Tot ieri, la ora 15, am fost invitatul studenților arădeni, la Universitatea “Vasile Goldiș”, unde am susținut a doua prelegere din același ciclu, dedicat lumii contemporane și valorilor ei. Tema a fost, ca și la Timișoara, “Identitate și securitate națională”.

La prelegeri, susținute în săli de largă dimensiune ale celor două universități, au invitați în egală măsură profesori și personalități din societatea civilă timișoreană și arădeană, precum și ziariști.

Același ciclu de conferințe este găzduit de Universitatea din Craiova, ca și de universități din Istanbul și Canterburry.

Voi fi bucuros dacă alte universități din țară vor solicita astfel de întâlniri. Ele sunt utile, după mine, fiindcă aduc în mediul studențesc idei și atitudini pe care le-am cules, prezentat sau dobândit de-a lungul atâtor ani de contacte internaționale la nivel înalt. Este un fel generos de a împărtăși tinerilor universitari români o parte a dinamicii modiale a puterii la care au acces mai greu sau deloc.

Atât la Timișoara cât și la Arad am avut plăcerea să vorbesc în fața unor săli pline. Au venit fideli ai prelegerilor, dar și mulți tineri necunoscuți. Au fost prezenți oameni de toate vârstele. Mulțumesc celor prezenți pentru profunzimea cu care au ascultat, primit și comentat ideile pe care le-am adus în fața lor. Tema de ieri nu a fost una ușoară, nici obișnuită. Se discută toată ziua despre politică sau democrație, dar arareori se aduc în viața publică teme precum identitatea sau securitatea națională. Cu toate acestea, cele două sunt primele afectate de iresponsabilitatea, amatorismul și spiritul aventurier de care dă, uneori, dovadă puterea în democrație.

Am reîntâlnit în sălile din Arad și Timișoara pe câțiva dintre participanții fideli la blogul meu, precum dl Zgureanu, dl Jădăneanț  sau dl Negrea, ori dna profesoară Bălteanu. Cu ei în sală, întâlnirea este mai familiară și mai încurajatoare.

Nu-mi vine să cred că într-o lună, la Timișoara va avea loc ultima întâlnire din ciclul de prelegeri ale anului universitar. Totul a trecut atât de repede! Așa cum am promis anul trecut, la prima întâlnire, toți participanții la prelegerea a IV-a vor primi în dar un volum din partea mea.

Am tot stat şi cumpătat la ceas târziu din noapte, asupra  problemelor cu iz de scandal care au zguduit politica românească în ultima vreme. Unele dintre ele, chiar adevărate, grave şi de neiertat în contextul în care, avem parte de o societate tot mai viciată de jocurile de interese care se ţes cu multă dibăcie, în spatele uşilor închise.

Tot ce se întâmplă grav în societatea românească, fie că e vorba de politic, economic, social sau cultural (ba chiar şi sportiv), rămâne după nelipsitele scandaluri, la îndemâna celor care ştiu foarte bine să stopeze încă din faşă orice încercare de soluţionare, de eliminare a răului, de sancţionare a celor vinovaţi. După care, atenţia mulţimii este conectată printr-o atentă manipulare mediatică, la alte senzaţionalisme abracadabrante. Degeaba urlă o parte a presei, degeaba apar uneori pe sticlă analişti obiectivi sau jurnalişti care spun lucrurilor pe nume, pentru că oricum, schimbări adevărate şi profunde în evoluţia societăţii noaste, nu se prefigureză prea curând la orizontul şi aşa îngustat de vechile mentalităţi şi manipulări colective. Pentru mulţi dintre cei care ne conduc astăzi, zbaterile, apostrofările sau înjurăturile unora dintre noi, sătui de minciuni şi scandaluri, sânt doar simple frecţii la picior de lemn. Căci, vorba zicalei: “Câinii latră, ursul trece”.

