea exemplului personal, loialitate, generozitate, rolul modelului, spiritul de raspundere. Aceste valori, care nu au legatura directa cu democratia si libertatea, sunt virtuti de natura sa extinda sensul leadership-ului, facandu-l mai convingator si mai confortabil identitar pentru cetatenii democratiilor occidentale.

Unul din motivele pentru care increderea si stima populatiei in clasa politica este la un nivel foarte scazut, este pentru ca totul se politizeaza si pentru ca lideri ai societatii sunt considerati doar oamenii politici. De aceea institutii precum Academia Romana, Biserica, Armata sau Casa Regala se bucura de atata simpatie si incredere din partea populatiei.

Pentru a reveni la intrebarea dumneavoastra, “stalpul” care este Casa Regala nu poate face pentru generatia dumneavoastra fapte administrative, fiindca nu are mijloacele necesare. Dar prin existenta ei si prin efortul in armonie cu societatea romaneasca de astazi, Casa Regala poate da generatiei dumneavoastra confort identitar, poate sa dea garantii de continuitate, respectabilitate, poate sa dea puterea exemplului, poate sa va invete generozitate si loialitate si poate da tarii dumneavoastra conturul ei adevarat. Va poate da mandrie, un anume sens al cuvantului “acasa” si sentimentul ca nu sunteti singuri si informi in aceasta lume.

Principele Radu

Alteta,

Am citit in presa din Teleorman, locale, din 2o februarie 2oo7,despre vizita la ROSIORI unde ati fost primit de Primarul Ion Nutu, un primar de exceptie pe care il cunosc bine. De mult vreau sa intru in legatura cu CASA REGALA deoarece am constatat ca toate costumele populare ce le-am achizitionat pentru ansamnlul IZVORASUL ce il conduc de 12 ani,are exact virsta MAJESTETII SALA REGELE MIHAI,anica au fost concepute si creiate in anea perioada, lucru cunoscut de la socrul meu, care a plecat in cele vesnice, de a facut armata la PALATUL MAJESTATII SALE in corpul de garda, ma tot gindesc adaca pot sa am oacazia de a evolua in aceste costume in fata FAMILIEI REGALE cu fetele mele din ansamblu, mai ales ca Dl Primar Nutu ce stie bine cine si ce program de traditii populare avem de cu care va putem incinta daca ne primiti cindva in viitor,nu ramine decit sa va FELICIT pectru initiativa de colaborare cu orasul ROSIORII DE VEDE, iar noi ne punem la dispozitia MAJESTETILOR VOASTRE de cite ori aveti nevoie de TRADITIA ORIGINALA A POPPRULUI ROMAN in fata musafirilor din tara si strainatate pe acare ii veti avea………

CU DEOSEBITA STIMA!
TRIFAN ALEXANDRU
Director al Ansamblului IZVORASUL
din.com,IZVOARELE judetul TELEORMAN

21 februarie 2007

EXCELENT, MI-AU DAT LACRIMILE,

AM 65 se ani, nu am cunoscut aceste lucruri, mi-au fost ascunse, daca le stiam lacrimam de atunci, viata MAJESTETII SALE REGELE MIHAI este nu numai istorie clara, este O VIATA UNICAT, si ea ar trebui mediatizata pentru a o cunoaste tot romanul , va garantez nici unul nu v-a regreta,cu conditia sa fie ROMAN. MAIESTETE as imbraca un sat in costumatia ce o am, de aceeasi varsta cu DOMNIA VOASTRA si as veni sa ne vedeti dar, vai, ROMANUL, din cauze ce nu-i pot fi imputate, si-a pierdut ce este mai scump: ISTORIA NEAMULUI; iar eu incerc de 12 ani sa arat tuturor, romanilor si strainilor, cine am fost, cine suntem, cine vom fi, imbracind copii de scoala prinara si liceu in aceste strae de virsta REGELUI MIHAI cit de pure,frumoase,de o cromatica de exceptie,lucrate la opait si luminare,felinar si festila cu care se imbracau de sarbatoare poporul ROMAN si isi venera conducatorii in frunte cu REGELE MIHAI……

Aceste articol m-a intors pe dos,as fi bucuros adaca pot fi iertet pentru “CORIGENTA” la acesta ora de ISTORIE VIE,iar cdei care au ‘UITAT” sa mi-o predea la scoala si in timpul vietii mele CE LE-AS MAI TRAGE O PALMA ca o merita din plin.Va multumesc pentru lectia se istorie,

CU STIMA SI CONSIDERATIE…
TRIFAN ALEXANDRU
TELEORMAN

Domnule Trifan,

A fost o placere sa vizitez Rosiorii de Vede, saptamana trecuta. Cele doua mesaje pe care mi le-ati trimis m-au bucurat si va felicit ca pastrati, cu atata entuziasm, traditia portului si dansului popular din locul dumneavoastra.

