Moderator: Gabriela Vrânceanu Firea
Invitat: Principele Radu al României

Talk-show

Gabriela Vrânceanu Firea: Bună seara, bine v-am regăsit. Cărţile lui Lucian Blaga au fost confiscate de vameşii Republicii Moldova de la nişte tineri români din cauza unei confuzii de nume. Lucian Blaga a fost confundat cu ministrul Vasile Blaga, pe care vameşii moldoveni l-au suspectat nu doar că-i omul lui Traian Băsescu, ci şi că s-a apucat să scrie poezii care vor aduce o revoluţie la Chişinău. În partidul de suflet al preşedintelui a încolţit o idee. Cuplarea alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare, respinsă ferm până acum de PSD şi de PNL. Şi chiar şi de unii democrat-liberali. Ideea va fi totuşi discutată în partidul lui Emil Boc. Alt subiect a provocat astăzi mare iureş în partide. Listele pentru alegerile europarlamentare. PNL o promovează în frunte pe Norica Nicolai şi renunţă la Daniel Dăianu. Lavinia Şandru nu a putut să intre pe lista PSD. Monica Macovei va candida din partea PD-L. Dar în general cum se vede clasa politică? “Năpădită de amatorism”. Afirmaţia îi aparţine Alteţei sale regale, principele Radu al României, care este şi invitatul nostru special din această seară.

Bună seara. Mă bucur să ne revedem la “Ştirea Zilei”. Acum doi ani jumătate am mai realizat un interviu şi mi-a făcut o mare plăcere pentru că ecourile după emisiune au fost deosebite. Ce vă face să credeţi - noi ştim parţial răspunsul -, dar vreau să ştiu ca impact în ceea ce vă priveşte, că România este năpădită de amatorism? Când îl găsiţi mai des, când vă loveşte practic?

Principele Radu: Această nefericită situaţie nu a început acum. Întâi şi-ntâi, după cel de-al doilea război mondial, câtă vreme comunismul a condus România timp de 4 decenii, amatorismul a fost o stare de fapt pentru că altfel nu putea fi ţinută în frâu o ţară întreagă fără să decapitezi profesioniştii ei. După 1989 însă, atât România, cât şi ţările din jur, care au fost sub Cortina de Fier strivite, au avut grijă de altceva. Au avut grijă să devină libere şi să devină democratice. Fapt care este de lăudat, dar nu au avut timp să le facă pe toate. Nu au avut timp să pună şi oameni pricepuţi în locuri importante. Acest lucru s-a petrecut în instituţii private, în instituţiile şcolii şi nu mereu, dar nu au putut să se întâmple şi în instituţiile publice. Deci cu adevărat, ceea ce numeşte establishment, adică administraţia, ţesătura aceasta extraordinar de complexă şi importantă a unei naţiuni nu a fost năpădită de profesionalism. El abia acum, după ce s-a atins un anumit grad de democraţie şi libertate, ar putea apărea.

Gabriela Vrânceanu Firea: Şi cât va mai dura? Dacă e să vorbim despre un moment în care să fim profesionişti din toate punctele de vedere şi nu doar să păstrăm aparenţele?

Principele Radu: Până când oamenii care stau în spatele unor birouri vor fi capabili să servească locul pe care stau şi nu să şi-l aservească. Pentru aceasta trebuie să se schimbe generaţii, trebuie să vină oameni învăţaţi bine la şcoli, care sunt lepădate de mentalitatea veche şi de complexul de inferioritate şi până în momentul în care apare pur şi simplu în locul respectiv un om care să pună mai presus decât propriul lui interes un ideal. Ceva în care să creadă. Nu-i imposibil. Am văzut în anii noştri din urmă, chiar după 1989, oameni care au reuşit să transforme instituţia prin propria lor personalitate. Uitaţi-vă la răposatul papă Paul Ioan al II-lea. El a schimbat lumea prin propria lui personalitate. Şi nu prin poziţia pe care o ocupa. Dimpotrivă, a dat poziţiei aceleia o anumită aură. A ridicat-o după el. Aşa poate să facă şi un profesor într-un liceu, poate să facă şi un ministru într-un Guvern, poate să facă şi un şef de companie privată cu compania lui.

Gabriela Vrânceanu Firea: Aveţi o bogată experienţă internaţională, iar zilele trecute toţi românii au putut vedea la TV sau citind în presă cât de respectată este Casa regală din România, cum au venit atât de mulţi oameni importanţi, către care poate unii dintre noi nici nu îndrăznim să ridicăm privirea, mai ales în aceste momente în care despre România se vorbeşte în Italia şi Spania nu tocmai măgulitor. Ce înseamnă toate aceste experienţe, cât de mult pot să ajute acest tip de relaţii care sunt create, sunt stabile şi care reprezintă altceva pentru ţara noastră, decât violatorii, tâlharii, oamenii neisprăviţi, scandalurile?

Principele Radu: Poate să ajute enorm. Casa regală e o instituţie profesionistă, nu amatoare. În cei 143 de ani de când există a dovedit-o. Aici nu-i vorba de formă de guvernământ, că-ţi place monarhia sau republica. E vorba despre o suită de generaţii de oameni care întotdeauna când au făcut ceva s-au gândit de două ori înainte de a spune un lucru şi au făcut un lucru numai atunci când l-au ştiut. Regina Maria, un om despre care ne place acum să ne aducem aminte, e şi la modă, e femeie, e o legendă, a fost şi frumoasă, a avut şi farmec, şi inteligenţă… În 1926 mergea în America şi spunea, investitori americani, veniţi şi investiţi în România. Deci, în 1926, an în care femeile nici nu aveau voie să voteze, o femeie într-o lume plină de bărbaţi, cu o politică la fel de cinică şi de interesată cum e cea de azi, se ducea peste Ocean şi îi chema pe investitori în România. Se poate ceva mai modern, înaintea timpului ei? Tot aşa a fost şi Carol I. Societatea civilă la fel de cinică pe cât este de azi, îl trimitea împreună cu locomotiva pe care a adus-o din Germania înapoi. Şi spunea să-şi ia bilet doar dus. Deci societatea românească în ce avea mai inteligent riposta asupra faptului că el avea viziune şi încerca să facă securitatea naţională şi să construiască statul aducându-i infrastructură. Astăzi, noi am transformat subiectul autostrăzilor în glume. Noi consumăm efortul pentru a face anecdote pe acest subiect, în timp ce el, uneori împotriva voinţei societăţii, obliga România la modernitate. Ce înseamnă aceasta? Că într-un anumit fel, liderii aceştia care sunt mai mult spirituali, statali decât propriu-zis politici, executivi, sunt oameni care au privit cu un pas înaintea timpului lor. Au fost vizionari, au fost gospodari, au fost constructori, au fost profesionişti. Vorbeau 7 limbi străine. După aceea, când generaţiile s-au întinerit au mers la şcoli, la universităţi, cum e cazul principesei Margareta.

Gabriela Vrânceanu Firea: Pe care aţi aniversat-o de curând. Sunt convinsă că mulţi dintre cei care au venit pentru a o felicita, pentru a-i ura toate cele bune, văd altfel ţara noastră, în altfel de culori şi pot fi mesagerii noştri dincolo de graniţă.

Principele Radu: Reputaţia României se câştigă în fiecare zi de la 8 dimineaţa la 8 seara. Nu există nicio ţară, nici SUA, nici Anglia, nici Japonia, care să aibă reputaţia stabilită de la bun început. Ea se câştigă şi se recâştigă în fiecare dimineaţă de la 8 dimineaţa până la 8 seara. Se trudeşte pentru menţinerea importanţei şi a imaginii unei ţări. Nu se face o singură dată pentru 30 de ani. Şi de aceea instituţiile despre care vorbeam eu, că sunt năpădite de amatorism, sunt atât de puternice. Pentru că una este să susţină, imaginea României, Angela Gheorghiu, Nadia Comăneci, şi altceva este s-o susţină oamenii care reprezintă administraţia. Un lucru spus la locul potrivit, la timpul potrivit, în faţa omului potrivit face uneori mai mult decât nota 10 la olimpiadă.

Gabriela Vrânceanu Firea: Dacă ar fi să extrageţi un moment din această aniversare prin spontaneitate şi prin profunzime, care ar fi acela?

Principele Radu: Momentul în care mari artişti români cum este Nelly Miricioiu sau Aura Urziceanu, sau Smiley, trei generaţii atât de diferite şi din colţuri atât de diferite ale artelor româneşti, au ridicat sala în picioare prin două lucruri. Prin talentul lor şi prin iubirea, generozitatea, simpatia pe care au adus-o familiei noastre. Este cel mai frumos antidot la amatorism şi la egoism. Faptul că eşti generos şi că eşti bun.

