Aer, apa si pamant, laolalta cu vegetatie si iubire, au fost ambalate frumos si oferite celor care au avut ochi sa vada si urechi sa auda. Oana Pellea a vorbit despre umilinta si iubire fata de natura, iar zecile de oameni de afaceri tineri si diverse alte personalitati de marca din lumea politica, administrativa, jurnalistica, le-au stat alaturi. S-au adunat bani pentru a planta hectare de padure si pentru a aduna tone de mizerie facuta de oameni.

Este adevarat, asociatia Mai Mult Verde nu poate curata si societatea civila. Poate insa da puterea binefacatoare a exemplului personal. Iar aceasta se poate face cu tinerete, cu aplomb, entuziasm, curaj, cu altruism si cu gratie. Uitandu-te in sala, la ei, intelegeai ca Romania lor are sansa de a merge mai departe.

Alteta Sa Regala Principesa Margareta a acordat inaltul patronaj acestei asociatii. Cred ca a fost inspirata, facand-o. Dupa felul in care cei de la Mai Mult Verde au inceput, se poate spune ca ideea lor are viitor.

Ma numesc Marius Zgureanu si va scriu din nou, multumindu-va mai intai pentru publicarea scrisorii anterioare.

As dori sa va atrag atentia in legatura cu situatia unor comunitati de romani “uitati” de catre fratii lor la Marea Unire din 1918, comunitati care se sting incetul cu incetul de sute de ani iar statul roman ii ignora aproape in totalitate. Este vorba de fratii nostri de la nord de Tisa (din nordul Maramuresului Istoric) si din Pocutia, de cei din Crisana « maghiara » si de cei din Banatul Sarbesc si din Valea Timocului, atat pe partea sarbeasca cat si pe cea bulgara. Aceste comunitati au fost abandonate cu usurinta sau ignorate de catre delegatia romana la negocierile de pace de la Paris la sfarsitul primului razboi mondial, astfel ca Romania Mare din perioada interbelica isi pierde sensul, fiind doar o Romanie a doua treimi din romani, ca sa nu mai vorbesc de cea de azi.

Pe scurt iata situatia lor in cateva fraze:

* Romanii maramureseni de la Nord de Tisa au fost abandonati Cehoslovaciei in 1919 de catre delegatia romana la negocierile de la Paris, desi reprezentantii lor au fost prezenti la Alba Iulia si au cerut unirea cu tara mama. Acum se afla in Ucraina doua treimi din Maramuresul Istoric, depopulat incetul cu incetul de populatia romaneasca (care fie emigreaza fie sunt “transformati” incetul cu incetul in ruteni get-beget). Ar fi nevoie ca pentru romanii din Transcarpatia sa se deschida un consulat al Romaniei (cel din Cernauti fiind insuficient si prea departe) iar reprezentantii autoritatilor romane sa-i viziteze de mai multe ori pe an, insotiti de presa romana (asa cum se ocupa statul ungar de minoritatea maghiara din zona) . De asemenea trebuie negociata cu Ucraina reprezentarea lor in parlamentul de la Kiev, caci un singur deputat e prea putin, precum si inlesnirea obtinerii vizelor pentru Romania. Sprijinul financiar roman si cel din bani europeni trebuie intensificat pentru a permite acestei comunitati sa supravietuiasca si sa se dezvolte. Am atasat un “link” catre interviul cu domnul Ion Botos – preşedintele Uniunii regionale a Românilor din Transcarpatia, “Dacia”:

http://www.evenimentul.ro/articol/romanii-din-maramuresul-istoric-transcarpatia-ucraina-si-problemele-lor.html

* Romanii din Ungaria, situati in zona Crisanei, au fost de asmenea uitati la Marea Unire din 1918, Romania primind sub jumatate din teritoriul acestei zone. In Ungaria, majoritatea sunt considerati “maghiari romanizati” si nu se bucura nici pe departe de drepturile de care se bucura minoritatea maghiara din Romania: nu mai au biserici ortodoxe ci doar greco-catolice, in care slujbele se tin in maghiara si nu in romana; in scolile “romanesti” se invata mai intai maghiara, ca prima limba, si apoi romana, daca se mai apuca; in clasele primare, de trei ani nu se mai preda limba romana – astfel ca noile generatii nu mai cunosc limba romana; reprezentantii in parlamentul ungar nu sunt toti de origine romana. Statul roman ignora aproape in totalitate aceasta situatie, fiind mai preocupat de situatia maghiarilor din Romania decat de cea a romanilor din Ungaria, jignind comunitatea romana prin trimiterea la deschiderea unei scoli romanesti din Batania a doamnei Gabriella Pásztor – Secretar de Stat pentru Învăţământ în Limbile Minorităţilor Naţionale şi Relaţii cu Parlamentul. Va recomand urmatorul “link” de pe blog-ul jurnalistei Eva Iova din Michereci:

