Astăzi au venit la Palatul Elisabeta nouă studenți, reprezentând asociația “Iniţiativa Tinerilor pentru Modernizarea României”, înființată la Cluj-Napoca în martie 2010. Vlad Badea, cel care a pus pe roate această idee a venit, însoțit de colegii lui, pentru a primi certificatul Casei Regale care atestă Înaltul Patronaj dat de mine asociației.

Studenții au vizitat Palatul Elisabeta, clădirea și grădina, au participat la mica ceremonie de înmânare a certificatului de Înalt Patronaj și au ciocnit o cupă de șampanie. Apoi, gustând prăjitura făcută proaspăt, pentru ei, de maestrul nostru bucătar, Eugenia Ilie, studenții clujeni mi-au vorbit despre idealurile lor și despre activitatea viitoare a asociației.

Studenții clujeni doresc încheierea procesului de modernizare a României. Ei știu că acest lucru nu poate fi realizat de ei singuri și nici nu se consideră utopici, ci doar idealiști. Fac parte dintr-o generație care ar putea, dacă am avea noroc, să vadă încheiat procesul de modernizare a țării, început de Carol I în anul 1866 și întrerupt brutal de dictaturile secolului XX.

Avem multe puncte de vedere comune, studenții și Familia Regală. Considerăm cu toții că modernizarea înseamnă construcția infrastructurii instituționale (instituțiile statului în România sunt la bunul plac al oamenilor, nu subordonate eticii și profesionalismului), construcția infrastructurii transporturilor, a educației și chiar cea culturală. Pe scurt, este vorba de a construi durabil, în orice domeniu: administrație politică, economie, cultură și educație, mentalitate.

Sunt sigur că soluția stă în mâna acestei generații de studenți cărturari care, deși cu nimic mai presus decât orice altă generație de intelectuali români de până acum, au șansa de a construi un leadership autentic, unul cu reguli și cu etică, respect și profesionalism, nu unul cu umori, fanariot și medieval, bazat pe influență personală, frică și subordonare irațională.

Ca la orice început de drum, studenții clujeni au multe speranțe, idei, proiecte. Ei vor o asociație națională, cu mulți tineri din toate colțurile României. Ei vor proiecte și fonduri europene, implicarea tuturor generațiilor în proiectele lor (inclusiv a eminenților lor profesori). Ei vor să vadă, pe parcursul vieții lor, România modernă cu adevărat. Ireversibil modernă.

Drum bun!

Televiziunea belgiană BNV a fost prezentă la Jubileul Principesei Moștenitoare, în 26 martie 2009.

Am descoperit cu plăcere, la mai bine de un an, filmul realizat de jurnaliștii belgieni, pe Youtube, la adresa http://www.youtube.com/watch?v=nDrAV2eFjM8

Este un film scurt, de șapte minute, dar are în el tot ce trebuie: mărturii ale Regelui și Principesei Moștenitoare, imagini de la aniversarea ei, momente inspirate și fericite ale unei sărbători care a venit, deși târziu, binefăcător pentru noi și pentru țară.

Jubileul Principesei Margareta din martie 2009 a fost un model de acțiune regală, demnă, plină de speranță, afecțiune și respect. Cei ce doresc să-și amintească sau, dimpotrivă, să vadă pentru prima oară imagini de la Jubileu, pot s-o facă acum, accesând Youtube aici.

Referitor la scrisoarea Rodicai Tomasenco, din Chisinau, as dori sa aduc in completare cateva elemente de natura istorica, elemente pe care majoritatea romanilor nu le cunosc (multe din elementele mentionate apartin lui Viorel Dolha sau sunt si din alte surse).

Ceea ce ar trebui retinut, este ca deportarile din Basarabia si Transnistria (deoarece romanii erau numerosi si acolo) au inceput cu aproape doua secole inainte de 1940, numindu-se atunci colonizari, sub pretextul civilizarii unor teritorii asiatice ale Rusiei, a Crimeei si a spatiului Nistru-Nipru. Rusia a ajuns, pe etape in 1772 la Bug, in 1792 la Nistru si in 1812 la Prut, aceasta din urma datorandu-se tradarii lui Dimitrie Moruzzi (pedepsit de turci in acelasi an, prin decapitare – ma intreb daca ar fi primit pedeapsa cuvenita in cazul in care ar fi fost judecat de romani).

Anterior acestei situatii, Nistrul ca frontiera între Moldova si Rusia a fost recunoscut înca de Petru cel Mare prin Tratatul încheiat cu Dimitrie Cantemir la 1711, insa apoi intregul teritoriu a trecut sub suzeranitate otomana.

Desi primele mentiuni de depopulari ale Moldovei pentru colonizari in Rusia apar la 1739 (aproximativ 100.000 de persoane), scenariul respectat de Rusia si apoi de Uniunea Sovietica a fost conceput in timpul Tarinei Ecaterina a II-a. El presupunea o “transplantare a populaţiei amânduror Principatelor” (la 1792 se raporta că au fost aşezaţi între Nistru şi Bug “două treimi din locuitorii Moldovei), iar teritoriul autonom sa se numeasca “Moldova Noua”, propunerea de domnitor fiind A.I.Mavrocordat. In jurul anului 1783 au fost asezate si cateva mii de familii de romani ardeleni dincolo de Bug. Tot la 1792, surse rusesti mentioneaza ca 80% din populatia din Transnistria erau romani de origine.

Chiar si temeliile orasului Odessa au fost puse de romani, renumita fiind suburbia Moldovanca, un sat romanesc dinaintea infiintarii orasului.

La acest capitol, se poate usor constata ca “ucrainenii” din regiunile enumerate mai sus (la care se adauga Nordul Maramuresului, Sudul Galitiei si Pocutia) au un procent insemnat de sange romanesc (evident, au fost colonizate si alte populatii, totul urmat de etnocid si apoi de genocidul bolsevic, care au schimbat semnificativ raportul etnic).

Ca mentiune, in 1920, la negocierile de la Paris, Romania a neglijat Transnistria, desi romanii de acolo cerusera unirea cu tara mama. Totusi, intr-o discurs tinut la Varşovia în noiembrie 1920, Take Ionescu a tinut sa precizeze ca “600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera estică”. Din aprilie 1920 încep revolte ţărăneşti. Răsculaţii conduşi de Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma şi Ananev (raion despre care Marea enciclopedie rusă spunea că “moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922, sub conducerea lui Chirsula, revolta a reizbucnit. După înăbuşirea în sânge a acestora s-au făcut deportări în masă.

