În preajma Crăciunului trecut, în toate librăriile din Londra se găsea, în teancuri mari și la vedere, o nouă carte despre Elisabeta, Regina-mamă a Marii Britanii, care a murit în anul 2002 la vârsta de aproape 102 ani.

Multe biografii și încă și mai multe cărți au fost scrise despre Regina-mamă. A traversat un secol întreg și a avut o influență fără egal asupra țării sale și a monarhiei.

Cartea scrisă de William Shawcross, publicată în decembrie 2009, are însă multe motive de a fi considerată o carte ieșită din comun.

Mai întâi fiindcă este biografia oficială (autorizată) a Reginei. Ceea ce înseamnă că autorul a avut acordul Reginei Elisabeta a II-a de a o publica și a avut acces la toate informațiile din arhiva din turnul Castelului Windsor și la mărturiile membrilor familiei.

Apoi, prin dimensiunea ei. Este un volum mare, cuprinzând 1096 pagini de text. Rareori o biografie cuprinde atâtea  informații, detalii, fotografii și documente.

În fine, prin valoarea scrierii și a documentării, prin balanța între subiecte, prin poziția neutră și obiectivă a autorului și prin extraordinar de numeroasele fațete ale realității, împrejurări, momente, oameni, situații politice și militare, sentimente și curente de opinii aduse între copertele volumului.

Dar, dincolo de toate, valoroasă și unică rămâne influenta personalitate a Reginei-mame, binecunoscută în lume drept “„Queen Mum”.  A apărut în Familia Regală britanică într-un moment crucial al istoriei țării. A trăit, alături de familia ei și de țară, primul război mondial, apoi răspândirea ideilor bolșevice și fasciste, șomajul, criza economică, dezvoltarea fără precedent a industriei, comunicațiilor, al doilea război mondial, războiul rece, cinismul democrațiilor occidentale, răsturnarea valorilor morale, căderea zidului Berlinului și, în fine,  întregirea Europei.

Elisabeta, Regina și apoi Regina-mamă a Marii Britanii și Irlandei de Nord, a fost unul dintre izvoarele de stabilitate, încredere, simpatie, curaj și inspirație ale Familiei Regale britanice și ale țării întregi.

Curajul ei de a rămâne la Londra în timpul bombardamentelor din al doilea război mondial, omenia cu care a stat alături de subiecții ei în momente cruciale din viața lor, optimismul, simțul umorului, puterea de a dărui, încrederea în monarhie și valorile ei, toate acestea au făcut din Regina-mamă un simbol ce nu va putea fi niciodată dizolvat de uitare, dispreț, ignoranță, iresponsabilitate ori rea-voință.

Regele Mihai și Regina Ana, ca și Principesa Moștenitoare Margareta, au fost aproape, de-a lungul deceniilor, de această mare regină a Europei. Majestățile Lor au reprezentat Familia Regală la Funeraliile de Stat ale Reginei-mame, la Londra, pe 9 aprilie 2002, ocazie cu care un milion de oameni au umplut străzile capitalei Angliei.

Cu patru ani înainte de aceasta, îmi aduc aminte de o întâmplare grăitoare. Eram, în noiembrie 1997, cu toții la Castelul Windsor, în Sala Mare, cea care arsese la începutul anilor 90. Toate Familiile Regale ale Europei și multe dintre cele ale lumii erau prezente. Zeci de regi, regine, principi și principese veniseră pentru Nunta de Aur a suveranilor britanici. Principesa Moștenitoare și cu mine eram pe o canapea, alături de Regele și Regina Norvegiei, captivați de o interesantă conversație. La un moment dat, ni s-a părut că auzim un zumzet, un freamăt și am simțit o undă de emoție. Am văzut la stânga noastră cum, ca la un semn, lumea se ridica pe rând în picioare, încet dar ferm, și saluta cu multă reverență pe cineva. O clipă m-am întrebat cine putea fi acea persoană în fața căreia se înclinau toate capetele încoronate ale lumii. Curând am zărit pe Regina Elisabeta a II-a care, respectuos și cu afecțiune, susținea la braț pe “Queen Mum”. Aceasta, îmbrăcată într-o rochie roz, pășea zâmbitor și încet, dând binețe musafirilor copiilor ei. Trecerea aceasta printre invitați, fără o vorbă, fără oprire, fără întrerupere, dar și fără grabă, lăsând în urmă fețe pline de zâmbet, de afecțiune și de admirație, semăna cu trecerea prin viață a centenarei Regine.

Contrar a ceea ce am putea crede la o privire superficială, Marea Britanie a avut momente politice extraordinar de delicate înainte și după al doilea război mondial. Au fost momente din istoria Angliei și a Familiei ei Regale în care prezența Reginei-mame a schimbat în bine cursul lucrurilor, în clipe în care nu erau posibil de prognozat. Un singur om, așezat de destin la locul potrivit și la momentul potrivit, poate “face diferența”, conform unei zicale englezești.

Cartea ar merita să fie tradusă în românește și publicată într-un tiraj generos.