Gabriela Vrânceanu Firea: Într-un fel, în chip natural, fără a face lucruri demonstrative, aţi închis gura celor care consideră că cei care reprezintă monarhia sunt cumva legaţi mai mult de trecut, nu se pot ancora foarte profund în prezent şi nu au perspectivă. Vorbiţi-ne despre acest aspect.

Principele Radu: Le-am închis gura şi altora din afară. Pentru că, spre exemplu, unul din musafirii noştri a fost adjunctul secretarului general ONU, care e o glorie a ONU, un om care actualmente este reprezentantul ONU în Irak. Şi cunoaşte România ca pe buzunarul lui, cunoaşte toată zona, este unul din oamenii care de 40 de ani scrie istoria multilaterală a diplomaţiei lumii. Mi-a spus aseară că această Românie n-am cunoscut-o niciodată. Începând cu mersul pe stradă în anumite locuri unde l-am dus noi, până la atmosfera de la Palatul Elisabeta şi atmosfera sărbătoririlor, mi-a spus, această Românie a anului 2009 în părţile pe care ni le-aţi arătat nouă, e o Românie care de mâine trebuie să înceapă să fie cunoscută afară. A spus, este o altă lume, e o altă ţară, un alt suflu, e o parte din Europa Răsăriteană despre care eu nu ştiam. Or, ăsta este un câştig mai mare decât aniversarea principesei, indiferent cât de mult ar însemna asta pentru noi, personal, ca familie.

Gabriela Vrânceanu Firea: În aceste zile se vorbeşte mult despre Castelul Bran. Se vorbeşte despre muzeu sau despre o clădire frumoasă, istorică, dar care să fie dedicată unor altfel de activităţi.

Principele Radu: Niciodată. Castelul Peleş a fost, este şi va rămâne întotdeauna ceea ce este astăzi. De altfel, pentru a face dreptate şi istorică nu doar ziaristică sau mediatică, Castelul Peleş a fost muzeu încă din 1914. El nu a fost transformat în muzeu odată cu venirea comunismului. Încă de la moartea regelui Carol toate încăperile importante de la etajele care se vizitează erau muzeu şi se vizitau fără bilet de intrare. Românii intrau liber. După 1947 acest lucru s-a făcut pe bază bănească. Dar mai e ceva. Faptul că el rămâne de-aici încolo muzeu pentru eternitate, nu înseamnă că el nu poate să găzduiască nişte întâlniri de stat. Adică vizite importante, conferinţe internaţionale…

Gabriela Vrânceanu Firea: Nu cum se spunea, nunţi, botezuri, cumetrii etc.?

Principele Radu: Asta este ceva strigător la cer! Şi faptul că…

Gabriela Vrânceanu Firea: Deşi în Palatul Parlamentului şi-a organizat şi cămătari nunţile şi botezurile şi nu a mai sărit nimeni de trei coţi în sus.

Principele Radu: Castelul Peleş pentru familia regală, reprezintă mai mult decât o adunare de încăperi care au obiecte de preţ. Este simbolul statalităţii româneşti. Indiferent cine-l posedă ca proprietate, un om sau o naţiune, sau o administraţie, el reprezintă scaunul statalităţii româneşti. Omul care l-a făcut pe el, pe Peleş, este şi omul care a făcut statul român modern. Nu se poate pune problema… dacă noi am strica esenţa acestui simbol, am strica esenţa rostului nostru pe pământ. Castelul trebuie să rămână un simbol nu cultural sau patrimonial, ci pur şi simplu simbolul naţiunii române. Cum e Imnul, Ziua Naţională. Nu se poate altera aşa ceva.

Gabriela Vrânceanu Firea: Cred că românii aşa gândesc, numai că ei nu se pot exprima toţi odată. Şi atunci vorbesc prin reprezentanţi care, din când în când, mai au derapaje.

Principele Radu: Au fost ajutaţi să derapeze. Pentru că, de fapt, restituirea lui proprietarului de drept nu înseamnă schimbarea destinaţiei. Astea au fost bazaconii care li s-au inoculat oamenilor ca să-i învrăjbească. Pentru că, dacă aţi remarcat dumneavoastră, perioada de după 1989 a fost o perioadă a dezbinării, nu a unirii. Spre deosebire de vremurile lui Ferdinand şi ale lui Carol, când marii paşi înainte ai României s-au făcut prin solidaritate, prin punere împreună, tot ce s-a întâmplat după 1989 nu a fost decât un exerciţiu permanent de a încerca să produci dezbinare, ură, gelozie, intrigă, egoism. Or, nu ai cum să faci o ţară puternică numai cu prosperitate, democraţie şi libertate. Trebuie din nou să pui oamenii împreună pentru un ţel comun, pentru că altfel România riscă să devină un mall plin cu obiecte şi oameni pe rafturi. Or, nu asta ne pregătim să facem cu ţara.

Gabriela Vrânceanu Firea: Dezbinarea e şi ea productivă, numai că nu pentru popor, ci pentru anumite persoane care provoacă…

Principele Radu: Atunci vă întoarceţi la prima afirmaţie a întâlnirii noastre. Amatorul dezbină, profesionistul uneşte.

Gabriela Vrânceanu Firea: Există şanse în 2009 pentru un astfel de sentiment comun românesc şi există lideri care pot promova?

Principele Radu: Pentru începutul acestui lucru există şanse. Pentru realizarea lui trebuie să treacă un timp. Dar există şi mijloace de a o face. Liderii sunt unii. Dar mai sunt şi alte mijloace. Dacă porneşti de la baza societăţii care-i comunitatea locală, fie că e comună, sat, oraş, îţi dai seama că România va fi puternică dacă acele colţuri din ţară vor fi puternice. Nu ai nevoie să fii filozof, nu trebuie să fii doctor în ştiinţe economice. Dacă te duci într-o comunitate mică şi o încurajezi, îi dai mijloacele să fie stăpână pe ea însăşi, să se simtă mândră, să-şi ducă mai departe singură destinul, te vei trezi într-o zi cu sute de mii de bucăţele de Românie care puse împreună vor face ceva solid. Aplecarea către comunitatea locală, către resursele ei atâtea câte sunt, pentru că există, ele există, înseamnă deja o însănătoşire. Iar pe plan central, dacă această administraţie, mare, este năpădită de profesionalism, de un pic de generozitate şi de un pic de respect, de etică… ştiţi, atunci când nu te vede nimeni, dacă ceea ce faci este ceea ce trebuie, e deja un prim pas.

Gabriela Vrânceanu Firea: Ce-i transmit copiii, tinerii, adolescenţii, principelui Radu atunci când îl regăsesc ori în şcolile în care învaţă, în anumite vizite, ori pe diferite platforme moderne de Internet, facebook sau altele?

Principele Radu: Am cont pe hi5 şi ei au la fel. Sunt sute de mii care au. Aici e ceva contrastant. Pentru că ei sunt extraordinari de critici, dacă ascultaţi pe Ioana de la Sinaia, să vă spună ea cum e România, s-ar putea să aveţi surprize şi s-o chemaţi o săptămână întreagă în fiecare seară.

Gabriela Vrânceanu Firea: Ce vârstă are?

Principele Radu: Are 17 ani, e la Sinaia, la Colegiul Naţional Cantacuzino… E uluitoare. Sau Vlad de la Cugir. Să-l întrebaţi pe el… Şi Dragoş de la Babadag. Dacă aceşti trei copii intră pe fir, schimbă România în 24 de ore. Totul este să fie ascultaţi. Sunt critici şi foarte inteligenţi. Pe de altă parte, au nevoie de iubire, de încredere, de speranţă. Şi acest lucru e tot atât de important ca ceea ce pui pe masă în farfurie. Aici este lucrul pe care trebuie să-l înţeleagă liderii, că nu totul este performanţă politică şi meşteşug. Mai există şi altceva, acea oprire o clipă, să te uiţi în oglindă şi să spui, mă, cred măcar eu în ceea ce spun? Pot măcar o clipă să mă gândesc cu adevărat la ceea ce are nevoie cel de lângă mine sau totul e o luptă contracronometru pentru a mai da pe unul la o parte ca să stau eu în faţă? Luaţi exemplul regelui Mihai. A stat 60 de ani şi a aşteptat în faţa unei uşi închise. Nu i-a dispărut nici zâmbetul de pe buze, nici încrederea că într-o zi va fi înţeles. Asta înseamnă să crezi în ceva, să ai o cauză. Eu ştiu că poate să pară depăşit mai ales la o emisiune care poartă numele pe care-l poartă, emisiunea dumneavoastră…

Gabriela Vrânceanu Firea: Aceste sentimente cu alte cuvinte, n-au nicio legătură cu şabloanele care ni se transmit, şi anume sunt republican, dar de care republican?… sunt monarhist, sunt de dreapta, de stânga, sunt cu Traian Băsescu, cu Călin Popescu Tăriceanu… Cred că a gândi în astfel de chei e total greşit, iar copiii noştri, tinerii cu care ne întâlnim ar trebui să vadă de fapt ce se întâmplă în ţările care au progresat şi care sunt foarte departe faţă de noi şi pe care le invidiem şi am vrea să ajungem şi noi acolo.

