Ca de multe ori in anii din urma, am fost placut surprins de dialogul in direct gazduit de televiziunea regionala. Jurnalistii de aici, ca si administratorii politici si locuitorii comunitatii sunt cu o picatura mai sensibili, mai generosi, mai responabili, mai animati de dorinta de a construi decat cei din sferele centrale ale acelorasi institutii sau segmente din societate.

Cautand in scrierile pastrate pe computer, de-a lungul vremii, am gasit un text pe care doresc sa-l ofer vizitatorilor blogului, carora le cer scuze ca nu am fost, in ultima vreme, prea prezent in jurnalul online, si nici prea prompt. Agenda a fost atat de incarcata si de complexa, incat a trebuit sa raresc momentele de intalnire cu cititorii. Ei, totusi, nu au scazut in numar. Ceea ce este o bucurie pentru mine.

Din pacate, nu-mi amintesc nici cine a scris textul care urmeaza, nici de unde l-am luat. Poate ca aceasta nu are, la urma urmei, o importanta prea mare.

*

Am visat ca am avut un dialog cu Dumnezeu.

“Ai vrea sa ma întrebi unele lucruri?”, m-a întrebat Dumnezeu.
“Daca ai timp, Doamne”, i-am raspuns.
Dumnezeu a zambit:
“Timpul meu e nesfarsit; ce întrebari ai in gand pentru mine?”
“Ce te mira cel mai mult în privinta oamenilor?”
Dumnezeu raspunse:
“Faptul ca se plictisesc în copilarie, se grabesc sa devina mari, si apoi tanjesc sa fie copii din nou.”
“Ca îsi pierd sanatatea ca sa faca bani… si apoi îsi pierd banii ca sa îsi refaca sanatatea.”
“Ca, gandindu-se cu îngrijorare la viitor, ei uita prezentul, astfel încat ei nu traiesc nici în prezent, nici în viitor.”
“Ca traiesc de parca nu vor muri niciodata, si mor de parca nu au trait niciodata.”
Dumnezeu mi-a luat mana în mana lui si am ramas tacuti o vreme.
Pe urma am întrebat:
“Ca parinte, care sunt lectiile pe care ai vrea ca pruncii tai sa le învete?”
“Faptul ca ei nu pot obliga pe nimeni sa-i iubeasca.  Tot ce pot sa faca este sa se lase iubiti.”
“Sa invete ca nu e bine sa se compare cu altii.”
“Sa invete sa ierte, practicand iertarea.”
“Sa invete ca ia numai cateva secunde sa deschizi rani profunde în sufletul celor pe care îi iubesc, dar le poate lua ani ca sa vindece ranile.”
“Sa invete ca bogat nu este cel care are mai mult, dar cel care are nevoie de cel mai putin.”
“Sa învete ca exista oameni care îi iubesc mult, doar ca nu stiu sa-si exprime sau sa-si arate simtirile.”
“Sa învete ca doi oameni pot sa priveasca la acelasi lucru si sa-l vada diferit.”
“Sa învete ca nu e deajuns sa ierte pe altul, ci trebuie totodata sa se ierte pe ei.”
“Multumesc pentru timpul pierdut,” am raspuns cu umilinta.
“Mai este ceva ce copiii tai ar trebui sa stie?”
Dumnezeu zambi si spuse:
“Doar sa stie ca sunt aici. Totdeauna.”

Totusi, dictatura nu a inceput odata cu instalarea comunismului, ci in anul 1938. De asemenea, distrugerea din 1947 nu vine esentialmente din inlocuirea monarhiei cu republica. In ziua de astazi vedem limpede ca Marea Britanie si Germania sunt modele identice de democratie liberala, desi nu impartasesc aceeasi forma de guvernamant.

La 30 decembrie 1947 s-a intamplat o tragedie care depaseste, ca profunzime, neajunsul instalarii vremelnice a unei ideologii totalitare ori schimbarea formei de guvernamant. Lovitura grea data Romaniei la 30 decembrie a fost zdruncinarea brutala a identitatii nationale, prin instalarea unei administratii cu raspundere limitata, care a inlocuit statul roman. Intre 40 de ani de comunism si decapitare identitara este o deosebire echivalenta cu cea dintre confiscarea unei case si incendierea ei. Mai mult, in anii comunismului s-a intamplat un lucru paradoxal: oameni care locuiau moral in geografia sistemului ideologic totalitar au luptat pentru restaurarea constructiei statalitatii romanesti, chiar in cadrul si cu mijloacele regimului.