http://evaiova.blogspot.com/

* Romanii de pe valea Timocului sunt ignorati de secole pentru a nu jigni statul sarb si cel bulgar. Si nu sunt o comunitate mica, e vorba de 300.000 – 400.000 de romani si cred ca numarul lor este subestimat intentionat la recensaminte, pentru a ascunde ponderea acestei comunitati – in Europa existand state ce au o populatie la fel de numeroasa! De 200 de ani nu mai au dreptul la scoala in limba romana iar abia de curand s-a deschis o prima biserica in limba romana, prin efortul si lupta unei singure persoane – parintele Boian Alecsandrovici! Acesti oameni sunt marginalizati de statele bulgar si sarb, fiind amenintati si uneori batuti la scoala si in viata de zi cu zi daca indraznesc sa vorbeasca romaneste sau sa afirme ca sunt romani. De aceea, fata de slavi ei afirma ca sunt vlahi, recunoscand doar in fata romanilor adevarata lor identitate. Este nevoie urgenta de deschiderea unui consulat roman in zona sarba si a unui in zona bulgara, de organizarea unui proiect de sprijinire a turismului, de constructie de scoli, camine culturale si biserici si nu in ultimul rand, de investitii romanesti in aceste zone. Un exemplu de normalitate ar fi crearea unei zone libere si unificate, intre Bulgaria si Serbia, pentru a garanta libera circulatie a etnicilor romani intre cele doua tari. Alaturi de romanii din Banatul sarbesc ar putea constitui o puternica comunitate romaneasca care ar dialoga mult mai usor cu autoritatile sarbe, bulgare cat si cu cele romanesti. Iata si un “link” catre un interviu PROTV postat pe Youtube:

* Despre romanii din restul Ucrainei si din Republica Moldova nu cred ca mai are sens sa dezbat situatia in aceasta scrisoare, caci am facut-o anterior. As avea doar de adaugat faptul ca a existat o RSS Moldoveneasca cu capitala la Balta, in Ucraina actuala si ca si acolo sunt romani uitati de lume. Adaug doar cate un “link” legat de lupta unor romani din cele 2 zone din fosta Basarabie:

http://www.konsulro-cernauti.cv.ukrtel.net/comunitatea.html

http://www.formula-as.ro/2008/836/acasa-1/nicolae-dabija-10190

Va rog din suflet sa-i vizitati pe acesti romani uitati de istorie in fruntea unei delegatii a ministerului de externe! Ca urmas de drept al regelui intregitor de tara (alteta sa regala Ferdinand) puteti deveni simbolul legaturii dintre tara mama si aceste comunitati romanesti. Eu nu pot face mare lucru in afara de a ma informa si a scrie ( si inca imi exersez “mana”) – am propus sotiei sa mergem o saptamana pe valea Timocului, dar din cauza bebelusului nostru nu cred ca putem ajunge prea departe in urmatorul an…

Cu mult respect,

Marius Zgureanu, al dumneavoastra roman!

Newman a fost o personalitate complexa. Adorat de contemporani, el a performat public ca actor, regizor de film, intreprinzator particular, pilot de curse.

Actiunea sa caritabila a atins cote impresionante. Donatiile sale catre fundatii cu programe care ajutau copiii au depasit uneori sute de milioane de dolari pe an.

Prin retragerea din lumea cinematografului si apoi disparitia lui Brando si prin plecarea la cele vesnice a lui Newman, o pagina se intoarce in cultura cinematografica mondiala. Ca de obicei atunci cand vine vorba despre trecerea timpului, fara ei nimic nu va mai fi la fel.

Principesa Margareta a acceptat, cu câtiva ani in urma, sa ofere inaltul patronaj acestui eveniment. Cred ca a facut o alegere inspirata, fiindca festivalul creste, in mod vizibil, in fiecare an. Astazi, copii, tineri, adulti si batrâni din toata tara si din strainatate, au venit pentru a se alatura turdenilor. Ca sa nu mai vorbesc despre vecinatatea clujeana sau transilvana.

