Nu cred ca am mai trait asemenea clipe! Sunt din categoria celor unice care se intampla doar o data in viata. Va multumesc ca ati vrut ca Basarabia sa fie prezenta la evenimentele publice organizate de Casa Regala. Si anume, la o frumoasa aniversare din viata Altetei Voastre Regale. Va multumesc pentru ca ati invitat din Basarabia personalitati care nu au colaborat cu regimul comunist, tinand fruntea sus, chiar daca la ele acasa sunt marginalizate de colaborationistii care au mai ramas, din pacate, la putere. Va multumesc ca ati pus pret pe valoarea sentimentelor noastre fata de Casa Regala.

Au fost momente unice, istorice pe care le-am trait cu toata sinceritate, tinand cont de maretia acelor zile.

Si poate candva, uitandu-ma la pozele facute, nici mie nu-mi va veni sa cred ca am trait o poveste cu Regi si Regine, cu Printese si Printi. O poveste, care a putut sa fie adevarata datorita Casei Regale. Si Altetei Voastre Regale. Va multumesc.

O sa Va rog sa aprindeti lumanarea, adusa din Basarabia pentru Regina Maria a Romaniei. Si, neaparat, sa legati de ea si Tricolorul – Regina Maria a iubit neconditionat Tara si poporul, si in acele zile, a fost alaturi de Casa Regala si de noi, romanii.

Va multumesc.
Cu inalta pretuire,

Rodica Tomasenco,

Jurnalista. Chisinau

Poate fi citit în format electronic la adresa

http://www.cotidianul.ro/115784-De_la_menuet_la_hip-hop_si_rap_in__Royal_Fashion

Monseigneur et très Cher Ami,

Je suis désolé de ne pas être avec vous en ce jour de célébration qui honore toute votre action au service de la Roumanie et notre chère famille Royale.

J’espère qu’il me sera donné de vous revoir bientôt.

Veuillez transmettre à leurs Majestés et ma chère Princesse héritière Margarita mes pensées les plus fidèles et les plus respectueuses.

Frédéric MITTERRAND
Ministre de la Culture et de la Communication

La Multi Ani, Alteta Voastra, si Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Daniel Botgros
26 mai 2010, la Resita

Palatul Elisabeta
Secretariatul Majestății Sale Regelui

Biroul de Presa al Majestății Sale Regelui Mihai este autorizat să transmită următorul comunicat:

În zilele de 26 și 27 mai 2010 au avut  loc la București evenimente organizate de Casa Regală, consacrate împlinirii vârstei de 50 de ani ai Alteței Sale Regale Principele Radu.

Evenimentele s-au  înscris în cea de-a șasea ediție a proiectului “România. O călătorie regală”, inițiat de Familia Regală a României în anul 2004, după modelul creat de Regele Carol I, acum 140 de ani.

La Călătoria Regală 2010 au fost invitați membri ai Familiilor Regale din Europa și personalități din Franța, Belgia, Germania, Austria, Marea Britanie, Ungaria, Elveția, Suedia, Spania și SUA.

În seara de 26 mai 2010, la ora 19, a avut loc un spectacol de gală la Teatrul Național de Operetă din București. Spectacolul a fost creat de Dan Puric și se intitulează “Royal Fashion”.

În dimineața de 27 mai 2010, la ora 11, a avut loc la British School din București o demonstrație de Karate Tradițional, susținută de toate categoriile de vârstă ale sportivilor de la Federația Română de Karate Tradițional, conduși de Sensei Dan Stuparu, președintele Federației. FRKT se află sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu.

În ziua de 27 mai 2010, la ora 18, Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana au găzduit un Garden Party la Palatul Elisabeta, unde au fost invitați peste 1,000 de reprezentanți de frunte ai comunităților locale din România. Au luat parte personalități din mediul politic, economic, academic și militar, reprezentanți de frunte ai culturii române, ai presei și membri ai Corpului Diplomatic acreditați la București.