Mai exista o categorie de oameni atenti la probleme de mediu si oarecum îngrijorati. Dar mai mult de a-si exprima îngrijorarea nu fac altceva. Ca în orice e mai usor sa dezbati, sa dai sfaturi decit sa pui umarul la rezolvarea unor probleme. Trebuie ca semnalul de alerta sa fie ridicat, pentru ca ecoul naturii, al responsabilizarii si al bunului simt sa patrunda in viata noastra cotidiana. Haideti sa mergem mai putin cu masina (economisim si bani), sa facem mai multi pasi pina la tomberon (facem si miscare), sa folosim mai putin curent (reducem factura), sa plantam copaci (1.000 de motive), sa reciclam (aratam ca sintem oameni si ne gindim la restul speciilor si la resurse). Zonele rurale din Romania tind sa devina bombe ecologice cu efect întirziat. Lipsa salubrizarii, fara a mai vorbi de managementul deseurilor, combinata cu needucatia si un strop de nepasare, duc la actiuni negative asupra calitatii vietii la sate. Rezultatul: riuri cu PET-uri (care iau locul pestilor), poieni cu pungi (în loc de flori), paduri rase, gunoaie arse sau aruncate în piriu – ca doar le ia apa (si le duce în Dunare); plus alunecari de teren, cazuri curioase de poluare, izvoare contaminate.
Ma uitam într-un sat pe Valea Oltului: erau cosuri de gunoi linga institutiile publice, dar dupa ce se umpleau, se adunau deseurile si li se dadeau foc în fata primariei. Aceea nu e grija pentru natura. E ipocrizie crasa. De altfel, la tara, oamenii au acel bun simt si respect fata de natura. La Sibiu, am vazut o data un batrin de vreo 80 de ani, caruia îi cazuse un ambalaj pe jos (de la biscuiti). În ciuda virstei, s-a aplecat si l-a ridicat, ducindu-l la cos. Am ramas impresionat si nu voi uita acea imagine. Noi, tinerii, de ce nu facem acelasi lucru? Ce ne împiedica? Comoditatea, nepasarea? Dar nepasarea doare! Sigur ne va durea în curind pe toti!
Aflat prin Rimnicu Vilcea, am trait un episod asemanator. O femeie simpla, saraca, amarita, fara educatie astepta în autogara rata spre satul ei. Cumparase si ea o banana. Dupa ce a mincat-o a dus-o la cos, dar cosul nu avea fund si coaja a cazut. Însa, romanca noastra a luat coaja de jos si a dus-o la un tomberon întreg. Un alt exemplu care ne da o palma peste obraz, noua, celorlalti. Cu siguranta, acea femeie are acel bun simt elementar. Noi, de la volanul masinii, cu conturi multe, fara nici o grija, mari consumatori de resurse, nu mai avem acel bun simt?!

Refuz sa cred ca e asa. În adincul sufletului, fiecare are o rezerva, dar trebuie sa o foloseasca. Timpurile s-au schimbat, traim într-o lume globala si fiecare conteaza. Daca 6 miliarde de oameni sint nepasatori, ce facem?

As fi bucuros si multumit daca macar 10.000 de romani, dupa ce citesc mesajul, vor reflecta putin la puterea exemplului. Cu siguranta, alti 10.000 îi vor urma, daca vor demonstra ca se poate.
Daca vom continua în ritmul actual, în 50 de ani vom avea nevoie de alta planeta. Pentru schimbarile climatice nu exista butonul înapoi.

Haideti sa fim oameni!

Cu respect,
Claudiu Mitut

P.S.:Am receptionat rugamintea dvs de a face articole despre specii amenintate si biodiversitate, ca urmare a mesajului trimis de mine.In cazul in care voi reusi,datorita timpului,va voi trimite cu siguranta.Multumesc!

Bucureşti, 18 februarie 2010. În 2009, peste 2000 de studenţi şi absolvenţi de peste hotare s-au alăturat Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS). Printr-un efort comun, la doar un an de activitate, organizaţia numără peste 20 de Filiale LSRS în Europa, America, Asia şi Australia. Acestea contribuie la consolidarea şi promovarea comunităţilor de studenţi români din diferite colţuri ale lumii prin proiecte şi activităţi punctuale.

‘În prezent, zeci de mii de români studiază în străinătate. Aceştia sunt un rezervor de competenţă de o valoare inestimabilă pentru viitorul României, iar revelaţia acestui fapt a stat la baza înfiinţării Ligii Studenţilor Români din Străinătate’, a declarat Sebastian Burduja, Preşedinte LSRS.

Printre principalele proiecte organizate de LSRS în primul an de la înfiinţare se numără: ‘Caravana LSRS’, ‘Joburi la Orizont’, ‘Gala LSRS’ şi ‘Premiile LSRS pentru Excelenţă Academică’.

‘Caravana LSRS’ a urmărit informarea elevilor şi studenţilor români despre oportunităţile de studiu în SUA. Prima ediţie s-a desfăşurat în şase oraşe din ţară (Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Baia Mare, Târgu Mureş) şi a avut sute de participanţi.

Anul 2009 a marcat şi iniţierea proiectului intitulat ‘Joburi La Orizont’, realizat în parteneriat cu Fundaţia Dinu Patriciu. Scopul acestuia este de crea un mediu de comunicare pentru absolvenţii de studii în străinătate şi angajatorii de top din România: XEROX, PriceWaterhouseCoopers, RBS România, Banca Românească, Bit Defender ș.a. Astfel, tinerii români care învaţă la universităţi de prestigiu din lume sunt motivaţi să se întoarcă în ţara.

Unul dintre cele mai importante proiecte este ‘Gala LSRS’, un eveniment dedicat promovării excelenţei academice şi a studenţilor români din străinătate. Ediţia de anul acesta, care a avut loc pe 6 ianuarie, la Grand Hotel Marriott din Bucureşti, a marcat, totodată, un an de activitate LSRS. Gala s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi publice importante pentru societatea românească precum dl. Mircea Geoană, Preşedintele Senatului României; dl. Iulian Fota, Cosilier prezidenţial; Alteţa Sa Regală Principele Radu al României; dl. Ionel Haiduc, Preşedinte al Academiei Române; Cristian Adomniţei, fost ministru al MECI; dl. Andrei Caramitru, Managing Partner McKinsey România; dl. Marian Staş, Preşedinte al Fundaţiei Codecs şi dna. Tincuţa Baltag, Preşedinte al Fundaţiei Dinu Patriciu.