Ruptura de comunism a costat mult efort intelectual, psihologic, afectiv si moral. Intoarcerea la democratia liberala inseamna si o suma de paradoxuri: oameni care au trait in acelasi spatiu si timp se acuza unii pe altii de a fi existat intr-un sistem pe care nu si l-au ales singuri, iar societatea lor este obligata sa se repare, in chip durabil, cu “mesteri autohtoni” si cu “materialul clientului”. Parte a Romaniei profunde inca mai crede ca toate relele ii vin de la democratie, iar uneori presa, politicienii si societatea civila produc haos in numele libertatii si exercita bunul plac in numele democratiei. Adesea, in tranzitie, pentru a scapa de comunism si a merge catre libertate si democratie, noi folosim democratia impotriva libertatii si libertatea impotriva democratiei. In ultimii ani, tranzitia romaneasca a creat cazuri hilaro-dramatice, punand in aplicare zicalele “cui pe cui se scoate” sau “hotul striga hotii”.

In acest timp, adevarata tragedie, subrezirea statalitatii romanesti pare mai greu de descifrat. La urma urmei, mediul transatlantic de astazi are toate motivele sa nu dea pe dinafara de entuziasm fata de aducerea aminte a actului de la 30 decembrie 1947. Este de notorietate faptul ca Regele Mihai a fost abandonat, cu parere de rau, de catre aliatii occidentali. Iar structurile supranationale postbelice, NATO si UE, respectand exemplar democratia, libertatea si dialogul multilateral, isi bazeaza filosofia tocmai pe delegarea unor parti ale suveranitatii nationale la nivel continental si euro-atlantic.

Modelul leadership-ului european s-a ingustat pe an ce trece, datorita aprofundarii democratiei. Lumea europeana occidentala traieste unul dintre cele mai mari momente din istoria ei, in privinta dezvoltarii economice, cultivarii pacii, puterii soft, educatiei si culturii. Aprofundarea democratiei a dus la o excesiva politizare a vietii de zi cu zi. Astazi, de la Madrid, Paris si Londra, pana la Berlin, Bucuresti si Varsovia, orice gest public este interpretat politic. Si orice gest care nu are relevanta politica este ignorat. Statele si politicienii au primit numele de “actori”, iar politica a ajuns sa inlocuiasca pe alocuri divertismentul. Aceasta s-ar putea sa fie de folos campaniilor electorale, dar nu este de folos notiunii de lider si nici statorniciei.

Puterea nu sta, in realitate, doar in mainile politicienilor. Oameni cu putere sunt multi altii semeni ai nostri. Ignorarea puterii lor duce la o exacerbare a aparentei suprematii a politicienilor. Acestora, in chip nefericit, li se atribuie raspunderile intregului leadership. Asa se ajunge la dispretuirea si criticarea lor dincolo de orice limita a imaginabilului si la lipsa de incredere si respect fata de institutiile statului.

Leadership-ul romanesc de astazi nu face exceptie de la acest fenomen. Doar ca, in plus, el are de facut fata unei statalitati lovite serios in deceniile trecute, saraciei, slabiciunii institutiilor si lipsei oamenilor de stat.

In timp ce societatea incearca sa se curete de comunism si securism, vazute, pe buna dreptate, ca dusmani ireductibili ai libertatii, democratiei si prosperitatii, identitatea si leadership-ul au de luptat si cu trecutul, si cu viitorul (globalizarea cere o continua reaseazare, in sistemul international, a statalitatii si suveranitatii).

Dictatura comunista disparea in decembrie 1989, dar identitatea si statalitatea nu aveau parte de o reparatie, nici macar simbolica. Dimpotriva: Biblioteca lui Carol I se mistuia in flacari in aceleasi zile. De ce a trebuit sa arda Biblioteca, facand scrum 500.000 de volume si nepretuite manuscrise si harti?
Experienta post-decembrista a produs noi tristeti si noi cazne Regelui Mihai I, dar tot ea a reprezentat, dupa un deceniu, si sansa Casei Regale in Romania. In ambiguul deceniu al zecelea al secolului trecut, monarhia a constituit subiect de rafuiala intre oamenii politici. Ca in orice rafuiala politica, subiectul disputei nu prea conteaza. El este doar “ciocanul” de dat in capul adversarului. Monarhia, adica institutia compusa din “coroana + putere politica”, era pe gustul a 5% din romani, iar ei isi pazeau stindardul cu iubire. Ceilalti 95% erau, in special, impotriva celor 5%.

In 1990, monarhiile europene occidentale pierdusera de mult relevanta politica si reprezentau statul, in chip simbolic si ceremonial. Pe de alta parte, lumea euro-atlantica a anilor 2000 nu ar fi acceptat niciodata un sistem in care puterea politica sa fie concentrata in mana unui singur om, precum cea, de exemplu, a regelui Ferdinand I.