Principalele trăsături ale societăţii româneşti de azi, sânt sărăcia şi umilinţa, stări care anesteziază orice dorinţe, care declanşează la nivel mental incapacitate, adormirea curajului şi a nevoii de schimbare, inhibarea conştiinţelor, lehamite. Lumea nu mai priveşte cu speranţă spre viitor, un viitor care nu mai pare unul luminos, ci se anunţă a fi unul sumbru, plin de incertitudini; lumea se gândeşte la cât de greu îi va fi să plătească facturile la întreţinere şi la toate celelalte utilităţi, facturi care îşi vor dilata volumul plăţilor în raport cu scurtarea zilei şi lungirea nopţii, cu creşterea tot mai nestăvilită a preţurilor şi reducerea puterii de cumpărare.

Poate că aleşii noştri ar fi trebuit să adopte în primul rând o lege a traiului decent, care să aibă ca efect, debranşarea de la sărăcie şi nu de la căldură, şi o alta, care să protejeze viaţa tinerilor, pensionarilor şi mai nou, a milionului de şomeri – clasa socială cu cea mai rapidă şi mai nedorită ascensiune şi cu cele mai slabe perspective de reabilitare socială şi morală pentru viitorul apropiat. Tot aleşii noştri ar fi trebuit să prezinte şi să pună în aplicare, o strategie de construcţie durabilă a ţării, strategie care, aşa cum spunea Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, “nu poate fi în nici un caz un program politic; ea trebuie să susţină dezvoltarea în chip durabil a României în următorii ani, aşezându-se în prelungirea efortului politic, asociind personalităţi din domeniile economic, militar, politic, cultural, diplomatic, artistic, educaţional şi din mass-media”.

Din păcate, până acum ne-am ales doar cu o agricultură de subzistenţă, un turism nerevigorat şi o industrie falimentară, în fapt, cu o politică economică ce a lăsat pe drumuri sute de mii de români, cu şanse minime pentru ei de a-şi reorganiza viaţa, preocupările. Ignoraţi şi umiliţi de o societate mult prea indiferentă şi dezorientată, mulţi dintre români privesc nostalgic spre un trecut pe care şi l-ar dori readus în actualitate; nu sistemul propriu-zis, ci oferta lui profesională şi socială. Pentru situaţia în care ne aflăm acum, la 20 de ani de când tot hotărâm schimbarea, trebuie să le ,,mulţumim” tuturor celor care s-au perindat la putere şi care au făcut posibil ca în tot acest răstimp, progresul să fie transformat în regres, iar promisiunile şi speranţele, în iluzii. Cu care, de altfel, reuşim să ne hrănim, supraveţuind miraculos.

Dar anul 2010 este, de asemenea, plin de aniversări regale ale vârstei de 50 de ani: Ducele de York, al doilea fiu al Reginei Elisabeta II a împlinit 50 de ani la 19 februarie, Principele Moștenitor al Japoniei a împlinit 50 de ani la 23 februarie, Principele Moștenitor al Belgiei a împlinit 50 de ani la 15 aprilie, iar Reza Pahlavi al Iranului va împlini 50 de ani la 31 octombrie.

Alteța Sa Regală Diane, Ducesa de Württemberg a împlinit, și ea, 70 de ani. Cu această ocazie, Ducele și întreaga Familie Regală de Württemberg, ca și comunitatea din Altshausen, din împrejurimi și din întreg Landul Baden-Württemberg au aniversat cu multă admirație și căldură pe Ducesă.

Am avut onoarea de a reprezenta Familia Regală a României la acest eveniment emoționant. Ducesa Diana, născută Principesă a Franței, este cunoscută drept un entuziast artist plastic și o neobosită susținătoare a cauzelor umanitare. Alteța Sa Regală are proiecte caritabile pe toate meridianele lumii, de la Sankt-Peterburg până în Paraguay.

Cum era de așteptat, toți colaboratorii din Landul Baden-Württemberg, din Germania, din Europa și din întreaga lume au ținut să fie alături de Ducesă la acest atât de frumos ceas aniversar. Au fost, de asemenea, alături de ea cei șase fii și fiice ale cuplului regal, împreună cu familiile lor.