Voi transmite Secretariatului Majestatii Sale propunerea domniei-voastre de a veni, impreuna cu ansamblul, la Bucuresti pentru a evolua la Palatul Elisabeta, la o ocazie speciala, in fata unor musafiri straini. Astfel, cei care se ocupa de agenda Majestatilor Lor vor sti unde sa va caute, atunci cand se va ivi momentul potrivit.

Principele Radu

Vizita de astazi la Lugoj si Jimbolia a avut loc pe o vreme primavaratica, sub un soare cald si stralucitor, aproape de necrezut pentru luna februarie.

Am promis acum cativa ani directorului Colegiului National “Coriolan Brediceanu” din Lugoj ca voi vizita scoala aceasta de traditie. Lugoj este un oras al elitei banatene interbelice si un loc cu parfum de epoca, pastrator al urmelor unei societati cosmopolite si rezultat al confluentelor culturale si traditionale.

Elevii erau, in mare numar, prezenti intr-o sala de teatru, cu cortina rosie, in lumina dramatica a reflectoarelor. Am avut un dialog viu cu ei, desi erau la o distanta intimidanta si eram separati de scena. Dupa o ora si un sir lung de idei, expuse cu franchete si inteligenta, spre sfarsit, cand totul parea ca se va termina in armonie si intelegere, unul din elevi intreaba “la ce foloseste exact Casa Regala”, fiindca lui nu ii este foarte clar. Iar altul, aproape imediat, intreaba de ce Regina Ana nu este in masura sa vorbeasca romaneste si are nevoie de translator.

Am raspuns la prima intrebare ca fiecare institutie in societatea democratica de tip liberal este chemata sa-si faca datoria ei specifica. Familia Regala, mai ales intr-o republica, nu poate sa satisfaca cerintele practice, administrative ale natiunii. Ea este chemata (daca e chemata) sa vegheze la identitatea si statalitatea colectivitatii, sa ocroteasca traditia, continuitatea si mandria nationala, sa dea puterea exemplului personal, sa fie un model pentru societate, sa predice iubirea si generozitatea, in armonie cu democratia si libertatea. Am mai spus ca regalitatea poate sa ajute Romania sa inteleaga intr-un fel mai complex notiunea de lider. Trebuie notat ca elevul care a pus intrebarea era un eminent castigator al olimpiadei de chimie.

Celui de-al doilea elev i-am raspuns ca Regina Ana a putut veni in tara abia la varsta de 70 de ani si ca atunci, la acea varsta, i-a fost greu sa o ia de la capat cu limba romana. Dar ca face eforturi atat cat ii sta in putinta. I-am mai spus ca sunt romani care vorbesc perfect romaneste si care fac rau Romaniei. Nu a fost convins de raspunsurile mele, a repetat ca nu ar trebui ca unii membri ai Familiei Regale sa vorbeasca natiunii cu translator.

Ceilalti elevi au adus in discutie teme majore ale momentului, precum mentalitatea ramasa in urma, prosperitatea versus traditie, coruptia, lipsa de interes national a liderilor, si altele.

La plecare, fiindca nu mai aveam timp de dialog, am rugat pe elevul olimpic sa-mi raspunda pe blog, in scris, la urmatoarea intrebare: “Ce rost a avut pe lume Papa Ioan Paul al II-lea, cam care a fost rolul lui, fiindca mie nu-mi este prea clar”?
Se pare ca atat colegii lui cat si el insusi au apreciat acest final, fiindca au aplaudat. Astept raspunsul.

La Jimbolia am mers direct la primarie, nu inainte de a face cativa pasi pe jos, pe strada mare din centru. Am vazut case fermecatoare, care dau un aer de burg patriarhal locului. Primaria este intr-un vechi castel al unui nobil ungar, cu o gradina frumoasa. La o masa eleganta si rotunda stateau consilierii locali si primarul Kaba Gabor, cu care am vorbit despre proiectele orasului de 11.000 de locuitori.