Principele Charles a trimis, la rândul lui, un mesaj de sustinere morala a acestui efort de readucere a Memoriei in prezentul cotidian.

Am aflat o multime de lucruri noi, de la faptul ca exista dulceata de papadie, pâna la recordul Guiness de a impleti cinci kilometri de ceapa rosie, din recolta faimoasei cepe de Turda. Am vazut, dupa multi ani de „fast food“, cum poate fi la moda sau pe gustul tinerilor „slow food“, un concept sustinut cu ardoare de diverse asociatii care militeaza in Turda si in Transilvania.

Ospitalitatea familiei Ratiu este extraordinara. Casa lor, vasta si primitoare, era transformata intr-un fel de uzina. Carul televiziunii TVR Cluj ocupa mai toata curtea, zeci de oameni carau lazi si cutii, femeile din satele invecinate fierbeau in curte ceaune cu portii uriase de tocana de oaie, pentru a oferi patru sute de mese de prânz pe zi. Iar membrii familiei, de la venerabila doamna Elisabeth Ratiu, o englezoaica de cea mai nobila vita, pâna la fratii Indrei si Nicolae, cu sotiile si copii lor, au dat dovada de insufletire, inspiratie si viziune. Prezenta lor in comunitate serveste trecut si viitor laolalta.

DISCURSUL ALTETEI SALE REGALE PRINCIPESA MARGARETA A ROMÂNIEI

Doamnelor si domnilor,

Imi face placere sa ma aflu, si anul acesta, in mijlocul dumneavoastra, cu prilejul unei noi editii a Turdafest.

Felicit inca o data Fundatia Familiei Ratiu pentru aceasta initiativa care face cinste folclorului si potentialului agricol al României. Este admirabila creativitatea cu care organizatorii stiu sa puna in valoare intreaga bogatie a regiunii.

Este o misiune placuta sa fiu patronul acestui proiect, sa-l vad crescând cu fiecare an. Eu mi-am petrecut primii ani ai copilariei la tara si ma intorc intotdeauna cu placere in acest mediu.

Cred ca sunteti la fel de nerabdatori ca mine sa descoperiti ce ne-a pregatit Turdafest anul acesta. Asadar, declar deschisa editia 2008!

Vizita la Dej a fost amanata o data, în luna iulie, din cauza întarzierilor provocate de reparatiile de pe sosele, ca si de traficul urban de proportii înfricosatoare. Faptul ca am dorit cu tot dinadinsul sa fiu prezent la Dej nu a ajutat prea mult, atunci, în iulie. Realitatile rutiere au fost mai puternice decat idealismul meu. A trebuit sa reprogramez vizita pentru 26 septembrie.

De data aceasta am venit din Bucuresti. De la Palatul Elisabeta pana la hotelul din Dej mi-au trebuit zece ore. Adica un timp egal cu drumul din Romania în China, pe calea aerului. Am plecat, asadar, cu o zi înainte.

Am gasit la Dej o urbe de 42.000 de locuitori, curata, plina de flori, cu un centru vechi aproape intact din punct de vedere arhitectural, cu oameni politicosi si primitori, foarte manierati si constienti de lumea în care traiesc. 3.000 dintre cei 42.000 de locuitori lucreaza in Spania si Italia.

La primarie, sala de consiliu era plina. Primarul, dl Morar Costan, a invitat reprezentanti ai Consiliului local, functionari din primarie, oameni de afaceri, ziaristi, intelectuali ai locului. Am stat împreuna mai bine de o ora si am aflat despre proiectele orasului. Un reprezentant al administratiei municipale a prezentat cu elocventa si precizie proiectele, unele idealiste, ale urbei. A fost, din cate îmi aduc aminte, cel mai concis, mai profesionist, mai putin lamentat si mai demn discurs public al unei administratii, în cei sapte ani de cand bat orasele tarii. Întalnirea cu dejenii nu a fost decat un început. Nu se pot face minuni în 60 de minute, nici macar în tara celor mai halucinante promisiuni publice.