Se pare ca pana si Lenin declarase ca in Basarabia traiau majoritar romani…

Trebuie remarcat si faptul ca la 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească, la est de Nistru, în cadrul Ucrainei, capitală fiind Balta, cu „o suprafaţă, la 1934, de 8.434 km2 şi o populaţie de 615.500 locuitori din care 80% români, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a aţâţa pe nemulţumiţii din Basarabia” (Viorel Dolha). Limba oficiala a fost romana si mai apoi „moldoveneasca”.

In perioada interbelica, in Transnistria, crimele si deportarile au fost o prevestire a ceea ce urma sa se intample si la vest de Nistru, incepand cu 1940. Cazul Winnytsa, in Ucraina de azi, la care a lucrat si un roman, Florin Matrescu, este cutremurator: intre 1921-1938 au fost ucisi ucraineni nationalisti, romani, polonezi, rusi: “În 1921-1922, au fost ucişi peste 10.000 ofiţeri, soldaţi şi politicieni ucraineni, participanţi la mişcarea de eliberare a ţării lor; ulterior, circa 8000 de membri ai mişcării “Uniunea pentru eliberarea Ucrainei”; apoi, între 1930-1933, circa 20.000 de ţărani care s-au opus colectivizării; în 1935, o dată cu asasinarea lui Kirov la Moscova, au fost îngropate aici circa 20.000 de persoane; în anii 1937-1938, poliţia secretă a aruncat în acest cimitir circa 15.000 de ucraineni; iar în ultima etapă, cea din timpul foametei provocate, la Winnitza au fost înhumate circa 150.000 de persoane [29]. Aceeaşi lucrare ne încredinţează că din această cifră de 205.000 persoane, 60% erau ţărani, restul fiind muncitori şi intelectuali; moartea s-a provocat prin împuşcarea în ceafă cu două sau trei gloanţe, metoda preferată a poliţiei politice sovietice, iar vârsta victimelor era în majoritate de 20-40 ani”.

Din acest punct de vedere, Ucraina ar trebui sa aleaga de care parte se situeaza: fie este mostenitoarea unei parti a imperiul sovietic si ca urmare trebuie sa raspunda solidar pentru anexarile de teritorii si masacrele savarsite de  bolsevici, fie se dezice de gigantul rosu si adopta o atitudine de victima, alaturi de romani, polonezi, baltici, tatari si alte natii, participand insa la o negociere deschisa a statutului teritoriilor anexate, de reparatie istorica vis-a-vis de celelalte tari victime.

Dupa caderea Uniunii Sovietice, o semnificatie aparte o are Declaratia Senatului american din 28 iunie 1991:

“On June 28, 1991, the US Senate voted a resolution sponsored by Senators Jesse Helmes (R-NC) and Larry Pressler (R-SD), members of the US Senate Committee on Foreign Relations, which recommended the US Government to:
1. support the right to self-determination of the people of Moldova and Northern Bukovina, occupied by the Soviets, and to draft a decision to this end;
2. support the future efforts of the Government of Moldova to negotiate, if it desires so, a peaceful reunification of Moldova and northern Bukovina with Romania, as established in the Treaty of Paris (1920), respecting the existing norms of international low and principle 1 of the Helsinki Act”.

In the clauses of this Senate resolution it has been stated among other things that “(…) The armed forces of the Soviet Union invaded the Kingdom of Romania and occupied Eastern Moldova, Norther Bukovina and Hertsa Region. (…) The annexation was prepared beforehand in a Secret Agreement to a Non-Aggression Treaty signed by the Governments of the Soviet Union and the German Reich on August 23, 1939. (…) Between 1940 and 1953 hundreds of thousand of Romanian from Moldova and Northern Bukovina were deported by the USSR to Central Asia and Siberia (…)”

http://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_occupation_of_Bessarabia_and_Northern_Bukovina

Ma intreb de ce nimeni n-a facut mai nimic pentru a profita de aceasta „usa deschisa”?

In ceea ce priveste deportarile si masacrele dintre 1940-1960, cel mai reprezentativ caz este cel de la Fantana Alba si cred, cu parere de rau pentru Ucraina, ca acolo ar trebui construit monumentul patimilor romanesti, potrivit initiativei expuse mai jos, care rezuma si pierderile umane din Basarabia si N. Bucovinei – estimare premergatoare comisiei infiintate de domnul presedinte Ghimpu:

http://memorialromanesc.org/

PATIMILE BASARABENILOR

A. PIERDERI UMANE ALE BASARABIEI SUB OCUPATIA SOVIETICA

I. PRIMA OCUPATIE SOVIETICA 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941
In mai putin de un an, peste 300.000 de persoane au fost arestate, deportate, ucise, aceasta reprezentand 12.23% din populatia Basarabiei interbelice.
1. Arestari: – 48.000 persoane:
·  Oameni politici care militasera pentru Unire, invinuiti de tradare, dintre care:
· 5 fosti deputati din Sfatul Tarii (Ion Codreanu, Leanca, Secara, Catelli)
· 1 fost senator
·  Functionari civili si militari – transferati la Tiraspol pentru siguranta
· 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei –
2. Deportari – aproape 300.000 (in Nordul inghetat)
· 135.000 persoane pana in Septembrie 1940
· 19.200 persoane intre Octombrie-Noiembrie 1940
· 27.000 persoane in Decembrie 1940
· 100.000 persoane incepand cu 13-14 Iunie 1941
3. Ucisi – 30.000 prin impuscare sau tortura
· Orchestra Simfonica a Basarabiei este ridicata pe 3 Iulie 1940 din gara Chisinau la intoarcerea din turneu, dusa langa Orhei si impuscata in Valea Morii.
· 1.000 persoane (copii, femei, adulti) – langa Odesa impuscate prin peretii de lemn ai unui tren de marfa cu 22 vagoane care-I transporta in Siberia.
· 450 persoane – gasite (multe mutilate) in gropile de la Consulatul Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chisinau. Printre ei studenti, elevi, preoti, ceferisti.
· 87 persoane –Sediul NKVD, Chisinau (15 cu mainile legate in groapa comuna)
· 19 persoane – gasite la Sediul NKVD-Cetatea Alba
· 6 persoane – Sediul NKVD, Ismail (5 barbati si o femeie cu mainile legate)
4. TOTAL pierderi umane in prima ocupatie sovietica
· Deportari: 300.000
· Ucisi: 30.000
· TOTAL: 330.000

