Restul zilei l-am petrecut in orasul Castellon de la Plana unde, printre cei aproximativ 300,000 de locuitori, romanii ocupa prima pozitie a comunitatilor straine, cu cei peste 40,000 de conationali ai nostri care traiesc in oras.

Prima intalnire am avut-o la prefectul Provinciei Castellon, dl Antonio Lorenzo Gorriz, care a multumit Romaniei pentru cetatenii ei care locuiesc la Castellon. El a vorbit despre buna lor integrare si despre aportul lor la economia spaniola, despre activitatile cu caracter educational si cultural pe care le pot dezvolta, in folosul Spaniei, al Romaniei si al Europei.

Am avut doua intalniri cu comunitatile de romani, una la parohia ortodoxa din Castellon si una la o sala de conferinte din oras, unde au venit un mare numar de reprezentanti ai asociatiilor romanilor din localitate.

In dialogul cu ei am vorbit despre identitatea nationala, despre respectabilitatea institutiilor, despre traditie si continuitate, despre libertate si democratie si despre aportul la insanatosirea mentalitatilor din tara al celor care lucreaza si traiesc in afara granitelor Romaniei.

Ca si la Valencia, Zaragoza, Alicante sau Gandia, printre romanii aflati la Castellon se numara intelectuali de valoare, scriitori, ziaristi, medici, profesori sau ingineri. Cu ei, comunitatea romaneasca isi intregeste personalitatea distincta, aducad pe pamant spaniol un model de comunitate romaneasca, uneori mai responsabila civic decat cele de pe teritoriul tarii.

Primele intalniri au avut loc la Universitatea Alicante, care are douazeci si cinci de ani de existenta. Este o scoala publica, in care invata 27,000 de studenti din Spania si din multe tari ale lumii, inclusiv din Romania. Am intalnit pe vice-rectorul universitatii, dna Begona San Miguel Del Hoyo, si pe profesoara Catalina Iliescu-Gheorghiu, sufletul legaturilor dintre universitate si Romania. Este un exemplu perfect despre rolul hotarator pe care il poate avea omul in raport cu institutia. Nici o structura administrativa nu ar fi putut aduce atata colaborare intre Universitatea Alicante si institutii romanesti de arta, de invatamant sau organizatii neguvernamentale, asa cum a facut-o, in ultimii ani, dna profesoara Iliescu-Gheorghiu.

Universitatea a fost renovata de curand, sub bagheta unui talentat arhitect portughez care i-a dat spatii deschise, pure, putin austere si multa eleganta monocolora. Visez la ziua in care arhitectii cu gust sa domine epoca in constructia de cladiri din Romania. Peste tot, in Zaragoza, Alicante, Valencia si Barcelona, in ultimele zile, am remarcat cu mare placere, gustul desavarsit pe care l-a dobandit cladirea publica spaniola, fie ca este vorba despre un hotel sau un restaurant, o universitate sau un liceu, o primarie, o Camera de comert sau o biblioteca municipala.

Am vizitat cladirea rectoratului, biblioteca, muzeul privat al universitatii, precum si Facultatea de Litere, unde am ascultat prezentarea unui sistem electronic online de ultima ora, numit „Trautorom“, capabil sa traduca din romaneste in spaniola (castiliana) cuvinte, fraza, dar si intregi pagini de internet. Este un sistem in plina perfectionare, care va raspunde de aici incolo unor nevoi din ce in ce mai mari, dar va oferi si conversii din mai multe limbi in romaneste si invers.

In fine, am avut placerea sa ma intalnesc cu un numar de studenti romani si spanioli, cu care am avut un dialog foarte placut.

Am mers apoi, in compania consulului Romaniei la Castellon, dl Liviu Popa, la primaria din Alicante, unde am vizitat edificiul vechi al institutiei. Este una dintre cele mai frumoase si mai valoroase cladiri ale orasului, care expune cu mandrie, la intrare, o statuie facuta de Salvador Dali in anii 70. Am fost intampinat de primarul interimar, doamna Sonia Castedo, si de doi colaboratori ai sai.

Am continuat discutiile pe marginea comunitatii romanesti din Alicante, precum si despre cooperarea viitoare dintre oras si asezari urbane romanesti, in cursul unui pranz pe care gazdele mi l-au oferit. De mai multe ori, in timpul mesei, ei au mentionat cu multa mandrie ca saptamana trecuta, in aceeasi incapere, pe acelasi loc, statuse Regele Juan Carlos, in cadrul unui dineu pe care gazdele l-au oferit in onoarea Suveranului Spaniei, in vizita sa la Alicante.