Sfârşitul secolului XX şi începutul noului secol, au adus cu sine un context istoric şi cultural esenţial modificat, generat de o lume globalizată, care tinde să uniformizeze tot mai mult, să erodeze şi interiorul sufletelor noastre, tot mai măcinate de sentimente ciudate, contrare principiilor pe care s-au clădit spiritual generaţii întregi.

Trăim un timp al înstrăinărilor, desolidarizării şi destrămărilor de tot felul, în care, denigrarea a ajuns stindardul multor indivizi care se consideră elitişti şi pentru care, termenul denigrare, a devenit sinonim cu o plăcere dusă pînă la paroxism, mai ales când le reuşeşte împroşcarea cu noroi a valorilor adevărate. Începând cu micile ecrane şi terminând cu publicaţiile culturale, răfuielile personale, ocupă din nefericire, spaţii imense. Ne-au învăţat până şi unii dintre reprezentanţii elitei intelectuale de la noi că, senzaţionalul, elementele care au dat o notă mai tumultoasă vieţii unor mari personalităţi ale culturii române, au mai multă importanţă decât opera în sine, şi chiar au încercat să dea jos aceste figuri reprezentative de pe soclul genialităţii, pe care istoria culturii le fixase definitiv.

Asemenea atitudini periculoase, ar putea fi amuzante în cel mai rău caz. Din păcate, iar realitatea imediată confirmă acest adevăr, mai degrabă şi uneori cu un entuziasm debordant, aproape demenţial, oamenii dau dovadă din ce în ce mai des, de solidaritate în a face rău cuiva, decât invers. Şi atunci, de ce să nu devină cineva mai interesant, mai receptiv şi mai captivant, prin a spune tot felul de inepţii, de lucruri mai puţin onorante faţă de o personalitate, decât să vină cu noi şi semnificative contribuţii la actul istoric, sau la cel de cultură. E mult mai uşor pentru unii să se facă mai auziţi, mai remarcaţi, prin insulte şi denigrări, că oricum ele dau mult mai bine la publicul receptor, decât orice alte aspecte menite a apăra integritatea faptelor săvârşite de-a lungul vieţii pentru neam şi ţară, a reliefa operele create de către marii noştri români, adevărate somităţi în domeniile în care au activat şi pentru care şi-au sacrificat de cele mai multe ori, cei mai frumoşi ani din viaţă. Însă, produsul denigrării şi al bălăcărelii nu apare brusc, ci începe prin exersări în publicaţii obscure sau aşa zise de scandal şi pe care, decenţa, bunul simţ, le ocolesc cu multă atenţie, ca şi cum ar avea în faţă posibili atentatori la  frumuseţea şi unicitatea vieţii care ne-a fost dată să fie trăită, aici pe pămînt.

