Mi-a povestit bunicul de multe ori, cu lacrimi in ochi,  momentul in care l-a
cunoscut pe Regele Lui, la Sevastopol. Imi povestea de onoarea si bucuria de a-L fi
cunoscut, de a-L fi auzit cum gandeste, cum vorbeste si cat de mult simtea
romaneste…. “Si era bun, si bland, inalt ca un stejar, drept si mare roman… da’amu
s-a sfarsit… a venit ciuma comunista..” – asa isi incheia bunicul amintirile despre
Regele Lui. “… Si era asa frumoooooooooos, ca un inger…” – completa cu ochii in
lacrimi bunica. In sufragerie, in afara tabloului cu strabunicii mei, trona la loc de
cinste  tabloul Regelui, iar dedesubt era tot timpul pregatit: discul de vinil pe care era
inregistrat Imnul Regatului Romaniei… Imi amintesc muzica si versurile lui Alecsandri
si desi eram copil, la auzul lor mi se facea pielea de gaina. Stiam toate strofele pe de
rost, spre mandria bunicilor mei.

Imi amintesc de serile petrecute pe intuneric, in cea mai indepartata camera a
casei unde ascultam cu sufletul la gura cuvintele pline de dor si incurajare ale
Regelui Meu, la radio Europa Libera.

Nici tabloul si nici discul acela nu mai exista acum, au fost confiscate de catre
militie odata cu arestarea bunicului meu. Ce n-a inteles militia atunci cand ni l-au luat
pe bunicul si pe tabloul cu Regele Lui, si imnul regal si restul de carti si de fotografii
care aveau legatura cu Regele lui – Regele Lui era deja Regele Meu, si Regele
Surorii Mele si Regele Verisorilor Mei.

A trebuit sa ma simt mai aproape de Regele Meu si am fost, coplesita de
emotie la lansarea “Muzica Regelui”, iar impreuna cu sotul meu am fost la Ateneul
Roman pe 24 Octombrie, sa-l omagiez pe Regele Meu. Mi-am dorit atat de mult sa-l
vad, incat atunci cand a urcat treptele salii mari a Ateneului, mi-am zis.. “Bunicule, EL
e Regele Meu”  Iar odata cu intonarea Imnului Regal, de emotie, am uitat versurile si
m-am simtit rusinata, ca in ziua in care-L vad pentru prima oara pe Regele Meu, nu
sunt in stare sa intonez versurile atat de dragi bunicilor mei si mie.

M-am bucurat insa, sa vad in jurul meu, o mare de oameni cu ochii inlacrimati
de emotie si ovationandu-l minute in sir. Regele Meu nu este doar Regele bunicilor
Mei , am vazut acolo la Ateneu si in zilele care au urmat – este Regele Nostru.
Majestatea Voastra suntem multi cei care v-am urma, asa cum au facut-o
odinioara si bunicii nostri. Am credinta ca si Majestatea Voastra isi doreste la fel de
mult sa fie al Nostru asa cum si noi ne dorim sa fim ai Vostri. Chemati-ne Majestatea
Voastra si vom veni cu totii. Regele Meu- Regatul Romaniei- Regele Nostru!

Cu plecaciune, adanc respect,

Gianina Toma

Editura Curtea Veche a adus în librării, la începutul anului 2012, volumul intitulat “Jubileul Regelui 90“. Este o retrospectivă în cuvinte și imagini a ansamblului de evenimente derulate public, în România, cu ocazia împlinirii de către Majestatea Sa a vârstei de nouăzeci de ani.

Autorii volumului sunt amândoi tineri. Ioan-Luca Vlad, avocat al Baroului din București și consilier juridic al Familiei Regale, a creionat semnificația jubileului, parcurgând cei nouăzeci de ani ai țării și ai dinastiei din timpul vieții Regelui Mihai. Daniel Angelescu, fotograf al Familiei Regale, a fost martorul multor evenimente ale Casei Regale, din ultimii patru ani.