A doua parte a zilei a fost dedicata vizitei orasului Gandia, o asezare de 80,000 de locuitori, care are o comunitate romaneasca de aproximativ 3,000 de cetateni. Mai exista comunitati bulgare si ecuadoriene, de dimensiuni asemanatoare. Am fost intampinat la primarie cu multa caldura si politete de primar, dl Jose Manuel Orengo Pastor, si de toti consilierii locali, de diverse culori politice, apoi am vizitat cladirea istorica a primariei si am semnat in cartea de onoare.

Restul vizitei l-am facut mergand pe jos, de la o strada la alta, intalnindu-ma cu locuitorii, cu familiile lor, intrand in magazinele lor traditionale, vizitand Biblioteca orasului si Centrul Cultural, asezat in casa unei stravechi familii nobile valensiene. De asemenea, am trecut in graba prin cladirea exceptionala, devenita astazi muzeu, a legendarei familii Borgia.

In cadrul intalnirii separate pe care am avut-o cu primarul, am discutat posibilitatea construirii unui proiect impreuna cu orasele Focsani si Plevna, in Bulgaria, din care sa rezulte trei constructii identice, cate una in fiecare din orase, care sa adaposteasca centre sportive si culturale de mari dimensiuni, cu fonduri structurale europene.

La sfarsitul zilei am fost oaspetele comunitatii romanesti, adunate la parohia Sfantul Dumitru, aproape de malul marii, condusa de preotul paroh Emanuel Pop. Am asistat la o scurta slujba religioasa, iar copii romanilor din Gandia au facut un mic spectacol in care au dansat, au recitat si au cantat, spre bucuria emotionata a parintilor lor.

Am luat o gustare, alaturi de romani, cu bucate pregatite de sotiile lor si am stat de vorba despre viata lor departe de tara. Sunt oameni cu demnitate si suflet, care si-au construit aici o existenta frumoasa, iar prezenta tanarului consulat roman, in apropiere, sper sa le netezeasca drumul adaptarii si, pentru unii, la un moment dat, drumul intoarcerii.

Prima intalnire a avut loc la Institutul Valensian de Export, o agentie a guvernului regional. De fapt, ideea valoroasa a crearii acestui instrument economic este parteneriatul public-privat in dimensiunea sa locala. Institutul, numit pe scurt IVEX, are ca scop promovarea la export a produselor din Valencia. O simpla agentie regionala are astazi birouri de reprezentare in 22 de tari ale lumii. Cunoscand structura guvernamentala a agentiilor noastre economice, ma gandesc la preluarea modelului spaniol si organizarea, in cele 8 regiuni europene de dezvoltare din Romania, a unor institutii similare, care sa promoveze la nivel local exportul, investitiile straine si accesarea de fonduri structurale. Coborarea, la nivel local, a unor instrumente de dezvoltare ar aduce un mai mare interes in cresterea propriei bunastari si ar reprezenta o sursa mai buna, mai directa de cunoastere si evaluare, de promovare, a propriilor produse, talente, oferte.

De altfel, in cadrul intalnirii cu dna Mar Casanova, presedintele IVEX, am aflat ca institutia are de cateva luni un birou la Bucuresti.

A doua intalnire a avut loc la Camera de Comert a Valenciei, o institutie puternica, data fiind importanta dezvoltarii economice in aceasta comunitate autonoma. Am intalnit pe dl Arturo Virosque Ruiz, presedintele Camerei, ca si un numar de colaboratori din conducerea institutiei. Am vorbit despre misiunile economice ale Camerei in Romania, doua la numar in anul 2008, ca si despre parteneriatul lor direct cu Bucurestiul sau cu judete precum Constanta si Prahova.

Am recomandat Camerei sa mearga in comunitatile romanesti, in judete cu potential turistic, mai ales balneo-climateric, pentru a dezvolta proiecte comune de infrastructura, servicii, turism si imobiliare.

In cursul diminetii am vizitat si Portul Valencia, unde m-am intalnit cu presedintele autoritatii portuare, dl Rafael Aznar. Legatura lor cu portul Constanta este consolidata. Am discutat insa despre posibilitatea de a sprijini, prin proiecte comune europene sau prin investitii si transfer de experienta, dezvoltarea intregii salbe de porturi, de mai mica dimensiune, de pe intreg cursul Dunarii, in partea romaneasca.

Atat la Camera de Comert cat si la Portul Valencia am discutat despre transportul fluvial si maritim, ca si despre caile ferate. Spania are in aceste domenii o experienta de mare succes, in ultimii ani.