În cadrul evenimentului a avut loc festivitatea de acordare a ‘Premiilor LSRS pentru excelenţă academică în străinătate’ adresată celor mai buni studenţi români din străinătate în anul 2008-2009: Premiul pentru cel mai bun student în Europa, Premiul pentru cel mai bun student în America de Nord şi Marele Premiu - Studentul Anului. La eveniment au participat aproximativ 500 persoane, dintre care peste 120 au fost reprezentanţi ai sectorului public, privat, ai societăţii civile şi ai presei.

În decursul anului 2009, LSRS a stabilit colaborări cu MAE, MECI, Comisia Fulbright, diverse fundaţii şi ONG-uri româneşti (Fundaţia Dinu Patriciu, Consiliul Tineretului din România, ANOSR, Fundaţia Dan Voiculescu ș.a.), precum şi cu actori din sectorul privat (ITC, ALRO, OMNIASIG). De asemenea, organizaţia a semnat un acord de cooperare şi de patronaj cu Senatul României, fiind singura organizaţie de tineret care beneficiază, încă de la înfiinţare, de sprijinul acestei instituţii.

Prin intermediul proiectelor şi a parteneriatelor încheiate, LSRS a reuşit să-şi îndeplinească principalele funcţii:

Informare (site-ul www.lsrs.ro, blogul LSRS, forumul online, platforma wiki, reţelele de social media: Facebook - 2900 de prieteni şi peste 1300 de fani, Twitter). Forumul online, primul şi singurul dedicat studenţilor români din străinătate, are un rol esenţial în închegarea acestei comunităţi. wiki.lsrs.ro are ca scop informarea tinerilor români despre oportunităţile de studiu în străinătate.

Reprezentarea intereselor şi drepturilor membrilor. LSRS a luat poziţie cu privire la anumite acte de discriminare care au avut loc faţă de românii din Italia (scrisoarea deschisă către preşedintele Consiliului Miniştrilor din Italia, dl. Silvio Berlusconi), precum şi faţă de beneficiarii programului Bursa Specială Guvernul României (scrisoare deschisă către Prim-Ministrul României, dl.Emil Boc).

Networking. Baza de date şi catalogul membrilor de pe site-ul www.lsrs.ro facilitează identificarea studenţilor români care studiază la o anumită universitate sau într-un anumit oraş, iar forumul este platforma virtuală de întâlnire.

Consultanţă. Echipa LSRS oferă tinerilor români consultanţă privind admiterea la universităţile din străinătate. În plus, LSRS pune la dispoziţia membrilor un serviciu gratuit de consultanţă juridică.

Promovarea meritelor academice ale membrilor (Premiile LSRS pentru excelenţă academică în străinătate, precum şi facilitarea publicării unor articole despre diverşi membri LSRS cu rezultate deosebite).

Sprijin pentru absolvenţii români din străinătate care doresc să revină în România (Joburi la Orizont).

Implicarea voluntară şi entuziasmul echipei (aproximativ 70 de tineri) care coordonează activitatea LSRS sunt printre cele mai importante resurse care contribuie la succesul organizaţiei. Intră pe www.lsrs.ro/donations.php şi află cum poţi contribui şi tu prin redirecţionarea celor 2% din impozitul pe venit! Am avut multe realizări în 2009, iar cu ajutorul tău în 2010 putem face şi mai multe!

LSRS este prima şi singura organizaţie neguvernamentală care asigură un cadru de organizare reprezentativ al studenţimii române din străinătate, promovând o puternică solidaritate între membrii săi, ca reprezentanţi de valoare ai României, precum şi o atitudine pozitivă faţă de perspectivele întoarcerii în ţară a acestora după terminarea studiilor.

Persoană de contact:

Costin Elefteriu, Secretar General LSRS

Telefon: 0721 588 935

Familia Regală, ca și Palatul Elisabeta, inspiră și îndeamnă la respect, prețuire, mândrie, generozitate, corectitudine. Ritualul pe care modelul regal îl reprezintă și implică este necesar atât românului, luat fiecare în parte, cât și societății, în ansamblul ei.

Am primit astăzi, cu o oarecare întârziere, câteva fotografii de la eveniment. Sunt opera unui talentat și tânăr artist fotograf, Petru Sosa.

Dincolo de tema serii din februarie a Palatului Elisabeta, imaginile de mai jos arată o altfel de casă și instituție, o altfel de Românie, un alt fel de a inspira sau respira putere, un altfel de prezent și viitor. Vi le împărtășesc cu încredere și cu mândrie. Fiecare colț din această reședință a fost, după anul 2001, recreat, iubit și respectat, trudit și servit cu credință. De aceea arată așa cum arată.

Iar chipul oamenilor care trec pragul Palatului Elisabeta, cu o ocazie sau alta, este și el, pentru o clipă, altfel.

Principesa Moștenitoare Margareta și cu mine am vizitat, în perioada 15-19 februarie 2010, Regiunea Puglia din Italia. Am fost prezenți, în aceste cinci zile, în orașele Lecce, Gallipoli, Otranto, Santa Maria di Leuca și Maglie. Am vizitat mici așezări agro-turistice precum Scorrano, Tricase și Depressa.

Anul acesta, ca și în anul 2009 și în anii dinainte, vom fi prezenți cât mai mult posibil în regiunile țărilor europene unde locuiesc și lucrează mulți români. Ne interesează, totodată, să înțelegem mai bine cum funcționează mecanismul european regional, cum au reușit zone rurale mai puțin dezvoltate economic să acceadă la un nivel european de conectare și prosperitate, cum au învățat să atragă fonduri europene etc. Principesa Moștenitoare și cu mine am dori să ajutăm comunitățile românești să învețe din greșelile regiunilor intrate mai demult în UE și să beneficieze de parteneriate directe cu entități administrative similare din Italia, Spania, Franța sau Germania.