La Grupul scolar “Mihai Eminescu” nu era loc pentru sutele de elevi care au vrut sa vina la intalnirea cu mine, asa ca a fost folosita sala casei de cultura. Intalnirea cu ei a fost fascinanta, ca si cea de la Lugoj si ca toate celelalte zeci de intalniri care au fost si, probabil, care vor mai fi. Si ei s-au dovedit inteligenti, clarvazatori, modesti, maturi, prietenosi. Au vorbit despre insingurarea in societatile moderne si aglomerate, despre prosperitate. Sergiu, cel mai prezent dintre toti la dialog, a vorbit despre modele, leadership, alt coleg despre spiritul de raspundere, o fata despre viitorul societatii in saracie, alt coleg despre coruptie, viziune si generozitate. La final am facut multe fotografii si am primit promisiuni ca vor trimite la Primarie idei despre proiecte majore pentru fonduri structurale.

Am vizitat atelierele grupului scolar, finantate din Germania, cu dotari de ultima ora, foarte utile tinerilor. De asemenea, am vizitat sediul Politiei de Frontiera.

Jimbolia, contrar asteptarilor, nu este o periferie, ci un centru. Mai intai, este un oras fara someri. In al doilea rand, are o societate civila mica, dar prodigioasa. Un numar de preoti generosi si rafinati, un scriitor de marca, in persoana lui Petre Stoica, companii cu investitii germane, un program in 11 puncte de dezvoltare din fonduri structurale, o natura promitatoare si un patrimoniu arhitectural variat si pitoresc.

Petre Stoica are un muzeu personal de toata frumusetea. Locuieste in acelasi imobil cu muzeul, iar aceasta da un farmec in plus institutiei. Are mii de volume, fotografii regale, carti vechi, monezi si portelanuri, harti si manuscrise, obiecte vechi si statui.

Gara din Jimbolia are o insemnatate speciala pentru Regele Mihai. Acolo a intampinat-o pe mama sa, Regina Elena, cand a revenit in tara, in anul 1940. Este unul din lucrurile pentru care ii este si astazi recunoscator lui Ion Antonescu. Am mers la gara, pentru a vedea in realitate locul acela devenit legendar pentru Principesa si pentru mine. Regele ne-a povestit de atatea ori acest moment! Iar in reviste si carti sunt atat de multe fotografii care au imortalizat tandrul gest al Reginei-mame care mangaia obrazul tanarului imbracat in uniforma de general, ca si cum ar fi fost un copil. Era, de fapt, rege si copil, in acelasi timp. Suntem copii atata vreme cat mama este in viata.

La hotelul Marriott, intr-un spatiu larg, simplu si elegant, dupa un moment de gratie al coregrafului Razvan Mazilu si al partenerei lui de scena, au trecut prin fata noastra sapte femei romance, fiecare un erou, modern dar gratios, al zilelor noastre. In spatiul public romanesc, un loc ce are darul de a exaspera adesea, Principesa Margareta, alaturi de mezzosoprana Ruxandra Donose, actrita Oana Pellea, vedeta de televiziune Mihaela Radulescu si alte femei de un curaj si un spirit civic exceptional, au trecut in aplauzele salii prin fata noastra si si-au expus crezul.

Din intamplare, toate au facut-o cu masura. Era aproape greu de crezut ca cineva poate vorbi putin in Romania. Era dificil de inteles cum, la noi, ceva poate sa se termine la timpul potrivit, ca nimeni nu face nimic strident si ca modelul, gratia, feminitatea au loc in arena.

Sunt in mod special miscat de felul in care Principesa este rasplatita. O munca de 17 ani, tenace, inspirata si profunda, refuzand luminile rampei, incepe sa aduca la lumina adevarata vocatie a urmasei Regilor Romaniei. Ea, cea care poarta in profilul ei virtutile Reginei Maria si gratia blanda a Reginei Elena, este astazi nu numai garantul supravietuirii biologice a identitatii nationale asa cum a creionat-o Romania de la Carol I incoace, ci si o femeie, o sotie, un leader al Cetatii care arata ca profesia de a fi model pentru contemporaneitate nu este o afacere exclusiv masculina.

Institutia statalitatii, precum si identitatea colectivitatii nu sunt vorbe in vant. De asemenea, ele nu sunt doar subiecte de tratat la Academie, la altarul bisericii, in unitatile militare sau la Palatul Elisabeta. Ele sunt subiecte de interes national, cetatenesc, tot atat de actuale in viata romaneasca precum democratia si libertatea.

Sper ca Principesa Margareta si cu mine vom putea avea norocul de a sluji aceste idealuri multi ani de aici incolo.

Am avut, pentru prima oara de cand calc pragul Academiei, sansa de a privi evolutii stiintifice de pe podiumul celui mai inalt for al stiintei si artei romanesti, celelalte ocazii la care am participat fiind sesiuni solemne, cu ocazii istorice.