II. A DOUA OCUPATIE SOVIETICA – 23 August 1944
1. Deportari
· 250.000 persoane intre 1944-1948
· 11.324 familii 6 Iulie 1949
· 300.000 persoane intre 1954 – 1964 (in Rusia si Kazahstan)
2. Morti prin infometare provocata de Stalin
· 300.000 persoane
3. TOTAL pierderi umane in a doua ocupatie sovietica
· Deportati: 875.000
· Morti: 300.000
· TOTAL: 1.175.000

III. TOTAL PIERDERI UMANE IN CELE DOUA OCUPATII SOVIETICE
· 330.00 – Prima ocupatie sovietica
· 1.175.000 – A doua ocupatie sovietica
· 1.505.000 – TOTAL PIERDERI ROMANESTI
B. PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI BASARABIA
Judetele Hotin (Nord), Ismail si Cetatea Alba (Sud) sunt incorporate Ucrainei la 2 August 1940.
C. PIERDERILE ARMATEI REGALE ROMANE IN BASARABIA DUPA CAPITULARE
1. Deportari
· 180.000 soldati si ofiteri (doar cateva mii s-au intors)
2. Executati prin impuscare in lagar (Katin romanesc)
· 50.000 soldati si ofiteri (schelete descoperite in mlastinile de la Balti).

PATIMILE BUCOVINENILOR
In 1940, Romania a fost fortata sa cedeze catre Uniunea Sovietica un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori, in urma ultimatumului primit in luna iunie a aceluiasi an.
Imediat ce administratia si armata romana au fost evacuate, trupele din Armata Rosie si NKVD au ocupat teritoriul.
Listele Deportarilor
NKVD-ul a intocmit primele liste ale „tradatorilor de tara”, cei cu rude in Romania sau banuiti ca vor sa fuga in Romania, care au fost deportati la munca fortata:
· 7 Decembrie 1940 – 1.294 persoane
· 1 Ianuarie 1941    – 1.085 persoane
Reprimarea Incercarilor de Refugiere
19 Noiembrie 1940
105 persoane (40 familii) au incercat sa treaca in Romania – din Suceveni
· Ucisi: 3
· Raniti: 2 raniti (capturati)
· Refugiati in Romania: 100 (5 raniti)
· Deportari: toate rudele celor 105 persoane
6 Februarie 1941
500 persoane au incercat sa treaca in Romania – din Mahala, Cotul-Ostritei, Buda, Sirauti, Horecea-Urbana, Ostrita
· Ucisi: cca. 400 ( N. Merticar, N. Nica, N. Isac – organizatori)
· Arestati: 44
· Condamnati la moarte: 12
· Condamnati la 10 ani munca silnica: 32
· Refugiati in Romania: 57
· Deportari in Siberia: toate rudele celor 500 persoane
Masacrul de la Fantana Alba – 1 Aprilie 1941
· 2.000- 3.000 persoane din Patrautii de Sus, Patrautii de Jos, Cupca, Corcesti, Suceveni in coloana pasnica purtand in fata un steag alb si insemne religioase s-au indreptat spre granita cu Romania.
· In poiana Varnita, la 3 km de granita, au fost mitraliati de sovieticii ascunsi in padure.
· Supravietuitorii au fost urmariti de cavalerie si spintecati cu sabiile.
· Ranitii au fost legati de cozile cailor si tarati in in 5 gropi comune sapate dinainte unde au fost ingropati de vii: batrani, femei, copii, sugari.
· Altii au fost arestati de NKVD-ul din Hliboca (Adancata), torturati si aruncati de vii intr-o groapa comuna din cimitirul evreesc peste care s-a turnat var nestins.

12-13 Iunie 1941

Peste 13.000 de romani au fost deportati in Siberia si Kazahstan

Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii:

•    Între iunie 1940 şi iunie 1941, 300.000 de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 57.000 au murit;
•    Între martie 1944 şi mai 1945, 390.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 51.000 au murit;
•    Între mai 1945 şi decembrie 1953, 1.654.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag şi pe drum).

În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost ucise. Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceeace înseamna aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.

Potrivit cercetărilor istoricului american Charles King, diferenţa dintre populaţia teritoriului anexat la recensămintele din 1938 (românesc) şi 1959 (sovietic), ţinând cont de cei 280.000 de evrei deportaţi şi ucişi în perioada iulie 1941-martie 1944 şi de intensa colonizare sovietică după august 1944, arată că deficitul demografic a fost compensat prin colonizare, dar, simultan, că populaţia băşinaşă românească/moldovenească s-a menţinut la faţa locului în proporţie de 59% (pentru tot teritoriul anexat, dar fără Transnistria) faţă de proporţia de 74% înainte de război. Procentul de 15% din o medie de trei milioane de persoane reprezintă aproximativ 450.000 de persoane. Mulţi locuitori români, ruşi albi sau refugiaţi anticomunişti din Basarabia care nu au reuşit să fugă în România când URSS a preluat controlul asupra acestui teritoriu, au fost capturate de către forţele NKVD sovietice; un procent ridicat din aceştia au fost împuşcaţi sau deportaţi.

Autorităţile sovietice au vizat mai multe grupuri socio-economice, datorită situaţiei lor economice, politice, sau datorită legăturilor cu fostul regim românesc. Ei au fost deportaţi în Siberia şi în nordul RSS Kazahă; unii dintre aceştia au fost închişi sau executaţi. În conformitate cu Raportul Tismăneanu, în 1940-1941 pe timp de pace, 86.604 persoane au fost arestater şi deportate, în timp ce istoricii ruşi au prezentat un număr estimativ de 90.000 pentru aceeaşi perioadă. NKVD s-a concentrat asupra grupărilor socotite anti-sovietice, dintre care majoritatea au fost cele mai active între 1944 şi 1952.

O campanie de eradicare a aşa-zişilor chiaburi a fost orientată contre familiilor ţăranilor proprietari din Moldova, care au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan. De exemplu, în două zile, 6 iulie şi 7 iulie 1949, 11.342 de familii din Republica Moldova au fost deportate prin ordin al ministrului de stat şi de securitate I. L. Mordoveţ în conformitate cu un plan numit „Operatiunea Sud”.

Alte campanii de deportare au fost îndreptate către: etnicii germani (al căror număr a scăzut de la peste 140.000 în 1938 la 4.000 în 1959, datorită migraţiei voluntare din timpul războiului şi prin relocări forţate în calitate de colaboratori după război) şi către minorităţilor religioase (700 de familii, mai ales Martorii lui Iehova au fost deportaţi în Siberia, în aprilie 1951 în cadrul planului numit „Operaţiunea Nord”.