In fine, tot asa cum mediul euro-atlantic este putin sau deloc interesat de sfaramarea, la un moment istoric, a statalitatii unei natiuni, tot asa statele care au jucat un rol in scoaterea Romaniei din abisul comunist sunt putin interesate de monarhie. Pentru sistemul international era mai important si mai necesar ca Romania sa se lepede de regimul ante-decembrist, decat sa respecte rigori identitare.

Din fericire, puterea unei societati nu sta doar in politica, destinul unui natiuni nu este scris doar de conducatorii ei, iar devenirea societatii nu este creionata doar de mintile care-o ilumineaza. Asa se explica de ce Biblioteca Fundatiei Carol I continua sa existe dupa 90 de ani si este tot atat de frumoasa precum in prima zi. Sa ne intoarcem la ziua nefasta in care biblioteca a ars. Cum se poate ca o miscare de rasturnare a unei dictaturi sa distruga un simbol care se opune, intrinsec, dictaturii?

Aici incepe relevanta Casei Regale de astazi. Daca leadership-ul european de astazi nu ar fi democratic, dar ingust, daca Romania avea 20.000 de euro pe cap de locuitor si daca tara ar functiona ca o masinarie perfecta, Casa Regala nu ar avea nici o relevanta, indiferent de viziunea, legamantul sau talentele ei. Faptul ca Familia noastra are un rol de jucat in Romania de astazi nu se datoreaza nici simpatiei oamenilor politici fata de monarhie, nici nelinistii tarilor lumii fata de continuitatea statala sau identitatea noastra.

Dar, in momentul in care oamenii au inteles ca patriotismul se masoara in infrastructura, profesionalism, institutii puternice, atunci cand au inteles ca rolul de model este tot atat de necesar ca si parlamentarismul, ca puterea exemplului personal este tot atat de valoroasa ca si prosperitatea, cand oamenii au simtit pe pielea lor ca legitimitatea data de voturi nu inlocuieste mandria ci ca , uneori, o ucide, cand oamenii au intuit ca inteligenta corifeilor societatii civile nu tine loc de generozitate si ca abilitatea politica nu poate suplini loialitatea, atunci au inceput sa reconstruiasca peretii arsi de rusine ai Bibliotecii lui Carol I, pe care l-au declarat al doilea mare roman al tuturor timpurilor.

Si, desi multi au crezut, la inceput, ca reconcilierea regelui Mihai cu prezentul romanesc este fie o agilitate politica a actorilor politici, fie un compromis confortabil al Regelui, a devenit limpede ca regalitatea s-a intors in Romania pentru a pune umarul la statornicie si ca ea reprezinta un leadership tot atat de necesar pe cat este si identitatea nationala. A inceput sa fie limpede ca exista un instinct al binelui national. Iar acest instinct este trece prin epoci si culturi, prin mode si sisteme, prin tradari si distrugeri, prin fantezii nimicitoare si democratii originale si apare, uneori surprinzator, la indivizi sau generatii de la care nu-l astepti.

Oamenii au o nevoie telurica de a purta un nume. Societatea are instinct, nu numai nevoi. Iar democratia si libertatea, impreuna cu curcubeul lor de valori impartasite nu pot exista fara valorile statorniciei: puterea exemplului personal, loialitatea, generozitatea, spiritul de raspundere, rolul de model.

In plus, daca vom cobori de la inaltimea metaforelor la solul pragmatismului, vom vedea ca institutia, pentru a putea lucra, nu are nevoie numai de regulamente, ci si de oameni care sa le respecte. Pentru a putea domni legea, este nevoie de oameni care sa aiba impresia ca domnia legii este necesara. Intr-o societate in care “hotul striga hotii” si “cui pe cui se scoate” se poate obtine prosperitate, tot asa cum se poate si face performanta politica. Dar Romania are nevoie de mai mult decat atat.

Exista o diferenta intre intelepciune si inteligenta. Exista, de asemenea, o diferenta intre statornicie si stabilitate. Exista o diferenta intre Ioan Paul al II-lea si Jacques Chirac, tot asa cum exista o diferenta intre Henri Kissinger si Nelson Mandela. Francois Mitterrand va ramane in istorie pentru un lucru, iar Mihai I – pentru altul.