Dupa vizita de la primarie, mi-am luat libertatea de a merge, mai bine de o ora, pe jos în centrul orasului, pe strazile cu iz patriarhal si cu cladiri dintre cele mai diverse ca stil si epoca. Aici au locuit de-a lungul anilor romani alaturi de unguri, germani, evrei, armeni, romi sau greci. Am vizitat catedrala ortodoxa construita în anul 1902-1910 si sinagoga, una dintre cele mai monumentale pe care le-am vazut vreodata. Aici mi s-au aratat, cu lacrimi în ochi, felul în care au fost schingiuiti si trimisi la moarte o parte dintre romanii de origine evreiasca, în anul 1944. In anul acela, dintre cei 16.000 de locuitori ai Dejului, 4.000 erau evrei.

Am mers, mai departe, la Colegiul National „Andrei Muresanu“ din Dej, unde am avut o întalnire de neuitat cu profesorii si elevii din clasele mari. Am vorbit despre demnitate, respect, idealuri, generozitate, viziune, leadership, adica despre ceea ce lipseste aproape cu desavarsire în spatiul public romanesc. Am vorbit despre iresponsabilitate, despre spirit aventurier si despre amnezie, despre felul în care se poate distruge, cu zambetul pe buze, cultura institutionala, cutume, etica, bun-simt si masura. Elevii au fost receptivi la subiect si au ascultat cu o liniste plina de seriozitate. De aceea spun ca intalnirea a fost de neuitat.

Mi-ar parea bine daca elevii prezenti in sala ar interveni aici, în jurnalul online. Ei ar putea transmite, astfel, în mod direct, propriile pareri si simtaminte.

Am continuat calatoria spre Gherla, unde am fost oaspetele Liceului teoretic „Ana Ipatescu“. Am petrecut o ora si jumatate în fata unei sali pline, ocupata de profesori, elevi si directori ai liceului. În discutia cu ei, în loc sa fac o trecere în revista a celor 142 de ani de existenta a Familiei Regale în Romania, am vorbit despre necesitatea, în mediul intelectual, cultural si economic transatlantic, al unui leadership diversificat, care sa corespunda orizontului afectiv, cultural, temperamental al lumii de astazi.

Institutiile si viata publica au luat aspecte caricaturale, care risca sa afecteze fibra însasi a vietii noastre comunitare cotidiene. Totul este luat în deradere, cinismul este unitate de masura, ignoranta a luat forme violente si aparenta erudita, iar iresponsabilitatea este considerata drept act de curaj si originalitate. În vremea tineretii mele, se confunda marlania cu temperamentul. Astazi, primitivismul trece drept virtute publica.

Cotidianul, 23 septembrie 2008

Ne-a fost dat să trăim vremuri neobişnuite. Sub ochii noştri o lume se prăbuşeşte.

Acum două decenii asistam la prăbuşirea spectaculoasă a comunismului şi, pe atunci, unora li se părea că istoria s-a oprit din mers. Nu a fost aşa, iar acum vedem cum pieţele financiare – până de curând expresia pură a prosperităţii şi stabilităţii lumii – se clatină. Că în România criza financiară mondială nu e privită cu maturitate nu e deloc surprinzător. Pe aici ideea infailibilităţii capitalismului, mai ales a celui american, paralizează instinctul critic. Cel puţin în zona reflecţiei politice.

Dar tema, chiar dacă pusă în umbră de din ce în ce mai penibilul spectacol politic cotidian, nu va putea fi ocolită la infinit.

Şi, în campania electorală începută de facto, chestiunea modelului economic şi a implicaţiilor sale politice nu va putea fi evitată. Măcar din mimetism – în campania americană care se desfăşoară paralel cu cea românească economia e în centrul dezbaterii electorale – dacă nu din responsabilitate şi tot vor trebui politicienii să îşi expună poziţia faţă de situaţia economică. Cum o vor face? Tentaţia populistă, cea mai simplistă şi cea mai riscantă formă de comunicare politică, pare a fi la îndemână. Poate de aceea cu mic, cu mare politicienii români, fără diferenţe de partid sau de orientare politică, au pornit pe acest drum.

(…)
Restul articolului, pe care vi-l recomand calduros, se gaseste la adresa:

http://www.cotidianul.ro/ncotro-58999.html/

Alteta Voastra Regala,

Am intreprins astazi, impreuna cu un regalist din Lupeni, dl. Stoicuta Olimpiu, fost inginer la mina Lupeni, o vizita in satul natal al dumnealui, Raul Alb din judetul Hunedoara, situat la circa 650 metri de drumul national ce leaga Hategul de Petrosani, unde exista un monument dedicat Regelui Ferdinand. Am facut istoricul mausoleului si cateva fotografii si le-am trimis Majestatii Sale Regelui.

