Mi-a povestit bunicul de multe ori, cu lacrimi in ochi,  momentul in care l-a
cunoscut pe Regele Lui, la Sevastopol. Imi povestea de onoarea si bucuria de a-L fi
cunoscut, de a-L fi auzit cum gandeste, cum vorbeste si cat de mult simtea
romaneste…. “Si era bun, si bland, inalt ca un stejar, drept si mare roman… da’amu
s-a sfarsit… a venit ciuma comunista..” – asa isi incheia bunicul amintirile despre
Regele Lui. “… Si era asa frumoooooooooos, ca un inger…” – completa cu ochii in
lacrimi bunica. In sufragerie, in afara tabloului cu strabunicii mei, trona la loc de
cinste  tabloul Regelui, iar dedesubt era tot timpul pregatit: discul de vinil pe care era
inregistrat Imnul Regatului Romaniei… Imi amintesc muzica si versurile lui Alecsandri
si desi eram copil, la auzul lor mi se facea pielea de gaina. Stiam toate strofele pe de
rost, spre mandria bunicilor mei.

Imi amintesc de serile petrecute pe intuneric, in cea mai indepartata camera a
casei unde ascultam cu sufletul la gura cuvintele pline de dor si incurajare ale
Regelui Meu, la radio Europa Libera.

Nici tabloul si nici discul acela nu mai exista acum, au fost confiscate de catre
militie odata cu arestarea bunicului meu. Ce n-a inteles militia atunci cand ni l-au luat
pe bunicul si pe tabloul cu Regele Lui, si imnul regal si restul de carti si de fotografii
care aveau legatura cu Regele lui – Regele Lui era deja Regele Meu, si Regele
Surorii Mele si Regele Verisorilor Mei.

A trebuit sa ma simt mai aproape de Regele Meu si am fost, coplesita de
emotie la lansarea “Muzica Regelui”, iar impreuna cu sotul meu am fost la Ateneul
Roman pe 24 Octombrie, sa-l omagiez pe Regele Meu. Mi-am dorit atat de mult sa-l
vad, incat atunci cand a urcat treptele salii mari a Ateneului, mi-am zis.. “Bunicule, EL
e Regele Meu”  Iar odata cu intonarea Imnului Regal, de emotie, am uitat versurile si
m-am simtit rusinata, ca in ziua in care-L vad pentru prima oara pe Regele Meu, nu
sunt in stare sa intonez versurile atat de dragi bunicilor mei si mie.

M-am bucurat insa, sa vad in jurul meu, o mare de oameni cu ochii inlacrimati
de emotie si ovationandu-l minute in sir. Regele Meu nu este doar Regele bunicilor
Mei , am vazut acolo la Ateneu si in zilele care au urmat – este Regele Nostru.
Majestatea Voastra suntem multi cei care v-am urma, asa cum au facut-o
odinioara si bunicii nostri. Am credinta ca si Majestatea Voastra isi doreste la fel de
mult sa fie al Nostru asa cum si noi ne dorim sa fim ai Vostri. Chemati-ne Majestatea
Voastra si vom veni cu totii. Regele Meu- Regatul Romaniei- Regele Nostru!

Cu plecaciune, adanc respect,

Gianina Toma

Spre ruşinea mea nu ştiu a mă adresa oficial casei regale. Sunt elev în clasa a 12a în Suceava la un liceu cu o istorie frumoasă legată de familia regală. Voi pleca la facultate şi cu siguranţă va fi departe de România (deja am fost admis în Statele Unite şi Marea Britanie).

Nu credeam că va mai fi ceva pentru mine în ţara asta până când l-am auzit pe Majestatea Sa Regele Mihai vorbind în Parlament. Mi se face pielea de găină şi acum când mă gândesc câtă speranţă am simţit când am ascultat discursul. Acel moment a mişcat foarte multă lume de foarte bună calitate în zona în care trăiesc eu şi sunt sigur că nu s-a întâmplat totul doar aici. A fost scânteia care i-a făcut pe mulţi oameni care pot fi exemple să iasă la suprafaţă. Din păcate, valorile nu se pot încă afirma în România şi aşadar avem nevoie de ceva, un punct comun, neutru care să ne unească pe toţi şi care să fie un demn exemplu de urmat. Cred că familia regală este acel punct, acea cuantă de energie de la care poate porni totul în bine, care poate scoate la evidenţă şi albul care acum este atât de acoperit de negru.

Îmi pare extrem de rău că nu am putut fi în aula liceului pentru a vă cunoaşte mai bine atuncii când ne-aţi onorat liceul. Însă din tot ceea ce am filtrat eu în legătură cu familia regală, nu am decât cuvinte de laudă.

Vă susţin în tot ceea ce faceţi. Mi-ar plăcea ca România să devină o monarhie constituţională. România are nevoie de familia regală, chiar dacă poate că acum nu realizează asta încă în totalitate.

Cu toată stima şi respectul,
Al vostru fiu,
Laurenţiu P.

Republică sau monarhie?

Începutul lui 2012 produce modificări spectaculoase pe scena publică românească. În Barometrul Adevărul, realizat de IMAS, Regele Mihai ocupă primul loc în încrederea romanilor, cu un procent foarte mare, de 36,6%, mai mare decât al oricărei personalităţi publice. În decembrie, la două luni după discursul din Parlament, Regele avea o cota de incredere de 25,7%. Atunci, doar liderul PNL Crin Antonescu avea cu două procente mai multa încredere decat Regele. Acum, Regele are cu 11 % mai mult decat liderul PNL (care este in continuare cel mai bine cotat politician).  Regina Ana ( cu 27, 8%) Principesa Margareta (25, 9%) şi Principele Radu (21,9%) beneficiază, de asemeni, de o cotă mare de încredere.