Principele Radu: Şi nu vedem de ce suntem diferiţi de ei. Suntem diferiţi pentru că punem criterii diferite. În loc să ne gândim la dreapta şi stânga, la unul sau altul, ar trebui să gândim geografic şi pe verticală. Geografic în sensul de zonă, care din ele să fie dezvoltată şi vertical, pe profesii. Dacă grupezi oamenii pe profesii ai surpriza să constaţi că România poate fi împărţită şi corect, pe bresle. Dacă tu-i încurajezi pe fiecare să se adune, ei vor fi într-o zi o voce. Fiecare meserie, de la cea de cărămidar până la cea de chirurg are dreptul să se pună împreună şi să-şi susţină interesele. Pe criterii profesionale, nu pe criterii de şmecherii sau de subterane. Asta pe verticală. Pe orizontală se poate merge pe comunităţile locale. Ia o singură comunitate de 5000 de locuitori şi puneţi în cap ca pe aia s-o faci stăpână pe ea însăşi. Cu forţă, cu încredere, cu mândrie.

Gabriela Vrânceanu Firea: Mulţi se tem de puterea entităţilor locale.

Principele Radu: Aşa este.

Gabriela Vrânceanu Firea: Pentru că ele pot răsturna anumite ierarhii care au fost stabilite de la centru şi care ne convin.

Principele Radu: Aşa este. Şi se poate merge şi peste cercul naţional când vorbim despre asta.

Gabriela Vrânceanu Firea: Mergem la sindicate. În ultima perioadă aţi avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii acestora. E o perioadă dificilă şi nu spunem aşa, doar pentru a fi în trend. Parcurgem o criză economică în întreaga lume, România nu putea fi izolată. Ce probleme au, cum credeţi că-i puteţi ajuta, cu o părere, un sfat, o reprezentare… care-i tipul de abordare?

Principele Radu: Cele două sindicate pe care le-am întâlnit exclusiv la solicitarea lor… acesta a fost un lucru care ne-a făcut o bucurie enormă, au fost pe următorul motiv. Unu, a fost sindicatul destul de recent creat al administraţiei locale, Publisind, şi celălalt un sindicat de mai mari proporţii, care are 1,3 milioane de membri, al Agrostar. Sindicatele sunt mişcări care au şi componentă socială. În sensul că oamenii se pun împreună pentru a susţine nişte drepturi pe care le au, dar au şi o componentă de breaslă. Oamenii se pun împreună pentru aceste mişcări pentru că fac aceeaşi profesie. Or, conştiinţa că profesia pe care o faci tu reprezintă o forţă e un pas enorm înainte al societăţii româneşti. De ce vin ei însă la Casa regală? Pentru că au înţeles după 20 de ani că rostul lor este să fie în contrapondere cu clasa politică, fie ea exprimată legislativ, fie executiv.

Gabriela Vrânceanu Firea: Au fost cazuri izolate, nu? Când sindicaliştii şi-au uitat menirea şi au trecut în partidele politice?

Principele Radu: E un nonsens… Bun. Dacă vor să-şi schimbe individual orientarea sau profesia este altceva. Dar organizaţia ca atare, ea n-are cum să aibă alianţă sau parteneriat cu acele instituţii fiindcă ele sunt în complementaritate. Ele există împreună pentru că e nevoie de doi poli ca să ajungi la un echilibru. Or, Casa regală e o instituţie care-i poate ajuta să-şi susţină printr-o voce internaţională interesele. Evident că un agricultor dintr-o comună rurală nu se poate duce să deschidă o uşă la Bruxelles, aşa cum poate s-o deschidă un membru al familiei. În al doilea rând, are certitudinea că parteneriatul acesta e o continuitate şi plus că se regăsesc în viziunea pe 30 de ani a Casei, care promovează soliditatea comunităţilor locale, asociaţiile de breaslă, consolidarea instituţiilor, demnitatea şi valorile în cadrul instituţiilor. Păi nici un sindicat nu poate milita pentru altceva, pentru că-i prin natura lui obligat să vegheze la aceste valori. Şi am găsit cu fiecare dintre ele proiecte comune.

Gabriela Vrânceanu Firea: Cum au reacţionat la mesajul pe care l-aţi adresat cei din sală?

Principele Radu: Cu respect, cu încredere şi cu căldură. Dar în afară de reacţia lor, există chiar şi un pas înainte făcut cu ei în privinţa parteneriatului. Nu-i vorba numai de sentimente nepalpabile, e vorba şi de un proiect direct pe care-l avem cu ei, şi anume construirea într-o locaţie a Casei regale, din proprietăţile din domeniul Sinaia, a unui centru de perfecţionare a oamenilor care lucrează în aparatul administraţiei locale. Un loc unde tinerii să se întâlnească de-a lungul anului pentru cursuri, pentru vacanţe, pentru burse de studii, pentru întâlniri internaţionale. Ei văd că acest lucru înseamnă ceva durabil.

Gabriela Vrânceanu Firea: Iată că nu a fost doar o întâlnire protocolară?

Principele Radu: Bineînţeles.

Gabriela Vrânceanu Firea: Produce efecte concrete.

Principele Radu: Şi încă două efecte concrete. Noi credem că sindicatul acesta al Administraţiei Publice, ca şi cel al agricultorilor are şi posibilitatea de a accesa fonduri. Nu-i incompatibil ca organizaţie de acest tip să producă şi accesare de fonduri structurale pentru anumite proiecte şi, în plus, are şi latura de reprezentare. Împreună cu aceşti lideri se poate merge la Bruxelles, la Berlin, la Paris, Stuttgart şi căuta fie investiţii, fie parteneriate, fie proiecte comune. Ele nu sunt doar nişte instituţii care au rol social, care au glas şi care solicită, cer, reclamă ceva. Sunt şi instrumente cu care se poate face bine, cu care se poate pune temelia unei construcţii care nu există astăzi şi pe care nimeni nu o poate face altcineva. Pentru că rolul Casei regale este acela de a lărgi cadrul leadership-ului. Nu-i lider doar omul politic ales, lider poate să fie şi omul care inspiră, şi profesorul care te învaţă, şi preotul pe care-l crezi şi mulţi alţii. De exemplu omul care vorbeşte de la microfonul acesta al emisiunii dumneavoastră, tot un lider este. Tot cineva care poate face ceva prin acţiunea lui publică. Or, aici la capitolul sindicate, nu trebuie să spun eu cât de influenţi pot fi ei.

Gabriela Vrânceanu Firea: Ce înseamnă în România de azi, în care viteza e mai importantă, cum să scapi din trafic iar devine o chestiune vitală, cum să ai acces la educaţie de asemenea îi preocupă pe mulţi dintre noi, cum să ajungi în spital şi să fii bine tratat… ce mai înseamnă iubirea de ţară? Mai are cineva timp să iubească această ţară? Şi dacă da, cum?

Principele Radu: Iubirea de ţară se măsoară aşa; În câţi km de autostradă sunt făcuţi pe an. Şi am să vă spun că turcii îşi iubesc ţara cu 40 km de autostradă pe an, numai într-o direcţie, spre sud. Iubirea de ţară se măsoară în numărul de spitale private pe care le construieşti, chinuindu-te să iei bani din străinătate, cum am făcut eu care m-am dus în statul Missouri şi am încercat să conving camere de comerţ din orăşele şi universităţi din orăşele să vină să construiască la Tecuci un spital privat. Se măsoară iubirea de ţară în cât de multe biblioteci ai făcut, în cât de multe parcări faci în marile oraşe. Să vă spun că Geneva, care e un oraş mare cât un sector din Bucureşti, are pe numai 2000 metri pătraţi trei parcări de câte 800 de locuri şi când te duci la Geneva ai mândria că-ţi poţi parca maşina sub lac… aşa se măsoară patriotismul. De fapt viziunea în ziua de azi nu este una idealistă, e una pragmatică. Îţi iubeşti ţara dacă nu pleci din mandatul tău până când nu s-au făcut 300 locuri de parcare subterană. Atunci înseamnă că o iubeşti. Când trimiţi grâul de la Teleorman în Egipt pentru că UE nu-l vrea pentru că nu-i de calitatea pe care o cere Europa, cauţi imediat un loc unde să-l poţi trimite ca să nu te trezeşti a doua zi cu el putrezit. Asta înseamnă patriotism.