In cursul dupa-amiezii m-am intalnit cu mai multe asociatii ale comunitatilor romanesti din Valencia.

La intalnire au luat parte un numar de romani stabiliti in Spania in ultimii cincisprezece ani. De diverse varste si profesii, proveniti din cele mai diferite colturi ale Romaniei, ei au adus in discutie o suma de subiecte de mare actualitate, atat privitoare la viata lor in Spania, cat si la situatia in evolutie in Romania si pe continentul european. Am auzit multe lucruri interesante si am incercat, la randul meu, sa aduc un mic aport la limpezirea noastra identitara, in acest ocean de democratie si libertati in care ne simtim uneori singuri, umiliti, uitati sau nedreptatiti.

„Initiativa Europa regiunilor“ este un proiect „in oglinda“ cu cel intern, numit „Orasele Romaniei“. Asa cum proiectul intern priveste incurajarea si consolidarea Romaniei locale, urmarind conectarea directa a administratiilor locale, a liceelor, a mediului de afaceri local la parteneriate si comunitati europeene, tot asa „Initiativa Europa regiunilor“ priveste vizitarea regiunilor, a oraselor din tarile mari europene, pentru a face cunoscuta Romania si mediul sau local in spatii, orase, institutii, comunitati si organizatii similare din Europa.

Spania si Italia, dar si Franta, Germania sau Marea Britanie sunt tari mari, la standard european, care poseda un mediul local cu potential, destul de putin conectat cu regiunile Romaniei si ale tarilor din sud-estul Europei.

In aceasta vizita de cinci zile voi intalni administratia locala, mediul de afaceri, studenti si profesori si comunitati romanesti din Zaragoza, Valencia, Alicante, Castellon si Gaudia. Aceste orase sunt situate in comunitatea autonoma Aragon (Zaragoza, provincie si oras-capitala) si comunitatea Valensiana (Valencia, provincie si oras-capitala, Alicante, provincie si oras-capitala, precum si Castellon, provincie si Castellon de la Plana, capitala de provincie). In ambele comunitati, Aragon si Valencia, sunt multi romani, 56,000 si respectiv 87,000, dar cifrele ar putea fi mai mari.

Regatul Spaniei are dimensiuni aproape duble fata de Romania, atat ca geografie cat si ca populatie: 504.782 km patrati si 41 de milioane de locuitori. Tara, o monarhie parlamentara, este un exemplu de stabilitate prin institutii complementare. De asemenea, prin prezenta istorica a Regelui Juan Carlos I, este un exemplu de confluenta perfecta intre traditie si modernitate.

De altfel, Regele Juan Carlos conlucreaza actualmente cu un partid numit Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, care a castigat ultimele alegeri cu 43,64% din voturi. Aceasta combinatie, care nu stirbeste nici democratia, nici traditia monarhica, este dovada vie a stabilitatii dobandita prin instinctul binelui pus deasupra interesului personal.

Un mic exemplu spaniol care ar trebui sa lumineze si prezentul romanesc: imnul tarii, numit „La Marcha Real“, a fost compus in 1761 si a fost declarat imn national in 1770. De atunci incoace nu s-a mai schimbat niciodata.

Tara se imparte in 17 comunitati autonome, fiecare cu parlamentul si guvernul ei, precum si in 50 de provincii. In ele traiesc actualmente 604,000 de romani cu certificat de cetatean comunitar, dupa estimarile oficiale din decembrie 2007. Aceasta aduce romanii in pozitia a doua in ce priveste comunitatile de imigranti, dupa marocani. Cele peste 20 de parohii ortodoxe romanesti din Spania au, incepand de cateva zile in urma, un nou episcop, Preasfintia Sa Timotei.

Intreaga vizita va necesita drumuri lungi cu masina, de sute de kilometri. Vremea este ploioasa si destul de racoroasa. Mai ales la Barcelona, ieri si astazi, ploaia aproape ca nu s-a oprit. Imi aduc aminte ca tot asa a fost in martie 2007, la precedenta vizita a Principesei si a mea. Ziua de astazi am inceput-o printr-o lunga calatorie cu masina de la Barcelona catre Zaragoza, care a insumat 315 kilometri.

Prima intalnire a fost cea de la Academia Fortelor Terestre, numita „Academia Militar General“. Comandantul academiei, generalul de brigada Jose Antonio Alvarez, impreuna cu principalii sai colaboratori, mi-a rezervat o primire protocolara, de o politete desavarsita.