&&&&&&&&&&&&&&&&&

In concluzie, cumuland cifrele deportarilor, executiilor si colonizarilor, au avut de suferit in jur de 3 milioane de persoane sau chiar mai mult, iar din punctul meu de vedere, toate aceste etape ar trebui sa se gaseasca intr-un raport complet al etnocidului si genocidului indreptat impotriva romanilor din est…

Ma intreb cine isi va asuma aceasta recunoastere istorica a ceea ce s-a intamplat in ultimii 300 de ani, in afara de istoricii de profesie. Gestul domnului presedinte Ghimpu este un bun inceput, dar este si un mare risc, mai ales daca Romania nu va sustine acest demers. Minimul a ceea ce ar putea sa faca Romania, ar fi sa re-instituie zi de doliu national, ziua pierderii Basarabiei si nordului Bucovinei, pentru a fi solidara cu gestul Republicii Moldova…

Cu aleasa consideratie,
Marius Zgureanu

Vineri, pe  9 iulie, am participat la un parastas întru pomenirea Reginei tuturor românilor, oficiat la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul Buiucani al Chişinăului. Slujba a fost  oficiată de protoiereul Petru Buburuz, parohul  locaşului.

Deja de câţiva ani  familia Tomașenco,  Steliana și Gheorghe,  împreună cu  fiica lor Rodica și nepoții Cristian și Adrian, ţin trează memoria  despre Regina Maria, în Basarabia, la Chişinău. Pe masa împodobită cu caise portocalii, cu un buchet de imortele liliachii, lângă portretul înrămat în auriu al Reginei, ardea o lumânare din ceară naturală. Un Tricolor din mătase  lumina  chipurile câtorva  oameni care participau  la parastas. Părintele Petru emoţionat! Steliana, prinsă şi ea în clamele speranţei că  …vor veni zile când  Biserica va fi arhiplină şi  toţi o vor  pomeni pe Regina Maria, femeia care a  adus un serviciu crucial Ţării! Ultima româncă, după cum pe drept a fost numită de marii istorici care  i-au stidiat viața și faptele.

Noi, cele câteva femei adunate în jurul MEMORIEI şi al ISTORIEI trăiam un vârtej de emoţii, emoţii care învaţă ochii să lumineze prin  plâns  ce  eliberează sentimentele inimii….

Nici prin minte nu mi-a trecut să condamn pe cei care au uitat că din acel 18 iulie 1938 au trecut, iată,   72 de ani. Şapte decenii de când  Regina Maria  a plecat Dincolo, în împărăţia  Cerurilor… Moldova  stă sub potop de ape. Ţara este lăsată în voia viiturilor, care  se anunţă tot mai mari şi mai de neîmblânzit. Iar oamenii politici survolează zonele calamitate cu helicopterul, alţii cu barca, ceilalți înaintează prin apele dezlănţuite  echipaţi în cizme de cauciuc.  Astea ne sunt realităţile acestei veri, 2010, astea ne sunt dramele  lunii lui cuptor. Și… pentru capitolul “să ne cinstim eroii” aproape că nu mai există loc. Și cu cât înaintăm spre toamnă,  în septembrie  şi în noiembrie, vom fi antrenați și mai mult în evenimente politice. Nu ne plictisim.

Cumpăna apelor trezeşte  compasiunea, face inima   şefilor politici mai  miloasă şi ei   dau  sărmanilor  oameni ( auzi, ce cuvânt, ”sinistraţi”!)  câte una mie de lei. Alţii,  mai mult. Dau pentru că aşteaptă un vot în schimb. S-au învăţat să… ne ia cu  manipulările…. Bun, veţi spune, dar ce legătură au toate astea cu Regina Maria? Cu cei 72 de ani care au trecut de atunci… din ziua  de demult, când  cucoanele Bucureştiului şi-au pus rochii din mătase lila şi au  venit să o petreacă în ultimul drum pe  Mama Răniţilor, pe  Regina Soldat?

Există o legătură. În ultimul mesaj, adresat neamului românesc ,  Regina Maria  scria: “Când veţi citi aceste rânduri, poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii eterne. Totuși, pentru marea iubire pe care v-am dat-o chezăşie, doresc să vă vorbesc din nou.

Am devenit a voastră, pentru bucurie şi pentru mâhnire. Când privesc în urmă, este greu să spun care a fost mai mare – bucuria sau mâhnirea.
Eu cred că mai mare a fost BUCURIA, dar prea îndelungată a fost MÂHNIREA.”

Câţi dintre  politicienii noştri ne-ar putea  adresa  nouă un asemenea mesaj?

Nici unul. De aici, drama noastră  care nu mai sfârşeşte. Noi încă nu avem guvernanți care să se mâhnească pentru noi care suntem “nat de rând”… Să nu mă contraziceți. Priviți la  bieții oameni care dorm la podele într-o sală sportivă construită încă pe timp de urss și  veți înțelege cât de mare e drama basarabeanului, a omului simplu…

Şi aici pun punct. Dar nu înainte să  le mulţumesc  celor din familia Tomașenco, cei care  mi-au amintit pe 9 iulie  că a fi viu presupune un efort mai mare decât cel de a respira.  Le mulţumesc că   o aduc pe Regina Maria la Chişinău, le mulțumesc că mă invită să cinstim   Istoria. Fericiţi cei ce caută harul din ei înșişi!

Antonina Sârbu

* Regina Maria a României s-a născut la Eastwell Park оn Kent şi a fost iniţial Principesă de Edinburg. A fost fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg şi Gotha, cel de-al doilea fiu al Reginei Victoria. Mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În consecinţă, Prinţesa Maria este nepoata Regelui Edward al VII-lea şi verişoara primară a Ţarului Nicolai al II-lea şi a Regelui George al V-lea. Regina Maria a fost supranumită de popor “Mama răniţilor”, “Regina-soldat”, pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte, a lucrat direct pe front, în spitale de campanie, şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate. Maria Alexandra Victoria s-a logodit la 16 ani cu Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor al tronului României. Căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892. Unul dintre exponatele Muzeului Naţional al României, o cupă de argint oferită de municipalitatea capitalei, aminteşte de acest eveniment; piesa are gravată inscripţia: „Bine ai venit mireasă de Dumnezeu aleasă spre a patriei cinstire. Ianuarie 1893“.