Gabriela Vrânceanu Firea: Au fost şi timpuri tulburi, în care reprezentanţii Casei regale din România erau priviţi - nu de către cetăţeni - de către cei care reprezentau atunci ţara, cu anumită suspiciune. (…) Iată cum s-a scris istoria sub ochii noştri.

Principele Radu: Pe mine aceste imagini mă umplu de bucurie pentru că numai uitându-vă la ele vă puteţi da seama cât de mult s-a schimbat România până în 2009. Şi că toate aceste piedici pe care le avem azi cu criza economică, cu şomajul, cu faptul că ne lipsesc 30 de miliarde euro, sunt neajunsurile unui soi de lume pe care am dorit-o foarte mult. Şi că e mult mai bine să avem acest tip de griji decât să fim acolo unde am fost.

Gabriela Vrânceanu Firea: Tot mai mulţi telespectatori întreabă dacă aţi dori să vă implicaţi mai mult în activitatea de reprezentare a ţării noastre, sub diferite aspecte?

Principele Radu: Adevărul este că din punctul de vedere practic o şi fac. Numai că de multe ori…

Gabriela Vrânceanu Firea: Aşa este, dar mai concret?…

Principele Radu: Oamenii se gândesc la instituţionalizarea acestei activitati. Am auzit acest lucru de multe ori în ultimii ani şi faptul că a venit din partea diverselor categorii de oameni, de la elevi la oameni din mediul de afaceri sau societatea civilă sau chiar de la bresle, îmi dă desigur serios de gândit.

Gabriela Vrânceanu Firea: Cât de serios? Cineva vă întreabă concret, dacă aţi luat în calcul chiar o anumită candidatură la prezidenţiale? Aveţi, spune telespectatorul, toate calităţile unui lider puternic.

Principele Radu: Eu nu pot să spun la asta decât că e foarte măgulitor. Pentru că încrederea oamenilor nu se poate câştiga decât pe cale corectă, cinstită. Restul e trecător. Pentru aceasta însă trebuie să ne gândim un pic şi la cauza acestor lucruri, nu numai la efect. Dacă se întâmplă aşa, înseamnă că, pe de-o parte, ceea ce noi reprezentăm ca leadership este ceva valoros şi pe de altă parte, că acest lucru lipseşte. Tot ce vreau să spun este că acest lucru trebuie privit dintr-o perspectivă profundă, nu dintr-o perspectivă de ambiţie personală. Această instituţie are 143 de ani şi mai are încă 143 de ani de-aici încolo. Lucrurile trebuie privite la cauza lor profundă. Dacă România are nevoie de noi, noi vom ajunge acolo unde România doreşte. Şi calea aceasta pe care aţi menţionat-o dumneavoastră este o cale care este în perfectă consonanţă atât cu UE, cât şi cu principiile de azi ale democraţiilor lumii. E în contradicţie cu forma de guvernământ pe care Casa regală a ţinut-o întotdeauna ca o parte a identităţii ei, dar din punctul de vedere al meritului personal, al dreptului cetăţeanului de a face bine ţării lui din poziţia cea mai potrivit posibilă, este perfect justificat.

Gabriela Vrânceanu Firea: Pentru cei care ne privesc acum şi poate că sunt îndoiţi şi cumva afectaţi de ceea ce s-a scris în presa post-decembristă sau de anumite afirmaţii care s-au făcut cum că regele a plecat din ţară cu multă avere, cu obiecte, lucruri care au putut fi valorificate ulterior şi că mai puţin l-a interesat soarta ţării cât mai degrabă cum să salveze familia… ce mesaj puteţi transmite?

Principele Radu: Că n-am nici un fel de resentiment faţă de oamenii care gândesc aşa pentru că ce s-a întâmplat cu România în aceşti 60 de ani este un lucru nefericit. 40 de ani de dictatură, urmaţi de 20 de ani de disperată încercare de a reveni la normal. E firesc ca oamenii să aibă şi accese de gelozie, să acţioneze în necunoaştere de cauză. În orice caz, adevărul iese la iveală orice s-ar întâmpla, iar România a făcut paşi enormi către viitor şi orice om de bună-credinţă înţelege astăzi că acest rege de 88 de ani nu mai poate primi nimic de la nimeni, fiindcă 60 de ani de viaţă pierduţi nu pot fi daţi înapoi. În momentul în care a plecat din ţară a avut totul şi în momentul în care a ajuns în exil nu a mai avut nimic. Din partea asta n-ai ce să-i dai înapoi, n-ai ce să-i reproşezi unui om căruia i-ai luat totul. Tinereţea, locul, rolul, speranţa.

Gabriela Vrânceanu Firea: Aţi reprezentat 7 ani România în calitate de reprezentant al Guvernului, fără ca ţara noastră să fie o monarhie. Cum eraţi primit şi privit? Şi ce rezultate aţi obţinut?

Principele Radu: Întâi a fost o curiozitate… Mai ales ţările care erau monarhii, cum e Olanda sau Marea Britanie, întrebau la Bucureşti de două ori, ce-i cu asta, nu-i o greşeală? Se poate aşa ceva? După care această curiozitate s-a transformat în admiraţie. Ţări precum Chile sau Finlanda, ori Elveţia au avut cuvinte de laudă, spunând că este incredibil pentru o ţară care a primit tot timpul lecţii şi care a dat mereu examene să dea un model de democraţie, arătând că se poate folosi orice fel de mijloc intern al ţării pentru a se face bine. Chiar şi o instituţie care nu este menţionată în Constituţia ţării.

Gabriela Vrânceanu Firea: Scurtă pauză publicitară. Ne-am întors. Ne reaminteşte un telespectator că fostul suveran al Bulgariei a fost premier. Şi că ar trebui şi România să urmeze un astfel de exemplu, mai ales că Bulgaria în multe privinţe ne-a depăşit, chiar dacă noi nu prea vrem să recunoaştem.

Principele Radu: Şi au făcut-o cu ajutorul acestui personaj. Mult din reputaţia sa personală s-a transferat asupra ţării în momente în care nu era prea mare justificarea. Dar aici răspunsul meu este da şi nu. Da în sensul că este, Simion al II-lea este un personaj politic al Estului Europei care merită tot respectul. Şi are mult merit chiar şi asupra evoluţiilor din România de după 2000. Pe noi ne-a ajutat mult, e un om generos care a făcut chiar şi pentru ţara românească, nu doar pentru familia regală română multe. Nu, pentru că niciodată nu o să luăm un astfel de exemplu. În sensul că ideea ca familia regală să se înregimenteze într-un partid politic sau să caute o funcţie executivă de gen premier sau membru al Guvernului nu este ceva în care să credem. Dar asta nu pentru că eu dispreţuiesc sau critic ceea ce a făcut el, ci pentru că nu se potrivesc ţările. La noi avem de-a face cu un rege care a lăsat o urmă puternică în istorie, în timp ce regele Simion avea 6 ani când a plecat din ţară. Regele Mihai e unul din actorii importanţi ai celui de-al doilea război mondial şi care a avut şi o acţiune post-război importantă. Aici noi preferăm să păstrăm valorile regalităţile neutre, neimplicate în arena strict politică, a partidelor. Şi să încercăm să servim instituţiile care au directă legătură cu Casa regală. Cum este instituţia statalităţii. Nu vorbesc numai de instituţia şefului statului ca administraţie, dar statalitatea ca stare de fapt are nişte valori pe care Casa regală le înglobează în mod natural. Şi aici e foarte mult de construit. Eu cred că şi oamenii care scriu mesaje şi vorbesc despre noi, tot în sensul acesta vorbesc. Ei nu ne-ar vedea pe noi implicaţi ca acolo, într-o mişcare de tip politic.

Gabriela Vrânceanu Firea: Cu alte cuvinte o funcţie executivă cum este cea de premier sau una de ministru, ori o înregimentare într-un partid politic… acestea le respingeţi. În schimb, nu respingeţi totalmente pentru acum sau pentru viitor posibilitatea unei candidaturi pentru prezidenţiale?

Principele Radu: Aşa este. Pentru că cea de-a doua chestiune, deşi e legată tot de alegeri, reprezintă cu totul altceva, ca esenţă. Reprezintă statul. Adică o instituţie care în ultima jumătate de veac a fost fie înjunghiată, fie confiscată, fie aproape demonetizată. Şi s-a petrecut acest fapt în România şi pe un fundal european care a minimalizat importanţa acestei instituţii.

Gabriela Vrânceanu Firea: Cum găsiţi alegerile din România în ce priveşte campaniile electorale? Sunt ele deprimante, constructive?

