Un blog de Principele Radu al Romaniei

Ionel Schlesinger, Arad

În numărul 10 al publicaţiei Comunităţii noastre, „SHALOM”, am scris despre Regina Mamă Elena, distinsă cu titlul de „Drept între popoare” pentru faptul că, în perioada Holocaustului, primejduindu-şi propria existenţă, a căutat să salveze evreii din România de soarta ce le era pregătită de nazişti şi antonescieni. Am amintit acolo că, folosindu-mă de prilejul de a-L felicita pe Majestatea Sa, Regele Mihai, aflat la castelul din Săvârşin, cu ocazia zilei Sale de naştere, I-am exprimat, în numele evreilor din Arad, profunda recunoştinţă pentru faptele Reginei Mamă. În cele câteva momente cât am avut privilegiul de a mă afla în faţa Majestăţii Sale, am simţit fizic greutatea onoarei şi bucuriei de a fi în apropierea unui OM de o valoare rarisimă, a unui OM care a făcut istorie, a unui OM care demonstrează perpetuu că adevărata nobleţe şi măreţie nu stă doar în scaunul pe care îl ocupi temporar. În acele momente m-a încercat un sentiment de regret pentru faptul că poate doar odată în viaţă ni se întâmplă să putem prezenta omagii unei personalităţi care a avut o contribuţie pozitivă substanţială în momentele cruciale ale istoriei ţării Sale cât şi a celei universale.

De atunci, sub puternica impresie a acelor neuitate momente, am căutat să mă documentez mai profund cu privire la istoria dinastiei române, interesându-mă în special aspectele legate de viaţa Majestăţii Sale, Regele Mihai. M-a fascinat povestea acestui OM, un Suveran al sorţii, care a ştiut, în pofida originii Sale, să trudească ca orice om de rând, pentru a asigura o existenţă demnă familiei Sale. Nu mai puţin impresionantă este şi contribuţia Majestăţii Sale, Regina Ana, la traversarea cu succes a celei mai dificile perioade din viaţa familiei regale.

Ni se întâmplă să repetăm, până la banalizare, expresia „nimic nu este întâmplător”. Uneori sensul acesteia ni se confirmă, sub altă formă: evenimentele se leagă între ele, se interconectează chiar. Un astfel de şir de evenimente ne-a adus-pe soţia mea şi pe mine-în onoranta şi fericita situaţie de a fi primiţi în vizită, preţ de aproape două ore, la reşedinţa Majestăţilor Lor, Regele Mihai al României şi Regina Ana. Iată, pe scurt, şirul evenimentelor: cu adâncă credinţă în Creator (Nihil sine Deo!), doamna ori Thea Comunitatii de evrei din Arad „SHALOM” originară din Arad şi revenită din Israel, s-a prezentat la sediul Comunităţii noastre, solicitând să fie înscrisă ca membru. Cu această ocazie, mi-a relatat că deschide la Bucureşti un Centru de tratament de microbiologie, combinat cu cosmetică, „Laboratoarele Thea”. În afară de aceasta, este implicată într-o serie de proiecte de binefacere, de tratament a vârstnicilor şi de sprijin a tinerilor artişti. Acest Centru este dedicat memoriei bunicii sale, pe care ea a iubit-o şi a stimat-o nespus, iar bunica aceasta a fost o mare regalistă şi a cunoscut personal Familia Regală. În consecinţă, dorinţa ei fierbinte este de a prezenta personal omagii Majestăţii Sale, Regelui Mihai. În plus, mi-a relatat că unicitatea tratamentelor care se vor aplica la noul Centru se datoreşte faptului că acestea sunt bazate pe nişte brevete de invenţie ale prietenei sale, doamna doctor Carmen Pepelea, al cărui tată, Silviu Pepelea, a fost subprefect de Arad şi apoi ultimul prefect al Timişoarei înaintea instaurării regimului comunist şi,-cum nimic nu este întâmplător-mare regalist şi care, şi el, a avut onoarea să cunoască personal Familia Regală. Ca urmare, şi doamna Carmen are dorinţa fierbinte de a prezenta omagii Regelui. I-am spus atunci doamnei Thea că şi eu am acest sentiment de stimă şi recunoştinţă faţă de Casa Regală şi mi-aş dori să mai am ocazia de a-L întâlni pe Majestatea Sa. În consecinţă, am făcut legătura doamnei Thea cu viceprimarul Aradului, Tiberiu Dekany, care a organizat vizitele Majestăţii Sale la Arad. Acesta i-a recomandat să apeleze la doamna Constanţa Iorga, seful de cabinet al Majestăţii Sale Regelui. Concluzia: după câteva zile, mă sună doamna Thea şi-mi spune: vineri, 17 august, la orele 10.30, suntem invitaţi la reşedinţa din Elveţia a Majestăţii Sale! Mi-am amintit că tocmai în acea zi este aniversarea căsătoriei mele şi am realizat că mi se oferă un prilej de a cinsti această aniversare cum puţini au ocazia: mulţumind din nou, de data aceasta în numele întregii comunităţi evreieşti din România (în calitate de membru al Consiliului de Conducere al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România) pentru faptele Reginei Mamă cât şi ale Majestăţii Sale, pentru înfăptuirea curajosului act de la 23 august 1944. Aşadar, am răspuns afirmativ: merg cu soţia!