Mausoleul este prea putin cunoscut pe meleagurile noastre. Inalt de aproape 3 metri, este inchinat Regelui Ferdinand si eroilor din primul razboi mondial. A fost construit in 1920 de satenii de acolo impreuna cu primarul lor de atunci, Ioan Stoicuta.  Are in centru, sau mai bine zis avea, efigia din bronz a Regelui Ferdinand, avand deasupra inscriptia: FERDINAND INTREGITORUL REGELE TUTUROR ROMANILOR. Sus, tot din bronz, se afla si stema regala. Atat stema cat si efigia au fost date jos de comunisti in 1948, care nu se stie ce au facut cu ele. De o parte si de alta a efigiei Regelui, cu diametrul de 54 centimetri, se afla un rand de soldati in miniatura. Intreg mausoleul este facut din materiale de constructie specifice perioade interbelice. Va trimit atasat si cateva fotografii care descriu mai bine mausoleul.

Am avut prilejul, Alteta Voastra Regala sa vorbesc si cu cativa batrani, si am fost uimit cand au aratat ca stiu imnul regal si sa recite poezii de genul Zece mai si La arme cei de-un neam si-o lege. Acesti oameni se mandresc cu Regele Ferdinand si cu Regina Maria. Desi nu i-au cunoscut, oamenii vorbeau despre ei ca despre doi sfinti. Un veteran de razboi, dl. Badea Sigismund mi-a spus ca Regele Ferdinand si Regina Maria au fost modele de viata pentru ei. Tot el mi-a spus ceva ce nu am sa uit curand. L-am intrebat daca i-a fost usor pe front, avand in vedere ca a plecat din Bucuresti, a ajuns la cotul Donului si de acolo a mers in Muntii Tatra. A stat putin si mi-a zambit. Apoi mi-a spus: “Daca Majestatea Sa Regele Mihai I mi-ar cere maine sa apar tara, nu as ezita sa o fac, chiar la varsta de 91 ani”.

Am fost atat de impresionat de locuitori si de mausoleu incat am spus ca atunci cand vom avea fonduri la asociatie vom turna in bronz efigia Regelui si stema Regala si le vom pune la loc. Iar cand veti veni la Lupeni, Alteta Voastra Regala, in 21 decembrie tin foarte mult sa Va duc sa vedeti mausoleul si oamenii de acolo care iubesc atat de mult regalitatea si Familia Regala. Nu va dura decat cateva minute.

Cu lealitate,
Adrian Halga

“Seara Culturii Europene”. Asa s-a numit seara Palatului Elisabeta de ieri, 19 septembrie. Este, in ordine, a 88-a seara a Palatului, de la intoarcerea noastra in aceasta resedinta, in mai 2001. Ultimele seri au avut loc in iunie si iulie anul curent si au fost dedicate presedintiei slovene a UE si Filateliei Romane. La sfarsitul acestui an, situl internet al Familiei Regale va trece in revista toate cele peste 30 de seri ale Palatului Elisabeta din anul 2008. Aproape nici unul dintre cotidianele nationale nu le-au remarcat, de-a lungul anului.

Istoricii romani, impreuna cu colegii lor europeni si americani, au venit la Bucuresti cu ocazia Conferintei internationale intitulate Modernism-Antimodernism, organizata de profesorul Sorin Antohi in zilele de 19-21 septembrie 2008. Au fost invitati la conferinta nume de rezonanta din domeniul istoriei, de pe cele doua continente: Sorin Alexandrescu (Professor Emeritus, Universitatea din Amsterdam), Mark Antliff (Professor, Duke University), Sorin Antohi (Institutul de Studii Interculturale Bucuresti), Stephen Bury (The British Library, Londra), Paul Cernat (Universitatea din Bucuresti), Caius Dobrescu (Universitatea Transilvania, Brasov), Peter Fritzsche (Profesor, University of Illinois), Roger Griffin (Profesor, Oxford Brookes University), Keith Hitchins (Profesor, University of Illinois), Augustin Ioan (Profesor, Universitatea de Arhitectura Bucuresti), Claude Karnoouh (Senior Fellow Emeritus, CNRS, Paris), Erwin Kessler (Institutul de Filosofie Bucuresti), Patricia Leighten (Profesor, Duke University), Attila Melegh (Demographic Research Institute, Budapesta), Anastasia Nikolopoulou (University of Cyprus), Răzvan Pârâianu (Universitatea Petru Maior, Targu-Mureş), Victor Rizescu (Universitatea din Bucuresti), Jörn Rüsen (Kulturwissenschaftliches Institut, Essen), Mihai Spariosu (University of Georgia, Athens), Maria Stavrinaki (Université de Paris I, Panthéon-Sorbonne, Paris), Balázs Trencsényi (CEU, Budapesta), Marius Turda (Oxford Brookes University) si Lazăr Vlăsceanu ((Universitatea din Bucuresti).