Editura Curtea Veche are meritul de a fi adus, atât de prompt, o mărturie editorială a acestui eveniment nepereche din prezentul și din istoria României. Un moment de reflecție asupra devenirii noastre ca națiune, în ultimele nouă decenii, asupra virtuților, slăbiciunilor, mersului pe loc, dar și asupra extraordinarelor lucruri pe care românii au reușit să le realizeze, ca societate și individual, în acest aproape un secol din istoria noastră.

Probabil că nici o altă instituție a prezentului nostru nu ar putea oferi, așa cum o face Casa Regală, momente de sărbătoare care să invite la o atât de amplă privire înapoi, analizând mersul României economice, politice, culturale, militare sau diplomatice. Nunta de Diamant a Majestăților Lor, cei 90 de ani ai Regelui și cei 60 de ani pe care Regele i-a așteptat pentru a se reîntoarce la Peleș sunt momente importante din viața întregii Românii, nu numai din destinul Coroanei sau al Familiei.

Vă invit să citiți volumul de la Curtea Veche. El este scris din perspectiva tinerei generații de români, acoperă aproape un secol (nu cel mai simplu) al țării noastre și a fost editat în excelente condiții grafice.

Dnii Vlad și Angelescu vor lansa volumul în București și în țară, iar în măsura în care va fi posibil, Principesa Moștenitoare și cu mine, ca și Principele Nicolae, vom încerca să le stăm alături, la întâlnirile cu dumneavoastră.

Spre ruşinea mea nu ştiu a mă adresa oficial casei regale. Sunt elev în clasa a 12a în Suceava la un liceu cu o istorie frumoasă legată de familia regală. Voi pleca la facultate şi cu siguranţă va fi departe de România (deja am fost admis în Statele Unite şi Marea Britanie).

Nu credeam că va mai fi ceva pentru mine în ţara asta până când l-am auzit pe Majestatea Sa Regele Mihai vorbind în Parlament. Mi se face pielea de găină şi acum când mă gândesc câtă speranţă am simţit când am ascultat discursul. Acel moment a mişcat foarte multă lume de foarte bună calitate în zona în care trăiesc eu şi sunt sigur că nu s-a întâmplat totul doar aici. A fost scânteia care i-a făcut pe mulţi oameni care pot fi exemple să iasă la suprafaţă. Din păcate, valorile nu se pot încă afirma în România şi aşadar avem nevoie de ceva, un punct comun, neutru care să ne unească pe toţi şi care să fie un demn exemplu de urmat. Cred că familia regală este acel punct, acea cuantă de energie de la care poate porni totul în bine, care poate scoate la evidenţă şi albul care acum este atât de acoperit de negru.

Îmi pare extrem de rău că nu am putut fi în aula liceului pentru a vă cunoaşte mai bine atuncii când ne-aţi onorat liceul. Însă din tot ceea ce am filtrat eu în legătură cu familia regală, nu am decât cuvinte de laudă.

Vă susţin în tot ceea ce faceţi. Mi-ar plăcea ca România să devină o monarhie constituţională. România are nevoie de familia regală, chiar dacă poate că acum nu realizează asta încă în totalitate.

Cu toată stima şi respectul,
Al vostru fiu,
Laurenţiu P.

Regele Mihai, ajuns în cel de-al 91-lea an al vieții, începe agenda externă a Familiei Regale din 2012 cu o vizită oficială la Ordinul Suveran de Malta. Totodată, după douăzeci și doi de ani de ambiguități, viața publică românească pare să fie la unison în convingerea că nu există alt om de Stat român în afară de Rege și că Majestatea Sa este cel mai mare conațional în viață. Cum s-a ajuns aici?

Cred că anii de după 2000, în care Casa Regală a avut o adresă pe harta românească postdecembristă, dau singuri răspunsul la întrebarea ce fel de rol poate avea Casa Regală în viitor.