Mandri de traditia lor si de conexiunea cu totul speciala cu Casa Regala spaniola, ofiterii mi-au prezentat un briefing despre activitatea academiei de astazi, fondata pe vremea regelui Alfonso XII, contemporan cu regele Carol I. Am vizitat apoi academia si, in final, am luat parte la un pranz oferit de comandant.

Academia este asezata intr-o zona exceptional de avantajoasa din punct de vedere al pregatirii militare si frumoasa din punct de vedere natural. Cladirile, masive si vechi, au fost reparate impecabil. Totul arata elegant si cu personalitate, cu traditie si cu clasa. Armata, in toate vremurile, chiar si cele ale democratiei de astazi, are o anume insemnatate, nu numai in sistemul apararii, ci si una culturala, identitara, de traditie si continuitate. Sper ca, in anii viitori, sa existe o cooperare directa intre aceasta academie, care va deveni universitate, si Universitatea Nationala de Aparare de la Bucuresti.

In compania ES dnei ambasador Maria Ligor am vizitat, in continuare, cladirea istorica a Parlamentului Comunitatii autonome Aragon, un palat istoric numit Aljaferia. Construit in perioada maura si dezvoltat in timpul regilor catolici, palatul este o expresie vie a continuitatii si diversitatii civilizatiei spaniole. De la aripa maura, de inceput de mileniu II, pana la cladirea de astazi a parlamentului, numit Cortes, palatul a fost restaurat in mod impecabil. Acest lucru s-a petrecut relativ recent. Restaurarea edificiului este un exemplu bun despre cum se poate face revigorarea si imbogatirea prin refacere a patrimoniului romanesc construit.

In incheierea vizitei la Zaragoza m-am intalnit cu comunitatea romaneasca, venita in numar surprinzator de mare, gratie organizarii Asociatiei „Rumania Intercultural“. Dialogul cu romani veniti din Botosani, Brasov, Simleul Silvaniei, Bucuresti si Pucioasa a fost admirabil. Confluenta europeana de interese economice, culturale, identitare romano-spaniola cunoaste, in acesti ani, un fenomen fara precedent. Si, oricat de mare ar fi uneori sacrificiul personal, oricat de mult curaj le-a trebuit oamenilor care s-au dislocat din satul sau orasul lor pentru o mai rapida prosperitate, fenomenul va aduce, atat Romaniei cat si Europei, o binecuvantata bogatie peste ani. Fiindca aceste transmutari, temporare sau definitive de destine, de culturi, de traditii nu fac decat sa imbogateasca un continent care se lupta sa devina unit in diversitate.

Romanii care vin in Spania se schimba in bine. Sunt mai demni, mai pretentiosi cu ei insisi, mai civilizati, mai toleranti, mai preocupati de valori precum etica, mandria, continuitatea, traditia si respectul fata de institutii. Ca si in anii precedenti, intalnirea cu comunitatile romanesti din tarile pe unde calatoresc este un privilegiu. Si un motiv de speranta.

Intamplarea a facut ca deplasarea lor la Bucuresti sa fie posibila in luna mai. Au avut cu totii, asadar, parte de o vreme minunata. In plus, Majestatea Sa Regele le-a facut surpriza sa vina in gradina pentru a-i intalni si a le vorbi. Cativa copii, imbracati in uniforme elegante, au cantat „Traiasca Regele“, dovedind mai mult curaj decat unii adulti din capitala.

Am stat de vorba cu fiecare si celor mai mari le-am oferit „Viziunea pe 30 de ani pentru Romania“. Am promis ca ma voi intoarce la ei. Faurei este o urbe de mici dimensiuni, ca si Ianca, si a fost fondata, drept comuna, de catre Regele Ferdinand I.

Intreaga saptamana a fost plina de intalniri, cu oameni de arta, cu ambasadori si cu functionari publici, pentru a pune la punct diverse proiecte economice, culturale, umanitare. In plus, toti colaboratorii de la Palat lucreaza la foc continuu pentru definitivarea organizarii Nuntii de Diamant a Majestatilor Lor, adica sarbatorirea a saizeci de ani de casatorie.

Astazi, vineri 23 mai, m-am intalnit cu ES dl ambasador Marcel Koprol, reprezentantul diplomatic al Sloveniei, tara care detine pana la 1 iulie presedintia Uniunii Europene.

Peste doua zile voi incepe o noua vizita in cadrul „Initiativei Europa Regiunilor“. Va fi o sedere de cinci zile in tot atatea orase din Spania. In urma cu un an am vizitat regiunea Castilla La Mancha. A fost o ocazie exceptionala de a cunoaste adevarata prezenta a romanilor in tara-sora, de a intelege fenomenul, de esenta europeana, care este contributia lor economica, educationala, culturala la societatea spaniola de astazi.