Sunt, astazi cu o picatura mai mult decat ieri, convins de importanta leadership-ului Academiei Romane in societatea noastra de astazi. Cavalerii fara spada ai stiintei si artei au, prin vocatia si loialitatea lor fata de spiritul national, o anume parte a identitatii romanesti in existenta lor. Fizicieni, diplomati, matematicieni, istorici sau filosofi, dar si economisti, pictori, filologi sau sociologi, academicienii romani au o raspundere identitara in plus, intr-o tara care nu este doar martora unor mutatii ale sistemului international in care trebuie sa-si apere identitatea si interesele, dar care este, prin vocatie geografica si destin cultural, un mozaic ce poate lesne sa se transforme din confluenta in destramare.

Vizitatorilor, mai ales tineri, dar nu numai, ale acestui blog, as vrea sa le spun cat de mult pretuiesc acest tip de putere a exemplului personal, acest rol al modelului, acest altruism responsabil si acest fel de loialitate, pe care le reprezinta institutia Academiei Romane.

Astazi, oameni de stiinta precum Ionel Haiduc, presedintele Academiei, ori Alexandru Surdu, Mugur Isarescu, Virgiliu N. Constantinescu, Solomon Marcus, Mircea Flonta, Teodor Dima, Gheorghe Paun si Dan Berindei, vicepresedinte al Academiei, au vorbit celor aflati in sala, printre care Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane, despre fenomenul complexitatii in lumea de astazi, despre conflictul ascuns in aliante, despre faptul ca leadeship-ul modern, excesiv localizat in zona politicului, nu slujeste instinctul primordial al lumii oamenilor, adica acela al „supravietuirii“, al rezolvarii problemelor omenirii, obosindu-se inutil in lupte de suprematie a unei puteri iluzorii, ca si despre complexitatea informaticii, un pleonasm, de fapt, si multe altele.

Sunt bucuros ca fenomenul academic, complex si el, performeaza atat de frumos si de natural in Romania anului 2007, dupa ce a fost timorat 40 de ani si umilit alti 17. Academia Romana nu a reusit nici macar sa-si redobandeasca proprietatile, ceea ce este paradoxal intr-o societate liberala. Astfel, Academia nu poate fi nici bogata, nici puternica si, deci, nici libera sa impuna rolul sau de model, puterea exemplului si pilda inspiratoare a unui alt tip de leadeship decat cel politic. A tine Academia Romana in saracie nu este doar o insulta la adresa unei institutii, ci si un atentat la identitatea nationala.

Pentru Casa Regala, depozitara intr-un fel unic a identitatii nationale si a fortei notiunii de statalitate, modelul de leader al academicianului este pretios.

Alaturi de Prea Fericitul Parinte Teoctist, am avut rara ocazie de a atinge, in mediul ei cel mai propice, lumea ideilor si a curajului identitar, atat de bine servite de-a lungul anilor de Romania lui Dimitrie Cantemir, pana la cea a lui Mihai I.

I-am raspuns ca leadership-ul Romaniei, ca si al Europei, este saracit de reducerea la simpla componenta politica si ca societatea omeneasca, precum organismul uman, este un element viu, care are o multitudine de nevoi.

Colegul ei, Andrei, ca si celalalt coleg care a luat cuvantul, au spus ca mentalitatea romaneasca este in urma timpului si a realitatilor, ca prosperitatea trebuie ingemanata cu grija sociala, ca timpul comunist a ucis valorile si ca ele trebuie puse la loc.

Ziua de astazi a inceput la Rosiorii de Vede si a continuat la Turnu Magurele si Alexandria. In primele doua municipii am intalnit primarii si consilierii locali. Dl Ion Nutu, primarul Rosiorilor de Vede, si dl Nicolae Mohanu, primarul Turnu-Magurelelor, au purtat cu mine un dialog viu, plin de caldura si de incredere. Alaturi de ei, zeci de consilieri locali, personalitati din societatea civila, profesori de istorie, jurnalisti tineri. Toti reprezentanti a doua orase care au nume frumoase, poetice, dar sunt si de un pitoresc ce a scapat, ca prin minune, atat timpului comunist cat si saraciei post-decembriste.

