Cornel Codiţă
Ziarul Bursa, ediţia din 23 iulie 2008
Lumea ideală şi monarhia constituţională
Puţine teme politice au fost mai aprins şi mai denaturat tratate în România post-decembristă, decît cea a rolului pe care monarhia l-ar putea avea în reconstrucţia instituţională şi socială a României, ca stat european. Cu excepţia “Punctului 8″ al Declaraţiei de la Timişoara, nici un alt subiect nu a polarizat mai violent spectrul politic şi opinia publică. Atît susţinătorii ideii monarhice, cît şi opozanţii ei, s-au baricadat, din prima clipă, în redutele argumentelor proprii, mulţumindu-se să arunce, de acolo, săgeţi otrăvite spre liniile adverse. Aşa ar fi rămas şi astăzi, dacă nu s-ar fi întîmplat cîteva schimbări, în cea mai mare parte trecute cu vederea de cercurile politice şi cele ale mediilor de informare.
Primul a fost implicarea Casei Regale în efortul de promovare şi susţinere politică de care România a avut nevoie pentru a realiza cele două obiective strategice ale noii sale istorii: integrarea în NATO şi UE. Acest fapt a fost posibil datorită unei schimbări radicale de abordare, faţă de Casa Regală, operată începînd cu mandatul “Constantinescu” şi continuată, spre surpriza multora, de mandatul “Iliescu II” şi guvernarea “Năstase”. Este momentul cînd politicienii noii Românii înţeleg şi acceptă să folosească toate resursele de credibilitate disponibile, pentru a convinge lumea occidentală că opţiunea pentru revenirea noastră în familia europeană nu este doar un joc de imagine, nu este expresia unui interes politicianist oarecare, ci o opţiune fundamentală, trans-partinică şi chiar trans-politică, ce exprimă cel mai bine esenţa Interesului Naţional. Autoritatea reprezentanţilor Casei Regale, de-a vorbi în numele României, era pentru prima dată recunoscută simultan, atît în interior, cît şi în afara ţării. Tocmai acest fapt a dat o greutate dificil de exprimat cantitativ, dar evidentă prin efect, argumentelor prezentate de Regele Mihai în faţa şefilor de state şi de guverne din ţările membre NATO, pentru a cimenta vocaţia României de membru al organizaţiilor ce formează structura Europei.
Al doilea fapt semnificativ a fost revenirea oficială şi stabilirea unei rezidenţe a Casei Regale, în România. Palatul Elisabeta a devenit un punct vizibil pe harta evenimentelor care dau contur unei Românii foarte diferite, din acest punct de vedere, faţă de cea care lua în piept povîrnişurile istoriei, la sfîrşitul lui Decembrie 1989. Chiar dacă, cu titlu personal, recîştigarea drepturilor asupra simbolurilor constitutive de identitate ale Casei Regale - Săvîrşin, Peleş, Elisabeta - a fost nu doar semnul unei normalizări, într-o societate în care prea puţine lucruri sunt aproape de normalitate, ci şi o repoziţionare, în raport cu societatea românească. Tabloul a fost completat de deciziile interne ale Casei Regale, care au clarificat şi simplificat tema succesiunii, ca şi de cele externe, care au menţinut statutul oficial de implicare a Casei Regale în promovarea Interesului Naţional, cu sprijinul şi sub egida Guvernului.
Toate aceste elemente alcătuiesc un tablou pe care puţini l-ar fi anticipat, acum două decenii. Prezenţa Casei Regale în societatea românească este o permanenţă acceptată şi apreciată, atît de responsabilii politici ai guvernării - fie că au reprezentat CDR, PSD, sau Alianţa D.A., de autorităţile locale, cît şi de oameni cu cele mai diferite profesii, convingeri politice, credinţe religioase, ori apartenenţă comunitară.