Încrederea pe care românii i-o acordă Regelui este normală, având în vedere contextul politic. Protestele din Piaţa Universitaţii şi din ţară au scos la iveală că majoritatea românilor s-au săturat de Traian Băsescu şi de Emil Boc, dar şi că mulţi români sunt dezamăgiţi de întreaga clasă politică. Şi nu vorbim despre un mesaj antisistem, nici despre susţinătorii lui Dan Diaconescu, ci despre oamenii care cred în valorile democraţiei şi care nu se mai simt reprezentanţi de politicieni.

Spuneam că acest  rezultat al sondajului este normal. Şi totusi este miraculos. El arată că, în ciuda vremurilor tulburi, a greutăţilor, oamenii au nevoie, în primul rând, de ceea ce reprezintă şi inspiră Regele Mihai şi Familia Regală: demnitate, normalitate, identitate, tradiţie, sentimentul că facem cu toţii  parte dintr-o comunitate. Oamenii s-au săturat de demagogie şi populisme. Vor să trăiască într-o Românie în care instituţiile funcţionează în interesul cetăţeanului, într-o Românie în care statul îşi respectă cetăţenii. Toate acestea au părut posibile dupa discursul Regelui din 25 octombrie, cel mai important discurs din Romania ultimilor 22 de ani. Puţini şi-au dat seama ce mutaţii majore va stârni acest discurs pe scena publică românească.

După discursul Regelui, oamenii au înţeles, unii dintre ei poate pentru prima dată, care trebuie să fie  rolul Parlamentului şi a altor instituţii într-o democraţie. Deşi Regele nu a mai apărut în public după 25 octombrie, mesajul pe care l-a trimis de Crăciun şi acela de solidaritate cu protestatarii, au întărit convingerea din ce în ce mai multor români că au în Rege un sprijin, au pe cineva pe care se pot baza. În ciuda faptului că Regele are 90 de ani.

De altfel, încrederea se îndreaptă spre întreaga Familie Regală. Iar această încredere nu este una de tipul: “cineva trebuie să ne rezolve problemele.”.  Regele nu a avut niciodată imaginea unui lider paternalist. Regele nu a spus niciodată: eu ştiu totul, eu fac totul, monarhia le rezolvă pe toate. El a spus doar: “aveţi încredere în democraţie şi în instituţiile ei.”. Încrederea pe care romanii i-o arată regelui Mihai arată de ce avem nevoie în acest moment şi nu pot oferi politicienii:o garanţie pentru libertate, identitate, demnitate, normalitate, decenţa.

O analiza publicata pe spunesitu.ro după discursul Regelui în Parlament arăta că este nevoie de o dezbatere serioasă şi pe termen lung asupra formei de guvernământ şi vorbea despre modul în care ar trebui să se desfăşoare această dezbatere., ca “un efort continuu de informare a societăţii asupra mecanismelor decizionale şi politice majore.”

Analiza arăta că această dezbatere ar trebui să pornească de la elite, pentru ca, asa cum  a amintit şi Regele,  în repetate rânduri,  forţa unei naţiuni stă tocmai în puterea elitelor sale de a influenţa progresul şi binele public.

“În momentele fundamentale pentru soarta unei naţiuni, elitele au fost lângă luarea deciziilor, le-au promovat, le-au inspirat şi le-au legitimat. Cu alte cuvinte, în toate clipele esenţiale ale naţiunii române, elitele au fost cele care au decis momentul şi valoarea schimbărilor. De aceea, elitele sunt şi cele de care depinde în mod categoric o anumită dezbatere publică majoră, naţională şi multilaterală cu privire la forma de guvernământ.” Această dezbatere trebuie să aibă loc mai ales în condiţiile în care România este singura ţară din Balcani care nu a organizat un referendum pentru forma de guvernământ nici la instalarea comunismului, nici la prăbuşirea sa.”, spunea Alexandru Muraru, în analiza realizată pentru spunesitu.

Iată însă că românii au luat-o înaintea elitelor. O cotă de încredere de 36.6% şi faptul că în Piata Universităţii se strigă “Monarhia salvează România” arată  că oamenii sunt pregătiţi pentru o dezbatere reală şi serioasă cu privire la forma de guvernământ. Nu mai este vorba despre momentul emoţional creat de discursul Regelui, cum spuneau analiştii în toam,nă, atunci când popularitatea regelui a început să crească vertiginos. Este vorba şi de Familia Regală în ansamblu şi de valorile pe care le reprezintă. Este vorba despre imaginea unui altui tip de conducător şi despre imaginea unei alte Românii.

De acum încolo, orice dezbatere pe tema unei noi Constituţii va trebui să ia în considerare, în primul rând, forma de guvernământ.

http://spunesitu.adevarul.ro/Politic/Dezbateri/-Increderea-pe-care-romanii-o-au-in-Regele-Mihai-arata-ca-a-venit-momentul-pentru-o-dezbatere-nationala–pe-tema-formei-de-guvernamant-9892

Manifestanţii din Piaţa Universităţii şi de pretutindeni, protestează de zece zile, pe ploaie, în frig şi pe ninsoare, împotriva mizeriei morale şi materiale, a lipsei de demnitate la care, noi românii, suntem condamnaţi de cei fără cuvânt şi fără omenie, de cei fără Dumnezeu care, pentru propria căpătuială, îşi vând chiar şi compatrioţii şi ţara. Numai din cauza lor am ajuns în străfundul mocirlei. Cu toate acestea, credem că nu suntem definitiv pierduţi, că Dumnezeu ne mai poate salva.