Denigratorii încep să mârâie la tot ceea le depăşeşte puterea de înţelegere, după care se reped asupra prăzii şi încep hărţuirea ei, iar apoi o devorează cu o voluptate uneori greu de descris, chiar şi pentru cei  consideraţi plini de un sadism feroce. Primul exemplu care îmi vine în minte este denigrarea lui Eminescu, o denigrare căreie i s-a spus mai blând, demitizare. Începea aşadar, cu Eminescu, o nouă epocă a spectacolului submediocru al reconsiderării valorilor cultural-literare naţionale, prin lansarea unor atacuri fără precedent asupra clasicilor literaturii române, care s-au extins ulterior, cuprinzând aria tuturor generaţiilor. Un alt exemplu îl constituie Marin Preda, cu romanul său ,,Delirul”, pe baza căruia s-au iscat tot felul de polemici, întreţinute în special de adversarii lui Preda, de acei denigratori, care încercau să se pună bine cu oficialii statului şi să-şi asigure pe veci trăinicia operelor scrise, dar care, nu se ridicau nici pe departe la valoarea operei literare a marelui romancier. Dintre nenumăratele diversiuni din ultimii ani îndreptate asupra culturii româneşti, una dintre cele mai neruşinate şi mai abjecte denigrări, s-a concretizat prin atacul la opera lui Paul Goma, prin care nu s-a dorit altceva, decât inocularea ideii că, poprul român nu mai are repere morale. Faptul că disidenţa şi lupta scriitoricească a lui Goma împotriva terorii comuniste, experienţa lui de la securitatea şi închisoarea comunistă cu care a avut de-a face, genocidul comunist din Basarabia pe care îl descrie şi ni-l descrie, precum şi titlul de ,,Soljeniţân al României’’ ca şi ,,Jurnalul’’ lui neiertător, sunt prezentate într-un mod băşcălios, care prezintă de fapt, adevărata faţă a detractorilor lui Paul Goma. A celor, care nu pot înţelege scrisul prozatorului atât de neobişnuit şi special, dar care pot pune în umbră prin denigrare, toată opera lui, sau excelenta sinteză a spaţiului românesc din perioada comunistă prezentă şi în opera lui Nicolae Breban, alt scriitor tot mai puţin prezent în spaţiul cultural românesc. Ce să mai spunem atunci, de istoricii Alexandru Zdub, sau Florin Constantiniu, de un adevărat istoric literar precum Theodor Codreanu, sau Adrian Botez, sau de spiritualitatea lui Arsenie Papacioc, Bartolomeu Anania-  prezenţe reale, palpabile în spaţiul cultural şi spiritual al unui popor mult prea încercat de vicisitudinile vieţii, prezenţe, care din păcate, devin aproape insesizabile în zilele noastre.

În plan istoric, denigrarea- chiar şi după exil şi continuată ani buni şi după decembrie 89’- a Regelui Mihai I al României, una dintre marile personalităţi politice şi istorice ale neamului nostru, este nu numai reprobabilă, dar probabil că este şi una dintre cele mai grave petrecute în istoria modernă a României. Astfel, a fost ştearsă o sumă de virtuţi care vorbesc de la sine despre importanţa caracterului uman în istorie- cel exemplar al Regelui Mihai, caracterizat de curaj, demnitate, statornicie, putere de sacrificiu în numele binelui comun, dragoste de Dumnezeu şi de semeni; în fapt, o viaţă dăruită ţării, în spiritul datoriei.
Denigrările şi defăimările aduse neamului nostru de ,,oamenii recenţi’’ şi plini de idei măreţe, promotori ai non-valorilor societăţii româneşti, continuă într-un mod dezonorant pentru naţiunea română. Această invazie de inculţi, denigratori şi reconsideratori de cultură, istorie, tradiţie şi credinţă românească, devine periculoasă prin puterea de acaparare şi de infestare inimaginabilă, cauzată în mare parte şi de mass-media, cea care le consolidează poziţia, prin forţa cuvântului şi imaginii, alimentată cu obscenitate şi vulgaritate, tocmai de cei care ar trebui să ne explice în ce constă perenitatea valorilor umanităţii. Şi să nu uităm o vorbă a cuiva, care se voia a fi un semnal de alarmă: ,,Atenţie la denigratori, fiindcă ei nu sunt nici toţi inculţi, nici fără motivaţie. Dar, mai ales, sunt periculos de solidari între ei…’’

Vă las în compania câtorva frumoase imagini din zilele de 12 și 13 mai 2010 când, la Palatul Elisabeta și la Sala Mică a Palatului Regal, Principesa și cu mine am stat alături de muzicienii participanți la concurs și festival.

Voronin l-a şters din ctitori pe Regele Mihai

BLASFEMIE // La indicaţia comuniştilor, în timpul lucrărilor de restaurare, la Complexul monahal Curchi a dispărut pictura murală cu portretul Regelui Mihai I şi al patriarhului Miron Cristea, precum şi o inscripţie datând din perioada celui de-al doilea război mondial.