Principele Radu: Sunt mai puţin deprimante decât credem. Pentru că eu le privesc prin perspectiva celorlalte din celelalte ţări. Eu nu mă limitez doar la orizontul dâmboviţean. Vorbesc de râu, nu de judeţul Dâmboviţa. Fiindcă oamenii aceia sunt foarte respectabili. E lumea aceasta neplăcută şi proteică care-ţi scapă din mâini, care alunecă, a politicii, este o lume la fel şi la Berlin, şi la Paris, şi la Madrid, şi la Washington. Diferenţa dintre noi şi ei este că instituţiile acolo sunt solide, iar la noi nu sunt solide. Acolo există o anumită etică şi o anumită forţă a pereţilor instituţiei care impun asupra omului, la noi este omul care le aserveşte pentru moment. Deci fluidul acesta democratic şi politic care la noi e supercreator, aici nu ne bate nimeni la creativitate…

Gabriela Vrânceanu Firea: Suntem flamboianţi în campanii electorale.

Principele Radu: Ortodocşi şi latini.

Gabriela Vrânceanu Firea: Dar sub poleală nu se ascunde de multe ori nimic.

Principele Radu: Nu prea se ascunde substanţă. În timp ce la ceilalţi, deşi sunt tot la fel de dinamici politic, există şi substanţă. E singurul lucru care trebuie recâştigat… Totuşi trebuie să recunoaştem că alegerile din ultimii ani au adus progrese mari. Mă uit la alegerile parlamentare europene, primele care au fost de curând, acum un an şi ceva, mă gândesc la cele locale şi chiar la cele generale din noiembrie. Există o schimbare în ceea ce s-a întâmplat, în total vorbind, în felul în care populaţia a reacţionat, în rezultatele care au fost destul de echilibrate şi apropiate. Există o maturitate şi în ceea ce priveşte oferta pe care au făcut-o partidele. Dacă te uiţi peste gard la ce se întâmplă în Elveţia, Belgia, Franţa, o să vezi că începem să ne apropiem încet-încet de lumea imperfectă a acelor democraţii care sunt însă mai solide ca noi.

Gabriela Vrânceanu Firea: Ne apropiem de final şi nu vreau să pierd prilejul, pentru că suntem în postul sfintelor Paşte şi pentru că-mi doresc să realizăm o ediţie specială a emisiunii cu Alteţa voastră şi cu principesa Margareta pentru sfintele sărbători de Paşte, vă întreb direct dacă consideraţi că Biserica se implică suficient de activ în viaţa comunităţii în România sau e mai degrabă spectator?

Principele Radu: Acolo unde conducerea Bisericii e asigurată de un episcop sau de un paroh care are un interes social şi un talent din punct de vedere managerial le merge foarte bine. Dar e adevărat că BOR a avut o poziţie şi o filozofie de-a lungul sutelor de ani foarte soft, foarte prudentă, foarte echilibrată. Lucrul acesta nu-i un lucru rău, pentru că totul trebuie să meargă cu o anumită măsură. Eu înţeleg nevoia ca mişcarea spirituală religioasă să aibă un pragmatism social mai apăsat, dar nu trebuie uitat că substanţa acestei instituţii este una inefabilă. Omul trebuie să te creadă, trebuie să simtă fior şi acest lucru trebuie neapărat conservat. Pentru că, atunci când intri într-un locaş de cult de-al nostru, oriental-ortodox, simţi un fior pe şira spinării care face mai mult decât preţul în bani ale unor realizări de tip umanitar. Sunt bucuros dacă acest spirit umanitar creşte, dar nu trebuie să uităm că intrarea în acel loc este ca să fii direct în legătură tu cu Cel de Sus, dacă crezi în El.

Gabriela Vrânceanu Firea: Mulţumesc pentru aceste cuvinte şi pentru participare. O seară frumoasă, la revedere!

(Antena 3 - Ştirea zilei, luni 30 martie 2009, ora 20:10)

De o spatamana de cand ati vizitat Colegiul National “Dr Ioan Mesota” pot spune ca am ajuns sa vad lumea dintr-o alta prespectiva. Mesajul dumneavoastra mi-a dat acea doza de incredere, de curaj, de optimism de care aveam mare nevoie. Sunt eleva in cls a-XII-a iar stresul examenului si al intrebarilor de genul ” dar ce am sa fac dupa?” ” ce oportunitati am daca raman in tara?” “este Romania locul in care sa ma pot afirma sau ar fi mai bine sa plec?” nu imi mai dau pace.

Intalnirea cu dumneavoastra m-a ajutat sa imi schimb modul de perceptie asupra Romaniei si al vietii in general.Am inteles ca sunt un singur om … dar sunt cineva, nu pot sa fac totul…dar pot sa fac ceva! Desi poate parea putin idealist chiar noi suntem cei de care depinde totul si putem schimba ceva!Cand cineva nu traieste asa cum gandeste ajunge sa gandeasca asa cum traieste…

A fost o adevarata onoare sa va intalnesc si ati ajuns un model pentru mine.Va multumesc!

Doresc sa inchei cu o urare pentru Principesa:

”Fie ca pe cerul tau sa nu fie nori iar daca acestia au sa fie atunci sa aiba culoarea si parfumul rozelor”.

“Quo Vadis” - Henryk Sienkiewicz

Spre începutul unui nou timp istoric
(articol care va apare în revista de cultură Plumb - martie 2009)

Ne aflăm astăzi într-un moment de rătăcire spirituală, de răsturnare a scării valorilor, de percepţie deformată a sensurilor vieţii. Mulţi dintre noi nu privesc decît partea materială a vieţii, restul e uitat. Şi parcă totul capătă tente cenuşii, parcă nu mai găseşti nici o cale de ieşire la liman - şi mai mult decât atât, aşa cum spun şi versurile poetului şi eseistului Adrian Botez, ,,mor oameni şi mor amintiri, mor mai ales speranţe./Ai  vrea să ieşi din labirint, dar uşile n-au clanţe”.

Mutaţiile politice, sociale şi culturale, au condus inevitabil şi într-un mod nefericit la schimbarea raporturilor dintre oameni, dar mai ales, a raporturilor dintre om şi Dumnezeu. În ultimele veacuri, s-a accentuat treptat, o separare şi o înstrăinare a persoanelor una de alta, instaurându-se aşa cum bine observa cineva, ,,un frig egocentric extraordinar în spaţiul european şi nord-american”. Pe lângă tendinţa de individualizare a a omului modern, mai pot fi exemplificate şi alte cauze importante – dar tot mai puţin puse în discuţie – şi care au ca finalitate, degradarea omului şi a mediului său de existenţă cum ar fi, multiculturalitatea societăţii contemporane şi secularizarea ei tot mai evidentă, iar în ţările est-europene – efectele perioadelor interminabile de tranziţie socială şi impactul culturii vestice în contextul aşa zisei integrări europene. Se poate observa chiar şi cu ochiul liber, o acutizare a tensiunilor între tradiţie şi modernitate, o relativizare a valorilor creştine consacrate, o instabilitate crescândă a familiei şi un conflict mai mult decât păgubos între generaţii, adică între părinţi şi copii şi între cultura tradţională probată, dovedită şi pseudo-cultura de piaţă impusă tinerilor şi pregătită atât de bine în laboratoarele televiziunilor, încât să fie digerată cât mai bine de către aceştia.

Într-o epocă a globalizării şi a uniformizării create de aceasta, întregul glob s-a transformat într-o uriaşă piaţă de bunuri materiale, în care omul valorează doar în funcţie de cât are prin buzunare sau în conturile bancare. Nu se mai iau în calcul valorile culturale, tradiţionale, naţionale, nu mai există adevăratele repere morale care au format şi desăvârşit generaţiile anterioare. Mulţi dintre noi, dar şi din tânăra generaţie, nu mai sânt interesaţi de moralitate, adevăr şi credinţă. Pofte şi distracţii la nesfârşit, mâncare şi băutură din abundenţă, cam astea sânt reperele care ne conduc în ziua de azi prin viaţă, într-un timp al învitregirii, al înstrăinării de Dumnezeu şi de semenii noştri şi în final chiar de noi, aflaţi într-un divorţ de noi înşine. Am ajuns să caricaturizăm Biserica, să ne batem joc de părinţii ei, de viaţa noastră şi chiar de educaţia tinerei generaţii. Cu toată utilitatea Internetului, comunicarea dintre oameni devine una virtuală şi nu una bazată pe afecţiune şi respect reciproc, iar dependenţa de acesta, devine de-a dreptul malefică, operînd modificări, uneori chiar periculoase în conştiinţa umană.