Familia Regală reprezintă o anume parte a identității naționale și a instituțiilor României moderne, pe care instrumentele noii democrații nu au cum să o reprezinte. Noi am trecut în ultimii șaptezeci de ani printr-o mulțime de experiențe în viața politică și instituțională, diverse improvizații constituționale și, din păcate, anumite concluzii le-am tras mai târziu sau nu le-am tras încă. Toate acestea nu s-au întâmplat “din vina” României, ci pentru că omenirea a experimentat, în secolul XX, mutații fără precedent. Trecerea de la capitalism la comunism a fost o experiență epuizantă, pe care contemporanii ei nu au anticipat-o și au înțeles-o unii greu, alții deloc. Sistemul dictaturii comuniste a fost instalat în anul 1917 în Uniunea Sovietică și a fost încheiat tot de Uniunea Sovietică, în anul 1989. În toate țările comuniste din Europa, trecerea, apoi, de la comunism la capitalism a fost și ea o experiență fără precedent, buimăcitoare, din care unii dintre noi n-au ieșit încă sufletește, mental și, uneori, instituțional.

Dar pentru a înțelege cât mai cuprinzător posibil tragedia petrecută la 30 decembrie 1947, este bine să vorbim cu franchețe și simț de răspundere despre toate aspectele pe care ea le-a implicat. Plecarea Regelui Mihai din România a avut trei consecințe, dar noi vorbim sau ne preocupăm numai de două dintre ele. Prima a fost trecerea la forma republicană de guvernământ, a doua a fost trecerea la dictatura comunistă. Despre aceste consecințe istorice s-a vorbit mult și, uneori, în cunoștință de cauză. Dar a treia consecință, cea gravă și mai greu de reparat, a fost înlocuirea Statului român reprezentat de Mihai I, printr-o grup de oameni care răspundeau comenzilor unor alte interese decât cele naționale. Această fractură la nivelul statalității nu a făcut decât să se adâncească, din 1948 pînă în 1989. În numele Statului s-au făcut o serie de crime și de ilegalități, de gesturi în aspră contradicție cu democrația, iar oamenii au început să perceapă Statul ca pe o sursă a răului, a fricii, a umilinței. Democrația a venit în 1989, dar statalitatea, ca sumă de valori, ca virtute la care națiunea se îndreaptă cu speranță, confort identitar și afecțiune, s-a deteriorat încă mai mult. Aceasta fiindcă oamenii care serveau instituțiile, performând democratic, au năucit și mai mult establishment-ul și rigoarea lui, prin diletantism, uneori prin rea, alteori prin bună-voință. În tot acest timp, preocupat de rănile politice și economice lăsate de dictatura comunistă, societatea românească, chiar la nivelul elitelor ei, a fost puțin preocupată de valoarea numită leadership statal, de categoria aceasta a cârmuirii.

S-a rezolvat trecerea de la dictatură la democrație, prin apariția mai multor partide politice, libertatea a venit ceva mai târziu, mentalitatea s-a schimbat în bine, încet-încet.

Din păcate, de câte ori se vorbea despre anul 1947, subiectul care înfierbânta mințile era disputa monarhie – republică. Regele Mihai însă, prin funcția sa istorică și statală, nu putea să nu vadă, mai înainte de toate, fractura instituției pe care o încarna, și doar mai pe urmă forma de guvernământ pe care această instituție o îmbracă.

Revenirea Familiei Regale la București în anul 2001 nu a legitimat republica, ci a deschis calea către reconstrucția statală a României. Este o cale lungă, care cere patriotism, răbdare, generozitate și viziune. Ea are nevoie să fie parcursă alături de oamenii politici, cu toate limitările lor și cu toate incompatibilitățile lor. Dar are nevoie să fie parcursă și cu elita românească, pe care nimeni nu o poate astăzi obliga la altruism sau simț al datoriei.

Dacă Republica asigură României democrație și libertate în mod corect, dacă ea repară țara instituțional, dacă îi asigură o Lege fundamentală respectabilă și o viață publică sub semnul legii, Casa Regală este gata să conlucreze, pentru scopuri atât de nobile. Aceasta nu va schimba însă niciodată atașamentul Casei Regale față de forma de guvernământ monarhică, pe care o încarnează. Și nici convingerea că Legea fundamentală română din anul 1923 este cea mai bună din câte a avut țara noastră vreodată (cu limitările ei, desigur, datorate realităților acelor vremi).