Lumea europeana de maine nu are nevoie de tari prospere si predictibile in vest si de cazuri de “democratura” in est. Uniunea Europeana are nevoie sa construiasca o paradigma noua a sistemului international, dovedind ca statul-natiune, inventat tot de Europa acum trei sute de ani, poate avea un urmas in sistem. UE poate sa desavarseasca una din cele mai binecuvantate epoci din istoria continentului, combinand virtutile institutiilor si valorilor transatlantice cu valorile identitatii natiunilor care o alcatuiesc. Aici, tarile noastre din centrul si estul european fost comunist, pot juca un rol important: prin energii conservate 40 de ani, prin talent si adaptabilitate izvorate din confluentele de neamuri si religii, prin romantism si credinta. De asemenea, prin sensibilitatea excesiva fata de chestiunea identitara.
Se poate construi o Romanie ecologica si prospera, delicata si bine dotata institutional, pasnica si energica, eleganta si pragmantica, frumoasa si puternica. Pentru aceasta nu este nevoie de prea mult. Este suficient daca, de maine, incepem cu gesturile simple: cerem politicienilor cu raspunderi administrative sa-si faca treaba lor si nu pe a altora; respectam institutia pentru care lucram si nu o folosim ca pe un obiect la cheremul nostru; ne gandim de doua ori inainte de a deschide gura; acceptam evidenta atunci cand gresim; ne scoatem din minte eroarea ca valoarea liderilor politici este masurabila prin infrangerea adversarilor si consolidarea, prin manevre, a puterii dobandite; intelegem ca valoarea instrumentului politic sta in forta lui de a adminstra; cerem politicienilor, macar atunci cand sunt la putere, sa-si tina cuvantul dat.

Rara interventie publica a regelui Mihai din ziua de 10 mai 2007 a avut ca scop atragerea atentiei asupra nevoii limpezirii cadrului Legii fundamentale, pentru a dobandi institutii ale statului limpezi, neechivoce si complementare. Mesajul nu privea forma de guvernamant si nici politica romaneasca, ci identitatea si statornicia. Mihai I, ca si Carol I, indemna la respectarea “fisei postului”, a institutiilor, a literei legii, a raspunderii luate; el indemna la loialitate intr-o Romanie in care tradarea, imoralitatea, minciuna si intarzierea sunt “sporturi nationale”. A fost un mod discret, dar ferm, de a face apel la instinctul binelui national.

Am inteles astazi, la intoarcerea de la ceremonia de inaugurare a amfiteatrului Bibliotecii ridicate de Carol I, ca peretii unei cladiri pot fi bucati de geopolitica. Am mai inteles ca “Viziunea pe 30 de ani pentru Romania” pe care am alcatuit-o impreuna cu Principesa Margareta este, poate, mai importanta decat am crezut noi, atunci cand am scris-o. Prezenta noastra in tara, la Palatul Elisabeta, nu este o intamplare, o abilitate politica ori o alternativa monarhica. Este “mirabila” circumstanta istorica in care regalitatea primeste in dar sansa de a fi din nou utila.

Tinerii acestia sunt pe cale de a produce, la Bucuresti, una dintre cele mai frumoase initiative pe care v-ati putea-o inchipui: un sit electronic in aer liber, pentru tinerii intre 17 si 25 de ani care-si petrec o mare parte a timpului pe strada. Ei vor sa instaleze, in inima orasului, acolo unde tinerii forfotesc toata ziua, un ecran gigantic care sa arate nonstop stiri, muzica, informatii utile, concursuri, jurnale culturale, recenzii de carte. Alte locuri din oras vor avea ecrane mai mici. Programul va fi transmis wireless de la un centru electronic pe care il vor obtine si instala tot ei.

“Stiti, noi suntem un grup format din cativa adolescenti care dorim sa oferim celorlalti tineri romani emotie si utilitate”. Mi-a parut rau ca nu luasem cu mine un carnet de notite, asa cum face mereu Printul Charles.

Nu prea stiu bine cum de au ajuns Manuel si Diana la Palatul Elisabeta, pe lista intalnirilor mele, dar sunt sigur ca aceasta este una din cele pe care nu le voi uita usor!

Mi-au spus ca au pregatit proiectul unei reviste saptamanale, numita Buzz, care are si ea scopul de a fi utila tinerilor si de a le provoca emotii. Primul numar arata formidabil! Grafica, continutul, text si fotografii, totul. Au muncit la acest proiect trei ani. Au facut sondaje de opinie pentru a sti ce anume sa contina fiecare pagina. Numai ca nimeni nu a avut nevoie de proiect. Unii dintre specialisti au avut farmecul de a cataloga munca lor drept “fascinanta” si apoi i-au lasat sa plece, fara a misca un deget. Numai ca Manuel si Diana nu stiu ce este dezamagirea si nici nu au timp sa pizmuiasca pe cineva.