Încă de acum 22 de ani puteam reveni la monarhie, dar creierele noastre au fost spălate de comunişti. Noroc că sufletul nostru nu a putut fi spălat.

Şansa noastră e că avem un rege înţelept care-şi iubeşte poporul, avem un rege iubit în toată lumea pentru că a scurtat cu şase luni al doilea război mondial salvând astfel viaţa a milioane şi milioane de oameni de pe toate continentele, avem un rege datorită căruia am redobândit Transilvania de nord şi Ţinutul secuiesc, pierdute în 1940 prin Diktatul lui Hitler la cererea lui Horthy.

Să nu uităm că epoca de maximă bunăstare a românilor a fost posibilă numai şi numai datorită regilor care au întemeiat România independentă în 1877 şi au reîntregit-o în 1918.

Acum 70 de ani, nivelul de viaţă din Regatul României era acelaşi ca cel din Regatul Belgiei pe care l-am fi depăşit cu mult dacă n-ar fi dat comunismul peste noi.

…Şi nimeni n-ar mai fi plecat astăzi din România!

Cei 22 de ani de după căderea comunismului au dovedit fără tăgadă că în prezent, nouă românilor, ne-a mai rămas doar prima şi ultima şansă: Regele Mihai.

Monarhia va salva România numai şi numai prin voinţa reprezentanţilor poporului român din Piaţa Universităţii şi de pretutindeni, inclusiv a celor din Parlamentul României.

Cu toţii trebuie să ne gândim la şansa noastră şi a copiilor noştri cu cea mai mare responsabilitate de care suntem în stare.

Dă Doamne mintea cea de pe urmă a românilor!

23 Ianuarie 2012, preziua Unirii

Sorin Ilieşiu – autor al raportului neoficial pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegitim si criminal, autor al apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului  http://www.revista22.ro/raportbrpentru-condamnarea-regimului-politic-comunist-ca-nelegitim-si-criminal-2567.html

http://www.gds.ong.ro/apel.htm

http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html

POST SCRIPTUM:
Nu cer nimănui să semneze acest apel pentru că dacă s-ar aduna un milion de semnături, cei de rea-credinţă ar spune că un milion reprezintă doar 5% din populaţia României.
Miracolul reinstaurării monarhiei este realmente posibil. Afirm acest lucru cu toată tăria şi în deplină cunoştinţă de cauză, inclusiv în calitate de coautor al Raportului final pentru condamnarea comunismului. Citez din acest document de stat, al treilea cap de acuzare: O acţiune principală pentru care regimul comnunist trebuie condamnat ca ilegitim şi criminal este “distrugerea continuităţii constituţionale a statului român, prin lovitura de stat din 30 decembrie 1947 care a dus la abdicarea forţată a Regelui Mihai”. Concluzia logică, justă şi inconturnabilă care se impune conform acestui document de stat este refacerea continuităţii constituţionale a statului român prin revenirea Regelui Mihai în fruntea României.

Am urmarit cu emotie dar si cu ingrijorare cursul protestelor din ultimele zile. Iata ca dupa mai mult de 20 de ani, miracolul se produce din nou – o rabufnire a demnitatii acestei natiuni dupa atatia ani de paralizie, natiune pe care multa lume o credea in moarte clinica!

Cred ca ne-o datoram noua si generatiilor viitoare sa nu risipim cu acuze si discutii sterile aceasta energie motrice ce poate duce la “Schimbarea la fata a Romaniei”! Este cu siguranta un moment unic si foarte probabil nerepetabil pentru urmatorii 20 de ani, o sansa de a aseza Romania pe un drum al depolitizarii, al insanatosirii societatii si al unei dezvoltari reale.

Daca acest protest va fi transformat doar intr-o arma politica, menita a dizolva o guvernare a unei foste majoritati si a instaura o alta, atunci nu va fi decat o schimbare de fatada, pentru ca jocul politic murdar si coruptia sa poata continua nestingherite in culise!

Multa lume asteapta sa apara o noua “forta”, nepatata, aceea a profesionistilor si a oamenilor nesantajabili, patrioti care sa puna mai presus de interesele individuale sau de partid pe cele ale Romaniei.

Poate acesta ar fi si momentul oportun in care sa incheiem “era presedintilor” si sa o inlocuim cu “era omului de stat” - cel pregatit inca din copilarie pentru a reprezenta si conduce o natiune, alaturi de guvern si parlament, – Regele!

Daca tot vorbim de necesitatea introducerii profesionalismului in structura statului roman, de ce sa nu incepem cu varful piramidei – functia suprema in stat?

Este imperioasa limitarea influentei jocului politic in administratie si in luarea deciziilor strategice pentru Romania: economie, fiscalitate, politica externa si interna. Ar trebui adoptat un “pact pentru Romania”, asa cum am indraznit sa va sugerez acum un an, care dupa dezbatere in detaliu de catre opinia publica (dupa modelul islandez al constitutiei participative) sa fie respectat de oricine este la putere, garantul impartial putand fi Casa Regala a Romaniei!

Cautand in istoria noastra, gasim o solutie la o situatie asemanatoare ce a fost gasita in timpul domniei MS Regelui Carol I, exact pentru a limita repercursiunile devastatoare ale vietii politice “vulcanice” din Romania acelor vremuri  in stabilitatea guvernului si in coerenta politicilor de dezvoltare economica. Au urmat zeci de ani de dezvoltare uimitoare a Romaniei, pana la intrarea in primul razboi mondial. Vom fi oare capabili sa invatam din propria istorie?