În această lume a păcatului şi a indiferenţei faţă de natura umană, prezenţa unor oameni de înaltă ţinută morală şi spirituală, reprezintă colacul de salvare pentru o naţiune în derivă, precum cea a a noastră. Un Petre Ţuţea, Dan Puric sau Alteţa Sa Regală, Principele Radu al României, nu sânt doar nişte figuri insolite în peisajul cultural sau mediatic, ci ei pot deveni catalizatori ai acţiunilor noastre, reperele spiritualităţii noastre de astăzi. Personalităţi ca ale lor pot sădi ceva autentic în spiritul culturii române, pot impulsiona noile generaţii să deprindă şi să promoveze valorile autentice, să schimbe cu adevărat în bine societatea românească. De cei tineri depinde soarta viitoare a ţării, ei sânt fără îndoială cei care mai devreme sau mai târziu, vor prelua destinele României. ,,Peste două decenii, cei care astăzi au cincisprezece – douăzeci de ani, se vor afla la cârma României. Aceşti tineri sânt plini de idei, inspiraţii, interesaţi de fenomenul integrării, de dezvoltare, de viitor.Ei fac parte dintr-o generaţie care nu se lasă impresionată de discursurile noii limbi de lemn, ei pot fi şi trebuie încurajaţi de fiecare dată când au iniţiative. Sistemul educaţional poate fi sprijinit de elevi, profesori, părinţi, comunitatea locală, Guvern şi de presă. Familia Regală are o tradiţie în sprijinirea învăţământului şi paote să ofere recunoaştere şi sprijin dascălilor dedicaţi şi profesionişti. Noi sprijinim restaurarea şi dotarea şcolilor şi ajutăm atât elevii excepţionali cât şi pe cei cu dificultăţi, pentru ca toţi să-şi poată pune în valoare aptitudinile. Multe asociaţii ale elevilor din judeţele ţării au primit patronajul nostru, iar multe altele vor continua să îl primească în următorii ani. Găsim în tineri o forţă capabilă de a determina progresul şi recunoaşterea României; de aceea, le susţinem aspiraţiile. Tânăra generaţie este cea mai puternică şi mai sigură resursă a României în următorii 30 de ani”, spunea Principele Radu al României în alocuţiunile rostite cu prilejul vizitelor întreprinse în cursul lunii martie în câteva localităţi ale judeţului Bacău, vizite care se înscriu în proiectul intitulat ,,Oraşele României”, iniţiat de Principele Radu şi Principesa Margareta şi demarat în urmă cu câţiva ani. Nu sânt cuvinte aruncate-n vânt, pentru că toate întâlnirile membrilor Casei Regale cu locuitorii şi tinerii oraşelor vizitate, s-au concretizat în proiecte de anvergură şi în atragerea de investiţii străine. Şi asta, în timp ce persoane abilitate să se ocupe de educarea tinerei generaţii şi promovarea culturii române, cheltuie banii contribuabililor pe tot felul de manifestări antiromâneşti, unele dintre ele cu caracter pornografic, perverse, forme triviale ale kitsch-ului artistic. Pentru mulţi dintre aceştia, le-a cam trecut timpul. Pentru cei verticali, responsabili şi morali, ca şi pentru tinerii cu idealuri, a început un nou timp istoric. Un timp al refacerii punţilor de legătură istorică, culturală şi spirituală. Un timp al identităţii, al respectului pentru valori, al libertăţii şi credinţei. Şi nu în ultimul rând, al speranţei că toate vor fi duse la bun sfârşit.

Romulus Dan Busnea –  (redactor al Ziarului de Bacău, cel care s-a aflat în preajma dumneavoastră pe parcursul vizitei la Târgu Ocna şi care v-a înmânat unul dintre puţinele exemplare care mai există din cartea despre staţiunea Slănic Moldova, scrisă de tatăl meu, dr.Romulus Busnea).

Sper să vă revăd cu ocazia vizitei pe care o veţi întreprinde la Slănic Moldova şi mai nutresc speranţa că voi avea sprijinul dumneavoastră în demersurile pe care le voi întreprinde pentru organizarea sub auspiciul Casei Regale, a primei ediţii a Festivalului Internaţional ,,George Enescu” pentru copii (începând din 2010).

Cu deosebită consideraţie,
Romulus Dan Busnea

Seara de la Palatul Casei de Economii si Consemnatiuni a fost memorabila. Toata lumea, de la invitati si pana la cei care au avut munca rasplatita financiar, a fost mandra sa se afle acolo.

Privind fotografiile, puteti intelege usor cat de frumos si cat de bine poti sa te simti atunci cand vezi ca in propria ta tara, in mijlocul propriei tale societati, lucrurile si oamenii pot sa arate atat de drept, de stralucitor si de frumos.

Nu suntem insensibili la adevarurile urate din societatea romaneasca. Dar omul are nevoie de ideal si de model tot atat de mult pe cat are nevoie de ceva de pus pe masa.

Palatul Casei de Economii si Consemnatiuni este o constructie faurita sub domnia regelui Carol I, in finalul secolului al XIX-lea. Are valoare istorica si valoare simbolica. Familia Principesei Margareta a avut un rol decisiv la fondarea statului roman modern, iar Casa de Economii si Consemnatiuni a fost una dintre primele institutii care au definit aceasta statalitate noua, de tip european. De aceea, ca un arc peste timp, este frumos sa vezi aceasta sala astazi, primind omagiul si admiratia reprezentantilor intregii Europe si ai lumii transatlantice.

Principesa Margareta a fost emotionata, dar fericita. Pentru prima oara cu adevarat, dupa douazeci de ani de munca discreta si modesta, este recunoscuta fara rezerve in tara ei. Iar acest lucru se petrece intr-o Romanie europeana, in fata colegilor, colaboratorilor si verilor ei din intreaga lume.

Am avut de asemenea placerea si mandria de a avea in jurul mesei reprezentantii Academiei, Armatei si Bisericii. Trei institutii surori ale Casei Regale. Nici unul dintre invitati nu a ignorat acest detaliu. Institutiile perene, definitorii ale natiunii au rolul lor complementar cu cel al politicii si democratiei. Libertate inseamna si identitate, traditie, continuitate si mandrie.

Nu am vazut niciodata un loc in Bucuresti sau in Romania stralucind cu atata eleganta simpla, cu frumusete si cu originalitate. In vremuri pline de chiriasi ai istoriei, de degringolada a institutiilor, Romania arata ca nu este prea greu sa asezi pasul drept, fara sa te clatini, daca vrei cu adevarat.

Am multumit si am transmis admiratia noastra tuturor celor care au ajutat la realizarea acestor momente pline de inspiratie si de iubire. Colaboratorilor nostri, dintre care multi voluntari tineri. Celor care au avut parteneriat sau contract cu noi, achitandu-se cu brio de raspunderea lor. Gazdelor si musafirilor nostri, ca si tuturor celor care au privit de departe, gratie generozitatii tuturor televiziunilor, radio-urilor, agentiilor de presa si ziarelor care au dus mai departe evenimentul nostru.

Am fost foarte placut impresionati sa vedem cat de multi tineri au stat alaturi de noi. O intreaga generatie proaspata, tanara, noua, surprinzatoare, este atasata valorilor traditiei si demnitatii. Este un mare atu al Romaniei de astazi.

Seara a doua, cea de la Opera, a fost un moment public. O mie si o suta de oameni, unii pur si simplu spectatori cu bilete cumparate de la casa Operei, au stat alaturi de noi cu inima si cu gandul. Seara s-a bucurat de prezenta unor artisti de mare calibru, solistii Operei, ca si invitati din afara, precum Nelly Miricioiu, Aura Urziceanu si Smiley. In sala au fost prezente mari personalitati romanesti precum Sorin Dumitrescu, Andrei Pippidi, Nicolae Tanasoca, Doina Levintza, Horia Andreescu, Dan Puric si atatia altii…

Nu suntem inca in posesia tuturor fotografiilor, dar in zilele urmatoare voi impartasi cu dumneavoastra mai multe imagini, mai ales cu Majestatile Lor si cu Principesa.

Ne-au stat alaturi Principesa Elena, Nicolae, Principesa Irina, Elisabeta Karina, precum si alti membri ai familiei.

De asemenea, multe Familii Regale europene au fost reprezentate la cel mai inalt nivel. Principele Lorenz al Belgiei, ca si Principele Alexandru al II-lea al Serbiei si Arhiducele Martin al Austriei sunt doar trei exemple.

Faptul ca Principesa a primit atatea mesaje pe aceste pagini, ca si in scrisori, telefoane sau e-mail-uri, reprezinta rasplata cea mai frumoasa pentru efortul si daruirea ei.