La minunatul castel Altshausen, monument arhitectural și păstrător al unei istorii cu adânci rădăcini europene, timp de două zile s-au petrecut evenimente pline de entuziasm, generozitate, eleganță și simbol. Au luat parte invitați din Spania, Franța, Rusia, Liban, Elveția, Paraguay, România, Belgia și Austria.

Vineri 23 aprilie, seara, a avut loc un dineu oficial în saloanele Castelului. Sâmbătă 24 aprilie, în recent renovata sală de expoziții și concerte numită “Galeria Diana” a avut loc un emoționant spectacol de muzică, dans și film, dedicat vieții și operei Ducesei. El a fost precedat de discursuri ținute de Ducele de Württemberg, de Prim-ministrul Landului, de Prima Doamnă a Paraguay-ului și de reprezentantul Universității din Sankt-Peterburg, instituție care i-a conferit recent titlul de Doctor Honoris Causa.

Spectacolul a fost realizat de membri ai comunității locale, amatori, care au parcurs întreg programul cu emoție, cu mult entuziasm și curaj. Au fost răsplătiți cu urale și aplauze. Una dintre ultimele proiecții ale spectacolului a fost o fotografie din anul 2006 a Ducesei de Württemberg care, pentru a onora aniversarea de 70 de ani ai soțului ei, a sărit cu parașuta de la 5,000 de metri înălțime, în apropierea castelului istoric al Familiei.

Spectacolul, pus în scenă de comunitatea locală din Altshausen, a ilustrat în imagini, cântece și dansuri momentele importante din viața Ducesei, fiind unanim apreciat de spectatorii prezenți în sală.

Diana, Ducesa de Wurttemberg, Principesă a Franței, care a vizitat România în iunie 2009, este una dintre cele mai active, mai originale și mai creative personalități ale vieții regale europene.

Marți 20 aprilie am participat la Ziua Națională a Statului Israel. Seara am primit la Palat, în cadrul unui dineu, un număr de 20 de personalități politice, economice, diplomatice și culturale și am deschis, așa cum am spus în pagina de blog precedentă, a șasea ediție a Festivalului Internațional al Filmului București.

Am fost, pentru două zile, gazdele Arhiducesei Maria a Austriei (fiica Principesei Ileana) și a soțului ei, Baronul Hanns-Ulrich von Holtzhausen. Arhiducesa a înmânat la Gala Uniter, lunea trecută, în numele Familiei Regale a României, Premiul pentru cea mai bună piesă a anului 2008.

Ieri, miercuri 21 aprilie, am primit vizita unor reprezentanți ai conducerilor universităților private din România. Ei își exprimă adânca îngrijorare cu privire la viitorul învățământului universitar privat și regretul pentru felul în care autoritatea politică îi tratează.

Astăzi, joi 22 aprilie am invitat la Palatul Elisabeta reprezentanți ai companiei TAROM. Compania a împlinit anul trecut 55 de ani, are o bună reputație în rândul călătorilor europeni și a fost un partener constant al Casei Regale, în ultimii doisprezece ani.

Am primit, în ultimele zile, două mesaje încurajatoare din partea cititorilor blogului. Unul dintre contribuitorii lui  mi-a spus că, în urma publicării unui eseu, luna trecută, a fost invitat să țină o prelegere la o reputată universitate din București. Altul, din provincie, a primit în urma publicării unui material la capitolul “Atitudini” mesaje din partea asociațiilor de români din Spania, care-i solicită colaborarea. Blogul este unul dintre puținele instrumente de comunicare între noi și societatea românească.

Mâine voi începe a șasea vizită externă a anului. Va fi o ședere de două zile în Germania, despre care voi vorbi, în următoarele pagini de jurnal.

Anul 2012, când protocoalele, legile, tratatele şi acordurile – dintre care unele au intrat deja în vigoare – vor modifica esenţial şi iremediabil sistemul relaţiilor internaţionale, pare că va fi unul hotărâtor, care va delimita pragul dintre o Terra naţională şi o nouă Terra Globală. Istoria secolului XX a pregătit intrarea în era unei noi ordini mondiale, indiferent de părerile celor care studiază acest fenomen la scară planetară. Să fie vorba de o utopie (ca cea a ideologiei comuniste), sau doar de una dintre acele teorii conspiraţioniste care înfierbântă minţile multora dintre noi?