Puglia este una dintre cele 20 de regiuni care compun astăzi Republica Italiană. Regiunea are privilegiul de a ocupa o importantă parte a coastei Mării Adriatice și a Mării Ionice. Datorită așezării ei geografice, Puglia are o mare bogăție culturală și o istorie plină de confruntări între puterile care au dominat Mediterana.

Regiunea Puglia este o întindere lungă și îngustă de pământ, cuprinzând dealuri, câmpii și câțiva munți joși. Orașele importante ale regiunii sunt Bari, Foggia, Brindisi, Taranto și Lecce. La malul mării, localități precum Otranto, Gallipoli sau Santa Maria di Leuca au devenit, în ultimii ani, destinații turistice.

În regiune se cultivă tomate, migdale, măsline și portocale, dar și lămâi, smochine sau mandarine. Este una dintre cele mai bogate părți ale Europei în viță de vie. Populația locuiește îndeosebi în orașe, mai ales în capitalele celor șase provincii care compun regiunea. În satele din Puglia, multe dintre ele pline de clădiri modeste, dar vechi, au început să-și instaleze reședințe de vară mulți italieni, dar încă și mai mulți europeni (britanici, francezi, belgieni etc.). Timp de ani de zile, asemeni Siciliei, Puglia a fost o parte a Italiei plină de sărăcie, izolată și tot mai depopulată. În ultimii ani, datorită fondurilor europene, dezvoltării turistice și atracției pe care o reprezintă soarele, marea, plaja, grădinile de măslini și portocali, precum și vestita bucătărie italiană, economia regiunii a cunoscut o creștere însemnată.

Comunitatea românescă din Puglia număra, acum mai bine de un an, conform cu Institutul Italian de Statistică, 15,000 de locuitori. Sunt sigur că numărul lor este, în realitate, mult mai mare. Totalul românilor din Italia este, probabil, mult mai mare decât 796,000, cât prezenta instituția sus-menționată la 1 ianuarie 2009.

În regiunea Puglia există Asociaţia „Dacia Nicolaiana”, al cărei preşedinte este dna Monica Paula Mitrache, cu sediul la Bari. De asemenea, funcționează Asociaţia „Italia România Suflet Românesc”, al cărei preşedinte este d-na Raffaella Paradiso, cu sediul tot la Bari. În Italia funcționează, de altfel, conform cu situl Ambasadei României la Roma, 70 de asociații românești. Numărul lor nu este de natură să încurajeze. Mult mai eficient ar fi să existe o singură organizație puternică, reprezentativă, influentă, unită și respectată.

De altfel, multe dintre metehnele noastre de acasă se repetă în comunitățile românești din străinătate. Ca și în vizita precedentă în Italia, în regiunile Piemont și Lombardia, în mai 2009, am constatat cu părere de rău că românii din Italia și Spania nu primesc din partea Statului român asistența și grija pe care o merită. Mult mai mult fac pentru ei parohiile ortodoxe sau catolice. Este un aspect cu totul anapoda.

Am spus-o în multiple rânduri: românii de la Torino au nevoie să fie tratați exact precum românii de la Târgoviște. De altfel, numărul lor este comparabil. Numai că, în timp ce la Târgoviște există o municipalitate cu sute de angajați și lideri politico-administrativi (primar, consilieri, etc.), la Torino există un singur consul onorific. Peste o sută de mii de oameni sunt în grija a trei-patru persoane. Ambasada de la Roma, cu cei câțiva diplomați și funcționari ai săi, nu are cum (nici financiar, nici ca resursă umană) să facă față nevoilor unui milion de concetățeni (sau poate mai mult) care locuiesc și lucrează în Republica Italiană. Ca o curiozitate: ambasada SUA din Georgia are circa 300 de angajați (americani și gruzini). Noi avem peste un milion de oameni în Italia și aproape un milion în Spania și le acordăm serviciile unui număr de sub 10 diplomați în fiecare din capitale, Roma și Madrid.

Nu este de mirare, astfel, că oamenii se duc la preotul din parohia lor, cerând să fie ajutați să-și găsească locuri de muncă, locuință sau școală pentru copii. În loc să se ocupe Statul român de aceste chestiuni politico-administrativo-diplomatice, preotul este cel care o face. Și ne mirăm apoi de ce românii nu respectă administrația politică a țării și de ce nu înțeleg importanța sau rostul Statului în viața lor.

Un al doilea aspect, tot regretabil, este exportul de intrigă, de ilegalitate și de abuz pe care îl facem de la București în comunitățile românești din străinătate. Când am mers cu Principesa Moștenitoare în vizita din Italia, în vara lui 2009, am văzut cu ochii noștri cum inițiative lăudablie ale comunităților erau boicotate politic, constrânse financiar și economic (prin presiuni asupra mediului de afaceri) și descurajate mediatic. Deși la evenimentul public la care participam era prezentă vicepreședinta Senatului Italiei, dna Emma Bonino, oameni cu putere politică, economică și mediatică de la București nu au ezitat să facă presiuni pentru a descuraja evenimentul.

În fine, un al treilea și ultim aspect regretabil este felul jignitor în care noi, cei care trăim în România, privim uneori pe concetățenii noștri aflați la lucru în Europa. În afară de faptul că îi ridiculizăm sau îi criticăm în presă și în viața publică, nu facem prea multe pentru ei. În schimb, sute de mii de familii rămase acasă beneficiază de ajutorul financiar al celor pe care îi disprețuim sau ignorăm. Este notoriu faptul că anual intră în România miliarde de euro de la milioanele de români plecați la lucru în Spania, Italia, Franța, Germania, Marea Britanie, SUA, etc.