Deşi în 2005 o comisie de experţi din cadrul UNESCO a remarcat importanţa restaurării picturilor murale din cadrul lăcaşelor sfinte de pe teritoriul complexului monastic Curchi, pornirile antiromâneşti ale fostului preşedinte comunist, Vladimir Voronin, s-au dovedit a fi mai puternice. Printre picturile distruse în perioada în care acesta patrona lucrările de restaurare, a fost şi fresca în care erau reprezentate portretele ultimilor ctitori ai catedralei Naşterea Maicii Domnului: Regele Mihai I şi patriarhul României Miron Cristea. Totodată, la indicaţia comuniştilor, în 2008, a fost distrusă inscripţia de deasupra uşii la intrarea în catedrală, o mărturie a evenimentelor produse pe teritoriul mănăstirii în timpul celui de-al doilea război mondial.

În inscripţia, care a supravieţuit perioadei sovietice, aflată deasupra intrării în catedrală se spunea: “Această sfântă biserică cu hramul Naşterea maicii Domnului ziditu-s-a în anul 1864, pe locul vechii biserici a monahului Ioan Curchi, ctitorul mănăstirii. Năvălind însă păgânii bolşevici în anul 1940 peste Basarabia, au pustiit mănăstirea şi au dat foc bisericii acesteia, dar milostivindu-se Dumnezeu, armatele româneşti, cu ajutorul sfintei cruci, gonit-au păgânătatea şi astfel biserica a fost înnoită pictându-se pe de-a-ntregul în zilele marelui rege Mihai I şi conducătorul statului fiind mareşalul Ion Antonescu, arhipăstor al Chişinăului Înalt Preasfinţitul Efrem Tighineanul, guvernator al Basarabiei centrale Olimp Stavrat, iar stareţ al Sfintei Mănăstiri Curchi, protosinghel Teofilact, anul 1943, septembrie 8”.

Acoperite cu vopsea neagră de sovietici

Potrivit slujitorilor bisericii, în timpul celui de-al doilea război mondial, ostaşii sovietici au dat foc bisericii, incendiu care a distrus pictura de pe pereţi. După un puternic bombardament, din cele patru clopotniţe ale catedralei s-au păstrat doar două. Pictura catedralei s-a făcut în 1943 cu ajutorul regelui Mihai I al României, care, înainte de devastarea din ‘40-’41, a vizitat în câteva rânduri mănăstirea. În 1943, la încheierea reparaţiei, are loc sfinţirea catedralei, tot de atunci datând şi picturile ce i-au imortalizat pe noii ctitori ai locaşului. Se zice că, la venirea Maiestăţii Sale, ţăranii din localităţile din preajmă au aşternut covoare pe tot drumul de la Orhei până la Curchi.

În perioada 1959 – 1992, atât timp cât aici s-a aflat spitalul republican de psihiatrie, chipul regelui şi al patriarhului care se aflau de o parte şi de alta a uşii de la intrarea în soborul mănăstirii, au fost vopsite, la indicaţia autorităţilor, cu vopsea neagră. Din 2002, Complexul Monastic Curchi a fost transmis în gestiunea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

În dizgraţia lui Voronin

Preotul Onofrei, unul dintre ghizii de la Mănăstirea Curchi, ne spune că tencuiala cu vechile fresce a fost înlăturată în 2008, arhitectul Evgheni Smolin motivând starea avansată de degradare a acesteia. Inscripţia de pe placa de deasupra uşii era lizibilă şi în stare bună. Preotul ne spune că deşi slujitorii mănăstirii n-au protestat, au discutat aprins între ei acest subiect. „Valoarea şi importanţa istorică a picturilor murale şi a inscripţiei dispărute este incontestabilă. Chiar dacă lipsesc portretele celor doi ctitori noi continuăm să pomenim astăzi numele lor în discursul nostru adresat pelerinilor”, a spus el. Potrivit preotului, pe moment, pereţii bisericii sunt tencuiţi şi pregătiţi pentru a fi pictati. Dânsul nu cunoaşte care ar fi proiectul noii fresce murale.