Luni 19 mai a fost ziua intoarcerii private a Majestatii Sale la Peles si prima data când Regina si Principesa trec pragul acestei cladiri. Sunt saizeci de ani de la plecarea Regelui din Sinaia, in noaptea de 3 spre 4 ianuarie 1948.

Regele a dorit ca prima trecere prin domeniul Regal de la Sinaia sa fie facuta discret, doar in compania familiei; in timpul sederii a fost placut impresionat, relaxat si chiar amuzat de unele detalii sau amintiri. Majestatea Sa a avut dezinvoltura, curiozitate, deschidere si seninatate. Nici urma de revansa, amaraciune sau tristete. A fost o lectie, inca una pe care Regele o da vremurilor contemporane, prospere si impersonale.

Regele Mihai a decis ca, in urmatoarele doua saptamani, sa faca o intoarcere oficiala la Peles, pentru a putea impartasi, alaturi de oameni, acest eveniment istoric din prezentul romanesc.

Am constatat, in cursul ceremoniilor de decorari, ca si in cadrul serilor Palatului Elisabeta, ca oamenii au o voluptate a rigorii. Nu numai ca urmeaza bucuros regulile ritualului si precizia lui, dar o fac cu placere si cu mândrie.

Am mai constatat, in vizitele din Calarasi, Pitesti, judetul Hunedoara ca si in intâlnirile publice din Bucuresti ca se contureaza, fata de Casa Regala si fata de membrii Familiei, o atitudine plina de respect, de admiratie si de justa intelegere a rostului nostru in societate. Oamenii sunt din ce in ce mai masurati, mai politicosi, mai responsabili si mai plini de speranta atunci când ne vad. Exista o schimbare de atitudine care nu vine nici din informatie, nici din interes, ci dintr-un anume instinct al binelui care se trezeste.

Au venit la Palat, in aceste ultime cinci zile, membri marcanti ai societatii civile, ambasadori acreditati la Bucuresti, oameni politici si oameni de afaceri, din tara, din Europa si din America. Am discutat cu ei, ca de obicei, proiecte culturale, parteneriate economice, actiuni de consolidare a Romaniei locale.

Am participat, in seara de 20 mai, la inaugurarea pavilionului „Regina Maria“ de pe domeniul istoric al familiei Stirbei, situat la Buftea. A fost o placere sa descopar parcul de 24 de hectare, helesteul cu pod de lemn, capela ecumenica, palatul si castelul de apa. Sunt comori de arhitectura, de ospitalitate, de spiritualitate si de continuitate.

Stiu ca noii proprietari, oameni de afaceri care au avut generozitatea de a investi intr-un proiect cultural si ospitalier, vor fi interesati sa exploateze turistic si financiar acest loc. Totusi, daca rigorile restaurarii vor fi respectate (folosind materiale traditionale si gândire moderna), atunci locul va fi din ce in ce mai cautat, din ce in ce mai apreciat si, putin câte putin, va deveni un spatiu al mândriei, al excelentei, al identitatii regasite.

Am mers, impreuna cu Majestatile Lor, astazi dimineata, la Institutul de studii sud-est europene, la invitatia dlui profesor Tanasoca si in prezenta tuturor cercetatorilor, istoricilor si oamenilor de stiinta care alcatuiesc colectivul institutiei. A fost o placere sa gasim, dupa decenii de intrerupere a legaturii dintre Casa Regala si Academie, pe acesti oameni de stiinta romani, primii chemati sa cunoasca adevaratul contul al faptelor. Plini de ospitalitate si masura, ei au facut Regelui o primire remarcabila. Prin simtirea si gândurile lor, ei au sters o paranteza care parea de neclintit.

In seara aceasta, la Atheneul Roman, am participat la reluarea Premiilor Nationale pentru Arte, in care sapte corifei ai artei românesti au fost distinsi pentru meritele lor din anul trecut, 2007.

Atheneul, mai ales prin foaierul si sala de concerte, este un spectacol in sine. Un spectacol de continuitate, identitate, memorie, mândrie si luare-aminte. Pentru a intelege toate acestea, nu ai nevoie decât de ochi si de suflet. Mai ales ca mintea poate, uneori, sa fie opaca.

Faptul de a oferi premii din partea unei autoritati de stat, materializate in sume consistente, dar mai ales faptul de a reinnoda firul traditiei sunt cele care au dat consistenta momentului.