Am avut, ca de obicei, bucuria de a gazdui la palat personalitati si domenii pe care le consideram esentiale pentru dezvoltarea romaneasca, in prezent si in viitor. De data aceasta, insa, importanta evenimentului a fost tripla:

Mai intai, pentru ca musafirii de aseara sunt personalitati de inalta tinuta stiintifica, iar prezenta lor in Romania face bine prezentului vietii noastre de zi cu zi, dandu-i valoare si speranta.

Apoi, pentru ca istoria Romaniei, mai ales in partea ei moderna, este o mare gaura neagra, atat in randul clasei politice cat si in randul societatii civile. Putina lume intelege prezentul prin prisma istoriei adevarate a secolelor XIX si XX, desi multa lume se simte specialista in domeniu.

In fine, pentru ca o anumita traditie, un anume reflex si o anume continuitate sunt servite drept atunci cand Casa Regala cultiva, cu simplitate si gratie, cu firesc si masura, opera de incurajare a valorilor. Aceasta da sens institutional, intr-un prezent romanesc ce a compromis pana la caricatura institutia publica.

Profesorul Keith Hitchins a vorbit, emotionat si responsabil, despre semnificatia operei sale, despre cunoasterea istoriei Romaniei si despre lungul sau drum profesional, de cinci decenii, in slujba adevarului romanesc.

Am primit, de doi ani incoace, numeroase invitatii de a conferentia in fata acestor cursanti si profesorilor lor. Precedenta mea vizita, in anul 2006, la Kent Business School, reputata facultate a Universitatii Kent, situata in Canterbury, Anglia, a fost o foarte frumoasa ocazie de a schimba idei si de a face cunoscuta Romania prezentului. De atunci, insa, nu am mai putut onora vreuna dintre propunerile lor, pana astazi.

La Bruxelles, ieri, in prezenta unui numar de cursanti din diferite tari europene, am fost invitat sa vorbesc despre leadership si identitate. Ca de fiecare data, fie ca sunt in fata unor elevi de la Jimbolia, fie ca expun idei de acest fel in fata unor inalte personalitati din domeniul politic sau social, tema se dovedeste insolita, necesara si, de cele mai multe ori, pasionanta.

Nici nu este de mirare. Leadership-ul s-a ingustat si a saracit, pe masura ce lumea democratica s-a intins de-a lungul planetei si s-a consolidat. Cu cat democratia s-a adancit, cu atat a crescut si neincrederea si dispretul fata de cei care ocupa prima pagina a ziarelor. Fenomenul se petrece si la Bucuresti, dar si la Paris si Londra, ori la Washington si Tokio.

De aceea, prilejul de a vorbi despre generozitate, spirit de raspundere, inspiratie, viziune, loialitate, puterea exemplului personal si rolul modelului este unul pretios. Fiindca undeva, in mintea celor care vor daltui lumea de maine, se asaza idei si reflectii care vin din lumea noastra, a celor care primim lectii de doua secole incoace. Or, este lucru limpede, lumea noastra are multe de spus, de impartasit si de clarificat.

In plus, aceste intalniri aduc la cunostinta capitalelor europene ca Romania nu este doar o tara de consumatori de democratie, de lideri harnici si inventivi care devoreaza institutiile pe care sunt chemati sa le serveasca, ci si de voci care incearca sa redobandeasca instinctul binelui, sa restaureze bunul-simt si memoria.

Reactia celor din Universitatea Kent a fost foarte incurajatoare. Romania institutionala, insa, are nevoie sa fie reparata de romani.