Un răspuns clar, fără echivoc, este greu de dat în condiţiile unui talmeş-balmeş informaţional, al manipulărilor de tot felul, al ţesăturilor şi intrigilor complotiste care provoacă deseori confuzie şi derută în rândul maselor. Încă din 1932, scriitorul britanic Aldous Huxley, trăgea un semnal de alarmă asupra viitoarei ordini planetare în Brave New World (Minunata Lume Nouă), un roman profetic de o uluitoare actualitate: ,,Dacă nu vom alege calea descentralizării, iar ştiinţele aplicate, în loc să le folosim pentru producerea unor indivizi liberi, le vom folosi ca un scop în sine, transformând omul într-un instrument al lor – nu ne vor rămâne decât două alternative: fie totalitarisme naţionale, militarizate, bazate pe teroarea bombei atomice, care vor duce în final la distrugerea civilizaţiei, fie un totalitarism supranaţional, impus ca soluţie la haosul social ce va rezulta în urma rapidului progres tehnologic – în general – şi ca o consecinţă a revoluţiei generate de utilizarea energiei atomice, în special. Totalitarismul supranaţional, se va transforma în tirania paternistă a Utopiei, datorită nevoii de eficienţă şi stabilitate”. Huxley mai arată în romanul său că, într-un stat totalitar cu adevărat eficient, autoritatea executivă a liderilor politici mondiali şi ai armatei lor de manageri, va deveni tot mai atotputernică atunci când va reuşi să controleze o populaţie transformată în sclavi, care nu va mai trebui supusă coerciţiei, întrucât va fi singură determinată să tragă în jug. O idee similară apare şi în romanul lui Orwell, celebrul 1984: ,,Noi nu ne mulţumim cu supunerea negativă, nici măcar cu cea mai abjectă obidienţă. Când în final  o să vă predaţi nouă, o veţi face din propria iniţiativă. Noi nu-i distrugem pe rebeli pentru faptul că ni se opun… Îi convertim, le ocupăm mintea îi remodelăm”.

Dincolo de toate acestea, cred că nu exagerăm prea mult dacă vedem în proiectul noii ordini mondiale, doar o sete bolnavă de putere şi control a finanţelor şi corporaţiilor mondiale (iată spre exemplu, situaţia financiară actuală a celor mai multe dintre statele lumii). Problematica unei noi ordini care să guverneze lumea nu este una nouă: ea are la bază o veche viziune asupra lumii datată din Epoca Luminilor, în care, o civilizaţie universală putea fi construită din temelii pe baza legalistă a unor a unor abstracţiuni care rămân aceleaşi oriunde şi oricând, eliminând din centrul său spiritul, puterea divină. Dar adevărata mişcare globalistă se face simţită în perioada postbelică, atunci când globaliştii occidentali îşi imaginau lumea ca un Eden corporatist-elitist, bazat pe principiul socialist al ,,redistribuirii bogăţiei”, potrivit căruia, ţările bogate aveau datoria de a ajuta ţările sărace împrumutându-le sume uriaşe de bani pentru a-şi dezvolta ulterior propriile economii, lucru care s-a şi pus în practică în decursul anilor. Dar cu ce preţ şi în folosul cui, am putut constata şi simţi pe propria piele. Pentru mulţi însă, globalizarea, ca trend al unei noi ordini mondiale, reprezintă un fenomen de uniformizare a produselor şi serviciilor, care are ca efect, depersonalizarea şi pierderea individualităţii consumatorilor, scopul nefiind altul decât maximizarea profitului corporaţiilor şi reducerea variaţiei mărfurilor.