Românii din Italia fac multe pentru România. Trimit sute de milioane de euro pe lună în băncile din toate orașele noastre, își cresc copiii în școli europene, vorbesc una sau două limbi străine, cei mai mulți sunt civilizați, serioși și profesioniști. Au spirit civic mai mult decât membrii familiilor lor rămași acasă și sunt, fiecare dintre ei, priviți ca esențiali în viața familiei, de către rudele lor. Statul român face însă, așa cum spuneam, puțin pentru ei. Instituțiile publice din România sunt conduse politic, nu profesionist. Interesele de grup primează în fața celor ale Statului. Fără nici o ezitare, administratorii centrali divizează comunitățile românești din Spania și Italia după bunul lor plac politic. În loc să dea un exemplu de coeziune, să dezvolte proiecte de interes pentru noi toți, Statul român îi însingurează mai mult pe românii din Italia și le întăresc convingerea că au făcut bine să plece din România.

Autoritățile publice române sunt considerate, în multe dintre țările europene și ale lumii, lipsite de capacitatea și chiar de voința de a apăra interesele și viata cetățenilor săi aflați peste hotare. Dar nu numai atât. De multe ori am remarcat dispreț, indiferență și cinism din partea elitei românești față de diasporă. Este inutil să vă aduc aminte epitetele folosite pentru românii care lucreaza în Spania sau reputația creată în ziarele românești concetățenilor noștri din Franța, Germania, Spania, Italia sau Austria.

În schimb, îmi aduc aminte cu mare plăcere de felul în care a vorbit anul trecut, la Milano, Emma Bonino despre România și români. Plina de însuflețire și de simpatie pentru România, vicepreședinta Senatului Italiei a spus că autoritățile italiene trebuie să primească, să găzduiască, să aiba brațele deschise, nu să demonizeze, să discrimineze pe cetățenii altor țări. Ea a amintit că Italia însăși este o mare țară a emigrației, dând exemplul italienilor din SUA sau Argentina. Vicepreședinta Senatului Italiei a remarcat că românii din Italia nu sunt emigranți, ci cetățeni europeni care vorbesc o altă limbă decât cea italiană. Ea a reafirmat mobilitatea persoanei ca fiind esența Tratatului Uniunii Europene. Astăzi, mai bine de 28,000 de companii cu capital italian funcționează în România, iar 10% din Produsul Intern Brut al țării noastre provine de la ele.

Despre precedenta vizită în Italia și Spania vă invit să citiți paginile de blog din 23 și 24 mai 2009, 30 iunie 2009 și din 1, 2, 3 și 4 iulie 2009.

De asemenea, pe situl www.princeradu.ro/ puteți găsi detalii despre următoarele vizite din Italia: Roma și Vatican 21-24 aprilie 2003, Roma septembrie  2004, Regiunea Toscana 16-19 mai 2006, Regiunea Sicilia septembrie 2006, Roma octombrie 2006.

Societatea umană, în ansamblul ei, este astăzi una fragmentată, plină de controverse şi amalgamuri, aproape sfâşiată de influenţele unui univers sterp şi neartistic, bântuit de curentul postmodernist, care-şi dizolvă constelaţia de stiluri şi tonuri în produse subculturale intens mediatizate, şi care denotă, un sentiment de epuizare, de ignoranţă şi aroganţă, de goliciune, de copiere şi repetiţie, el însuşi fiind un factor de descompunere- în ciuda adepţilor săi, care încearcă să ne arate că din mii de cioburi, mai poţi face totuşi un întreg. Postmodernismul nu este decât un concept artificial, care reduce lumea la o simplă maşinărie, eliminându-i în mare parte conţinutul său spiritual şi provocând un vid în interiorul sufletului uman. Un vid care, a fost compensat cu ajutorul noilor ideologii, prin diverse alternative spirituale sofisticate şi îndepărtate de adevărul absolut, prin consumul de droguri, prin explozii de violenţă şi vulgaritate- la care, şi arta postmodernă, contribuie prin uniformitatea tehnicilor şi jocul abstract al formelor golite de transcendenţă, la abandonarea omului într-o lume mult prea confuză şi dezorientată.

S-a ajuns la estomparea graniţelor dintre cultură şi divertisment, punându-se semnul egal între o marcă de bere şi numele unei personalităţi culturale; paradoxal, cu toată explozia informaţională, cu toată această eră super cibernetizată, lumea postmodernă în care respirăm, este tot mai săracă spiritual, însă tot mai plină de fundamentalisme de toate culorile ce au proliferat în ultima vreme, împreună cu alte noţiuni opuse globalizării ca naţiunea şi naţionalismul, care au apărut ca o reacţie la rupturile, la dislocările pe care aceasta le produce. Promotorii noului cult al plăcerii, care a erodat într-o mare măsură cultura adevărată produsă de adevăratele valori, consideră că mediile de comunicaţie şi amuzament, ne oferă posibilitatea de a ieşi din lumea reală şi de a exista, de a trăi, în lumi inventate de industria de divertisment. Deşi s-a scris destul despre fenomenul de McDonaldizare al lumii, se asistă în continuare, într-un mod pasiv, la extinderea acestuia pe întreg mapamondul, la invazia consumismului, sexismului, kitsch-lui, la un bâlci al pasiunilor, al urii, şi mai puţin al emoţiilor şi sentimentelor alese. Şi iată că astfel, ajungem să fim inofensivi la tot ceea ce ne atacă persoana din afară şi nu mai sântem în stare să facem mai nimic pentru a păstra culturile tradiţionale şi valorile lor, care sânt în pericol de a fi înghiţite, degradate, distruse.