Nimic nu ar fi fost posibil fara ajutorul colaboratorilor nostri, din ce in ce mai tineri si din ce in ce mai buni, mai siguri pe ei, mai profesionisti: Ion Tuca, Constanta Iorga, Sandra Gatejeanu (coordonatoarea intregului jubileu), Alexandra Arnautu, Adriana Lungu, Cristina Parii, Radu  Ghina, Costin Semen, Liana Greavu, Simona Andronic, Ioana Sucu, Gabi Dumitru. Sunt sigur ca nu i-am putut numi pe toti. Nu pot sa nu remarc extraordinarul talent al celor de la catering si ospitalitatea fara cusur a Operei Romane si a Palatului CEC, a conducatorilor acestor institutii. Apoi, concursul Regimentului de Garda si al Formatiei Reprezentantive a Armatei.

Asa cum spunea Regele Mihai la Peles, la 5 iunie 2008, cand s-a intors acolo dupa saizeci de ani de asteptare, „Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor, iar valoarea ei stă în propriile merite ale României.“

Syndicated Column by Marc S. Ellenbogen

Published in The Washington Times, UPI

COPENHAGEN, Denmark, March 24 (UPI) — In little more than a week, European leaders will meet with U.S. President Barack Obama in Strasbourg, France. Europeans will show a common voice on immigration and security. Much of the credit can be given to Nicolas Sarkozy’s six-month EU presidency, which ran from July to December 2008.

Many European leaders described Sarkozy’s EU presidency as a mixture of hubris and self-aggrandizement — a man with cowboy manner. These comments came mostly from European leaders who were jealous Sarkozy had taken center stage as a man who actually managed to give Europe a voice. Not only did Sarkozy give Europe a voice; he actually set an agenda that is good for the future.

Sarkozy took on the presidency during the Georgian crisis. It was the first war on European soil since the 1990s Balkan failure. It was during the Olympics, while the world was focused on China. It was during Bush’s lame-duck period.
Europe’s chattering classes pride themselves on consensus. Most often while seeking consensus, a vacuum in leadership is created. Never mind that the practice of consensus is often used as an excuse to avoid making a decision at all. Mostly, this endless blathering means lost opportunities for Europe to take the lead internationally.

Sarkozy understood this.

He negotiated a climate energy package for reducing CO2 while not putting the European economy’s competitive edge in danger. Germany was central to the passage of the bill, and Sarkozy was able to convince Chancellor Angela Merkel to back him. The Copenhagen agreement deals with a 20-percent reduction in CO2, energy efficiency and renewable energy. “The agreement finds a compromise between the environment and industrial competition,” said Charles Fries, France’s ambassador to Prague and the former European policy adviser to President Jacques Chirac.

Sarkozy — partly for domestic reasons — focused heavily on immigration and political asylum. The Pact on Immigration and Asylum bundled several European Commission regulatory texts. The document acknowledges the interconnectivity of Europe’s future. It especially attempts to create co-development and management on all migration issues for Europe — a significant political step.

Under the French presidency, the European Security and Defense Policy showed a growing capacity. With the operations in Kosovo, Georgia and Atalanta — a naval operation against piracy near Somalia — Sarkozy was able to show that Europe could indeed muster military and security capacity. Sarkozy — an Atlanticist — focused on making ESDP and NATO more complimentary. It was decided to unify the EU’s military and civilian strategic-planning capacities. Most importantly, Sarkozy announced that France would return to NATO’s integrated military structure, which it left 40 years ago.

Europeans are often hesitant about “persona politics.” But in a system that lives on consensus, the European Union had to swallow her consensus pride — taking a back seat to Sarkozy’s leadership style. Sarkozy put his personal energy into the EU presidency in an attempt to demonstrate Europe’s ability to manage global challenges. On the whole, Sarkozy was efficient and effective.

He showed creativity on the Union for the Mediterranean, which had actually been launched during his French presidential campaign in 2007. Some European countries took exception to this proposal because it did not include them as they are not on the Mediterranean. There was also concern that the Mediterranean Union would push aside Northern European countries that have been involved in the Barcelona process since 1995. Some felt it was competing with the EU herself. Nonetheless, Sarkozy showed he could and would think outside the box for Europe.

Agriculture was added to the French presidency’s agenda before Sarkozy actually took over. The Europeans had already secured financing for their Common Agricultural Policy through 2013. The French pushed for the suppression of milk quotas and for a CAP health check.

Energy policy will continue to haunt the European Union. The rising prices of oil and gas, and their fall, along with Europe’s energy reliance on Russia — especially among the new members from Central and Eastern Europe — create a growing interdependence. The United States is wary of this inheritance.

Sarkozy took the European presidency as three crises loomed — Ireland’s “no” on the Lisbon Treaty, Georgia and the world financial crisis.

Sarkozy considered himself the father of the new Lisbon Treaty. He traveled to Dublin and suggested the Irish should vote again, which did not endear him to Ireland’s leadership. A way out was found at the end of the French presidency by giving Ireland some guarantees on neutrality, abortion legislation and her tax system. Besides Ireland, the Czech Republic and Poland have also yet to approve the treaty, which creates a European president.

Sarkozy responded quickly to Russia’s invasion of Georgia. True, the Georgians were dumb enough to be provoked by Russia, and as was later shown, actually made the first move. Nonetheless, Sarkozy quickly secured the cessation of hostilities, recognition of Georgian sovereignty by Russia, withdrawal of Russian troops from zones adjacent to Abkhazia and South Ossetia, and the agreement for further talks in Geneva on Georgian refugees, which are still ongoing.

Sarkozy showed he was up to the task during France’s EU presidency.

His leadership has paved the way for a stronger European voice.

Let us see what happens in Strasbourg.

———
(UPI International Columnist Marc S. Ellenbogen is chairman of the Berlin, Copenhagen and Sydney-based Global Panel Foundation and president of the Prague Society. A founding trustee of the Democratic Expat Leadership Council and a member of the National Advisory Board of the U.S. Democratic Party, he has advised many political candidates.)

PRINCIPESA MOŞTENITOARE MARGARETA a ROMÂNIEI

Alteţa Voastră Regală,

În ajunul jubileului aniversar al Alteţei Voastre Regale, Vă rog să acceptaţi cele mai alese felicitări din partea regaliştilor ieşeni şi a celui ce semnează acest mesaj. Vă admirăm şi Vă respectăm nespus pentru personalitatea pe cât de discretă pe atât de puternică a Alteţei Voastre. De aproape două decenii V-aţi dedicat nobilei misiuni de ajutorare a celor defavorizaţi de soartă, vârstnici şi copii, prin numeroasele proiecte şi programe ale Fundaţiei care Vă poartă numele. Aţi reluat – astfel – nobila şi glorioasa tradiţie a marilor Regine ale României, Majestăţile Lor Reginele Elisabeta, Maria, Elena şi Ana. Programe şi acţiuni similare sunt derulate de regine, principese şi principi din toate marile Case Regale Europene. Dar este cu atât mai remarcabil faptul câ aţi promovat toate aceste proiecte fără ca România se revină la statutul său legitim de REGAT, deci fără un sprijin şi o colaborare cu instituţii ale Statului ci căutând cu dărurire şi energie sponsori şi susţinători pe diverse meridiane ale lumii dar şi în Ţară.

Alături de ASR Radu Principe al României, aţi vizitat numeroase localităţi din Ţară, aţi spijinit şi sprijiniţi comunităţi locale în sensul deschiderii unor perspective de afirmare şi de dezvoltare chiar şi în condiţiile unor lipsuri, ale unor resurse economico-sociale modeste din localităţile respective. Programul Oraşele României este un exemplu de angajare generoasă şi vizionară. Căldura şi încrederea cu care Vă  întâmpină şi Vă urmăresc în special tinerii reprezintă cea mai frumoasă răsplată. Recentele întâlniri din judeţul Bacău sunt revelatoare, ca şi primirile la Palatul Elisabeta ale unor personalităţi din Ţară şi din străinătate, ale unor diplomaţi dar şi ale unor reprezentanţi ale comunităţilor vizitate.

Vă respectăm şi Vă dorim LA MULŢI ANI, Alteţa Voastră Regală, ca distinsă şi nobilă reprezentantă  a actualei Familii Regale a României, implicit a celei de a cincea generaţii a Dinastiei de România. Fie ca înaltele valori ce erau specifice României Regale – generozitatea, responsabilitatea, credibilitatea, nobleţea, puterea exemplului personal, altruismul – să  redevină actuale într-o ţară atât de vitregită de istorie, dar care-şi va putea regăsi demnitatea şi identitatea prin revenirea la REGAT. Aşa să ne ajute Dumnezeu !

Vă adresez aceleaşi distinse felicitări şi pentru ziua onomastică a Alteţei Voastre Regale – Duminica Floriilor. Vă dorim să întâmpinaţi cu linişte şi bucurie Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos, alături de Majestăţile Lor şi de ASR Principele Radu. Paşte fericit !