Urmand aceasta strategie, am avea mai multe sanse sa facem ceva coerent in urmatorii 20 -30 de ani, nu sa schimbam la cativa ani toate prioritatile, proiectele de dezvoltare si majoritatea persoanelor cu functii de raspundere in aparatul de stat!

Doar astfel vom putea schimba in bine Romania, din tara pe care abia asteptam sa o parasim, in tara in care sa ne simtim din nou acasa – din Romania Lor in Romania Noastra!

Acum, Romania are cel mai mult nevoie de mediere si clarviziune, pentru a pune bazele sanatoase ale reformei si asanarii vietii politice si aparatului de stat, pentru a concepe o strategie pe termen lung la nivelul statului roman, prin consultarea cu societatea civila.

Sunt convins ca momentul necesitatii acestei medieri se apropie cu pasi repezi, fiind o alternativa civilizata la escaladarea luptei politice pana in zona anarhiei, ce ar putea distruge echilibrul economic fragil precum si speranta de crestere a nivelului de trai al populatiei in  perioada imediat urmatoare.

Probabil pot fi numit naiv deoarece ma incapatanez sa cred in sansa Romaniei de a deveni mult mai mult decat este ea acum!

Apreciez mesajul Casei Regale in aceste momente depotriva difcile dar si de renastere a constiintei natiunii romane si sper ca va fi citit cu atentie si luciditate de catre guvernanti, oameni politici si reprezentantii societatii civile!

Cu ocazia sarbatorii celor 153 de ani de la prima Unire a Principatelor Romanesti, sa speram ca mesajul unitatii va prevala in fata animozitatilor politice, a intereselor de grup si a tendintelor anarhiste! Si cu ajutorul lui Dumnezeu, fie ca Romania sa paseasca in sfarsit  intr-o zodie norocoasa dupa zecile de ani de suferinte urmati de cei 22 de ani de “democratie originala”!

Nu cred ca trebuie pierdut acest moment pretios cu analize de genul daca a fost sau nu provocare din afara, daca unii dintre manifestanti au fost platiti de un partid sau altul sau daca unii au fost in slujba serviciilor de informatii sau a jandarmeriei. Istoricii se vor ocupa de stabilirea adevarului! E suficient doar sa fim constienti si sa nu pierdem din vedere acest aspect, dar sa ne focalizam pe finalitatea sirului de evenimente, si anume beneficiul Romaniei!

In incheiere, permiteti-mi Alteta sa atasez mesajul pe care vi l-am adresat anul trecut, probabil cu un an prea devreme, mesaj trimis in contextul intrarii intr-un nou deceniu!

Cu deosebita consideratie,
Marius Zgureanu

Comunicatul Casei Regale, în aceste zile în care România este profund tulburată, este un exemplu de comunicare. Biroul de presă al Suveranului României ne-a artătat (pentru a câta oară?) că Regele pare a fi singura personalitate capabilă să fie deasupra politicii şi politicianismului.

De altfel, mesajul Casei Regale atrage atenţia asupra mizei reale a protestelor din România: această miză este un protest împotriva comportamentului întregii clase politice, dependentă încă de „năravurile trecutului” şi, tot potrivit acestui comunicat, încă incapabilă în a-şi cunoaşte locul şi rostul în democraţie.

Oricine ar fi spus aceste lucruri, în afara Casei Regale, ar fi fost suspectat de  partizanat politic, de încercarea de „deturnare” a mesajelor populaţiei şi de câte alte năzbâtii. Se pare că în România valori precum sinceritatea, onestitatea, demnitatea, respectul faţă de instituţii şi simţul măsurii sunt tratate tot timpul cu suspiciune.

Am ales (democratic) un preşedinte „jucător”, ce a confundat politica cu un joc şi (mult mai grav) a înţeles să forţeze şi să încalce aproape toate regulile jocului. Alegem (tot democratic) politicieni care nu sunt nici ei capabili să îşi cunoască locul şi rostul în politică. Iar aceste alegeri duc inevitabil la apariţia unei clase politice ai cărei membri “nu au privit niciodată dincolo de îngustele lor interese, care au fost mai mult ocupaţi cu mici dispute personale, decât cu buna administrare a ţării.”

În această nebunie, ce alternează între circul politic şi tragedia străzii, doar Casa Regală îşi joacă liniştit şi demn rolul şi rostul. Din păcate, acest rol şi rost este doar simbolic.  România nu a revenit în 1989 la normalitate, ci a încercat, după un bun obicei balcanic, să „împace şi capra şi varza”. Evident, nu i-a reuşit şi chiar aceste zile pline de tensiune ne arată eşecul proiectului unei Românii republicane şi postcomuniste.

Casa Regală se încăpăţânează întru demnitate. Este unica instituţie care respectă cu acrivie regulile democraţiei.  Regele este unicul om din România care, fără să mai fie din păcate Suveran de facto în ţara lui, poate fi considerat Suveranul moral al României şi unicul model posibil pentru orice viitor Preşedinte, în cazul în care România se va încăpăţâna să rămână republicană.

Din păcate, această splendidă încăpăţânare a Regelui de a rămâne Rege într-o ţară republicană şi fără de căpătâi, este umbrită de circul politic. Mesajul Casei Regale, în loc să inspire discursul politic al puterii şi opoziţiei actuale, a fost dat uitării.

http://spunesitu.adevarul.ro/Editorial/Casa-Regala-se-incapataneaza-intru-demnitate-9880

Numele meu este Corina Bedreagă, sunt din Râmnicu Vâlcea şi am poate cea mai frumoasă profesie din lume, aceea de bibliotecar. Frumoasă prin minunatele porţi spre cunoaştere care se deschid cu fiecare filă a unei cărţi, dar nu protejată de vremurile acestea atât de tulburi.

