2012 2011 2010 2009 2008 2007
Halga Daniel Adrian
Această scrisoare, trimisă Alteţei Sale Principele Radu, se doreşte a fi o umilă comemorare a unui REGE demn de toate titlurile şi funcţiile Sale – FERDINAND I ÎNTREGITORUL. Lupeni, 20 iulie 2007 Majestatea Voastră, Astăzi pe cerul ţării ar trebui…

Regele Ferdinand, in “amintirea” unui elev din Lupeni
Alteta Voastra, Intrucat astazi, 20 iulie 2007, se implinesc 80 de ani de cand Majestatea Sa Regele Ferdinand I a trecut in lumea celor drepti, v-am trimis o scrisoare, care are menirea de a-I cinsti memoria celui ce a lasat…

-
Halga Daniel Adrian
Această scrisoare, trimisă Alteţei Sale Principele Radu, se doreşte a fi o umilă comemorare a unui REGE demn de toate titlurile şi funcţiile Sale –... -
Principele Radu
Adrian, Mai intai va multumesc pentru fidelitatea cu care contribuiti la acest blog. Apoi, as vrea sa va spun cat de mult ma bucur de scrisoarea pe care ati... -
TVR 1 - marti 24 iulie
Inima Reginei joi, 26 iulie 2007, ora 21:55 pe TVR 1 Producător TV. Camelia Csiki După 69 de ani, Regina Maria naşte o controversă între Casa Regală...
Centru medical comunal
Alaturi de primarul comunei, dl Ioan Vodicean, si de membri ai Senatului Romaniei, am fost prezent la taierea panglicii inaugurale a Centrului medical din comuna. Povestea a inceput in anul 2002, cand vila in care spitalul era gazduit, una dintre…

Rompres, astazi
Arad, 19 iul /Rompres/ - În prezenţa Alteţei Sale Prinţul Radu de Hohenzollern, a fost inaugurat joi, noul Centru medico- social cu 30 de paturi, din... -
mihai
draga alteta, cu lacrimi in ochi si cu durere-n suflet va rog ajutatima in prag de iarna sunt f f bolnav si f sarac nu am lemne ptr foc si fac foame nu ma... -
radu
Alteta va multumim pt decizia de a candida.Eu si sotia mea suntem tineri si pt acest motiv nu suntem monarhisti convinsi, dar am vazut evolutia dvs. din...
Iulie, la Bucuresti si la Savarsin
Principesa si cu mine am ajuns la Savarsin acum trei zile. Dupa o serie de intalniri si angajamente in Bucuresti, am venit la Castel, unde vom continua activitatea publica pana la 1 august. Am bucuria de a vedea cum locul…

a.m.
INIMA REGINEI JOI, 26 IULIE ORA 21.55 TVR 1 Inima reginei – Documentar 30 MINUTE Dupa 69 de ani, Regina Maria naste o controversa intre Casa Regala si...
Adevarul
Luni,16 iulie 2007 www.adevarul.ro Această rubrică este deschisă comentariilor politice. Astăzi are cuvântul Principele Radu de Hohenzollern – Veringen. Biblioteca în flăcări În decembrie 1947, odată cu regele Mihai, pleca ultima instituţie care garanta democraţia în ţara noastră. Dar lovitura…

Adrian Halga, elev de liceu
Lupeni, 10 iulie 2007 Alteţa Voastră, La ora actuală cred că cea mai bună alternativă la sistemul republican este monarhia, datorită rolului regelui în politica internă şi externă a unui stat. Am făcut în rândurile ce urmează o analiză generală…

Dietmar Melzer-D-73525 Schwäbisch Gmünd/Germania
Alteta voasträ, sänt un Fan al casei regale romäne si nu am posibilitatea sä cumpär cärti in lb. germana, despre familia regalä romäneascä. Puteti... -
M.A.
Va multumim pentru consecventa si luciditatea argumentelor aduse. Impreuna vom face "Romamia, Altfel"! 2009!
Andrei Brezianu
REGELE SI LECTIA DE ISTORIE Deşi Ivor Porter ne previne că lucrarea sa Michael of Romania: The King and The Country nu este o “biografie regală ” ci o simplă naraţiune –”a story”– cartea sa transcende în multiple feluri sensul…

Sfantu-Gheorghe din Delta
Principesa si cu mine am raspuns invitatiei lui Liviu Mihaiu si Dragos Bucurenci de a vizita asezarea Sfantu-Gheorghe din Delta si de a lua parte, intr-o solidaritate publica, la initiativa fundatiei lor, “Salvati Delta”, de a curata de gunoaiele nerusinarii…

ROMPRES
07 Jul Principele Radu: Acţiunea 'Salvaţi Delta' reprezintă şi o nevoie de strângere a gunoaielor din sufletele noastre Tulcea, 7 iul /Rompres/ - În... -
anonim - "Salvati Delta!"
""Salvati TARA!"" la alegerile din anul acesta!
Chilia Veche
Am avut onoarea de a sta alaturi de Principesa Margareta la inaugurarea unui proiect care concentreaza in el toate virtutile de om public ale Principesei Romaniei. Modestia, rabdarea si profunzimea angajamentului Principesei Margareta sunt motivele pentru care acest proiect a…

iulia
sunt nascuta in chilia veche si eleva la colegiul dobrobean "spiru haret", astfel, prin intermediul proiectelor realizate de familia regala, m-am putut bucura... -
tanjala ioana
merita tot respectul pentru tot ce a realizat in chilia veche
Constanta
Am raspuns invitatiei fundatiei Eurolink si universitatii Andrei Saguna de a acorda patronajul unei saptamani de intalniri dedicate incurajarii si limpezirii procesului de accesari de fonduri structurale, in randul comunitatilor locale. Asa cum m-am asteptat, atat dl Sever Avram cat…

Ce "crima spirituala", cu premeditare, ni sa facut; ascunzand de noi Adevarul, atata amar de decenii! Iarta-ne Majestate! Nu ne-au lasat sa te...