Nu am idee de ce oamenii importanti politici, economici, formatorii de opinie nu merg in aceste locuri. Casa Regala are o nevoie profunda de a se duce in orasele romanesti, mici si mari, dar mai ales mici, pentru ca legatura ei cu natiunea este directa si nu trece prin conjuncturi si organizatii. Aduceti-va aminte de cate sute de ori a trecut Regina Ana prin satele romanesti, prin manastiri, conducand coloane de 14 tiruri cu paturi, alimente si ajutoare, in timpul inundatiilor de acum zece ani sau ori de cate ori a fost nevoie. Despre gesturile profunde, romanesti, durabile ale Majestatii Sale Regina Ana nu a avut nimeni timp nici sa scrie, nici nu a avut nimeni “timp de emisie”. Toata lumea era prea ocupata cu “actualitatea”. Problema este insa ca “actualitatea” nu era acolo, ci altundeva. De exemplu, la Rosiorii de Vede si la Turnu-Magurele, in doua orase de 35.000 si, respectiv, 31.000 de locuitori, unde statuile sunt la locul lor, unde oamenii isi aduc aminte ca Regina Maria a venit la ei in 1928 si ca Regele Carol I a dormit o noapte, in 1877, in drum spre front.
Acesti oameni sunt preocupati de fonduri structurale, de computere pentru copiii lor, de investitii straine, de parcuri industriale, de calitatea invatamantului, de viata batranilor, de festivaluri, de parcurile din oras, de publicatii, asociatii de breasla sau civice.

Elevilor de la Colegiul National “Anastasescu” si de la liceul “Marin Preda” le-am propus un concurs, cu acceptul profesorilor si al primarilor celor doua municipii: sa adune de la colegii lor de clasa a XI-a si a XII-a, din liceele lor si din celelalte licee din Rosiorii de Vede si Turnu-Magurele, cate o pagina scrisa de fiecare din ei, in care sa descrie, in rezumat, un proiect care ar merita fonduri structurale, necesar comunitatii lor: o sosea, un centru cultural, un complex Cinemax, cu ecrane panoramice, un complex sportiv, o pasarela sau o centura a orasului, o laguna artificiala sau un aeroport privat; tot ce cred ei ca este absolut necesar in urmatorii 20 de ani. Aceste idei pot fi evaluate de profesori si edilii oraselor, iar cele 10 cele mai bune, ar putea incapea pe mana unor specialisti in domeniu, care le-ar putea transforma in dosare complete, cu propuneri eligibile la Bruxelles.

Va inchipuiti ce formidabil ar fi daca cei de la UE ar primi 10 propuneri de la un oras romanesc, in care exemplarele dosare de accesare de fonduri structurale ar fi opera copiilor din oras!

Elevii de la Colegiul National “Anastasescu” au fost tot atat de inteligenti si prezenti la dialog, chiar daca mai timizi si mai contemplativi. Am multumit ambelor colective pentru ospitalitate si pentru momentele petrecute.

In orasele teleormanene am mai intalnit, in afara de edili si personalitati economice, stiintifice si culturale, pe reprezentantii bisericii. Iar la Alexandria, in incheierea vizitei, am vizitat pe Prea Sfintia Sa Galaction, episcopul Alexandriei si Teleormanului.

Am rugat pe elevi sa continue dialogul inceput in salile de festivitati, iar chestiunile pe care nu le-am putut discuta astazi, sa fie continuate aici. Acest forum, blog, jurnal, este deschis in mod special pentru ei.

Avand in vedere ca numai peste cateva zile voi merge in alte doua orase, in celalalt capat al tarii, si ca acum un timp am fost in doua orase din Arges, sper din toata inima ca toti cei pe care ii intalnesc se vor regasi in aceste pagini.

Primarul Nicolae Mohanu a vorbit astazi despre “stalpul de sprijin” care poate fi Casa Regala, de faptul ca generatia parintilor nostri nu s-a putut bucura de acest ajutor.

Cu inocenta-mi specifica unui tanar de 19 ani, un tanar al Romaniei din anul 2007, care este inundat de media cu absolut tot felul de informatii care nu stiu ce rol au, eu va intreb ce poate face acest “stalp” pentru generatia pe care eu o reprezint, pentru ca, oricat de liberi am fi noi, pe atat de constransi suntem de normele pe care aceasta societate le impune.

Am fost fascinat de mic copil de aureola misterioasa pe care Casa Regala o reprezenta pentru un copil iar intalnirea de astazi a reprezentat pentru mine o mare onoare, singurul lucru pe care il regret este ca timpul alocat discutiei a fost mult prea scurt, iar “creditele” mele erau numerotate.

Va multumesc, Andrei Mehedintu,
Liceul Teoretic “Marin Preda”, Turnu-Magurele