Am hotărât să vă trimit această postare în numele celor care mai au un grăunte de speranţă în inima lor, care depun eforturi susţinute în domeniul în care activează şi care speră că România nu este înca un tărâm pierdut. Vă urmăresc activitatea de câţiva ani, prin intermediul postărilor atât de interesante apărute pe acest blog, dar şi prin intermediul apariţiilor în presă.

Pe Majestatea Voastră V-am descoperit de mic copil, în poveştile minunate ale bunicii, care îmi arăta frecvent portretul unui bărbat falnic pe pagina gardă din manualul de citire şi, mai apoi, în paginile cărţilor din Biblioteca unde lucrez. Precizez că nu fac parte din niciun partid politic, iar atunci când am fost curtată să fac parte din vreunul, am refuzat cu îndârjire. România mea nu are culoare politică şi consider că între mine şi Majestatea Voastră nu am nevoie de niciun intermediar (iertată să îmi fie metafora). Cert este că în inima mea sunteţi singurul care îmi dă putere să trec peste toate neplăcerile de zi cu zi. Dar oare câţi români nu gândesc aşa? Şi observ cu bucurie că aceştia încep să se exprime.

Cineva m-a întrebat la un moment dat: “Bine, bine, este instaurată monarhia! Şi ce poate face Regele? Oare ne cresc salariile? Sau ni se schimbă cumva nivelul de trai?”. “Poate că nu!”, am răspuns. “Dar sunt sigură ca vom putea gândi limpede. Şi când gândeşti limpede, lucrurile intră pe făgaşul lor normal”. În anii 2010 şi 2011, am avut onoarea de a participa la cele două ediţii Garden Party organizate la Palatul Elisabeta, experienţă pentru care nu pot decât să Vă mulţumesc din toată inima, deoarece mi-aţi oferit cel mai frumos dar şi cele mai frumoase emoţii din viaţa mea, simţite alături de românii veniţi din toată ţara. Şi tot de la Majestatea Voastră şi de la Alteţa Sa Regală Principele Radu am primit cele mai frumoase scrisori de mulţumire. Ştiţi că sunteţi singurii care mi-au mulţumit vreodată pentru ceva? Ce leacuri miraculoase pentru suflet, care mă inspiră şi acum şi care imi oferă atâta curaj şi speranţă. Speranţă contopită însă cu o stranie stare de dor, dor de acea Românie care există, care este atât de aproape de noi, dar care parcă intenţionat nu este luată în seamă.

De ce spun asta? România profundă a prins glas zilele acestea, după cum bine se poate observa. Am ascultat discursurile politicienilor şi nu puţine au fost momentele în care am zâmbit, deoarece nu am simţit că mie mi se adresează cineva. Memorabile sunt vorbele Majestăţii Voastre din acel discurs extraordinar susţinut pe data de 25 octombrie 2011: “Regina şi cu mine, alături de Familia Noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre”. În vremurile acestea, prăpastia dintre mediul politic şi România profundă se adânceşte. Despre atitudinea nepotrivită a preşedintelui, nu mai vorbesc. Cuvintele jignitoare adresate Majestăţii Voastre, dar şi nepăsarea faţă de cei care protestează zilele acestea, proiectează coordonatele unor tendinţe foarte periculoase, care pot genera ireparabile rupturi în societatea românească. Şi da, pentru prima dată în viaţa mea, am un crez. În atâta bâjbâială cotidiană, nu mă mai simt un om descumpănit. Dacă Regele nostru este un model de conduită morală, de bun simţ şi de profesionalism, cum aş putea eu să disper? Trăiesc cu speranţa că într-o zi, România va redeveni demnă, asa cum a fost cândva.

Câtă nevoie avem de Regele nostru!

Cu dor nespus de România Altfel,
Corina Bedreagă
Râmnicu Vâlcea, 25 ianuarie 2012

Palatul Elisabeta, Şos. Kiseleff 28,

011347, Bucureşti 1, România

Alteţa Voastră,

Bună ziua, sunt cercetător în cadrul unei universităţi de stat din România. În momentul de faţă am  plecat din ţară însă împreună cu soţia urmărim cu îngrijorare evenimentele din viaţa publică românească. Eu şi soţia nu ne pricepem prea mult la politică, nefiind afiliaţi nici unui partid, dar amândoi suntem tineri şi ne iubim ţara şi familia.

Mesajul adresat din suflet Alteţei Voastre este rugămintea de a considera revenirea monarhiei la conducerea ţării.