Desigur, societatea şi politica românească sunt, încă, departe de fi ajuns la un punct de vedere comun cu privire la locul şi rolul acestei instituţii în reconstrucţia instituţională şi socială a României. Relansarea dezbaterii publice asupra unui nou proiect constituţional, radical diferit de cel actual, mult prea tarat de compromisuri politice şi de circumstanţieri istorice, mult prea departe de echilibrele fine, dar exacte care se cer unei construcţii funcţionale şi creatoare de normalitate, capabilă să scoată societatea şi politica românească din fundătură în care se găsesc, este însă un prilej care nu poate fi ratat. Pentru prima dată, după Decembrie 1989, rolul şi locul instituţiei Casei Regale ar putea să fie abordat dintr-o perspectivă lucidă, sine ira et studio, dincolo de persoane şi circumstanţe istorice, cu privirea şi speranţele spre viitor, iar nu întunecate de trecut.
Tocmai pentru că nu trăim în cea mai bună dintre lumi trebuie să luăm în calcul toate posibilităţile şi întregul potenţial de schimbare pe care integrarea acestei instituţii în spaţiul construcţiei instituţionale a României îl poate produce.
Stimate domnule Codita,ma bucur nespus ca mai sunt printre intelectualii acestei tari,persoane ce judeca precum domniile voastre.Sunt ,si nu singura sustinatoare a unei”"relansari a dezbaterii publice asupra unui nou proiect constitutional,radical diferit de cel actual………”".Este vremea sa facem ceva pentru schimbarea fetei Romaniei.Convingerea mea este ca reinstaurarea monarhiei in Romania ar contribui substantial la primenirea societatii,la schimbarea mentalitatilor,la schimbarea erarhiilor etice si morale.Imi doresc,mi-am dorit si in 1989,ca aceasta tara si locuitorii ei sa fie privita cu respect,sa fie apreciata asa cum este ,cu bunele si relele ei.Nimic, in conjunctura actuala nu ar fi mai stabil si convingator.Si cred,ca si toata fosta securitate imbogatita a Romaniei ar subscrie acestei idei.Mult prea multe gunoaie a adus “”revolutia”"in esalonul politic al Romaniei si mult prea multe au facut pentru ei si nimic pentru tara acesti politicieni.De 18 ani am tot asteptat,am tot sperat si tot mi-au fost inselate asteptarile.Am imbatrinit,am obosit si ma gindesc cu groaza la ce tara las copiilor mei.Nu as vrea ca tara aceasta sa nu fie si tara copiilor mei,dar daca lucrurile continua in acest ritm nimic nu ma va opri in ai indruma sa paraseasca aceasta tara.Este trist si dureros ceea ce va scriu,insa trebuie sa facem ceva,ma repet.Domniile voastre,si toti ceilalti cu aceleasi convingeri ca si noi trebuie sa facem ceva.Propuneti,initiati,prezentati si eu voi subscrie si ma voi ocupa sa gasesc si alti adepti.Cu sinceritate Maura Spandonide
Those who imagine that a politician would make a better
figurehead than a hereditary Monarch might perhaps
make the acquaintance of more politicians.
The Baroness Thatcher, November 1995.
The monarchy is a political referee, not a political player,
and there is a lot of sense in choosing the referee by a
different principle from the players. It lessens the danger
that the referee might try to start playing.
Earl Russell, The Spectator, 11th January 1997.
If a nation does not want a monarchy, change the nation’s mind. If a nation does not need a monarchy, change the nation’s needs.
Jan Christian Smuts,
Prime Minister of South Africa 1939-1948.
For every monarchy overthrown the sky becomes less brilliant, because it loses a star. A republic is ugliness set free.
Anatole France, First winner of the Nobel Prize for Literature, 1921.
They tell us that all Kings are bad; that God never made a King; and that all Kings are very expensive. But, that all Kings are bad cannot be true: because God himself is one of them; he calls himself King of Kings; which not only shows us he is a King, but he has other Kings under him: he is never called King of Republics. The Scripture calls Kings, the Lord’s Anointed; but who ever heard of an anointed Republic?