„Picturile murale puteau fi restaurate”

Arhitectul Eugen Bâzgu, restaurator şi cercetător în cadrul Ministerului Culturii, a declarat pentru JURNAL că imaginile picturilor murale care îi reprezintă pe Regele Mihai I şi patriarhul Miron Cristea se păstrează în mai multe arhive şi ele mai pot fi reproduse. „Nu poţi lua dreptul de ctitor unei persoane, este un sacrilegiu. Problema legată de aceste picturi a apărut acum vreo doi ani, odată cu necesitatea consolidării edificiului catedralei. Personal, fiind angajat al Ministerului Culturii, am trimis o scrisoare stareţului mănăstirii în care permiteam consolidarea edificiului cu condiţia că vor fi păstrare picturile murale, care nu erau într-o stare atât de rea. Din punct de vedere tehnic, nu prezenta o problemă restaurarea acestora. Personal consider că pot fi şi trebuie reproduse picturile celor două mari personalităţi, ctitori ai acestei mănăstiri, pentru că reprezintă o parte importantă a istoriei noastre”, a mai spus expertul.

Mitropolia Moldovei tace

Solicitat de JURNAL, Sergiu Ciocanu, şeful Direcţiei Patrimoniu al Ministerului Culturii, ne-a spus la rândul său că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, Mitropolia Moldovei, responsabilă de administrarea complexului monastic, trebuie să coordoneze proiectul de reconstrucţie şi restaurare cu Ministerul Culturii.

Până în prezent însă nu au primit niciun document vizavi de picturile care vor fi efectuate aici. „Pot doar să vă spun că după ce a vizitat Complexul monastic Curchi, o comisie de experţi UNESCO, din care făceau parte şi pictori, au remarcat în raportul lor necesitatea păstrării acestor picturi şi au dat recomandări să fie restaurate”, a precizat el.

Amintim că reconstrucţia Mănăstirii Curchi a fost patronată de ex-preşedintele Vladimir Voronin, iar lucrările au fost efectuate de firma de construcţii Glorinal, firmă despre care presa a scris în repetate rânduri că ar aparţine lui Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte comunist.

Svetlana Corobceanu

Emisiunile pot fi ascultate online la adresa http://cultural.srr.ro/emisiuni/bucuresti/audio/audio2010.html

Marți 18 mai voi susține la Colegiul Național de Apărare o nouă prelegere, în fața cursanților de înalt nivel. Este vorba despre reprezentanți ai instituțiilor Statului, ai mediului de afaceri, ai presei și, desigur, de militari. Astăzi voi vorbi despre buna guvernare și despre securitatea națională.

În cursul săptămânii voi vizita o bază de echitație a Jandarmeriei Române, convins fiind de importanța economică și culturală a readucerii calului în prim-planul activităților societății românești de astăzi. Tradițional, calul este o prezență în lumea militară europeană (armată, jandarmerie, poliție), dar are și un rol sportiv și educativ, fiind prezent în formarea fizică a copiilor și adolescenților, în terapia unor boli, în dezvoltarea spiritului de competiție și a curajului. În mod special, România se leagă, în istoria ei, de prezența calului. Este de neînțeles cum, asemenea multor altor domenii, creșterea cailor a devenit, dintr-un atu, o problemă.

Voi avea săptămâna aceasta întâlniri cu asociațiile care au primit Înaltul Patronaj din partea Casei Regale sau care au activități în comun cu Familia noastră: Federația Română de Karate Tradițional, de Camerata Regală și de Regimentul 6 Dorobanți, o asociație istorică și militară care onorează și cultivă istoria militară românească modernă.