,,Credem, însă, că globalizarea şi răspândirea galopantă a democraţiei vor avea drept consecinţă printre altele, dezvoltarea altor forme ale flagelului corupţiei: corupţia psihologică, corupţia mentală şi corupţia afectivă. Vom sprijini construirea unor instrumente de descurajare a lor. Altminteri, în timp, aceste fenomene ar putea aduce prejudicii greu remediabile”, sublinia Alteţa Sa Regală Principele Radu al României în cartea “România – O viziune pe 30 de ani”.  Unificarea economică şi politică sub stindardul globalismului corporatist are însă şi un alt efect, grav şi nedorit, respectiv, acela de omogenizare spirituală şi de posibilă revenire a gândirii unice. Dar despre arma culturală şi spirituală a globalismului, într-un episod viitor.

Aseară, marți 20 aprilie, am avut plăcerea de a participa la deschiderea celei de-a șasea ediții a Festivalul Internațional de Film de la București, căruia i-am acordat înaltul patronaj.

Este un eveniment în care îmi pun multă speranță. Filmul este o parte privilegiată a culturii, una care sparge orice granițe, orice limite în timp și spațiu. A devenit, în ultimele decenii, o artă de o extraordinară popularitate, influențând major omenirea. Faptul că în capitala României vor rula atât de multe filme bune, semnate cu nume ilustre, va face bine țării noastre.

Organizatorii festivalului sunt oameni curajoși. Nu este puțin lucru să aduci pe ecran, alături, creații ale lui Andrei Konchalovski, Ethan și Joel Coen sau Alains Resnais.  Gazdele festivalului sunt totodată talentate și convingătoare, fiindcă o întreprindere de asemenea anvergură nu se face ușor. Competiția reunește pelicule de scurt și lung metraj de primă calitate, cu nume de care sigur vom auzi, în anii următori.

După înaltul patronaj oferit de Principesa Moștenitoare Festivalului Internațional de Film Next, este rândul meu să omagiez cinematografia românească prin înaltul patronaj oferit celor de la B-EST IFF.

Festivalul va avea loc de marți 20 aprilie  până duminică 25 aprilie 2010. Situl internet http://b-est.ro/index1.php este excelent realizat și aduce multe detalii ce v-ar putea interesa.

Principesa Moștenitoare a dorit mult să viziteze una dintre fundațiile de caritate ale Reginei Rania. Am ales Jordan River Foundation, un conglomerat de fundații și proiecte care vizează consolidarea și protecția familiei, ocrotirea copiilor, a mamelor și a persoanelor în vârstă, precum și combaterea sărăciei și dezvoltarea meșteșugurilor și tradițiilor populare.

Am mai vizitat una dintre fundațiile Reginei Rania, în martie 2004. Ieri, 18 aprilie, Principesa și cu mine ne-am îndreptat către Centrul Copilului și al Familiei “Regina Rania”. Aici se desfășoară un evantai de proiecte îndrăznețe și eficiente pentru combaterea abuzului copiilor și pentru a ajuta familiile să educe și să înțeleagă mai bine generațiile tinere.

Tot duminică, 18 aprilie, am vizitat monumentul funerar al Regelui Hussein. Situat în Parcului Regal din Amman, mormântul regelui se află în aer liber, sub o frumoasă cupolă sprijinită de patru coloane din piatră albă. În mijlocul Cimitirului Regal se află mormântul Regelui Abdullah I, fondatorul Statului iordanian, unul dintre cei mai străluciți lideri ai Orientului Mijlociu.

A fost un privilegiu și o onoare să aducem respectul nostru acestor mari regi ai secolului XX.

În cadrul vizitei noastre în Regatul Hașemit al Iordaniei am avut plăcerea de a ne întâlni cu Altețele Lor Regale Principele El Hassan și Principesa Sarvath. Altețele Lor Regale au fost gazdele noastre în anul 1996, iar Principele El Hassan a vizitat România de mai multe ori și este un excelent cunoscător al dinamicii politico-economice din regiune.