Alteța Voastră Regală,

Cu câteva zile înaintea datei de 18 iulie, când a murit Majestatea Sa Regala Regina Maria a României, am mers la biserica ‘Sfintii Apostoli Petru și Pavel’ din Chișinău. Parohul lăcașului sfânt, protoiereul Petru Buburuz a oficiat slujba de pomenire.

În cartea “Povestea vieții mele”, Regina Maria a scris:

“Am venit în România ca un viteaz tânăr și vesel, gata să intru în rândurile voastre, să mă închin la steagul vostru, să pășesc neînfrântă alături de voi, cu un cântec pe buze, bucuroasă de orice greutate, de orice străduință, poate prea îndrăzneață și neascultătoare, dar a voastră cu inima și sufletul.”

Suntem și noi, basarabenii, alături de Regina Maria cu inima și sufletul. Trecem iarăși prin clipe grele ale istoriei și ale vieții. Poate destinul Basarabiei ar fi altul dacă Regina Maria, Mama tuturor românilor, ar fi întruchiparea de azi a Țării de la care așteptăm fapte de curaj și demnitate.

Cu înaltă prețuire și mulțumiri,
familia Tomasenco.

Chisinau

P.S. Nici într-o librărie de la noi nu există vreo carte despre Regina Maria. Cu toate că interesul este mare. Doar dacă împrumut de la biblioteca OVIDIUS “Povestea vieții mele”, recitesc rânduri din viața unui destin. Rânduri care m-au apropiat și am înțeles-o mai bine pe Regină.  Aceste 3 volume sunt din donații și le-am găsit întâmplător la bibliotecă.

POVESTEA VIEȚII MELE, nouă ediție la Editura RAO, 2010

Mâine, 18 iulie 2010, se împlinesc șaptezeci și doi de ani de la moartea Reginei Maria a României. Cu ceva vreme în urmă, am propus Editurii RAO reeditarea volumelor scrierii biografice a reginei, “Povestea vieții mele”. Cu toate dificultățile prin care trece cartea românească și editorii ei, RAO a dus la bun sfârșit proiectul. Volumul se află acum în librării.

În ultimii zece ani, multe școli și licee au reluat sau au decis să ia numele membrilor Familiei Regale. Astfel, există Colegii Naționale, licee și școli generale “Carol I”, “Elisabeta” sau “Carmen Sylva”, “Ferdinand”, “Regele Mihai” și “Principesa Margareta”. Prea puține dintre ele poartă însă numele Reginei Maria. Este curios, fiindcă Regina se bucură încă de iubirea și admirația unanimă a românilor, a europenilor și chiar a americanilor.

Nici o sală importantă din clădirile instituțiilor publice românești nu se numește “Regina Maria”, deși Statul român și instituțiile sale au o datorie istorică față de marea regină.  Aceste lipsuri sunt, de fapt, neajunsuri ale societății noastre, goluri sufletești, morale și de memorie, datorate incompetenței, lipsei de respect față de sine și iresponsabilității.

România nu are atât de multe momente faste de istorie sau personalități de dimensiune statală încât să-și poată permite luxul de a le ignora. De fapt, țări cu o bogată istorie și cu proeminente personalități de stat, precum Marea Britanie, își fac o mândrie din a NU uita.

Aprindeți duminică, 18 iulie, o lumânare pentru Regina Maria, care acum șaptezeci și doi de ani încheia o pagină valoroasă a istoriei românești și o viață de exemplar lider european, așa cum noi am avut de foarte puține ori.

Nota Editurii RAO:

Maiestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a României, Principesă de Edinburg şi de Saxa Coburg şi Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg şi Gotha (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia – d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

A fost supranumită de popor „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“, pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte, a lucrat direct pe front în spitale de campanie sau a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate. De asemenea, regina este cunoscută şi pentru activitatea diplomatică asiduă pe care a dus-o în favoarea României, dupã terminarea Primului Rãzboi Mondial, dar şi pentru faptul că a fost o iubitoare şi o susţinătoare a artelor.

Cele trei volume ale cărţii au văzut lumina tiparului în intervalul 1934-1936, fiind scrise în limba engleză, de altfel fragmente fiind publicate în presa britanică şi în cea americană, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Memoriile se întind pe perioada 1914-1934, care a inclus ani hotărâtori pentru istoria României (izbucnirea Primului Război Mondial, Marea Unire), dar şi o perioadă în care regina Maria s-a remarcat printr-o deosebită implicare în direcţia promovării României.

http://www.raobooks.com/raobooks_autori_detalii.php?a_id=3029&l=2

Viorica Mare lucrează la castel de ani mulți. Deși nu toți anii vieții ei au fost dintre cei mai plăcuți, Viorica Mare vorbește despre timpuri și oameni cu decență, fără să se plângă și fără să ofenseze pe nimeni. De altfel, Viorica Mare nu spune prea multe cuvinte. A fost mereu, de la întoarcerea noastră la Săvârșin în anul 2001, harnică, discretă și interesată să învețe lucruri noi.

La jubileul meu de 50 de ani, Viorica Mare a venit la București  împreună cu soțul ei și cu alți șase colegi de la Domeniul Regal Săvârșin. La Palatul Elisabeta a întâlnit, la Garden Party,  pe Antonina Sârbu, ziaristă la cotidianul Moldova din Chișinău, care i-a solicitat un interviu.

Bucătăreasa noastră de la castel a răspuns întrebărilor cu dezinvoltură, cu modestie și cu precizie. Când i-am menționat apariția dialogului în ziar, mi-a spus că fiica ei l-a găsit deja pe Internet. A făcut-o cu simplitate și promptitudine, de parcă ar fi acordat interviuri toată viața ei. Pesemne că Viorica Mare s-a “molipsit” de simplitate, firesc și omenie de la Regele ei. Sau poate așa s-a născut.

Viorica Călin: “La Săvârșin, Regele a plâns… Își revedea casa tinereții după jumătate de secol…”

Interviu de Antonina Sârbu, cotidianul “Capitala”, Chișinău, vineri, 4 iunie 2010

Promiteam  în numărul din 2 iunie 2010  că voi reveni cu un interviu realizat cu Viorica Călin, bucătăreasă la castelul şi Casa Regală de la Săvârşin, o localitate din judeţul Arad. Altădată, Regele Mihai, copil fiind, venea la castel însoţit de Regina mamă.