Așa cum spuneam într-un mesaj anterior, ne pregătim cu toții de venirea la Palat a Majestăților Lor, săptămâna viitoare, precum și de începerea noii ediții a “României, o călătorie regală”, care va aduce anul acesta o serie de personalități românești și europene împreună. Este o muncă complexă și tenace, pentru care trebuie să mulțumim puținilor, dar bravilor noștri colaboratori Ion Tucă, Sandra Gătejeanu, Cristina Parii, Radu Ghina, Liana Greavu, Florin Seușan. Ne stau alături, ca și în anii 2008 și 2009, o echipă foarte tânără de voluntari, studenți eminenți la diferite universități bucureștene. Privindu-i, îți vine greu să pricepi de ce România s-a împotmolit în criză.

La sfârşit de aprilie, am avut deosebita plăcere de a participa la un remarcabil eveniment  organizat şi găzduit de Biblioteca Judeţeană ,,C. Sturdza” din Bacău. A opta ediţie a ,,Conferinţelor Bibliotecii” a fost onorată de participarea (pentru a doua oară), a scriitorului, eseistului şi politologului Ovidiu Hurduzeu, doctor al prestigioasei Universităţi Stanford din Statele Unite. De această dată, Ovidiu Hurduzeu a revenit la Bacău, pentru a conferenţia pe tema ,,România profundă: soluţii vechi pentru crize noi” şi pentru lansarea cărţilor ,,Mişcarea conservatoare” de Paul Gotfried şi ,,Economia libertăţii”, antologie îngrijită şi completată de John Chrysostom Medaille şi Ovidiu Hurduzeu, volum publicat de Editura ,,Logos” din Bucureşti. După prezentarea distinşilor oaspeţi, moderatorul întâlnirii- bibliotecarul metodist şi publicistul Ioan Enache, a făcut referiri la cele două cărţi, dezbătute mai pe larg de ing.Alin Voicu- expert în marketing în Statele Unite, Alexandru Ciolan editor şi director al Editurii ,,Logos” şi Marius Manta, redactor la revista ,,Ateneu”.

Mi-am propus să nu fac un rezumat al volumului- pe care îl voi lăsa în grija criticilor şi specialiştilor, tocmai pentru a nu le răpi plăcerea şi interesul faţă de lectura acestei cărţi, celor interesaţi de problematica atât de complexă şi diversă a societăţii consumiste, cea care ne-a acaparat vieţile şi a înlocuit încet dar sigur, valorile şi idealurile societăţii civile. Prin intermediul acestor rânduri care se constituie într-o reflecţie asupra cărţii lui Medaille şi Hurduzeu, eu nu am dorit altceva, decât să  trag un semnal de alarmă, să atrag atenţia asupra necesităţii de conştientizare a situaţiei grave în care se află societatea umană în ansamblul ei, dar şi a posibilităţilor existente, a resurselor care se află în noi pentru găsirea, pentru identificarea unei alternative viabile care să ducă la ieşirea din criză, la renaşterea şi construirea României profunde.