Association Papers, London, 1793
CONSTITUTIONAL MONARCHY AND THE IDEEAL WORLD
Few, if any political theme, was more fiercely debated and distorted, in post-communist Romania as that of the possible role of Constitutional Monarchy in the process of institutional and social reconstructions of a reborn European state. With the sole exception of the famous “Point 8” in the Declaration of Timisoara, no other subject has more violently split the political spectrum and the public opinion in Romania. Unfortunately, from the very first moment, both the supporters of the Monarchic ideas and its opponents dug themselves deep into the trenches of their own arguments and care less for anything else then throwing poisonous arrows upon enemy lines. If not for some major changes, very much unnoticed by politicians and the media, they’ve been on the same positions even today.
At the beginning, it was the unconditional commitment of the Royal House to promote and support Romania’s quest for two strategic objectives: NATO and EU integration. That became possible due to a radical change of attitude towards the Royal House, by State Institutions of high prestige and public support as “The President”. It all started with President Constantinescu’s mandate, and lately, continued in his second mandate, to the surprise of many! by President Iliescu, and his prime Minister, Adrian Nastase. This was a crux in our recent history, when responsible politicians, at the highest level, understood and accepted the notion of mobilizing all available resources of the Country, to credibly make the case of a crucial option: Romania was ready for reintegrating with its European family. This was no public relations game, nor the expression of a local political interest, but a fundamental commitment, across the political spectrum and well beyond, expressing at its best the National Interest.
The authority of the Royal House to speak for Romania was recognized again, for the very first time, in more then 45 years, both within and outside the country. This gave more weight to the arguments produced by His Majesty King Michael in front of NATO countries statesman and paved the way for Romania to becoming a full member of the two organizations structuring Europe today.
Second most important fact was the official return and permanent residence of the Royal House on Romanian soil. “Elisabeta” Palace became a focus point for events mapping a very different country, from the one starting its uphill journey into the History at the end of December 1989. Re-asserting control, by way of justice, over such symbols and identity markers of the Royal House, such as Savarsin, Peles and Elisabeta residences, even though by virtue of personal rights, was a clear sign of normality in a society approximating normality by very few other things. It also brought a new role for the Royal House in Romanian society. Decisions inside the Royal House on succession and maintaining its involvement in promoting the National Interest under the aegis and with the support of the Government produced a larger and more comprehensive impact.
All these changes, few would dare to anticipate, only two decades ago, are making for a totally new situation. The presence of the Royal House in the Romanian society is by now an accepted and appreciated fact, both by representatives in Government, irrespective of political affiliation – CDR, PSD, DA Alliance-, by local officials and by people from different professions, political opinions, religious beliefs or community identities.
Let it be no doubt, Romanian society and its politicians are still far from reaching a point of convergence on the role and place of the Royal House, in the process of Romania’s institutional and social reconstruction. On the other hand, a renewed debate on a Constitutional Project radically different from the one in place, not compromised by political arrangements bending the rules, more close to the ideal, fine tuning and precise equilibrium needed for a Constitutions to provide functionality and normality to the Government and social life of a country, able to take us out from the dead end, is an opportunity that can’t be missed. For the very first time, since December 1989, the role and place of the Royal House in Romania could be discussed with an open mind, sine ira et studio, irrespective of personal considerations and historic circumstances, looking ahead with hope, not behind in anger.
To be sure, we are not living in a perfect world. But that, precisely, is the best of reasons for taking into account all possibilities and the whole potential of change brought about by reintegrating the Royal House in the process of institutional building of Romania.
Romanian version published in “Bursa”, July 23, 2008.
….dle Codita, acum 12 ani erati pornit impotriva “monarhiei”…v-am auzit spunind pe vremea d-lui Iliescu,cand erati consilier la Presedintie, “ce-i trebuie acestui popor rege?” …v-ati schimbat parerea odata cu functia?…se stie ca sunteti un traseist politic, mergeti acolo unde vi se ofera o functie…unde va este coloana vertebrala?