La 3 ianuarie 1948, când Regele a plecat, ultimul bastion al democrației a dispărut, în Europa de sud-est. Din 1948 până în 1989, Regele a reprezentat singurul petec din România instituțională rămas liber. Această parte a Statului legitim a trăit în țările libere și s-a opus, atât cât a putut sistemului inoculat forțat în România. Dar el nu s-a opus doar formei de guvernământ ori dictaturii comuniste ci, mai ales, fundamentalului rău făcut României, transplantul ilegal de Stat.

În anii războiului rece, diaspora românească a existat și a făcut multe pentru a se opune dictaturii ceaușiste. Erau sute de români în afara țării care visau, ca și Regele, la o Românie democratică, liberă și prosperă. Unii dintre ei voiau monarhie, nu republică. Dar Regele, deși aflat în mijlocul lor, reprezenta prin el însuși o instituție care păstra vie flacăra principiilor statale, dincolo de forme de guvernământ și circumstanțe politice. De aceea nu a fost primit în țară până în anul1997, de aceea unii dintre oamenii politici democrați nu au vrut să-l întâlnească și stau, chiar și azi, pitiți în spatele pretextelor de tot felul. Ce anume l-a ținut pe Rege la atâta distanță geografică și politică de țara-mamă nu a fost faptul că românii erau în majoritate republicani, ci fiindcă țara nu avea puterea de a se întoarce la  coerență instituțională și statală.

De la bun început, din decembrie 1989, și până astăzi, Regele a susținut o serie de principii greu de acceptat de către cei care i-au blocat trecerea spre Curtea de Argeș, pe șosea, în anul 1990. Deceniul al zecelea al ultimului secol a fost unul ambiguu. Nu din punct de vedere politic, fiindcă democrația s-a dezvoltat, încet-încet, în acei ani, deși economia și libertățile au stagnat. Ambiguitatea nu venea din lipsa voinței politice, ci din inconsisteța statală și instituțională a României. În anul 2000 a început partea a treia a poveștii românești postbelice, care este și cea mai interesantă dintre toate și mai bogată în evenimente.

Desigur, astăzi Regele nu mai este oprit cu mașini de-a curmezișul șoselei. El continuă să fie descurajat sau sâcâit mult mai subtil, “chirurgical”, nevăzut, conform cu instrumentele epocii electronice. Dar, exact ca în perioada războiului rece, ori în primul deceniu a postcomunismului, ostilitatea față de Casa Regală nu vine astăzi din anti-monarhism, ci din împotrivirea ca România să se schimbe sistemic, statal, în bine.

Este adevărat că popularitatea și simpatia față de Rege și familia sa au crescut foarte mult. Oamenii cunosc și înțeleg mult mai multe decât acum douăzeci și doi de ani. Tinerii sunt informați, conectați și simt nevoia de repere identitare și statale. Ei au simpatie față de curajul și statura morală a Regelui, ca și față de abnegația și modestia fermecătoare a Principesei Moștenitoare. Milioane de români din Europa și America, tineri și competenți, înțeleg mai bine, mai profund, importanța de a trăi într-o țară mândră, demnă și respectată. În plus, candidatura mea la Președinția României în anul 2009 a deschis calea principiilor regale către o parte mare a societății românești, aducându-ne o notorietate de peste 90%.

Palatul Elisabeta, locul în care ne aflăm de aproape unsprezece ani încoace, este dat spre folosința Regelui și a familiei sale printr-o lege votată de Parlamentul României pentru foștii șefi de Stat. Poziția noastră a fost instituționalizată, în sensul că Majestatea Sa a beneficiat de o anumită susținere din partea Statului (la vizitele NATO din 1997 și 2002, la alte vizite pentru Uniunea Europeană, din 2002 încoace, la acțiunile sale interne, ca fost șef de Stat), iar eu am avut șase ani mandatului de Reprezentant Special a trei Guverne succesive, pentru susținerea intereselor românești. Din momentul în care Familia a susținut dinăuntrul sistemului cauza țării, un pas înainte a fost făcut pe calea consolidării prezentului românesc. Nu a fost, însă, un pas spre monarhie, așa cum s-a considerat uneori, nici un pact cu partidele politice la putere, ci un pas înainte pe calea regăsirii acelor valori și instituții ale Statului, sfărâmate cu șase decenii în urmă.