Şi atunci, ne mai mirăm de transformările petrecute în mintea şi sufletul omului, care la un moment dat îşi pierde libertatea, mândria, demnitatea şi şi ajunge să decadă până şi în proprii săi ochi. În accepţiunea marelui gânditor creştin, Petre Ţuţea, libertatea este o condiţie esenţială a existenţei, o stare de esenţă divină: ,,Libertatea eu a asemăn cu o frânghie agăţată de undeva, de sus. Te poţi urca pe ea la cer, participând la actul mântuirii tale creştine, sau poţi să cobori în întuneric. Bipolaritatea libertăţii. După creştini, libertatea este vehiculul cu care poţi să cobori în întuneric, dacă eşti vicios. Infractorii sânt primitivii actuali, pentru că ei nu sânt adaptabili la morala zilnică şi o calcă fiind liberi. Am învăţat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor săi. Tiranul e un om absurd şi lipsit de ruşine. Nu îi e ruşine să-şi chinuie semenii. Oricum sântem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate până la nivelul puşcăriei- numai omul este capabil de o asemenea nebunie”. O obiectivă dar cruntă caracterizare a societăţii şi omului de astăzi, o găsim şi în romanul lui Marin Preda, ,,Viaţa ca o pradă”: ,,În secolul nostru, s-a văzut că biruitor nu iese omul liber, mândru şi aşteptat: ci bruta laşă, care eliberată de orice morală, se selecţionează rapid şi se uneşte cu alte brute, împotriva oricăror veleităţi de libertate şi mândrie, omorând orice scânteiere a spiritului şi aruncând omul în perversiunea delaţiunii, a corupţiei şi fanatismului”. Parcă totul stă în noi: nu dorim să mai scriem, să mai citim, să ne ascultăm sufletul, să ne confruntăm în lupta ideilor, ceea ce ne-ar scăpa de reacţiile inerţiilor trecutului, de standardizarea tehnocratică, de o eră a violenţei manifestată nu numai în politică, dar şi în cultură şi civilizaţie, de o eră dominată de incultură şi superficialitate, de prost gust, de senzaţionalismul cel mai primitiv, de cultul trivialului, de absenţa din ce în ce mai pregnantă a criteriilor de ierarhizare a valorilor. Toate acestea ne sufocă, ne paralizează gândurile, sentimentele, trăirile unei vieţi care galopează parcă, spre deşertăciune.

Nu trebuie să ignorăm faptul că artiştii trebuie să se exprime într-o lume ,,saturată” de cultură- în care pe de o parte, comparaţiile cu valorile trecutului cultural sânt omniprezente, iar pe de altă parte, există tendinţe tot mai vădite de a respinge cultura în favoarea unor valori tehnologice şi a unor satisfacţii imediate puse la dispoziţie şi promovate cu insistenţă de mass media. Foarte mulţi dintre noi, în special cei tineri, nu-şi mai amintesc vremea de dinaintea televiziunii, a super şi hipermarketurilor, a calculatoarelor şi telefoanelor mobile, a nebuniei şoselelor, a exploziilor muzicale de tot soiul. Ei, cei tineri, s-au obişnuit cu succesiuni rapide, discontinuităţi, întreruperi ale atenţiei, cu o cultură care poate fi plăcută şi dispreţuită simultan, dar din toate astea lipsesc, au fost eliminate valorile, stările sublime ale spiritului. Devenim tot mai apatici, neliniştiţi şi trişti, pentru că tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru devine un spectacol rece, dezolant, grotesc şi dezarmant, ignorând cultul valorilor stabile, care îţi pot conferi o anumită siguranţă şi stabilitate, o anumită rânduială în viaţă. Confuzia, dezorientarea care caracterizează şi societatea românească, este cauzată în mare parte de faptul că, aşa cum spunea regretata Zoe Dumitrescu-Buşulenga, am dat jos de pe piedestal marile valori ale neamului, precum Eminescu, şi i-am suit acolo pe copii. ,,Eu sufăr cumplit din cauza vremurilor în care trăiesc, pentru că se contestă valorile româneşti. Era să fac infarct când a apărut într-o revistă culturală pagina aia albă cu mia de lei, cu Eminescu, şi în interior articolele lui Patapievici, Paleologu ş.a.m.d. Elita românească îşi calcă în picioare valorile… Este posibil, când ai un geniu ca acesta? Nici la picioarele lui nu sântem… Nu se poate trăi fără modele. Tinerii sânt total debusolaţi. Nu vedeţi că toate datele sociologice relevă faptul că sânt tot mai debusolaţi? Au totuşi credinţa în Dumnezeu şi au nevoie de valori. De unde să le ia, dacă nu există acele persoane care să le deschidă drumul către valori şi dacă ei aud că tot ceea ce considerăm noi bătrânii valori, nu sânt valori, sânt non-valori? Atunci în mintea lor se face o confuzie absolut dramatică, uneori”, mărturisea într-unul dintre ultimele sale interviuri, marea doamnă a culturii româneşti.
Îndrăznesc să spun şi să cred că neamul nostru românesc nu şi-a pierdut în totalitate identitatea, iar valorile nu lipsesc cu desăvârşire, numai că ele trebuie căutate, modelate, promovate, chiar dacă parcurgerea unui asemenea drum, înseamnă multe suişuri şi ocolişuri. Asta înseamnă să reconstruim, să scoatem la suprafaţă România adevărată, România altfel, România profundă, demers demn de luat în seamă într-o perioadă critică a evoluţiei societăţii, care presupune în primul rând, o reconstituire a atitudinii faţă de trecut şi o reaşezare a stării de spirit între tradiţie şi model. Parcă am şi acum în faţă, aceeaşi prezenţă luminoasă a doamnei Buşulenga, care sesizând pericolul degradării fiinţei umane, a îndepărtării de credinţă şi de sistemul de valori, trăgea un semnal de alarmă: ,,Cine ne poate scoate din această letargie, dacă nu modelele? Am impresia că naţiunea aceasta vrea să fie neapărat ca altcineva. Vrem ca acolo. Fiecare <> este acolo, nu aici. Avem şi noi <>-ul nostru, dar cum să le scoţi din cap asta? E foarte complicat! Ce e al lor, e al lor şi ce e al nostru, e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim rădăcinile. Procesul este foarte insidios şi poate prinde. Văd ceva la vecin şi vreau să fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinările mele interioare şi nu pot să fiu ca el, pentru că el are alte motivaţii, alte condiţionări. Nişte oameni cultivaţi şi neimplicaţi politic ar putea face aceasta. E foarte greu însă! Poate peste 20-30 de ani, când lumea va fi înţeles ce înseamnă valoare, model, democraţie”.