Credem că formula unei monarhii constituţionale este cea mai sănătoasă variantă în momentul de faţă, iar ideea revenirii Casei Regale are şanse să se impună în acest moment în sufletele oamenilor, din cel puţin următoarele motive:

-    Imaginea favorabilă a Casei Regale şi legăturile puternice pe care le are în Europa şi în lume.
-    Monarhia duce automat la ideea de stabilitate, ceea ce poate creşte rating-ul de ţară şi încrederea investitorilor.
-    Gradul de nemulţumire al populaţiei faţă de instituţia Preşedintelui şi asocierea subconştientă pe care oamenii o fac între necazurile lor şi această instituţie şi partidul de guvernământ.
-    Puterea Casei Regale de a izola complet mişcările extremiste ce încearcă să îşi facă loc pe scena politică în momentul de faţă.
-    Suportul existent din partea unui segment al populaţiei faţă de ideea de monarhie constituţională şi relativa debusolare a clasei politice şi a susţinătorilor acesteia.
-    Proasta imagine pe care şi opoziţia deopotrivă şi-a făcut-o în ultima vreme.
-    În acest context o mare majoritate a oamenilor vor asocia ideea de Rege cu ideea de protecţie, fiind exact elementul ce ne mai poate reda tuturor speranţă şi încredere în cei ce ne conduc.
-    Atacul gratuit pe care domnul preşedinte Traian Băsescu l-a făcut asupra Regelui Mihai este încă proaspăt în mintea românilor. O readucere în discuţie a acestui aspect pusă în contrast cu actele de caritate pe care Majestatea Sa şi Casa Regală le fac în satele din comuna Săvârşin ar putea fi lovitura fatală pentru desfiinţarea instituţiei preşedintelui.
-    Imaginea Regelui Mihai în ultimii ani din viaţă, (vă rog să îmi permiteţi să fac această afirmaţie pentru claritate) şi ideea reîntoarcerii Majestăţii Sale la putere exact când ţara are nevoie de el va fi în mod automat percepută ca împlinirea supremă a datoriei unui rege faţă de poporul său până în ultima clipă, iar cuvintele ultima clipă trebuie sa fie clar rostite în mesajul către oameni, sau să reiasă din context.
-     Ideea abdicării regelui, atât de violent şi iresponsabil combătută de domnul preşedinte Traian Băsescu poate fi balansată deciziv în favoarea Majestăţii Sale şi rezona puternic în inimile noastre. Poate că aşa a orânduit Dumnezeu: ca Regele Mihai să trăiască până la această vârstă, când poate veni cu umilinţă în faţa suferinţei românilor şi poate spune doar atât: Dragi români. Vă iubesc şi îmi cer iertare poporului român. Trăiască România ! Mi-aş dori să aud acest mesaj scurt, exact aşa , acum  iarna, în faţa oamenilor, pentru a intra in cărţile de istorie, a ne încălzi sufletele şi a aprinde şi mai tare scânteia necesară schimbării în bine.

Ar putea fi cea mai mare lovitură de teatru din viaţa politică în România ultimilor 22 de ani, însă mă tem că acest mesaj nu poate fi rostit decât de la tribuna şi nicidecum de la televizor.

Îmi este greu, mă încearcă o ruşine foarte mare  şi simt un nod greu în gât îndrăznind să enumerez aceste din urmă idei, însă cu Isus în suflet şi cu lacrimi în ochi am curajul să vă scriu.

În numele binelui pentru România, împreuna cu soţia vă rugăm să primiţi acest mesaj cu încredere de la doi tineri. Ştim că ideea este extrem de riscantă şi poate nu sună în cel mai fericit mod, venind din partea noastră.

Avem însă convingerea că bunătatea Regelui şi a Alteţei Voastre, de care ştiam (şi ni se confirmă ascultând cu mare plăcere interviul pe care l-aţi acordat TVR Satu Mare), va fi percepută cu căldură imediat de majoritatea conaţionalilor noştri, dacă Alteţa Voastră sau Majestatea Sa Regele Mihai se va adresa poporului, acţionând cu viteză şi curaj.

Imaginea Regelui care contraatacă Nebunul, în ochii românilor, vă garantez, multora ni se va părea irezistibilă.
 Eu îmi iubesc Regele şi sunt dispus să îmi las soţia şi slujba pentru o vreme ca să slujesc Majestăţii Sale Regele Mihai.

Dumnezeu să binecuvânteze  Casa Regală, Regele şi neamul românesc ! Trăiască Regele ! Trăiască România !

Vă mulţumesc.

 Cu deosebită consideraţie,

Dr. X

De zece zile, societatea noastră cunoaşte, probabil, una dintre cele mai grave şi mai complicate mişcări de protest din ultimii ani. Neavând alte posibilităţi aici, în micul şi calmul oraş olandez Leiden, de a mă alătura conaţionalilor mei din România, am găsit de cuviinţă să aştern gândurile mele în articolul de faţă, care sper să ajungă să fie citit de cât mai mulţi români.

Am observat cum mişcarea de protest s-a născut spontan, cum a crescut şi cum diferite forţe politice au încercat să şi-o însuşească. Unii cred că protestele au legătură cu criză economică, mulţi alţii afirmă că ele se referă la atitudinea generală a Preşedintelui şi Guvernului. Eu sunt de părere că este vorba de ceva mult mai profund. Românii pe care i-am văzut manifestând în diferitele oraşe revendicau puncte, care începeau cu demisia Preşedintelui şi Executivului şi continuau cu transformări ample în planul clasei politice şi al funcţionării societăţii. Românii au ieşit în stradă frustraţi că în ultimele decenii au fost sistematic batjocorâţi şi dispreţuiţi de Putere, indiferent de culoarea ei.

Cauzele protestelor din aceste zile consider deci că sunt mai vechi. Ele reflectă disperarea unei societăţi care nu se mai regăseşte deloc în reprezentanţii ei şi deficitul funcţional al actualului sistem politic românesc. Desigur, o parte însemnată a răspunderii pentru mişcările de stradă aparţine clasei politice egoiste şi incompetente, dar vina cea mare găsesc că o poartă forma de guvernământ republicană care, prin Instituţia Preşedintelui, întreţine ciclul neîntrerupt al egoismului şi dispreţului faţă de cetăţean.