Astăzi a devenit  o tradiţie pentru Rege, Principesa Margareta şi Principele Radu să petreacă Crăciunul şi Paştele la Săvârşin. Toate acestea mi le-a comunicat doamna Călin, pe care am cunoscut-o  săptămâna trecută la Bucureşti. Venise  împreună cu  angajaţii castelului de la Săvârşin. Dialogul nostru a început firesc, simplu…

Antonina Sârbu: – Doamnă Călin, cum aţi fost angajată la Casa Regală, cine v-a dat  scrisoarea de recomandare?

Viorica Călin: – Formularea cu scrisorile de  motivaţie/recomandare sunt din lumea proiectelor, ăştia cu fonduri şi altele. Eu  am fost angajată de familia regală în anul 2001. Până în anul 1989 castelul era casa lui Ceauşescu, toate erau ale lui – casa, parcul, serele… După moartea lui,  aceste bogăţii au trecut la RAAPPS, ceea ce ar însemna  în subordinea  “Protocolului de stat”. Imobilele şi  toate celelalte au fost  date în circuitul turistic până  în iunie 2001, când le-a preluat Majestatea Sa, Regele Mihai al României.

- Atunci l-aţi cunoscut pe Regele Mihai?

- Staţi puţin să vă explic. La Săvârşin, la castel, a venit directorul Casei Regale din Elveţia. Eu lucram acolo, dar ei au făcut reangajări şi, din tot personalul,  m-au ales doar pe mine. Am avut  emoţii, pentru că eu lucrasem pe domeniul ăsta cu protocol, dar în alte  condiţii. Vă spun sincer că m-am obişnuit  repede. În luna iunie 2001 a venit la Săvârşin familia regală. Atunci am pregătit prima masă pentru Regele Mihai, Regina Ana, Principesa Margareta şi Principele Radu!
 Tare frumos a fost, deosebit…

- Majestatea Sa a vorbit româneşte, cum v-a salutat?

- Desigur, româneşte. În primul moment când a intrat,   Regele a plâns… Îşi revedea casa copilăriei după 50 de ani! Emoţii extraordinare a avut, a dat mâna cu noi… M-am gandit atunci că şi regii plâng  de bucurie şi de despărţire. Zicem  adesea că  primele impresii contează,  când întâlneşti un om. Noi i-am îndrăgit foarte mult, şi atât de mult ne-am ataşat de toţi. Sunt nişte oameni pe care îi iubesc toţi, îi aşteaptă toată comuna Săvârşin. Le simt lipsa, le duc dorul. Când sunt în casa lor din Săvârşin,  mă simt minunat, m-am ataşat mult de familia regală.

- Ce le-aţi pregătit la prima masă?

- Nu-mi mai amintesc, am avut emoţii…

- Dar ce preferinţe  culinare are familia regală? Ce mănâncă mai cu plăcere Regele?

- Sărmăluţe, carne de vită la grătar, spanac pea bur, legume călite pea bur. Principesei îi plac crudităţile.

- Şi în ce limbă comunică între ei?

- Toţi vorbesc româneşte, Principesa Margareta vorbeşte perfect româneşte. Şi regina a învăţat foarte mult. De Crăciun, întreaga familie regală  e la Săvârşin. La noi s-a păstrat tradiţia şi copiii vin cu Colindul, li se dau daruri. Regele  împarte daruri bătrânilor din comună.

- Ce bucate pregătiţi  pentru masa de Crăciun?

- O masă cu bucate tradiţionale româneşti: sarmale,  curcan la cuptor, cârnaţi, caltaboş.

- Şi la desert ce preferinţe are familia regală?

- Budincă. Ei o aduc în vase sigilate, o pun pe abur, apoi o servesc  în sos de coniac. Ceva deosebit,  delicios. Să ştiţi că de Crăciun  toată familia merge la Biserică unde  este aşteptată de creştini şi de părintele Călin Mădăluţă. Foarte multă bucurie e  în acea perioadă în Săvârşin, vin mulţi ziarişti, oaspeţi…

- Doamnă Viorica,  am învăţat că la mănăstire  bucatele întotdeauna sunt gustoase pentru că se fac cu multă rugăciune. Iar Dumneavoastră, cu ce stare pregătiţi?

- Adevărat, în toate, dacă pui o ţâră de dragoste şi suflet, reuşeşti. Mi-a plăcut arta culinară, mie îmi place ceea ce fac şi  întotdeauna pe toate le fac cu dragoste. Să încercaţi să  scrieţi, să cântaţi, să  priviţi la oameni, la  copaci cu Dragoste…e o stare divină.

- V-aţi gândit vreodată că o să se schimbe astfel  realităţile şi… că o să împodobiţi masa pentru Majestatea Sa?

-  Sunt o norocoasă, asta v-o spun. Am  absolvit şcoala de bucătar-ospătar la Lipova, apoi m-am întors în comuna mea natală, la Săvârşin, şi m-am căsătorit. Mi-am dorit să-mi fac o casă, o gospodărie  cu de toate. O am, am tot ce mi-am dorit! Dumnezeu  mi-a dat  atâtia daruri şi bucuria să cunosc aceşti oameni care îmi luminează viaţa.

- Ce anume apreciaţi, ce vă fascinează la  ei?

- Educaţia aleasă. Se întâmplă că unii oameni au uitat de unde au plecat, dar cei din familia regală ştiu foarte bine. Felul lor deosebit de a iubi, a mulţumi…

- Pot să vă întreb ce flori preferă Principesa Margareta?

- Crinii, crinii  regali. Am şi învăţat o reţetă pe care  o dau şi altora. Petalele de crin se  pun în spirt, se lasă să se măcereze, tinctura are puteri   miraculoase, vindecă  orice rană.

- Şi îi dăruiţi crini Principesei?

- Crinii îi ador când îi strânge  în brațe Principesa! Iradiază  pace deplină  și fericire, ceva copleșitor…Eu, să mă mărturisesc, îmi place să  coc pâine  pentru Alteţe. Coc pâine din tărâţe, secară cu chimen, mi-au adus ei o reţetă, multe  cărţi mi-au adus… Ei sunt foarte  bucuroşi, binevoitori, eu vin şi le propun meniul, iar ei aprobă la fel cu bucurie.

- Există şi ceva secrete pe care nu aveţi dreptul să le  daţi pentru presă?

- Vai de mine, asta a fost pe timpul comunismului, da la Castelul de la Săvârşin se trăieşte în dragoste, cu credinţă şi simplu. Simpleţe regală…

- Doamnă Viorica, vă mulţumesc  pentru interviu, pentru bunăvoinţă şi vă doresc multe bucurii.

- Vă aştept la Săvârşin, acolo e un colţ de Rai, veniţi să vedeţi! Îi aşteptăm în vizită şi pe fraţii noştri din Basarabia.