La mine au venit pentru ca doresc sa aiba un spatiu de lucru pentru 10 redactori si computerele lor. Sunt o organizatie ne-guvernamentala media, daca puteti crede ca exista pe lume mass-media nonprofit!

Sunt convins de entuziasmul lor si voi incerca sa le gasesc mai mult decat un spatiu: un investitor din tara si parteneri straini pentru proiectele viitoare. Unele din companiile de succes din Romania le-au acordat deja parteneriatul. Altele o vor face. Revista lor va aparea pe piata, sunt sigur. Si va fi un succes. Iar ei se vor comporta cu acest succes in chip regal, adica simplu, cu afectiune si masura. Asa au facut in tinerete Enescu si Mozart, asa au facut si adolescentii care au inventat Google.

Manuel mi-a spus, cu un zambet blajin, ca a scris o scrisoare la ziarul britanic “The Guardian” pentru a cere sprijin pentru design-ului revistei lor si, in general, pentru un sfat. Nu au primit nici macar un refuz. M-am gandit rusinat ca, in cazul in care scrisoarea mea ar fi fost ignorata, nu as fi fost cu zambetul pe buze, ci furios. Cat de multe lucruri poti invata de la Manuel si Diana! Ei sunt ca o oglinda de indreptat vremuri grotesti.

Ce diferenta intre inspiratia lor proaspata si ifosele de soprana de provincie ale unor reprezentanti ai societatii civile! Ce diferenta intre franchetea lor si gaunosenia unor politicieni! Ce diferenta intre spiritul lor de raspundere, liber si curajos, si nepasarea crasa a unor demnitari fata de obligatiile lor de administratori vremelnici ai Romaniei!

Manuel si Diana,

Regalitatea, al carei prag l-ati trecut astazi, poate sa va ofere mai mult decat o locatie pentru computerele si redactorii viselor dumneavoastra nonprofit. Rostul Regalitatii este sa vegheze ca poarta Romaniei europene de maine sa fie deschisa. Si sa va spuna ca poarta sunteti dumneavoastra.

Palatul Elisabeta a gazduit astazi lansarea primului volum al Jurnalului regelui Carol I, oferit publicului de editura Polirom. Inca trei volume vor urma, pana in anul 2008. Cele peste 2000 de pagini au fost rabdator descifrate si traduse de profesorul timisoarea Vasile Docea, dupa originalul scris in limba germana, cu litere gotice.

Pregnanta, in viata publica a anului 2007, a figurii regelui Carol ar putea fi pusa pe seama celor 140 de ani de la urcarea sa pe Tron si de declararea, de catre o parte a societatii romanesti, a anului 2006 drept “Anul Carol I”.

Anul 1866 are insemnatatea nepereche de a fi adus, in tara noastra, pe scaunul de sef al statului, un european. Anul 1881 are calitatea istorica de a fi adus pe harta Europei un stat suveran si independent cu numele de Romania. Dar relevanta de astazi a regelui Carol I nu se gaseste in aceste aniversari rotunde venite, ca o ironie, exact in anul dinaintea intrarii noastre in Uniunea Europeana.

Rostul prezent si viitor al regelui Carol I este modelul lui de leadership.

Societatea romaneasca de astazi nu pare sa fi inteles ca valoarea si eficacitatea instrumentului politic sta in forta lui de a adminstra. Cea mai mare parte a politicienilor, oricare ar fi pozitia lor castigata prin alegeri, legislativa sau executiva, crede ca scopul lor final este infrangerea adversarilor si consolidarea, prin manevre politice, a puterii dobandite. Or, Carol I a fost un lider care a cerut politicienilor sa faca treaba lor si nu pe a altora. Daca astazi opinia publica il considera al doilea cel mai mare roman este pentru ca regele Carol I a fost un constructor durabil.

O alta vulnerabilitate a societatii romanesti din anul 2007 este lipsa de curaj, de initiativa si de pragmatism, de la nivel central pana la comunitatile locale, pentru a da piept cu noua lume a Uniunii Europene. Una din solutiile pentru a schimba aceasta realitate este profesionalizarea celor din aparatul administrativ si incitarea, prin felurite mijloace, a tinerei generatii de elevi si studenti, pentru a participa direct si imediat la scrierea destinului propriei comunitati. Aici, Carol I este un model: el a profesionalizat armata, clasa politica, invatamantul, as zice chiar si societatea civila. Iar investitia in educatie a fost un principiu sfant al lui Carol I, aproape strain multora din detinatorii de putere ai Romaniei postdecembriste.

In fine, tara noastra are nevoie de identitate si de viziune, de statornicie si de imbogatirea notiunii de leadership. In momentul de fata, in loc de nume, Romania are, cu brio, renume.