Am rămas dator cu pagina zilei de 16 aprilie. Am lăsat-o special la urmă, fiindcă a fost ziua pe care am petrecut-o la Petra, loc unic în lume, în care omul și natura au dăltuit unul dintre cele mai neobișnuite și mai miraculoase înfățișări de pe pământ. Pe lungimea a doi kilometri, defileul de la Petra ascunde frumuseți dificil de descris în cuvinte. Este o mărturie de mii de ani a umanității și mai bine de 70% din această comoară așteaptă arheologii lumii să fie descoperită.

Petra este un oraș străvechi dăltuit și brodat în piatră, o barieră muntoasă nevăzută și aproape de nepătruns. Este moștenirea lăsată acum mai bine de 2,000 de ani de nabateeni, un popor străvechi al Orientului Mijlociu, binecunoscut pentru spiritul lor ingenios și pentru uimitoarea știință de a construi apeducte și temple. Petra a fost capitala nabateenilor până în primul secol al erei noastre.

Vă las în compania fotografiilor, încheind cu un cuvânt de apreciere pentru ocazia de a revedea acestă prietenoasă, temerară și primitoare țară și cu gratitudinea noastră pentru generozitatea, atenția și perfecta ospitalitate cu care am fost primiți de gazdele noastre.

Cu doi ani în urmă, în vizita pe care am făcut-o în municipiul Orăștie, am discutat cu primarul de atunci, dl Iosif Veniamin Blaga, posibilitatea de a pune împreună Orăștie și Jerash, orașul din Iordania, pentru a construi proiecte culturale, turistice și educaționale. Două localități situate în România și în Orientul Mijlociu au un important punct comun: situri arheologice de două milenii, contemporane unele cu altele. La Orăștie există urmele unor așezări dacice, în timp ce Jerash are cea mai întinsă și mai bine păstrată așezare urbană din vremea romană.

M-am gândit, atunci când am propus apropierea culturală și economică a celor două orașe, la proiecte comune de dezvoltare a turismului cultural, de accesare de fonduri pentru diverse proiecte, organizarea de evenimente de artă, precum și investiții în educație și cercetare arheologică. Nu am dorit să se facă o “înfrățire”, care de obicei se limitează la vizite protocolare, legături la nivelul primăriilor și festivități.

Am fost bucuros să constat că, în acești doi ani, administrațiile au făcut pași înainte și că, de fiecare dată, au rămas în legătură cu Palatul Elisabeta și au încercat să meargă mai departe. La rândul meu, am vorbit despre acest proiect Majestății Sale Regelui Abdullah la Londra în anul 2008, am primit o delegație a municipalității Jerash la Palatul Elisabeta în același an și am vizitat ieri orașul, încercând să aflu și să înțeleg mai bine felul în care gestionează ei acest patrimoniu uriaș al umanității.

Muzeul Regal al Automobilului nu este o simplă atracție turistică, destinată fanilor de mașini de epocă. Este un loc emoționant, care reflectă momente publice esențiale din istoria statului iordanian, exprimă mândria și preocuparea pentru perfecțiune a acestor oameni, felul în care au știut să stea cu fruntea sus mereu în secolul trecut și dorința lor de a fi  conectați cu ce a avut și are Europa mai bun.

Muzeul cuprinde automobile care au servit celor patru regi iordanieni în vizitele lor simple, în comunitățile locale, în ocazii oficiale și în timpul liber. Felul în care automobilele sunt păstrate este uluitor. În ciuda unor meandre ale istoriei dificil de găsit în alte părți ale lumii, ei și-au cultivat și păstrat cu râvnă acest patrimoniu tehnic și cultural, prezentându-l astăzi, în anul 2010, în stare perfectă.

Există în muzeu mașina cu care Regele Hussein a parcurs drumul de la aeroport spre oraș în acea legendară zi din anul 1999, când avea să fie văzut pentru ultima oară de către poporul său.

Am încheiat vizita la “Locul Botezului”, un sit de o importanță unică pentru omenire, situat de-a lungul râului Iordan, acolo unde se presupune că s-a botezat Isus Hristos. Am vizitat acest loc în anul 2004. Biserica ortodoxă nu era atunci complet construită. Acum arată foarte frumos, cu proporțiile ei modeste și armonioase.