Cred că a sosit timpul ca lucrurile să meargă pe un făgaş istoric normal, ca ele să se aşeze şi să se liniştească în sufletele noastre, iar noi să repunem în drepturi scara valorilor culturii româneşti, pe poziţiile verticalităţii spiritului şi credinţei. Pentru că, simt şi sânt convins că la fel ca şi mine, sânt mulţi alţii, care pot continua lupta pentru reclădirea spirituală a neamului românesc.

(Articol publicat în revista Plumb, februarie 2010)

Balul anual a fost, încă de la începuturi, un eveniment important al organizației, precum și al societății bucureștene, în general.

Majestățile Lor, ca și Principesa Moștenitoare și cu mine, au încercat, în ultimii ani, să fie prezente cât mai des posibil, la evenimentele publice ale Clubului.

Anul acesta vom fi prezenți la mai două regate ale Yacht Clubului Regal Român și vom găzdui, la Palatul Elisabeta, o seară dedicată organizației.

La hotelul Athénée Palace, cu câteva zile în urmă, Yacht Clubul Regal Român a organizat balul anului 2010, în prezența mai multor personalități care fac parte din club.

Detalii despre Yacht Clubul Regal Român puteți găsi la adresa http://ycrr.ro/new/

Vineri 12 februarie 2010, la ora 18.30, a avut loc partea a doua a interviului Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta, luat de Marian Voicu, la postul de radio Europa FM.

Interviul poate fi ascultat la adresa: http://www.europafm.ro/europa-fm/emisiuni/grila-de-programe/interviurile-europa-fm/asr-principesa-mostenitoare-margareta-a-romaniei-la-interviurile-europa-fm-partea-a-doua.html

Prima parte a interviului poate fi ascultată online la adresa:

http://www.europafm.ro/europa-fm/emisiuni/grila-de-programe/interviurile-europa-fm/asr-principesa-mostenitoare-margareta-a-romaniei-la-interviurile-europa-fm-audio.html

Ziua de marți am petrecut-o înregistrând șase episoade scurte despre diverse ctitorii regale, ce vor fi difuzate săptămânal, pe micul ecran. Când va veni timpul lor, vă voi anunța din vreme, cu detalii. Principesa Moștenitoare a petrecut întreaga zi, alături de o delegație de oameni de afaceri britanici, pe Domeniul Regal Sinaia, care a uluit musafirii cu frumusețea și potențialul lui. Mai puțin de înțeles este starea jalnică în care se află o parte a clădirii Castelului Pelișor. Nu numai că unii reprezentanți ai administrației centrale se bat cu pumnul în piept că au menținut Castelele Regale în perfectă condiție, dar mai au și pretenția ca Majestatea Sa Regele să-i despăgubească, pentru perioada în care aceste edificii au fost (confiscate abuziv) administrate de Stat. Dacă veți vedea acoperișul Pelișorului, vă vor da, probabil, lacrimile. Și veți înțegele, desigur, prețul real al extraordinarului pericol al înstrăinării, ilegale, a unor bunuri private, în istorie.

Tot marți am primit vizita unor reprezentanți de frunte ai artei românești. Am discutat detaliile noii ediții a Festivalului internațional de muzică EuropaFEST (sau Jeunesses Musicales), căruia Principesa Margareta și cu mine i-am acordat Înaltul Patronaj acum câțiva ani, și ale unui proiect teatral și muzical, pe o scenă bucureșteană care, prin limbajul lui universal, va putea cutreiera lumea, lăsând, pe meridianele globului, o binecuvântată urmă a spiritului și măiestriei românești. Voi aduce în fața dumneavoastră detalii, la momentul potrivit.

Miercuri am primit jurnaliști de la  o televiziune și un cotidian din Oltenia, pentru un film și un interviu amplu, care vor apărea săptămâna viitoare. Este pentru prima oară când o echipă de televiziune din Oltenia trece pragul Palatului Elisabeta. Este intenția și preocuparea noastră să aducem, periodic, televiziuni locale sau regionale, pentru a le deschide ușile Palatului și a prezenta publicului lor aspecte despre care nu știu nimic sau știu destul de puțin. Au trecut pragul Palatului gălățeni, ieșeni, timișoreni, arădeni, tulceni, constănțeni și mulți alții.