Privind retrospectiv, în România de după 1990, a avut loc o adevărată revoluţie consumistă, ca efect a lipsurilor materiale şi a privaţiunilor de tot felul din perioada totalitarismului. Astfel, am putut asista la o explozie necontrolată a dorinţelor şi poftelor de a consuma cât mai mult şi cât mai bun, românii lansându-se într-o permanentă căutare de satisfacţii materiale. Trendul naţional a devenit îmbogăţirea rapidă, prin orice mijloace, iar avântul consumist, a generat practici antisociale precum delapidarea, corupţia şi a determinat creşterea excesivă a importurilor, fără ca în interior să se acumuleze capitalul necesar investiţiilor profitabile. A fost omis însă, faptul că interesul personal, materializarea îmbogăţirii personale este în avantajul societăţii, doar acolo unde există un climat de reală concurenţă şi un sistem juridic imparţial, neatins de caracatiţa corupţiei. Fără aceste repere, urmărirea interesului propriu degenerează în hoţie, fraudă, inginerii financiare, rapacitate, abuz de putere, într-o dorinţă bolnavă de a obţine cât mai mulţi bani călcând chiar peste cadavre, lucruri care nu sunt legate cu nimic de capitalismul tradiţional, care considera tendinţele consumiste ca pe un real pericol social. Consumismul exacerbat a modificat sensul existenţei noastre, ne-a făcut să abordăm o cu totul altă atitudine în raport cu cei din jurul nostru, a contaminat toate domeniile vieţii de la economie, politică, învăţământ, cultură, până la religie şi relaţii de familie. Cu nişte conducători nepricepuţi şi în mare parte corupţi, rolul României s-a rezumat doar la acela de a înghiţi o parte din supraproducţia statelor avansate ale lumii, de a le oferi acestora o forţă de muncă ieftină şi de a asigura din împrumuturi bani pentru consum şi culmea, pentru plata salariilor şi pensiilor. ,, Şi din moment ce o economie depinde de creditul de consum, ea este literalmente un castel de nisip, la fel de instabil ca orice structură de acest fel. De fapt camăta, este modul cel mai distructiv de a stimula cererea. Camăta amână de fapt problema, mută criza într-o perioadă viitoare. Explicaţia este următoarea: un dolar împrumutat, folosit să crească cererea astăzi, trebuie să fie dat înapoi mâine. În acest fel se micşorează creşterea în viitor cu acelaşi număr de dolari- plus dobânda. Iar aceasta necesită mai multe împrumuturi, ceea ce nu face decât să înrăutăţească problema. În final, sistemul se prăbuşeşte sub propria-i greutate; este creditat un consumator din ce în ce mai împovărat şi, drept rezultat, ia naştere o criză a creditelor” (John Medaille, pag.23-24). Turismul şi agricultura românească nu s-au transformat nici pe departe într-un business de succes; ţăranii cu iniţiativă nu au avut capitalul necesar să pună pe roate afaceri prospere, iar tinerii de la sate şi din multe alte localităţi ale ţării, au luat drumul marilor oraşe, sau au plecat în ţări străine, unde, datorită crizei economico-financiare, au devenit şomeri, delincvenţi, sau în cel mai rău caz, muncitori în diferite ramuri ale industriei şi serviciilor, cu salarii de mizerie, sau ceva mai bine plătite ca la noi- dar cu ce sacrificii! În plan spiritual, omul şi-a construit idealurile şi personalitatea prin intermediul obiectelor şi imaginilor de consum, eliminând treptat învăţăturile creştine. În rest, nivelul la care ne situăm în momentul de faţă…

Şi totuşi, citind o astfel de carte, participând direct la dezbaterile pe care le provoacă aceasta, nu poţi decât să realizezi că există practici economice viabile, şi că ele, însuşite şi aplicate în ţara noastră, ar fi de real folos pentru a evita colapsul iminent al economiei, ajutându-ne să ieşim la liman prin utilizarea mijloacelor care ne stau la îndemână. Această lucrare, atât de complexă, dar care sintetizează  şi propune atât de clar nişte soluţii viitoare pentru un sistem economic perimat, poate fi, şi cu siguranţă va fi şi în continuare, primită şi privită cu mare neâncredere de toţi cei care au interesul de a menţine dezastrul actual, tocmai pentru a se distanţa de restul lumii, prin concentrarea proprietăţii în mâinile lor- a unei singure categorii, cea a parveniţilor, a celor îmbogăţiţi peste noapte din muncă necinstită, din jonglerii şi ţepe date unui stat neputincios, menţinut în conştiinţele noastre ca etalon al vieţii civile, printr-o manipulare abjectă.