Propun românilor un exerciţiu analitic simplu, o comparaţie între instituţia monarhiei constituţionale şi instituţia prezidenţială republicană.

Dacă aşezăm în oglindă discursul oricărui şef de stat al României regale, de la Carol I, la Mihai I şi discursul oricărui înalt reprezentant al României republicane, de la Gheorghiu Dej, la Traian Băsescu, vom observa două lucruri nu opuse, dar diferite. Vom constata, în primul rând, că discursul Regelui gravitează mereu în jurul unor cuvinte-cheie care ţintesc la unitate, reconciliere şi apartenenţa la o comunitate mai largă în spaţiu şi timp istoric, precum „naţiune”, „popor” şi „dragoste de ţară” şi promovează virtuţi ca „demnitate”, „loialitate” şi „profesionalism”. Pe de altă parte, discursul Preşedintelui afirmă aproape întotdeauna preocupări politice sau economice imediate, de cele mai multe ori ambalate sub forma unor critici la adresa competitorilor politici (lideri, partide) sau instituţionali (Parlament, Guvern, Curte Constituţională etc.).

În faptă, atât Regele, cât şi Preşedintele, nu fac altceva decât să pună în exerciţiu conţinutul mesajului lor. Astfel, monarhul neutru şi echidistant acţionează ca un liant social, recompensând ceremonial elitele intelectuale şi profesionale, pe când Preşedintele unelteşte continuu împotriva adversarilor săi, reali sau închipuiţi, pe care încearcă să-i ţină deoparte de Putere, din raţiuni electorale. Mai simplu spus, relaţia celor doi cu Puterea poate fi tradusă ca „sharing is caring” pentru Rege şi „divide et impera” pentru Preşedinte şi aceasta nu pentru că primul ar fi de la natură înger, iar celălalt demon, ci pur şi simplu deoarece cadrul constituţional încurajează asemenea atitudini. Regele nu are nevoie să concureze cu nimeni pentru a-şi păstra poziţia în stat şi, nefiind supus la o presiune de acest fel, îşi exercită prerogativele aşa cum sunt ele aşezate în legea fundamentală. Preşedintele, în schimb, trebuie să lupte permanent ca să-şi păstreze mandatul, de cele mai multe ori fiind nevoit să recurgă la gesturi incalificabile pentru un om de stat, încălcând constituţia şi bunul simţ.

În acest context, nu este prea dificil să înţelegem de ce românii, în nenumăratele lor manifestări publice, evocă cel mai des numele Regelui Mihai şi nu pe al oricărui alt şef de stat, în viaţă, al României. Pentru că legătura dintre popor şi reprezentantul său, pentru a fi solidă, trebuie să treacă dincolo de politică. În fond, noi toţi suntem români şi ne definim ca atare în virtutea unor parametri care nu au a face cu liberalismul, conservatorismul ori social-democraţia, ci cu istoria, limba, cultura şi tradiţiile. Iar exponentul cel mai bun al acestora din urmă este Regele, nu Preşedintele.

Din păcate, Coroana care a dat cândva strălucire statului român şi pe care generaţiile trecute au obţinut-o prin sacrificiul suprem, zace astăzi într-un muzeu. Pupitrul de la care odinioară se adresau regii noştri a fost, este şi va fi, probabil, în continuare ocupat de persoane care nu au pregătirea profesională să o facă. Rând pe rând, un electrician, un ucenic de cizmar, un inginer hidrolog, un geolog şi un marinar au demonstrat profesional care sunt limitele prezidenţialismului.

Şansa pe care o avem acum este de a închide în sfârşit o lungă şi dureroasă paranteză istorică şi de a ne continua drumul firesc spre modernitate aşa cum l-am lăsat în 1947. Singurul obstacol pe care trebuie să-l depăşim este egoismul. Dacă o vom realiza, democraţia noastră va fi stabilă, puternică şi matură.

Leiden, 22 ianuarie 2012

Articol de Ioan-Luca Vlad
Avocat, Baroul Bucureşti
Consilier Privat Onorific al Familiei Regale a României

21 ianuarie 2012 - Scriu aceste rânduri târziu, înainte de începutul unei noi zile. O zi care probabil va aduce continuarea mişcărilor sociale începute de fitilul demisiei doctorului Raed Arafat, unul dintre specialiştii României. Ca el sunt mulţi alţii, în ministere şi în firme private, în ONG-uri şi în străinătate, cetăţeni români ne(re)cunoscuţi de mass-media care dau cuvântul aceloraşi „analişti” şi oameni politici zi de zi. Ca el, în sensul de a fi muncitori şi dedicaţi profesiei lor sunt cu siguranţă sute de mii de români pe toate treptele societăţii. O majoritate de obicei nevăzută şi din ce în ce mai neimplicată politic.

Aceşti oameni, majoritatea profesionistă a României, sunt nereprezentaţi. Ei nu sunt decât în parte reprezentaţi de sindicate - mulţi sunt liber-profesionişti, oameni de afaceri, funcţionari publici. Nu sunt reprezentaţi aproape deloc de partide - marea majoritate nu vor să audă de politică. Nu sunt reprezentaţi nici de „societatea civilă” - o văd ca pe un club închis care se auto-serveşte în think-tank-uri şi dezbateri fără sfârşit. Probabil sunt reprezentaţi în grupuri mai mici sau mai mari cu interese comune, de la sport la acte de caritate.

O parte din cei aflaţi în mijlocul mişcărilor sociale sunt, de asemenea, studenţi, pensionari, şomeri, persoane cu locuri de muncă unde efortul nu le este pe deplin recompensat. Nici ei, în majoritate, nu se simt reprezentaţi de feţele vizibile zilnic pe ecranele televizoarelor, şi cu atât mai puţin de nume distante de pe buletinele de vot.