Valorile democratiei si ale libertatii sunt aparate strasnic, chiar daca, de multe ori, caragialian. In contrast, valorile care dau nume unei tari par sa nu preocupe multa lume; ele sunt puterea exemplului personal, generozitatea, loialitatea, spiritul de raspundere, rolul de model. Identitatea romaneasca are de castigat din aceste valori dar, pentru ca ele sa fie promovate, Romania are nevoie de oameni de stat si de modele de comportament public.

Rara interventie publica a regelui Mihai din ziua de 10 mai 2007 a avut ca scop atragerea atentiei asupra nevoii ajustarii cadrului Legii fundamentale, pentru a dobandi institutii ale statului limpezi, neechivoce si complementare. Mesajul regelui Mihai nu privea forma de guvernamant si nici politica romaneasca, ci identitatea si statornicia. Mihai I, ca si Carol I, indemna la respectarea “fisei postului”, a institutiilor, a literei legii, a cuvantului dat, a raspunderii luate, a societatii romanesti; el indemna la loialitate intr-o Romanie in care tradarea, imoralitatea, minciuna si intarzierea sunt “sporturi nationale”. A fost un mod discret, dar ferm, de a face apel la instinctul binelui national.

Imi fac iluzia ca jurnalul lui Carol I va fi citit de cele cateva mii de romani care tin in mainile lor puterea politica, economica, mediatica si culturala a acestei tari. Astfel, in cativa ani, renumele Romaniei ar putea fi schimbat in nume.

Dear Prince Radu,

Katerina tells me that when you had a word with her the other evening you asked whether I had seen the press releases. This is just to say that since then I have spent a very interesting morning at the site bringing myself up to date.

I came away with the picture of someone of authority and precision who is no longer only representing the Romanian Royal Family and government but when needed does also become an envoy for Europe at its best. Your friendly visit to Turkey, for example, seemed to give them new heart at a time when they badly needed it.

I wanted to shout hurrah when I read your piece about Queen Helen. It is more than high time for a biography if only the right person could be found.

With warm regards,
Yours sincerely,

Ivor Porter

Lupeni, 24 iunie 2007

Alteţa Voastră,

Un rege este deseori perceput ca un militar desăvârşit. În cele mai multe cazuri e valabil. Nu mulţi sunt regii care au sprijinit şi s-au implicat personal în toate domeniile care fac o naţiune să intre în rândul statelor civilizate.
Monarhii noştri, de la Regele Carol I până la Majestatea Sa Regele Mihai I, au fost în egală măsură intelectuali multilaterali şi militari excepţionali. Acesta este unul din argumentele mele pentru care susţin monarhia în detrimentul republicii.
Regele e şcolit să devină rege. El nu poate ocupa tronul fără a avea cunoştinţe din mai toate domeniile şi fără a fi pregătit în ,,anevoioasa luptă a vieţii”. Încă de la început, Carol I a pus accentul atât pe armată, cât şi pe educaţie. În acest sens, un rol important l-a avut înfiinţarea Fundaţiunii universitare Regele Carol I, ,,un aşezământ spre binele tinerimii universitare”, devenită instituţie a statului român. Acest act este mărturia vie a interesului perpetuu pentru ,,instrucţiunea publică” a celui dintâi suveran al nostru. Ceea ce este cunoscută astăzi sub numele de Academia Română este tot opera Regelui Carol I, încă de la început preşedinte de onoare şi protector al ei.
În timpul urmaşilor lui, au fost edificate noi fundaţii – Fundaţiunea Regele Ferdinand I, Fundaţiunea culturală Principele Carol, Fundaţia de literatură şi artă Regele Carol al II-lea şi Fundaţia Regele Mihai I – care au format, în perioada interbelică, împreună cu Institutul de cercetări ştiinţifice Carol al II-lea din Cluj şi cu Filarmonica din Bucureşti,  Fundaţiile Regale.
Fundaţiile regale aveau ca scop răspândirea culturii şi a ştiinţei pe toate meleagurile ţării şi în toate păturile sociale, de la simpli ţărani până la intelectuali. Obiectivele Fundaţiilor Regale au fost atinse, cu greu însă, dar cu o statornicie nemaiîntâlnită.
Astăzi când folosinţa timpului multor tineri este numai distracţia, suntem martorii unei neglijări a culturii. Activitatea aşa-zisele ONG-uri, care pretind a face ceva pentru ţară, este de fapt în interesul unor grupuri de persoane. Din acest motiv numesc respectivele ONG-uri ,,bampiri” ai societăţii.
Este exemplară şi de admirat activitatea Fundaţiei Principesa Margareta a României, datorită dimensiunii sale umanitare şi educaţionale.
Republicanilor înrăiţi, care se mai găsesc din când în când să mai critice câte un Rege al României, le transmit următoarea strofă din Criticilor mei, creaţie a lui Eminescu:

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

Cu loialitate,
HALGA Daniel Adrian

Principesa Margareta a avut o intalnire cu mai multe personalitati de la BERD, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare.