Al Alteţei Voastre Regale devotat,
Dr. Alexandru Carausu, M.R.R. - Iasi

Aseara, Majestatile Lor si celelalte Principese cu familiile lor au fost alaturi de noi la un dineu gazduit de Palatul Casei de Economii si Consemnatiuni de pe Calea Victoriei, cladire istorica ridicata si inaugurata in timpul domniei Regelui Carol I si a Reginei Elisabeta. Toti cei care au venit de departe sa sarbatorim pe Principesa Margareta au fost fermecati de frumusetea si monumentalitatea palatului bucurestean, precum si de iubirea si admiratia cu care a fost inconjurata Principesa de toata lumea. A fost o intalnire privata, de familie.

Televiziuna nationala a prezentat ieri doua filme in onoarea Principesei Margareta, filmul intitulat “Margareta Romaniei”, la TVR1, realizat de Bogdan Serban Iancu si filmul intitulat “Aniversare regala”, prezentat la TVR Cultural sub semnatura Marilenei Rotaru.

In cursul acestei zile, cei 100 de musafiri din Europa, America si Asia vor vizita castelul Peles si Domeniul Regal Sinaia, unde vor lua si pranzul. Seara, incepand cu ora 18.30, la Opera Nationala Romana va avea loc un spectacol extraordinar, realizat in onoarea Principesei Margareta. Solistii Operei, alaturi de cativa invitati-surpriza, veniti din Europa si SUA, vor transforma seara intr-o expresie a frumosului, demnitatii si mandriei, pentru familia noastra, pentru toti cei 1,100 de invitati prezenti si pentru intreaga Romanie.

In cursul urmatoarelor sapte zile, colegii de facultate de la Universitatea din Edinburg, alaturi de fostii colaboratori de la Natiunile Unite, cei care au lucrat in ultimii aproape 20 de ani la Fundatia care ii poarta numele, precum si membri ai Familiilor Regale din Austria, Serbia, Luxemburg, Belgia, Germania vor veni la Bucuresti pentru a sarbatori pe Principesa Margareta.

Palatul Elisabeta va face cunoscut, prin Biroul de presa, toate evenimentele legate de aceasta celebrare.

Singurul lucru care ramane de spus este valoarea fara pret a prezentei Principesei mostenitoare in Familia si tara noastra. Fara ea, nimic din ceea ce exista astazi, in anul 2009, in Casa Regala nu ar fi fost posibil. Sau nu ar fi fost posibil asa.

Aproape doua decenii de munca discreta si modesta pentru categoriile defavorizate ale Romaniei, in special batranii si copiii. Aproape doua decenii de sustinere responsabila si plina de iubire a cauzei tatalui ei si a predecesorilor Regelui Mihai. Principesa este cea mai frumoasa si mai plina de calitati fiinta pe care am intalnit-o vreodata. Faptul ca dumneavoastra, cei care cititi paginile blogului, ati inceput deja sa-i urati la multi ani imi umple inima de bucurie.

Ei consuma cu aceeasi dezinvoltura Coca Cola si internet, dau lectii parintilor despre cum se scrie un sms si au cont pe hi5. Nostim este ca si unii profesori au cont pe hi5, ba chiar si unii directori de liceu.

Acestei generatii ii vine greu sa inteleaga setea de autodistrugere a societatii pretentioase, snoabe si disimulante a adultilor.

Atunci cand vorbeam, cu cateva saptamani in urma, despre faptul ca suntem una dintre natiunile care au o placere deosebita in a se lua in deradere singura, am numit acest lucru sinuciderea vesela. In putine locuri din lume am vazut atata placere in a cinsti si scoate in evidenta neajunsurile, slabiciunile, strambaciunea.

Cand am vazut ca proiectarea si constructia autostrazilor a devenit subiect de bancuri, si ca nu se face nici un pas spre construirea lor, am numit acest lucru lipsa instinctului binelui.

Cand am inteles ca mesajele Regelui Mihai, in care cerea o Lege fundamentala care sa dea institutiilor statului complementaritate, limpezime si ne-echivoc, nu trezesc nici un interes, nici macar o tresarire din partea politicienilor sau a societatii civile, mi-am spus ca este vorba despre frica de a face ceva drept.

Cand am vazut ca nu exista nici o mirare, nici o parere de rau, nici o revolta, cat de mica, pentru faptul ca suntem singura tara fost comunista care batjocoreste Sala Tronului, inchiriind-o pentru nunti si agape, in timp ce ritualurile de stat ale Romaniei au loc la hoteluri, mi-am spus ca ne incearca o sete nefireasca a distrugerii.

Zilele trecute am mai remarcat o isprava, pe care as pune-o pe seama dispretului de sine. Felul in care stam pasivi, nemiscand un deget in apararea noastra, ca natiune, in fata atacurilor pe care ni le adminstreaza presa din cateva tari europene, datorita comportamentului infractional al unor conationali ai nostri. Pana si strainii au inceput sa se intrebe cum ne nu facem nimic in apararea noastra, cum de nu ne misca, in nici un fel, ceea ce se spune despre noi.

Ei bine, toate aceste aspecte sunt de neinteles pentru prietenii mei din licee. Am vizitat, in ultimele patru saptamani, elevi din Cugir, Sebes, Aiud, Teius, Medias, Sighisoara, Titu, Gaesti, Topoloveni, Onesti, Tirgu-Ocna, Darmanesti, Comanesti, Moinesti, Moreni, Pucioasa, Fetesti, Navodari, Babadag, Tandarei, Breaza, Brasov si Sinaia.

Peste tot se puteau simti doua rupturi: una intre generatia adulta care administreaza Romania si liceeni; alta intre capitala si trupul tarii, Romania locala.

Nu am cum sa ma substitui liceenilor in descrierea atat de spontana si de profunda a starii de fapt. De aceea ii rog, in masura in care citesc aceste randuri, sa o faca ei, direct. Va rog, asadar, pe toti cei care mi-ati vorbit in cele 23 de orase, sa spuneti liber ceea ce ganditi si simtiti!

Un moment privilegiat a fost deschiderea Targului International de Carte si Muzica de la Brasov. Gazduit in Aula Universitatii Transilvania, targul a fost un amestec de idei, literatura, comunicare, muzica si traditie. Am lansat cu aceasta ocazie volumul “Coroana romana”, aparut de cateva zile la editura Curtea Veche.

Toate intalnirile au stat sub semnul vremurilor acestora contrastante, in care poti gasi o eleva precum Ioana din Sinaia, care stie sa descrie atat de bine lumea in care traieste, in acelasi timp cu o performanta dezamagitoare a unor lideri care cred ca propria lor limita lumeasca este orizontul lumii.

Desigur, intalnirile cu elevii au fost momentele cele mai frumoase. Iar ele astazi au fost patru: la  Colegiul Militar de la Breaza, la Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu” din Breaza, la Colegiul National “Dr. Ioan Mesota” din Brasov si la Colegiul National “Mihail Cantacuzino” din Sinaia. Peste tot, elevii au fost sclipitori, spontani, atenti, profunzi si critici. Sper din toata inima ca, citind aceste randuri, va vor spune macar un crampei din ce mi-au impartasit mie.

Am avut placerea de a descoperi faptul ca, desi mass-media a fost zgarcita cu evenimentul nostru de la Academia Romana, din 12 martie, mai toata lumea din comunitatile locale era la curent cu actiunea de reprofesionalizare a Romaniei si cu afirmatia facuta acolo, potrivit careia, in orice vremuri, “profesionistul uneste, iar diletantul dezbina”. Sunt fericit ca acest adevar preocupa pe oameni.

In cabinetul de lucru al Regelui Ferdinand, de la parterul Castelului Pelisor, am avut placerea de a intalni astazi pe vechii mei prieteni de la televiziunea brasoveana Mix TV. Cu ei am vorbit despre subiectele zilei: criza economica, puterea comunitatii locale, lipsa de consideratie asupra institutiilor publice, despre mandrie si incredere, prietenie si afectiune.

Privind incaperile mici ale apartamentului Regelui Ferdinand I de la Pelisor, am avut impresia ca ma aflu in chilia unui calugar. Mobile austere, elegante, masurate, cu o armonie sobra, totul statea sub semnul modestiei si seriozitatii. Un adevarat lider pentru secolul lui si pentru al nostru. Un om care dispretuia profund zgomotul, grosolania, demagogia, snobismul si pe diletanti. Un servitor al statului roman. Avem de ce sa-l admiram si sa-l luam ca model pentru generatiile viitoare. Felul lui de a fi lider este un bun antidot la criza economica. Si la criza morala. Si, in fine, la criza institutionala.