Familia Regală, chiar fără ca forma de guvernământ să se fi schimbat, este un argument transatlantic și european. Nu doar un argument istoric, cultural sau diplomatic, ci un argument statal și politic. De aceea a și fost posibil ca Regele să susțină, continuu, și înainte de 1948 și după aceea, și înainte de 1989 și după aceea, dar și înainte de 2007 și după aceea, aceleași principii în care credea și care nu erau, după părerea sa, respectate sau implementate suficient.

Regele Mihai, mai în vârstă decât NATO și Uniunea Europeană, cel care a reprezentat Regatul României la Încoronarea Regelui George al VI-lea în 1937, cel care a dat mâna cu Truman și cu Churchill, cel care s-a întâlnit cu Marshall, care i-a întors spatele lui Hitler, se vede încă și astăzi ignorat sau nerespectat, de unii dintre oamenii puterii, de dreapta sau stânga, și de corifei ai societății civile. Motivul nu stă, desigur, în respingerea monarhiei ca formă de guvernământ, ci în aparteneța liderilor noștri contemporani la un trecut recent care nu le dă voie (nici mental, nici sufletește și nici “organizatoric”) să treacă dincolo de complexul de chiriași ai Istoriei.

Regele a fost puternic încă de la naștere, dar de fiecare dată altfel, în funcție de vârstă. Copil, a fost puternic pentru că în el se înmănuncheau speranțele națiunii, năzuințele tuturor generațiilor care coexistau la acel moment. După 1927, el a fost puternic pentru că, timp de trei ani, acest copil a salvat, de fapt, Statul și instituțiile națiunii. Din 1930 până în 1940, când tatăl lui a revenit în țară, a fost puternic pentru că a reîncarnat speranța oamenilor și s-a constituit ca alternativă democratică la un deceniu ce o luase razna. Între 1940-1947, el și mama lui, Elena, au fost singurii care s-au opus dictaturilor succesive, întâi cea de dreapta, apoi cea de stânga. După 1947, a fost puternic pentru că a reprezentat simbolul a trei virtuți: statalitatea sfărâmată, la care nu se gândea nimeni, Coroana și democrația (jumătate de continent era sub dictatură). După 1989, n-a mai reprezentat Regele simbolul democrației, fiindcă ea venise fără el, cu o serie de oameni cu merite incontestabile, de curaj și principiali, dar care nu voiau să împartă cu Regele noua democrație.

Din acel moment, Regele nu a mai reprezentat decât Coroana și principiile adevărate ale Statului, lucru care a devenit cu timpul supărător pentru oamenii puterii. Coroana, fiindcă țara era republică, principiile Statului, fiindcă aproape toți cei cu putere acceptau greu că brațul fracturat fusese pus strâmb în ghips.

Valorile pe care Regele le susține nu trebuiesc luate doar drept valori morale și istorice, pentru că aceasta este exact apa calduță în care se scaldă cei care consideră Casa Regală o piesă de muzeu, venerabilă și irelevantă. Dacă îl așezăm pe Rege undeva în istorie și îl punem și pe perete, ca pe o icoană, dormim instituțional perfect de bine, fiindcă el nu ne mai deranjează. Mihai cel bun și blând ne zâmbește tuturor, de pe perete, și ne lasă în continuare să facem ce vrem noi. Poziția Regelui nu este aceasta. El nu este preot, el nu este tată, nu e învățătorul din sat, nu este bătrânul ce ne învață pilde. El reprezintă mai mult decât atât. Când Regele cere oamenilor cu putere din România să fie generoși, în aceeași măsură în care sunt democrați, că trebuie să fie responsabili în aceeași măsură în care sunt liberi, el vorbește ca lider statal. El se referă la instrumente de construit dezvoltare și stabilitate în țară, nu dă lecții de comportament. Principii precum generozitatea, puterea exemplului personal, loialitatea față de țară, spiritul de răspundere, rolul de model, acestea sunt pietre ale temeliei geopolitice românești.