* * *

Cinci sau cincizeci de oameni în douăzeci de milioane sunt un procent infim. Câţiva, aici, în Palatul Elisabeta suntem însă privilegiaţi de a avea alături aura unui simbol viu - Coroana şi Regele Mihai. Prin această aură lucrurile se văd uneori mai clar, alteori mai detaşat, uneori chiar idealist. Privite prin această aură, mişcările sociale din aceste zile sunt un efect nu atât al situaţiei economiei sau a sistemului medical, sau a instituţiilor în general, ci al clivajului între cei nereprezentaţi şi cei ne-reprezentanţi.

Tot această aură mă face să mă uit în primul rând la cauzele instituţionale şi fundamentale ale problemei. Una dintre ele este perpetuarea unui sistem parlamentar care nu mai răspunde epocii moderne. Într-un secol în care mijloacele de comunicare pot să transmită în mod sigur şi autentic mesajele clare ale comunităţii în toată lumea, detaşarea (juridică şi practică) totală dintre alegători şi aleşi, care apare de îndată ce s-au terminat alegerile, nu este naturală şi logică.

Ea este, de asemenea, şi ne-naturală din perspectivă istorică. Să nu uităm că Parlamentele reprezentative au apărut nu ca o colecţie de membri de partid, ci ca foruri ale mandatarilor naţiunii. Noţiunea de „mandatar” este mai mult decât noţiunea de „reprezentant.” Mandatarul este un reprezentant cu o obligaţie - aceea de a respecta voinţa mandantului, îndeplinind ceea ce mandantul l-a însărcinat. Actualmente, juridic vorbind, deputatul sau senatorul este eliberat de orice asemenea obligaţie odată ce a fost ales, existând numai o sancţiune - simbolică de altfel în contextul votului proporţional - de a nu fi reales.

Soluţia din această perspectivă ar consta în adoptarea unui sistem electoral pur reprezentativ şi pur democratic, în înţelesul original al cuvântului - demos - cratos, autoritatea poporului. Practic, acesta ar presupune obligaţia constituţională a reprezentanţilor de a urma deciziile cetăţenilor din circumscripţia pe care o reprezintă, cel puţin pe acele probleme considerate îndeajuns de importante a se supune unei dezbateri largi. În condiţiile în care organizarea unor referendumuri naţionale este laborioasă, şi se vorbeşte despre votul prin corespondenţă, rezultanta logică a celor două este că referendumuri, prin corespondenţă sau electronice, la nivel de circumscripţie (oraş, sector, grup de comune) ar reprezenta expresia prin excelenţă a subsidiarităţii şi a reprezentativităţii corpului politic în luarea deciziilor pentru naţiune.

În acest fel, printr-un dialog constant dintre cei reprezentaţi şi cei aleşi, fără aşa-zisa mediere (de fapt, filtru) al unor organizaţii tematice (ONG-uri, sindicate, asociaţii etc. care au un rol bine definit, dar nu generalist), cetăţenii s-ar identifica în deţinători ai puterii politice, şi, astfel, cu sistemul pe care astăzi îl neagă în esenţa lui. Mai mult, acest sistem presupune votul uninominal absolut, într-o proporţie de reprezentare asemănătoare cu cea actuală. Această modalitate de alegere ar demola monopolul partidelor asupra alegerilor, permiţând fiecărui cetăţean interesat de mersul societăţii să candideze în circumscripţia lui - ştiind că, dacă primeşte şi 35% din voturi (iar ceilalţi candidaţi mai puţin de atât), el va fi ales.

Dând cetăţeanului posibilitatea de a candida singur, cu ideile şi pe onoarea sa, el este şi responsabilizat. El nu mai poate, în acel moment, să se eschiveze, ci va trebui să gândească singur asupra dilemelor pe care guvernarea ţării le presupune. El se va informa şi va informa, despre taxe şi impozite, despre modul în care se poate face export şi ce se poate importa, despre cât de inteligent este împrumutul extern şi cât de benefică este o investiţie propusă… Cetăţeanul va deveni un membru al comunităţii politice, astăzi inexistentă.

Partidele îşi au şi ele rostul, însă numai ca grupări ale cetăţenilor cu viziuni comune asupra societăţii. Ele nu trebuie să devină centrul vieţii politice şi nici să monopolizeze administraţia statului, aruncând-o într-un carusel al schimbării la fiecare patru ani. Într-un sistem cu adevărat reprezentativ, partidele politice ar fi pistile în care ideile s-ar frământa la nivel local, pentru a se propaga la nivel naţional. Ele ar fi vectorii energiilor creative, negative şi pozitive, pe care le vedem astăzi exprimate difuz. Ele, prin aparatul lor, prin specialiştii lor, ar canaliza aceste energii, dându-le o formă care poate fi transpusă în realitate.

În lipsa unor partide care să-şi urmeze rostul, societatea priveşte către cealaltă jumătate a suveranităţii - suveranitatea simbolică, reprezentată de instituţiile cu o legitimitate istorică (Monarhia - Coroana, Biserica, Armata) şi cele cu legitimitate meritocratică (specialiştii din toate domeniile, guvernul de tehnocraţi). Însă acestea nu au o legitimitate reprezentativă. Ele nu pot înlocui adevăraţii reprezentanţi ai naţiunii. Vindecând nevoia de reprezentare, vom vindeca sentimentul de abandonare al societăţii.