Tocmai aici intervin autorii antalogaţi ai cărţii, care se infiltrează şi pătrund adânc, până în măduva răului, după o analiză la sânge a cauzelor care au produs dezastrul actual, iar soluţiile anticriză propuse, au în vedere înlocuirea sistemului actual cu unul funcţional, numit distributism şi care nu este o idee utopică, sau un produs de laborator.

Potrivit celor afirmate de Ovidiu Hurduzeu şi enunţate în antologia prezentată, distributismul- ca economie a libertăţii, a cooperării, a fraţietăţii şi a comuniunii creştine,  funcţionează de ceva vreme chiar pe terenul încă fertil al Europei: ,,Îl întâlnim în Ţara Bascilor, unde este pus la lucru în cadrul cooperativelor Mondragon cu cei 80.000 de lucrători-proprietari şi 50 de ani de activitate încununată de succes; funcţionează pe scară largă în regiunile italiene Emilia-Romagna, Toscana, Triveneto- Confederazione Cooperative Italiane, unde are o cifră de afaceri de peste 40 de miliarde de euro anual; în SUA, distributismul este aplicat prin planurile de distribuire a acţiunilor către salariaţi şi sistemul de ferme şi magazine de tip ‘co-op’. Recent, în Marea Britanie, Phillip Blond, ideologul Partidului Conservator, a propus un model distributist de reformare a sectorului public, radical diferit de falitele soluţii socialiste şi neoliberale. Acest model prevede descentralizarea administraţiei de stat prin mutarea puterii de decizie de la centru (guvern) la comunităţile şi organizaţiile locale; crearea de firme civile, în care atât lucrătorii din prima linie cât şi beneficiarii (cetăţenii) sunt coproprietari reali în organizaţiile prestatoare de servicii publice. Scrie Phillip Blond: ‘Nefiind guvernată nici de stat, nici de piaţa privată, această nouă asociaţie civilă ar localiza responsabilitatea, ar direcţiona structurile intermediare şi ar promova valorile etice. Ar face-o prin răspândirea luării în proprietate a serviciilor finanţate de la buget, revoluţionând astfel serviciile publice în avantajul tuturor’. Dacă dorim o Românie care să răspundă provocărilor secolului XXI, trebuie să remoralizăm piaţa, să relocalizăm economia şi să recapitalizăm nevoiaşii. Altfel spus, nu putem să avem o economie sănătoasă fără o răspândire foarte largă a proprietăţii productive, a activelor şi a beneficiilor bunăstării, materiale şi ecologice”.

Adică, în traducere şi mai directă, esenţialul care rezultă din carte, este faptul că, lucrătorii trebuie să fie proprietari, ei trebuie să aibă dreptul real de decizie şi ei trebuie să participe în mod real şi direct la bunul mers al firmei, cooperativei, instituţiei. Această antologie, care poate fi considerată o premieră la nivelul studiului economiei, prezintă foarte clar motivele pentru care o parte a ţărilor fost comuniste au devenit în ultimele două decenii victime ale oligarhiei naţionale şi internaţionale, ale globalismului care a eliminat moralitatea din economie; pe de altă parte, ne oferă şi alternativa: distributismul, acest model economic ce poate oferi nu numai un balon de oxigen micilor întreprinzători, dar şi calea de urmat pentru construirea unei societăţi prospere. Tot ceea ce veţi citi şi veţi descoperi în această carte, încearcă să ofere o formulă de regândire a celor întreprinse până acum, o remoralizare a conştiinţei, o nouă atitudine, o nouă speranţă pentru o viaţă care poate fi trăită altfel. E vorba de ,,România profundă” invocată de Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, de o ,,Altfel” de Românie pe care o propune Principele Radu al României, şi în esenţă, de o revenire la normalitatea pe care o dorim cu toţii. Undeva, la capătul tunelului, se întrezăreşte o rază de lumină.

(articol publicat în revista Plumb- mai 2010)