Continuitatea este fara pret. Confortul identitar de a nu o lua mereu de la capat are multe virtuti. Nu este doar sansa de a te baza pe ceva ce a fost daltuit de cei dinaintea ta, mai este si privilegiul de a te imbiba, de a asuma valoarea continuta in faptele celor pe care ii continui. Este asemenea diferentei dintre o biserica vopsita recent si alta in care s-a sluijt cateva sute de ani: atmosfera difera in mod imaterial, inexplicabil, ne-palpabil.

Sper ca Premiile nationale pentru arte sa nu mai fie intrerupte in urmatoarea suta de ani. Sper ca ele sa fie decernate, an de an, in acelasi Atheneu, in acelasi numar de sapte, mereu in prezenta Casei Regale, care le-a tutelat si binecuvântat.

Cursul de inalt nivel, oferit ofiterilor care au ajuns la mijlocul carierei militare, in compania unor colegi din armatele lumii, este benefic si valoros. Acest tip de educatie se face in limba engleza. Urmarind aceste transformari din structura Armatei romane, constat pe zi ce trece o mentalitate si o activitate atat de diferite de cele ale anilor ‘90, incat nu ma pot impiedica sa doresc vietii politice si societatii civile aceeasi primenire.

Seara am primit la palat pe reprezentantii radiourilor nationale din tarile mediteraneene: Tunisia, Algeria, Egipt, Grecia, Turcia, Italia, Spania, la care se adauga Ungaria, San Marino si altele. A fost o seara emotionanta.

Am prezentat cateva cuvinte din partea familiei, spunand cat de mult este legata Romania de tarile mediteraneene, cat potential exista, aici, pentru a duce mai departe proiecte europene, cata traditie, cultura, istorie si cat de profunde radacini ne leaga. Iar Romania si capitala ei pot deveni, in secolul XXI un loc de plecare si de punere impreuna a multor eforturi regionale si europene.

Organizatorii romani, in frunte cu presedintele Societatii Romane de Radiodifuziune, dna Maria Toghina, au fost mandri ca Familia Regala a oferit aceasta seara musafirilor lor. De asemenea, invitatii straini au avut onoarea si placerea de a descoperi o institutie care le consacra o altfel de Romanie. Cea care ar merita sa fie.

Ne gasim astazi cu putin timp inainte de o data care are o semnificatie cu totul speciala pentru Romania. Este vorba de ziua de 10 mai, adica acea zi in care, prin evenimentele sale, tara noastra a capatat o insemnatate europeana, impotriva adversarilor ei din acea vreme, dintre care trebuie amintiti cel putin Rusia si Turcia.

Ziua de 10 mai are (si ar trebui sa aiba si de aici inainte) o semnificatie extrem de importanta pentru toti cei care astazi, traiesc in Romania.

Nu ma gandesc doar la faptul ca 10 Mai a fost Ziua nationala a tarii noastre intre 1866 si 1948, ci mai ales la atitudinea pe care regimul comunist a avut-o fata de acest moment istoric. Si asta pentru ca acum, intr-o perioada in care informatia poate circula fara restrictii, stim ca 10 Mai a reprezentat timp de zeci de ani Ziua Nationala a Romaniei, adica a acelei Romanii curate care reprezenta o in perioada respectiva o adevarata forta politica, economica, militara si culturala a Europei. Mai stim ca in aceiasi perioada, Romania a devenit un stat cunoscut si respectat in lume.

Dar ziua de 10 Mai mai are si alte semnificatii: ea reprezinta ziua in care, in 1866, Carol I de Sigmaringen a depus juramantul in fata Parlamentului Romaniei, dar si ziua in care tara noastra - prin decizia Parlamentului - si-a declarat independenta fata de Imperiul Otoman, in 1877.

Sunt evenimente care au contribuit decisiv la intrarea Romaniei in randul statelor moderne din Europa. Trebuie sa recunoastem acum ca perioada cuprinsa intre aceste doua evenimente, respectiv 10 Mai 1866 si 10 Mai 1877 reprezinta intervalul de timp in care s-a pregatit si s-a realizat adevarata integrare a Romaniei in Europa civilizata.

As dori sa mai remarcam si faptul ca cele doua date se completeaza una pe alta.

Instalarea pe tronul Romaniei a unui principe strain, Carol I von Hohenzollern-Sigmaringen (dar care s-a dovedit a fi un mare roman prin ceea ce a facut in perioada domniei sale) a contribuit la stoparea anarhiei si la manifestarea primitivismul in politica romaneasca. De asemenea, acel eveniment a contribuit decisiv la civilizarea scenei politice autohtone prin ridicarea la rang de regat a formei de conducere a Romaniei din vremea respectiva.

