Publicat in:
Atitudini, data: 31.03.2010
Romulus Dan Busnea
,,Poezia nu este numai artă, este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Şi tot poezia este singura avuţie de care omul n-a fost jefuit încă”. Nichita Stănescu
Nu credeam a învăţa vreodată că pot exista îngemânate într-o singură fiinţă, o poezie a purităţii absolute, dar şi una a abstractului halucinant de frumos, a exprimării inexprimabilului; [...]
Publicat in:
Jurnal, data: 29.03.2010
Altețe,
Tinerii din Basarabia, România, Olanda, Suedia, Franța au sărbătorit Ziua Unirii la Chișinău.
E o zi istorică, poate cea mai importantă din toate timpurile. Dacă i-ați fi văzut pe acești tineri cu drapele tricolore, cu brancarde tricolore, cu bentițe tricolore! Generația Twitter va înfăptui Unirea!
Vă expediez și câteva poze. Cu mama și baiatul meu Cristi, cel [...]
Publicat in:
Atitudini, data: 26.03.2010
Ioan-Luca Vlad
Avocat
În calendarul modern al României, ziua de 26 Martie lipseşte din rândul sărbătorilor oficializate prin decrete şi legi. Cu toate acestea, 26 Martie marchează un moment deosebit, în care cercul aspiraţiilor de neatârnare ale românilor s-a închis pentru prima oară în anul 1881.
La 26 martie 1881, România a fost proclamată Regat, iar Carol I, [...]
Publicat in:
Jurnal, data: 26.03.2010
Astăzi este ziua de naștere a Principesei Margareta. Pentru a douăzecea oară, din 1990 încoace, Principesa își serbează ziua de naștere din mijlocul societății românești, pe care a fost educată să o slujească.
Sunt fericit că putem împărtăși amândoi bucuria aniversării cu dumneavoastră. Vă mulțumesc celor care ați trimis sau trimiteți astăzi urările și semnele dumneavoastră [...]
Publicat in:
Jurnal, data: 25.03.2010
Astăzi sărbătorim Buna Vestire. Este ziua în care Gavril, sfântul arhanghel, a vestit Fecioarei Maria că va naște un fiu, pe Isus Hristos.
Pentru acei dintre creștini care sărbătoresc astăzi Buna Vestire, aș vrea să subliniez semnificația plină de iubire și de speranță, de energia vitală a acestei zile. Sensul Bunei Vestiri trece dincolo de aspectul [...]
Publicat in:
Jurnal, data: 22.03.2010
În 1866, sub domnia lui Carol I, după o serie de eforturi începute în anul 1848 și continuate de Alexandru Ioan I, România a avut parte de o Constituție care poate fi considerată un punct esențial al începuturilor Statului român modern. Nimic din ceea ce s-a întâmplat după 1948 în România, din punct de vedere [...]
Publicat in:
Jurnal, data: 20.03.2010
Mâine, duminică 21 martie 2010, la emisiunea “Universul credinței” de la TVR1 va fi transmisă, în intervalul orar 7.10-7.45, o nouă rubrică din seria “Nimic fără Dumnezeu”.
Emisiunea poate fi privită în același timp la TVR Internațional și pe situl internet.
În a doua săptămână a rubricii “Nimic fără Dumnezeu”, dedicată ctitoriilor legate de Familia Regală, voi [...]
Publicat in:
Jurnal, data: 19.03.2010
Zilele trecute vorbeam cu Ioan-Luca Vlad, tânăr avocat și colaborator, încă din vremea studenției, cu Casa Majestății Sale, despre confuzia identitară în care trăim:
Suntem pe punctul de a amputa Statul român, prin eliminarea uneia dintre Camerele Parlamentului, deși neajunsurile din viața instituțională pe care le invocăm au o cu totul altă cauză.
Am modificat Ziua Națională, [...]
Publicat in:
Atitudini, data: 18.03.2010
Leadership-ul este un termen tot mai vehiculat in terminologia
spatiului public din Romania, si nu numai. Vorbim despe leadership in
politica, in cultura, in afaceri, in spatiul spiritual. Ce este de fapt
leader-ul si care este fundamentul acestuia, sunt teme ce au fost
abordate de catre Alteta Sa Regala, Principele Radu al Romaniei in
cadrul unei noi conferinte desfasurate in [...]
Publicat in:
Jurnal, data: 17.03.2010
Fundația Leaders Romania a aniversat în această seară, la Muzeul Național de Artă Contemporană, zece ani de existență și cinci ediții ale Leadership School. Vor urma în acest an încă două ediții ale școlii de vară.
Am acordat înaltul patronaj școlilor de vară ale asociației Leaders Romania și sunt, în continuare, încrezător în și bucuros de [...]