Locul este vizitat de înalți reprezentanți ai confesiunilor creștine și ai tuturor statelor lumii. Este, așa cum afirmă gazdele lui, un petec de pământ care aparține întregii umanități. Aici se poate crea confluența, atât de dorită, a credințelor oamenilor de pe întreg globul, prin cultivarea încrederii, generozității, prin dorința comună de a cunoaște și de a face punți de legătură.

Seara, am privit apusul de soare deasupra Mării Moarte, privind dinspre East Bank către West Bank, locuri surori pline de un colosal trecut și de un dureros prezent.

Citit de rectorul Universității, profesorul Andrei Marga, la deschiderea ceremoniei solemne

16 aprilie 2010

Doamnelor și Domnilor,

Acum nouă decenii, Regele Ferdinand și Regina Maria au venit să deschidă festiv această citadelă a științei.

Onorăm astăzi pe toți românii care au fost destul de înțelepți să vadă că o bună educație reprezintă temelia unui stat modern, la fel cum sunt economia sau apărarea. Datoria unui monarh constituțional a fost întotdeauna să încurajeze națiunea și să călăuzeascaă politicienii, să prevadă nevoile imediate ale poporului.

Sunt sigur că bunicul meu ar fi fost mândru de voi, astăzi. Reprezentați una dintre cele mai bune tradiții ale învățământului universitar românesc. Și sunt impresionat de faptul că la nouă decenii de la acest eveniment, contribuția personală a Regelui Ferdinand este onorată acum aici, așa cum se cuvine, în felul în care și viitoarele generații își vor aminti de noi.

Vă felicit pentru ce ați împlinit cu nădejde în progresul educației naționale și vă  reamintesc îndemnul bunicului meu, rostit la deschiderea festivă a universității, cuvinte care au însoțit generații de dascăli și studenți, până in zilele noastre:

“Cu Dumnezeu înainte!”

Mihai I

Principesa și cu mine avem o frumoasă amintire din Iordania, fiindcă aici am petrecut două dintre cele mai frumoase săptămâni din viața noastră, în septembrie-octombrie 1996.

În actuala vizită vom avea întâlniri de natură economică, educațională, vom întâlni reprezentanți ai administrației locale și ai societății civile și vom vizita diverse proiecte de dezvoltare, dintre cele mai ingenioase și mai temerare din regiune.

Prima zi a vizitei a prilejuit o frumoasă întâlnire cu comunitatea românească și reprezentanții Ambasadei României. Am fost, în cadrul unei recepții, oaspeții domnului ambasador Radu Onofrei, la Reședința României.

Comunitatea românescă din Iordania are o particularitate. Ea nu este formată doar din românii din Iordania, ci și din familiile miilor de intelectuali iordanieni care și-au desăvârșit studiile universitare în România, mai ales în anii ’70 și ’80. Aproape 30,000 de membri numără comunitatea iordaniano-română, care are în comun o mare afecțiune pentru țara noastră. Acum câțiva ani, 10% dintre membrii Parlamentul Iordaniei  erau absolvenți de universități din România, care vorbesc fluent limba română. Dintre cei  30 de directori de spitale din Iordania, 12 sunt medici cu diplome românești. Mediul de afaceri, industria, științele exacte, artele, toate au reprezentanți de frunte școliți în România. În fine, în actualul guvern iordanian, unul dintre miniștri este absolvent al Politehnicii din București.

Pentru România, ca și pentru Uniunea Europeană, continuarea bunei tradiții a invitării tinerilor din Orientul Mijlociu și Africa de Nord să studieze la Cluj, Timișoara, București sau Iași ar fi o extraordinară investiție pentru viitor. Un instrument fără preț în crearea de punți de legătură, în impredictibila lume de mâine.

Principesa și cu mine am fost onorați să întâlnim, în prima zi a vizitei, pe Alteța Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei, mama Majestății Sale Regelui Abdullah al II-lea. Principesa a vizitat România, cu doi ani în urmă.