Declararea Independentei pe 10 Mai 1877 la cere trebuie sa adaugam recunoasterea ulterioara a acestui act de catre marile puteri ale Europei, au insemnat evenimentul politic cel mai insemnat din istoria tarii noastre. Fara 10 Mai 1877, cu siguranta nu ar fi existat nici 1 Decembrie 1918, dupa cum fara confirmarea prin lupta a Declaratiei de Independenta nu s-ar fi ajuns la infrangerea Turciei si nici la reducerea dominatiei ei in Balcani, fapt ce da si o conotatie benefica externa, pentru regiune, a actului de la 10 Mai 1877.

Iata deci, nenumarate motive pentru care avem datoria de a renegata aici si oricand, una dintre cele mai brutale decizii ale comunistilor postbelici, prin care marea sarbatoare a disparut din calendarul romanilor. Dupa decembrie 1989, au existat propuneri (si in ce ma priveste, am fost si sunt un sustinator al acestei idei) ca data de 10 Mai sa redevina ziua nationala a Romaniei.

Teama de monarhie a neocomunistilor care au preluat puterea imediat dupa evenimentele din 1989, sechelele comuniste ale unei mari parti a populatiei au impiedicat acest deziderat, aceasta revenire la normalitate.

Totusi, sunt convins ca daca data de 10 Mai ar fi redevenit ziua nationala a tarii noastre, viata politica din Romania ar fi fost caracterizata de mai multa normalitate si poate de un plus de respect reciproc.

Chiar si asa, sper ca zarurile nu au fost aruncate. Asa cum cred ca monarhia constitutionala este o formula superioara oricarui tip de republica, tot asa cred ca viitorul apropiat va repune ziua de 10 Mai in drepturile ei istorice.

Pana atunci insa, va propun ca aceasta zi sa fie cinstita cum se cuvine. Asta va insemna ca institutiile de stat sa arboreze tricolorul in ziua de 10 Mai, iar oficialitatile sa evoce in public semnificatiile acestei zile istorice.

Macar in acest fel, trebuie sa contribuim cu totii pentru a nu se ajunge ca ziua de 10 Mai sa fie inghitita de anonimat. Pentru ca de fapt, in constiinta multora dintre romani este adevarata zi nationala.

Deputat PNL de Dolj,
Dan Horatiu Buzatu

Sunt bucuros ca am putut fi alaturi de elevii pitesteni: nu am mai fost demult în municipiul lor, iar initiativa de a vorbi despre lucruri atât de însemnate este o calitate prin ea însasi. Apoi, evenimentul organizat de ei a iesit bine si initiatorii lui au fost tineri, ceea ce face ca bucuria si speranta mea sa fie cu atât mai mari.

Am avut un bun schimb de idei cu elevii. Linistea cu care au ascultat si profunzimea cu care s-au investit in dialogul nostru au fost cel mai frumos dar. Am avut parte, ca si la Calarasi si în orasele din Hunedoara, în zilele din urma, de semne distincte de încredere, respect, admiratie si speranta. Acestea sunt toate complimente facute Majestatii Sale Regelui, un om care a stiut sa încarneze Statul român în mod continuu si demn, împotriva tuturor vicisitudinilor, din ce în ce mai subtile, mai globalizate si mai insinuate.

Vremea a tinut din nou cu noi, iar elevii si profesorii au completat-o cu caldura si ospitalitatea lor. Am remarcat, din nou, calitatea comportamentului ziaristilor locali, respectul, masura, simpatia si profesionalismul lor.

Am invitat elevii si profesorii Colegiului National I.C. Bratianu la Palatul Elisabeta, în toamna. Vom continua acolo discutia noastra si vom gasi proiecte comune.

Jurnalul National 13/05/2008

Restaurarea regimului monarhic în România este exclusă. Motivele nu ţin de o presupusă superioritate absolută a sistemului republican, ci, pe de o parte, de dificila adecvare a regalităţii la cerinţele democraţiei post-moderne, iar pe de altă parte, de complicaţiile reluării în mediul politic românesc post-totalitar a unor tradiţii întrerupte timp de aproape două generaţii, în condiţiile în care românii au ca prioritate principală revenirea în modernitate.

Aceasta nu înseamnă însă că între trecutul monarhic şi prezentul republican tensiunile sînt inerente. Cu atît mai mult cu cît regii României, în ciuda slăbiciunilor lor omeneşti, au avut o contribuţie de excepţie în făurirea statului român - unitar, independent, modern. Una dintre marile realizări ale regimului Emil Constantinescu a fost tocmai reintegrarea Casei Regale a României în actualitatea românească. Astfel s-a produs reconcilierea istorică fundamentînd o simbioză dedicată unui viitor mai bun. Anterior, Preşedintele Iliescu nu ştiuse cum să o facă; ulterior a consolidat cu brio această realizare ajungîndu-se la un model românesc unic în materie.