Şi iată-ne pe toţi patru: Thea Haimovitz, Carmen Pepelea, soţia mea şi cu mine, vineri, 17 august 2007, la ora 10.25, apropiindu-ne cu maşina, ghidaţi pe telefonul mobil, de reşedinţa Majestăţilor Lor din Croix-de-Luisant, Elveţia. La poartă ne aşteaptă distinsa, frumoasa şi deosebit de amabila doamnă Constanţa Iorga. Parcăm maşina, doamna Iorga ne deschide uşa casei şi ne trezim faţă în faţă cu Majestăţile Lor, care ne aşteaptă, în picioare, în antreu…Pentru moment, ne-am blocat. Apoi, prezentările fiind făcute, Regina Ana ne invită în salon, unde ne aşteaptă cu o cafea…Lângă măsuţa cu cafea două canapele, două scaune şi un fotoliu. Pe o canapea se aşează doamnele Thea şi Carmen, iar Majestatea Sa Regina pe scaunul de lângă ele. Pe cealaltă canapea se aşează Majestatea Sa Regele, iar Majestatea Sa Regina o invită pe soţia mea să ia loc lângă Rege. Speriată, cu sfială, soţia mea se aşează. Eu sunt invitat să stau pe fotoliul din apropiere, pentru a putea conversa cu Majestatea Sa. Regina ne toarnă cafea, apoi conversaţia începe. Încet, încet, se leagă dialoguri, se ating subiecte diverse. Deşi Regina vorbeşte româneşte, cu Ea vorbim în Engleză şi în Franceză. Majestatea Sa Regele, vorbeşte o română splendidă, contrazicând pe neisprăviţii care afirmă contrariul.

Ne asistă doi căţeluşi, din care unul stă în braţele Reginei care-l mângâie drăgăstos. Regina este fermecătoare, vorbeşte despre lucruri grave cu un umor care te cucereşte.

Când i-am transmis Majestăţii Sale Regelui Mihai omagiile şi mulţumirile evreilor din România pentru cele făcute de Regina Mamă, mi-a dat un răspuns memorabil, cum numai un OM mare poate da: „Să ştiţi că nu am făcut destul. Dar, în condiţiile acelea, nu se putea face mai mult…”. Ştim, Majestate, i-am răspuns. Şi mai ştim că prin actul de la 23 august 1944 aţi salvat România de la un dezastru, iar cei care Vă contestă acest merit, sau nu cunosc istoria, sau sunt de rea credinţă. Armata Roşie nu mai putea fi stăvilită, iar regimul comunist oricum ar fi fost impus de sovietici. Dacă din încăpăţânarea mareşalului Antonescu s-ar fi continuat luptele alături de trupele hitleriste, singurul efect ar fi fost pierderea unui număr imens de vieţi din rândurile ostaşilor români şi a populaţiei civile şi distrugerea majorităţii localităţilor ţării.

Majestatea Sa ne-a arătat apoi, cu mândrie, medalia cuvenită drepţilor popoarelor, conferită de institutul Yad Vashem Reginei Mamă, cât şi diploma aferentă.

Am mai discutat cu Regele despre pasiunea Majestăţii Sale pentru maşini. A povestit cu mândrie cum, cu mâinile sale, a reparat şi pus în funcţie un jeep provenit de la generalul Patton. Cu mult umor, a relatat că la o recepţie la care a participat cu Regina Ana, S-au dus cu jeepul, care arăta cam ciudat fiind parcat între Rolls-Royceuri şi Cadillacuri. Am mai abordat şi alte teme, Majestatea Sa dovedindu-se un partener de dialog cum nu se poate mai agreabil şi mai plăcut.

Mai apoi, la invitaţia Majestăţilor Lor, am ieşit pentru scurt timp, pe terasa casei, de unde aveam o splendidă perspectivă asupra lacului Leman. A fost ca un vis, în care ne simţeam realmente ca fiind ai casei. Am avut certitudinea că sentimentele noastre, care ne-au determinat să facem acest drum din România doar pentru a-I întâlni şi a Le mulţumi, au fost receptate ca atare.

Cea mai scurtă rugăciune iudaică, care sintetizează doar în şase cuvinte crezul fundamental al iudaismului, spune „Shema Israel, Adonai eloheinu, Adonai ehad” (Ascultă, Israel, Domnul e Dumnezeul nostru, Domnul e unul). Deviza familiei Hohenzollern, „Nihil sine Deo” sună ca un corolar al acestei rugăciuni.

Fie ca Domnul nostru comun să binecuvânteze pe aceşti minunaţi OAMENI, cărora Le dorim sănătate, viaţă lungă şi multe bucurii, alături de Ţara în care mulţi le doresc la fel, din toată inima!