Aceasta face forța lui Mihai I de astăzi, cel care a trecut de 90 de ani, în România lipsită de etică instituțională. El este cel mai puternic dintre noi toți.

Regele, în concertul democratic de astăzi, este unul dintre puținii care are posibilitatea să vorbească despre defectul democrației de a politiza excesiv. Mass-media împreună cu clasa politică dau aproape peste tot, în lumea liberă, impresia falsă că viața noastră s-ar alcătui din politică, în marea ei majoritate. Nu este adevărat deloc. Omul, cetățeanul democrațiilor lumii, are o viață plină de alte semnificații și preocupări decât politica. El năzuiește, iubește, mănâncă, are nevoie de soare, de prieteni, de muzică sau de sport.

Consecința acestei exagerări este că oamenii politici se bucură din ce în ce mai puțin de încrederea oamenilor. Prezenți în mod obsesiv în mediile de comunicare, ei ajung să fie reflectați ca având în viața noastră o pondere mult mai mare decât sunt în realitate capabili. Liderii de altă esență, precum părinții, profesorul, episcopul, academicianul, gânditorul, militarul, regele și asa mai departe, nu au loc în această reflectare democratică îngustă. Aceasta nu schimbă însă nevoia omului de o diversitate de modele și de pilde.

În anii din urmă, un ziarist de la The New York Times, unul dintre cele mai influente ziare ale lumii, a venit să ceară un interviu Regelui Mihai. De ce a venit la Rege și nu s-a dus la oamenii politici cu “adevărată” putere în România? Pentru că el reprezintă acea parte de putere care nu ajunge să se mai vadă în lumea democratică, dar care există.

Puterea Regelui este nu numai mare, dar este și de o esență destul de rară. Travaliul lui istoric nu s-a încheiat. Deși întinsă pe mai bine de nouă decenii și plină de deznădejde, povestea sa este una frumoasă, fiindcă nu are doar durată, ci și sens pentru viitor.

Republică sau monarhie?

Începutul lui 2012 produce modificări spectaculoase pe scena publică românească. În Barometrul Adevărul, realizat de IMAS, Regele Mihai ocupă primul loc în încrederea romanilor, cu un procent foarte mare, de 36,6%, mai mare decât al oricărei personalităţi publice. În decembrie, la două luni după discursul din Parlament, Regele avea o cota de incredere de 25,7%. Atunci, doar liderul PNL Crin Antonescu avea cu două procente mai multa încredere decat Regele. Acum, Regele are cu 11 % mai mult decat liderul PNL (care este in continuare cel mai bine cotat politician).  Regina Ana ( cu 27, 8%) Principesa Margareta (25, 9%) şi Principele Radu (21,9%) beneficiază, de asemeni, de o cotă mare de încredere.

Încrederea pe care românii i-o acordă Regelui este normală, având în vedere contextul politic. Protestele din Piaţa Universitaţii şi din ţară au scos la iveală că majoritatea românilor s-au săturat de Traian Băsescu şi de Emil Boc, dar şi că mulţi români sunt dezamăgiţi de întreaga clasă politică. Şi nu vorbim despre un mesaj antisistem, nici despre susţinătorii lui Dan Diaconescu, ci despre oamenii care cred în valorile democraţiei şi care nu se mai simt reprezentanţi de politicieni.