Deşi discretă în manifestările publice, Casa Regală a României şi-a construit un statut şi şi-a definit nişa în viaţa societăţii româneşti, precum şi în reprezentarea externă a ţării. Prezenţa ei fizică pe teritoriul naţional este un certificat de superioară normalitate dovedind împăcarea poporului cu propriul trecut ca premisă a mobilizării integrale întru construirea viitorului. În timp ce italienii sau grecii se ceartă cu foştii regi şi urmaşii lor, iar britanicii se ciocnesc pe tema abolirii monarhiei, românii se pot ocupa de lucruri mai serioase. Măcar monarhia nu dezbină România.

Pe de altă parte, Casa Regală, chiar fără a mai personifica statul român, poate fi element de coagulare, simbol şi reper moral al naţiunii române – deopotrivă culturală şi civică. În condiţiile în care lupta partidelor dezbină, iar şeful statului – produs de partide – abdică, din interese trecătoare sau din incultură politică, de la misiunea sa unificatoare, Casa Regală funcţionează ca liant subsidiar, ca rezervor de rezervă al unităţii spiritului naţional, ca refugiu al coeziunii de cuget a naţiei pe deasupra timpurilor şi ambiţiilor meschine.

Casa Regală a acţionat şi ca agent diplomatic făcînd lobby – formal şi informal – în cazul cîtorva dosare esenţiale precum cele privind intrarea în NATO şi UE. Puţine personalităţi sînt mai bine plasate decît membrii Casei Regale să îndeplinească funcţia de “ambasador al bunei voinţe”; puţine au mai multe argumente în misiuni diplomatice speciale.

Pe un atare fond a izbucnit întrebarea retorică aruncată acum cîteva luni de preşedintele Băsescu, ca reacţie la criticile care i se aduceau: “Şi cine aţi vrea să fie preşedinte?! Principele Radu Duda?!”. La puţin timp după aceea, domnul Sever Voinescu, apropiat al preşedintelui şi favoritul său (fără succes) pentru funcţia de ambasador la Washington, afirma într-un editorial din Cotidianul că “va trebui să admitem că nici dl Isărescu, nici prinţul Duda nu sînt exact ceea ce poporul aşteaptă de la preşedinte”. Mai recent, însuşi şeful Administraţiei Prezidenţiale, domnul Cătălin Avramescu, făcîndu-se ecoul unei interpelări a senatorului PRM Gheorghe Funar, a simţit nevoia de a vărsa mînie proletară asupra Casei Regale văzută ca o excrescenţă neconstituţională în trupul sănătos al ţării. Iată aşadar extrema dreptei portocalii (neo-fascistă) şi cea a dreptei tricolore (cripto-comunistă) vorbind la unison. Ce se întîmplă? Se teme preşedintele Băsescu de concurenţa Casei Regale?

Cînd este vorba de voturi instinctul domnului Băsescu este infailibil. Iată de ce trebuie să îl credem. Prin ideile de continuitate şi longevitate, de unitate (transpartizană şi transculturală) şi neutralitate politică, de protecţie şi altruism pe care le întrupează nu atît ca instituţie ci ca simbol, Casa Regală poate personifica un mit arhetipal care răspunde nevoii românilor de a umple golul de încredere şi lipsa de sens al existenţei sociale consecutive dezamăgirilor produse de operatorii publici ai democraţiei post-comuniste. Speriaţi de neocezarismul lui Cuza şi exasperaţi de rivalităţile familiilor boiereşti care se opuseseră cu succes tendinţelor autoritariste ale Principelui, dar nu erau în stare să ofere linişte ţării, patrioţii români ai secolului al XIX-lea au optat pentru un domnitor străin (adică din afara actorilor politici pămînteni). Îngrijoraţi de neocezarismul lui Băsescu, dar şi de-cepţionaţi de hărţuielile sterile ale partidelor politice dîmboviţene, patrioţii români ai începutului de secol XXI ar putea alege un alt şef de stat “străin” (respectiv din afara partidelor neo-boiereşti) spre a reface coeziunea naţională şi a refonda speranţa în viitorul ţării. Candidatul ar putea veni – de ce nu? – din aceeaşi Casă Regală. Preşedintele Băsescu are dreptate să se teamă!