Seara, am luat parte, alaturi de Horia-Roman Patapievici, Cristian Mandeal, Serban Cantacuzino si Remus Azoitei, la concertul inaugural al Societatii Enescu de la Londra, care a primit Patronajul Regal al Principesei Margareta. In buna traditie a Casei Regale, se continua astfel legatura dintre cultura romana si membrii Familiei Regale. Remus Azoitei a sustinut un concert splendid, ca intotdeauna, de data aceasta interpretand doua opusuri enesciene niciodata cantate in capitala britanica.

Am fost fericiti sa vedem atat de multe personalitati la evenimentul gazduit de Resedinta Romaniei din Belgrave Square. Alaturi de cei amintiti mai sus au luat parte Raduta Matache, Gabriela Massaci, Andrei si Lucy Vandoros, Anne-Marie Martin, Samantha Popper, Nicolae Ratiu, Catherina Porter, Richard Ralph, ziaristi, artisti si oameni politici. Principele de Wales a fost reprezentat de unul din apropiatii colaboratori. Sper ca “Societatea Enescu” din Londra sa traiasca multi ani si sa aiba parte de evenimente cat mai numeroase si mai substantiale.

Maine, inainte de plecarea la aeroport, voi avea o intalnire de lucru cu Secretarul Privat al Principelui de Wales, alaturi de alti membri ai Biroului sau. Vom vorbi despre trei proiecte romanesti, pe care Printul Charles doreste sa le incurajeze si sa le sustina in Romania.

Eu am avut o intalnire cu un numar de oameni de afaceri si personalitati din domeniul culturii, care au dorit sa ma intalneasca pentru proiecte din domeniul lor intre Marea Britanie si Romania.

Am intalnit, de asemenea, pe Rt Hon. Rev. Richard Chartres, episcopul Londrei. A fost o placere sa il cunosc, este o personalitate complexa si respectata, in intreaga lume religioasa, un promotor al ecumenismului si un prieten al Romaniei si al Bisericii Ortodoxe.

Impreuna cu Principesa, am vizitat pe Alteta Sa Regala Principele de Wales, la resedinta sa de la Londra, Clarence House. Este o casa istorica, la doi pasi de Buckingham Palace, unde parintii sai, Regina si Ducele de Edimburg, au locuit la inceputul casatoriei lor, cand mama sa era doar Principesa Elisabeta. Apoi, aici s-a mutat Regina-mama, bunica Printului Charles, supranumita Queen Mum. Ea a locuit un mare numar de ani aici fiind, dupa cum se stie, exceptional de longeviva.

De fapt, cladirea este destinata mostenitorului Coroanei Britanice. Acum Printul Charles locuieste aici cu sotia sa, Alteta Sa Regala Ducesa de Cornwall.

Am revazut cu placere acest loc, plin de semne ale istoriei britanice, dar intim si placut, cu multe din urmele lasate de actualii locatari, Principele de Wales si Ducesa de Cornwall. Am petrecut o ora in compania lui Charles si am vorbit despre unele proiecte comune, mai ales in domeniul ecologic. Fiecare intalnire cu Printul Charles este un privilegiu. Este unul din cei mai dragi veri ai Principesei si unul din cei mai apropiati prieteni ai nostri. De altfel, cu cat trec anii si cu cat angajamentele noastre in tara sunt mai numeroase, cu atat pretuiesc mai mult fiecare clipa pe care Charles ne-o ofera. Ne-am amintit toti trei de serile noastre de la Sucevita, de la Sighisoara sau de la manastirea Barsana din Maramures.

In incheierea serii, am luat parte la o gala a Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei care a fost gazduita de una din salile de la Turnul Londrei, un loc cu un trecut medieval destul de sinistru, dar care astazi beneficiaza de una din cele mai invidiate locatii din capitala britanica, pe malul Tamisei. Mi-am adus aminte de prima mea vizita la “Tower of London”, in 1993, cand eram actor si beneficiam de o bursa la “Covent Garden”. A fost o vizita de neuitat, insa foarte departe de ceea ce traiesc astazi, in anul 2007. De asemenea, mi-am adus aminte, alaturi de Principesa, de anul 1997 cand, la invitatia Reginei Elisabeta II si a Principelui Filip, am locuit pe vasul Brittania, timp de trei zile, in timpul ceremoniilor legate de Nunta lor de Aur. Atunci am urcat pe vas de la un debarcader din imediata vecinatate a Turnului Londrei, pe care il vedeam de pe hubloul din camera noastra de pe vas.