Spuneam că acest  rezultat al sondajului este normal. Şi totusi este miraculos. El arată că, în ciuda vremurilor tulburi, a greutăţilor, oamenii au nevoie, în primul rând, de ceea ce reprezintă şi inspiră Regele Mihai şi Familia Regală: demnitate, normalitate, identitate, tradiţie, sentimentul că facem cu toţii  parte dintr-o comunitate. Oamenii s-au săturat de demagogie şi populisme. Vor să trăiască într-o Românie în care instituţiile funcţionează în interesul cetăţeanului, într-o Românie în care statul îşi respectă cetăţenii. Toate acestea au părut posibile dupa discursul Regelui din 25 octombrie, cel mai important discurs din Romania ultimilor 22 de ani. Puţini şi-au dat seama ce mutaţii majore va stârni acest discurs pe scena publică românească.

După discursul Regelui, oamenii au înţeles, unii dintre ei poate pentru prima dată, care trebuie să fie  rolul Parlamentului şi a altor instituţii într-o democraţie. Deşi Regele nu a mai apărut în public după 25 octombrie, mesajul pe care l-a trimis de Crăciun şi acela de solidaritate cu protestatarii, au întărit convingerea din ce în ce mai multor români că au în Rege un sprijin, au pe cineva pe care se pot baza. În ciuda faptului că Regele are 90 de ani.

De altfel, încrederea se îndreaptă spre întreaga Familie Regală. Iar această încredere nu este una de tipul: “cineva trebuie să ne rezolve problemele.”.  Regele nu a avut niciodată imaginea unui lider paternalist. Regele nu a spus niciodată: eu ştiu totul, eu fac totul, monarhia le rezolvă pe toate. El a spus doar: “aveţi încredere în democraţie şi în instituţiile ei.”. Încrederea pe care romanii i-o arată regelui Mihai arată de ce avem nevoie în acest moment şi nu pot oferi politicienii:o garanţie pentru libertate, identitate, demnitate, normalitate, decenţa.

O analiza publicata pe spunesitu.ro după discursul Regelui în Parlament arăta că este nevoie de o dezbatere serioasă şi pe termen lung asupra formei de guvernământ şi vorbea despre modul în care ar trebui să se desfăşoare această dezbatere., ca “un efort continuu de informare a societăţii asupra mecanismelor decizionale şi politice majore.”

Analiza arăta că această dezbatere ar trebui să pornească de la elite, pentru ca, asa cum  a amintit şi Regele,  în repetate rânduri,  forţa unei naţiuni stă tocmai în puterea elitelor sale de a influenţa progresul şi binele public.

“În momentele fundamentale pentru soarta unei naţiuni, elitele au fost lângă luarea deciziilor, le-au promovat, le-au inspirat şi le-au legitimat. Cu alte cuvinte, în toate clipele esenţiale ale naţiunii române, elitele au fost cele care au decis momentul şi valoarea schimbărilor. De aceea, elitele sunt şi cele de care depinde în mod categoric o anumită dezbatere publică majoră, naţională şi multilaterală cu privire la forma de guvernământ.” Această dezbatere trebuie să aibă loc mai ales în condiţiile în care România este singura ţară din Balcani care nu a organizat un referendum pentru forma de guvernământ nici la instalarea comunismului, nici la prăbuşirea sa.”, spunea Alexandru Muraru, în analiza realizată pentru spunesitu.

Iată însă că românii au luat-o înaintea elitelor. O cotă de încredere de 36.6% şi faptul că în Piata Universităţii se strigă “Monarhia salvează România” arată  că oamenii sunt pregătiţi pentru o dezbatere reală şi serioasă cu privire la forma de guvernământ. Nu mai este vorba despre momentul emoţional creat de discursul Regelui, cum spuneau analiştii în toam,nă, atunci când popularitatea regelui a început să crească vertiginos. Este vorba şi de Familia Regală în ansamblu şi de valorile pe care le reprezintă. Este vorba despre imaginea unui altui tip de conducător şi despre imaginea unei alte Românii.

De acum încolo, orice dezbatere pe tema unei noi Constituţii va trebui să ia în considerare, în primul rând, forma de guvernământ.

http://spunesitu.adevarul.ro/Politic/Dezbateri/-Increderea-pe-care-romanii-o-au-in-Regele-Mihai-arata-ca-a-venit-momentul-pentru-o-dezbatere-nationala–pe-tema-formei-de-guvernamant-9892

Vă invit să urmăriți interviul intitulat “Regândim România”. El a fost realizat de tânărul jurnalist Mihai Copăceanu la TV Sibiu, în urmă cu o lună.