A dialogat Antonina Sârbu

Articolul, în original

Alteta Regala,

Am 28 de ani si va scriu aceste randuri din Bucuresti. Inainte de a intra in subiect, permiteti-mi va rog sa scriu doua-trei vorbe despre mine. M-am nascut in Focsani, Vrancea. Studiile superioare le-am terminat in Timisoara. Am urmat cursurile Scolii Politehnice (Facultatea de Constructii si Arhitectura), universitate pe care am absolvit-o in 2005 ca sef de promotie pe tara. Dupa aceea, mi-am continuat pregatirea cu doua programe masterale pe care le-am finalizat tot ca sef de promotie. Din 2007 m-am mutat in Bucuresti. Printre altele, m-am inscris la un program MBA pe care il voi finaliza in aceasta vara, program tutelat de Institutul National de Dezvoltare Economica Bucuresti si de o universitate pariziana (Conservatoire National des Arts et Metiers, Paris).

Ca inginer de drumuri si poduri, mi-am indreptat atentia spre comunitatile mici (in special rurale) din Romania si am incercat, in masura posibilitatilor mele, sa ajut la reconstructia si modernizarea tarii in care m-am nascut. Astfel, in primii trei ani am lucrat ca inginer (la inceput in proiectare si apoi ca manager) la o mare companie din Romania. Din 2008 am pasit in afara ei si mi-am intemeiat o firma de proiectare si consultanta, considerand ca astfel sunt mai aproape de viziunea pe care o aveam cu privire la rolul meu in comunitate.

Din pacate, in dialogul meu cu autoritatile si administratia si in incercarea mea de promovare a proiectelor de modernizare a comunitatilor (in special proiecte de infrastructura) m-am izbit de un zid – un zid intretinut de interese marunte, de rautati, de birocratie, de conflicte etc, etc. Nu trebuie sa insist caci sunt convins ca Alteta Voastra cunoaste intr-o masura mult mai mare Romania reala, cu bunele si cu relele ei.  Chiar tanar fiind, am ajuns sa inteleg destul de bine blocajul nu doar institutional ci spiritual si national in care ne aflam.

Apoi s-a intamplat momentul aprilie 2009, moment in care Alteta Voastra si-a anuntat intentia de a candida la functia suprema in stat. Cu sinceritate va marturisesc faptul ca de atunci am inceput sa va cunosc (in masura in care se poate cunoaste un om prin interviuri, scrieri si atitudini). Am cumparat cartea “Altfel” pe care am apreciat-o inca din primele randuri si am studiat cu multa atentie viziunea Altetei Voastre pe 30 de ani.

Alteta, ati reprezentat pentru mine un factor inspirator si va multumesc pentru asta. In contextul emotional pe care Alteta Voastra l-a sadit in mine, m-am decis sa-mi continui pregatirea intelectuala; astfel m-am hotarat sa urmez studii de stiinte politice caci rationez ca doar intelegand lumea iti poti aroga dreptul de a o schimba. Simt ca o pregatire universitara in domeniul stiintelor politice imi va da oportunitatea de a intelege mult mai unitar societatea, statul si neamul din care fac parte.

In schimb sunt decis sa urmez aceste studii in alta tara; consider ca pot dobandi o viziune “out-of-the-box” si pot beneficia de distanta necesara pentru formarea unei gandiri critice coerente si obiective. Dupa o cercetare de cateva luni, mi-am indreptat atentia spre Cambridge, Anglia. In urma unui schimb de mail-uri cu unele din colegiile din cadrul Cambridge si dupa trimiterea din partea mea a unor informatii (CV, optiuni, etc), am avut placerea sa primesc confirmarea faptului ca indeplinesc cerintele si ca sunt eligibil pentru un loc.

Dosarul va trebui sa-l trimit in octombrie anul acesta – in cazul unui raspuns favorabil, cursurile le voi incepe in octombrie anul viitor. Aceasta este procedura. Printre altele, procedura presupune si doua interviuri, cu directorul de studii si cu un tutore. Aceste interviuri se vor tine urmand coloana vertebrala a doua eseuri pe care trebuie sa le trimit in prealabil.

Cel putin unul dintre cele doua eseuri as vrea sa il concep despre necesitatea si importanta unei vizibilitati sporite a Casei Regale in Romania. Despre Generatia a 5-a si despre rolul acesteia in societatea romaneasca, despre valorile Casei Regale si valorile traditionale a Romaniei. Despre ce a adus nou regalitatea in Romania si ce gol va trebui sa incerce sa umple Generatia a 5-a in zilele noastre.

Aici este momentul sa va adresez rugamintea unui sfat si a unei indrumari. Alteta, as vrea ca subiectul central al eseului meu sa-l reprezinte Generatia a 5-a, bineinteles bordat de idei precum cele exprimate in paragraful anterior. Dar, cu riscul de a repeta, as vrea sa ma axez pe prezent, pe ce se poate face astazi, pe modul cum trebuie actionat de aici incolo – pe rolul Altetei Voastre si a Principesei Margareta.

Alteta, puteti sa ma ajutati in acest demers prin a sublinia patru-cinci idei principale sau puncte importante de la care sa plec in dezvoltarea subiectului? M-ati ajuta nespus de mult daca mi-ati putea oferi un feedback cu privire la modul cum intelege Alteta Voastra rolul Generatiei a 5-a in Romania de astazi. In mod natural, eu am zugravita o imagine si o idee centrala pentru acest subiect, dar simt nevoia unei coordonari din partea Altetei Voastre.

Alteta, va multumesc mult pentru timpul pe care l-ati petrecut alaturi de mine de-a lungul acestui mail. Si va multumesc pentru faptul ca mi-ati dat oportunitatea sa va comunic gandurile mele. Imi doresc nespus sa concep un eseu valoros, nu prin forma ci prin mesajul pe care vreau sa-l transmit.

Sper ca acest mail poate prea lung sa nu va supere in niciun fel. Chiar si in conditiile in care Alteta Voastra nu va putea raspunde din varii motive, o data initiat acest contact, va promit ca va voi scrie cu privire la demersul meu.

Va multumesc inca o data!

Cu drag si cu respect,
L.P.