De asemenea, in cursul serii de ieri, Principesa si cu mine am avut o intalnire cu un numar de 50 de oameni de afaceri de anvergura, care au sprijinit si continua sa sprijine Trustul Principesa Margareta a Romaniei din Marea Britanie. Sunt personalitati care, an de an, ofera donatii pentru proiectele destinate copiilor si batranilor din Romania. De asemenea, sunt personalitati ale vietii economice care viziteaza Romania, au investit sau intentioneaza sa investeasca in tara sau, pur si simplu, doresc sa cunoasca din punct de vedere turistic si cultural locurile noastre cele mai reprezentative. Un rol important in interesul pe care ei il au fata de Romania l-a jucat Principesa Margareta si Principele Charles.

Astazi am avut o intalnire cu unul din ziaristii seniori de la o publicatie de mare importanta in Marea Britanie, care doreste sa scrie un amplu material despre Regina-mama Elena a Romaniei.

Apoi am mers la istoricul sediu al London District, o mare unitate militara, de dimensiunea unei divizii, care are in componenta diverse arme, de la trupe operationale care merg in misiuni internationale, pana la celebrele unitati care asigura ceremonialul militar al vizitelor de Stat ale Reginei, precum si ziua nationala britanica, in care se desfasoara “Trooping the Colours”. Am fost primit de generalul-maior Sebastian Roberts, un gentleman desavarsit si un militar de renume, cu o cariera exceptionala, care include mai multe prezente in razboaiele recente la care Marea Britanie a participat.

Ziua de astazi a continuat cu o intalnire cu membri ai Parlamentului britanic. De asemenea, tot astazi am tinut o conferinta la International Students House, unde au participat un numar insemnat de studenti si profesori din Anglia, India, Slovenia, Palestina, Romania, Croatia.

Seara ne-am rezervat timp pentru a revedea o familie de prieteni pe care nu i-am mai vazut de multi ani.

Intr-unul din putinele momente libere, Principesa mi-a cumparat de la libraria Hatchard’s un pretios cadou: volumul “John F. Kennedy on Leadership”, o carte pasionanta despre diversele luari de pozitie ale fostului presedinte american in chestiunea leadership-ului. Leadership-ul este un subiect care ma intereseaza in cel mai inalt grad, fiindca reprezinta una din cele doua mari probleme ale Romaniei; cealalta fiind modificarea constitutionala, mentionata de Regele Mihai la 10 mai 2007.

Londra este insorita si primitoare in aceste zile. Desi nu am avut timp sa privesc aproape deloc unicul spectacol al acestui oras, sunt totusi fericit sa ma aflu aici. Iar felul in care toate personalitatile sus-mentionate ne-au primit este mai mult decat incurajator. El arata cat de mult conteaza ca Romania a intrat in UE si NATO, precum si cat de important este ca Romania sa alature regalitatea actiunii politice si publice.

Alteta Voastra,

Numele meu este Alexandru Gorun si reprezint Fundatia LEADERS Romania. De 7 ani LEADERS este devotata dezvoltarii unor tineri lideri responsabili, capabili si inovatori care isi vor coordona activitatile spre evolutia tuturor membrilor societatii. Obiectivul nostru este construirea capacitatii societatii romane prin dezvoltarea componentei leadership in caracterul celor care iau decizii, care vor trai in societatea pe care chiar ei o construiesc si care sunt cei mai capabili de a accepta schimbarea, atitudinile si instrumentele necesare unei reforme reusite.

Va contactez din prisma faptului ca in ultimul timp am avut deosebita placere sa va regasesc in diverse emisiuni televizate in care punctati aspectul importantei leadership-ului in Romania, si rolul consistent pe care il are acesta in procesul de dezolvtare a unei societati ‘sanatoase’. Incepand din acest an, pot spune ca ne-am schimbat putin abordarea si organizam mult mai multe actiuni concret pe acomodarea romanilor cu leadership-ul si actiuni care tind sa aduca un plus comunitatii si sa raspunda unei nevoi acute de lideri eficienti. Va atasez la acest mesaj directiile principale pe care le vom urma in acest an, pentru a va permite sa va faceti o imagine asupra organizatiei noastre. (…)

Va multumesc si Va doresc numai bine,
Alexandru Gorun