În seara de miercuri, Principesa Moștenitoare a participat la lansarea volumului “Regina Maria și America”. Mi-a spus că a fost impresionată de felul elevat în care a fost prezentat volumul, de către profesorul Neagu Djuvara, de prezența unui număr redus, dar de calitate, de personalități bucureștene. Sunt fericit, chiar foarte fericit, că profesorul univeritar Adrian-Silvan Ionescu s-a aplecat asupra unui subiect atât de puțin cunoscut, dar atât de important, din istoria noastră contemporană, vizita Reginei Maria în Statele Unite ale Americii, în anul 1926. Ce îmi pare rău este că interesul pentru un astfel de eveniment se rezumă, din nou, la cercul mic și elevat al câtorva intelectuali ce respectă monarhia.

Demersul Mariei a României, cutezător și neobișnuit, de a lua în piept societatea unei imense țări depărtate pentru a pune România pe hartă într-o vreme de un conservatorism și un misoginism extraordinare, merită atenția și studiul unei mai mari părți a societății românești. Această regină europeană a mers, timp de câteva luni, la Camere de comerț americane, la Primării, în universități, pe străzi, la muzee și în instituții publice, pentru a susține cauza României. A făcut mai mult decât diplomație, a invitat investitorii americani să vină la noi, a făcut conferințe și pledoarii publice pentru țară, a țesut noi relații politice, a dus faima românească în locuri care abia auziseră de continentul nostru. Ar merita să citească, să aprofundeze și să ia notițe din această carte sutele și miile de diplomați români de toate gradele, sute și mii de reprezentanți ai administrației centrale, politicieni, militari, economiști și oameni de afaceri, studenți de la Științe Politice, Relații Internaționale, ASE, Drept, Administrație publică etc.

Astăzi sunt invitatul postului de radio Sport Total FM, pentru un interviu în direct, la ora 16.30. Dacă aveți vreme, vă invit să îmi stați alături.

Seara, voi reprezenta pe Majestatea Sa Regele la Balul anual al Yacht Clubului Regal Român, înființat în anul 1921. Regele este Comodor al Clubului, precum înaintașii săi Ferdinand I și Carol al II-lea. Evenimentul va avea loc la Sala Diplomat a hotelului Athénée Palace.

Peste 6 milioane de romani detin permis de conducere si autovehicule, participand activ la traficul infernal din fiecare zi. Cati oare detin cunostiinte solide de leadership si mai ales cati dintre ei le aplica intr-un mod responsabil? LEADERS si-a propus sa dea o mana de ajutor tinerilor cu potential orientati spre cunoastere si dezvoltare profesionala si pregateste a cincea editie Leadership School, care va avea loc in perioada 21-27 martie, la Poiana Brasov.

‘LEADERS este, probabil, echipa cea mai concentrata pe performanta. A lor si a celor care participa in programe. De la selectia subiectelor de instruire la coaching si internship, prin toate etapele de invatare, LEADERS ofera tinerilor din Romania un model care se alimenteaza din principii teoretice, dar traieste cu picioarele bine infipte in realitate. Si astfel furnizeaza solutii pe care participantii le pot aplica din minutul urmator’, declara Andreea Ionescu, invitat permanent Leadership School. ‘Pentru mine, ca vorbitor si participant la evenimentele LEADERS, binefacerile sunt doua: prima, faptul ca pot intra in contact cu o categorie de tineri care te inspira sa crezi in viitor, fiindca sunt absolut hotarati sa il construiasca; si a doua, ca o echipa atat de tanara ar putea da lectii multor profesionisti confirmati in Romania’.

Ne propunem ca timp de 5 zile sa oferim tinerilor cu varsta cuprinsa intre 18-25 de ani o experienta inedita, un mix echilibrat de cunostiinte teoretice si aplicatii practice, dirijat de lideri ai societatii actuale, eroi din business, arta si sport. Dintre speakerii confirmati pana la acest moment, putem numi pe: Alteta Sa Regala Principele Radu al Romaniei; Horia Ciorcila, Presedinte, Banca Transilvania; Liliana Solomon, CEO, Vodafone Romania; Mihai Rohan, Director General, Carpatcement Holding; Tudor Furir, General Manager, Pernod Ricard; Alexandru Badulescu, Country Manager Romania & Bulgaria, Western Union; Sandra Pralong, CEO, Synergy Communication; Andreea Ionescu, Retail Marketing Manager, Sensiblu; Mihai Dragoi, Managing Partner, HR Dimensions; Nicolae Iordache, Managing Partner, Iordacheiordache T&D. Pe langa personalitatile care vor impartasi din experienta si succesul lor, peisajul va fi completat de traineri de top: Viorel Panaite, Managing Partner, Human Invest si Daniel Bichis, Trainer NLP, Competent Consulting.

Mapele sunt deja pregatite pentru 30 de tineri cu viziune si deschidere, care vor invata intr-un ritm alert, dar intr-o atmosfera destinsa si motivationala ce inseamna cu adevarat sa fii un lider autentic, sa comunice eficient, sa construiasca o echipa valoroasa, iar antreprenori de succes vor provoca imaginatia si creativitatea participantilor, prin doua simulari de business inedite.
Leadership School este unica scoala de leadership din Romania, care ofera tinerilor cu potential din diverse medii sansa de a invata si de a se afirma. Pana in prezent, avem 135 de alumni din toata tara, studenti de la universitati americane si europene de prestigiu si juniori din companii de succes.

Pentru a aplica la editia de anul acesta, sau pentru mai multe informatii legate de acest program, va invitam sa accesati urmatorul link: http://www.leadershipschool.eu

LEADERS Romania este devotata promovarii conceptului de leadership in Romania si dezvoltarii unor tineri responsabili, capabili si inovatori, care isi vor coordona activitatile spre evolutia tuturor membrilor societatii. Printre cele mai importante initiative ale LEADERS Romania se afla seria de evenimente Leadership Center, Leadership School, Leadership Autentic, LEADERS Movie, Clubul Antreprenorilor, The Leadership Center si LEADERS Awards.