Vă semnalez cu plăcere apariția unui portal de texte, meditații si dezbateri pe teme de eco-filosofie. Se numește “eco-ifilosofie” și poate fi accesat la adresa http://eco.ifilosofie.ro/

Cuprinsul portalului este variat și inteligent. Se vorbește cu suplețe, simplitate și argumente despre locuri frumoase din România, precum Slănic-Prahova, despre muzica tânără a momentului (vezi Festivalul de Jazz din Gărâna), despre mina uraniferă de la Băița, despre inteligența ecologică (alte două subiecte care ar merita dezbătute ar fi inteligența politică și cea instituțională), despre Roșia Montana și despre Cișmigiu.

Portalul este legat de situl asociației MaiMultVerde și are, de asemenea, legături cu subiecte precum Campionatul mondial de fotbal sau conferința pe teme de creștinism și spirit vegetarian de la Leeds (Marea Britanie). Puteți găsi pe acest sit încă multe alte subiecte interesante, care mai de care mai surprinzătoare și mai originale.

Portalul este frate cu cel intitulat ifilosofie.ro

Portalul este alcătuit și menținut de o echipă tânără, chiar foarte tânără: Rareș Iordache, Raluca Bugnar și dna Adriana Macsut. Lor le ofer în dar câteva eco-fotografii de la sărbătoarea mea de 50 de ani.

Vă doresc un sfârșit de săptămână plăcut!

Sunt ani de zile de când Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare dorește să dăruiască cititorilor de carte românească o carte de bucate. Dar nu una obișnuită, ci o culegere de povești și rețete care se întinde pe parcursul unei jumătăți de veac și pe întreaga geografie europeană. O carte de bucate de familie, cuprinzând rețete, fotografii, povești și relatări despre membri ai Caselor Regale europene și mondiale, veri ai Principesei.

Proiectul se apropie de sfârșit. În aceste zile de vară se fac ultimele eforturi pentru ca volumul să poată merge la editură. A fost nevoie de o muncă susținută de câțiva ani de zile. Mai întâi, au trebuit culese rețetele de la fiecare personalitate în parte. Principesa Moștenitoare și asistenta sa personală, Liana Greavu, au făcut acest răbdător demers. Apoi rețetele au trebuit clasificate cronologic, în funcție de proveniență, de tip de rețetă etc. Această muncă a fost realizată de Principesa Moștenitoare asistată de tânăra noastră colaboratoare Suzanna Dumitrescu. Pe urmă, rețetele au trebuit încercate, iar de acest meticulos capitol s-au ocupat maestrul nostru bucătar, Eugenia Ilie și dna Anca Mitu, proprietarul companiei de catering Privileg. Editura, ca și agentul nostru literar, au făcut demersurile de specialitate, pentru ca toate să prindă contur editorial. În fine, Principesa Moștenitoare și cu mine, precum și Sandra Gătejeanu și, din nou, Suzanna Dumitrescu și Liana Greavu, am încercat să punem totul în pagină.

Cartea se va bucura de ilustrații foarte frumoase realizate de doi artiști fotografi români din generația tânără, Cosmin Popescu și Sorin Stanciu.

Volumul va aduce în prim plan personalitățile pline de farmec și bunătate ale Reginei Elena a României și Principesei Margareta a Danemarcei, bunicele Principesei Moștenitoare, precum și ale părinților ei, Regele Mihai și Regina Ana. Nu vor lipsi povești de copilărie și adolescență, întâmplări și descrieri ale personalității celor patru surori, Principesele Elena, Irina, Sofia și Maria. Un loc important în viața Principesei au avut și continuă să aibă verii ei cei mai dragi și mai apropiați Principele de Wales, Regina Sofia a Spaniei, Ducele de Aosta, Principesa Astrid a Belgiei și Arhiducele Lorenz al Austriei. Vor fi ilustrați prin imagini și cuvinte mulți dintre cei care ne-au stat alături, la bine și la greu, din Casele Regale ale Spaniei, Luxemburgului, Belgiei, Marii Britanii, Suediei, Danemarcei și atâția alții.

Cu toții sperăm ca volumul să aibă succes de public, să ajungă, așa cum se spune în limbajul zilelor noastre, un best-seller. Criza economică se va înrăutăți, iar librăriile vor continua să fie mai degrabă pline de cărți și goale de oameni. La aceasta contribuie și atât de slaba distribuție de ziare și de cărți din România, un capitol care a fost neglijat în mod irațional de toată lumea. Cu toate acestea, sunt sigur că va exista interes pentru cartea Principesei, a treia lucrare a sa după “Nunta de diamant” și “Coroana română”.

Așteptăm ca volumul să vadă lumina zilei în sfârșit de toamnă.

Acum 61 de ani sovieticii au deportat 11.293 de familii – 35.796 persoane, dintre care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.

Operaţiune denumită conspirativ „IUG”/Sud s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoţită de un act adiţional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menţionate să se facă pe vecie”, operaţiunea să înceapă pe 6 iulie 1949, ora 02,00, şi să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20,00.

Documente de arhiva indică participarea la desfăşurarea acestei operaţiuni a 4.496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securităţii de Stat al URSS, inclusiv aduşi din alte republici, 13.774 ofiţeri şi soldaţi şi a 4.705 activişti de partid din Moldova.

Au fost mobilizate 4069 autovehicule pentru asigurarea transportului intern a celor ce au fost ridicaţi şi au fost pregătite 30 de eşaloane, respectiv, 1573 de vagoane de vite în care românii basarabeni deportaţi au fost transportaţi în Siberia (Ţinutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni şi Tomsk) şi RSS Kazahă (regiunile Aktubinsk, Kazahstanul de Sud şi Jambul).

Acestor „deportaţi pe vecie” li s-au confiscat averile şi li s-a interzis să-şi ia cu ei bunuri materiale.

Astazi,  6 iulie 2010, in Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul unei şedinţe speciale trebuia sa fie audiat raportul Comisiei pentru aprecierea şi studierea regimului totalitar comunist.

Raportul urma să fie audiat în Parlament săptămâna trecută, dar acesta așa și nu a fost introdus pe ordinea de zi, din cauza unor neînţelegeri în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană. Unii lideri ai AIE au fost împotriva audierii acestuia în Parlament, în contextul în care Comisia a fost constituită prin decret prezidenţial.

Raportul realizat de Comisia pentru aprecierea și studierea regimului totalitar comunist conține mai multe recomandări, printre care condamnarea regimului totalitar comunist din Republica Moldova, interzicerea prin lege a utilizării noțiunii de comunist în titulatura partidelor și interzicerea utilizării simbolurilor comuniste și naziste în locurile publice.

Sedinta Parlamentului a fost iarasi amanata.

Rodica Tomasenco, jurnalista
Chisinau, 6 iulie 2010