Interviul poate fi vizionat pe pagina mea de blog, în colțul din dreapta-sus, ori pe Youtube, la adresa
http://www.youtube.com/watch?v=Zb-JO65s_oQ

Realizatorul are meritul de a fi construit o emisiune profundă, care reflectă just și cu seriozitate ceea ce se întâmplă la început de an 2012 în România. Ca de obicei, emisiunile din regiunile țării se remarcă prin bun-simț, profesionalism, modestie, instinct civic și, uneori, noblețe sufletească.

Prima vizită publică externă a Familiei Regale a României în anul 2012 a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie.

În perioada 29 - 30 ianuarie, Majestatea Sa Regele Mihai I a efectuat o vizită oficială la Roma, la invitația Suveranului Ordinului de Malta, Alteţa Sa Eminentisimă Fra’ Mattew Festing, Principe şi Mare Maestru al Ordinului Suveran Militar şi Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta.

Majestatea Sa a fost însoțită în vizita la Roma de Șeful Onorific al Casei MS Regelui, dl Andrew Popper.

Regele Mihai a întâlnit pe Principele Suveran în cursul zilei de luni, la Palatul Magistral din Roma.

Discuțiile s-au axat pe continuarea şi extinderea colaborării pe care Ordinul Suveran Militar de Malta a avut-o cu România în activităţi cu caracter umanitar, precum şi pentru cooperarea în organizaţiile internaţionale.

Majestatea Sa Regele a avut întâlniri cu personalități din mediul de afaceri, diplomatic și cu reprezentanți ai societății civile italiene. Regele Mihai a fost, de asemenea, oaspetele Ambasadei României la Roma.

Regele Mihai I a fost distins de către Ordinul Suveran de Malta cu titlul de Bailiff Grand Cross of the Sovereign Order of Malta. De asemenea, Regina Ana și Principesa Moștenitoare au fost distinse cu Marea Cruce a Ordinului.

Manifestanţii din Piaţa Universităţii şi de pretutindeni, protestează de zece zile, pe ploaie, în frig şi pe ninsoare, împotriva mizeriei morale şi materiale, a lipsei de demnitate la care, noi românii, suntem condamnaţi de cei fără cuvânt şi fără omenie, de cei fără Dumnezeu care, pentru propria căpătuială, îşi vând chiar şi compatrioţii şi ţara. Numai din cauza lor am ajuns în străfundul mocirlei. Cu toate acestea, credem că nu suntem definitiv pierduţi, că Dumnezeu ne mai poate salva.

Încă de acum 22 de ani puteam reveni la monarhie, dar creierele noastre au fost spălate de comunişti. Noroc că sufletul nostru nu a putut fi spălat.

Şansa noastră e că avem un rege înţelept care-şi iubeşte poporul, avem un rege iubit în toată lumea pentru că a scurtat cu şase luni al doilea război mondial salvând astfel viaţa a milioane şi milioane de oameni de pe toate continentele, avem un rege datorită căruia am redobândit Transilvania de nord şi Ţinutul secuiesc, pierdute în 1940 prin Diktatul lui Hitler la cererea lui Horthy.

Să nu uităm că epoca de maximă bunăstare a românilor a fost posibilă numai şi numai datorită regilor care au întemeiat România independentă în 1877 şi au reîntregit-o în 1918.

Acum 70 de ani, nivelul de viaţă din Regatul României era acelaşi ca cel din Regatul Belgiei pe care l-am fi depăşit cu mult dacă n-ar fi dat comunismul peste noi.

…Şi nimeni n-ar mai fi plecat astăzi din România!

Cei 22 de ani de după căderea comunismului au dovedit fără tăgadă că în prezent, nouă românilor, ne-a mai rămas doar prima şi ultima şansă: Regele Mihai.

Monarhia va salva România numai şi numai prin voinţa reprezentanţilor poporului român din Piaţa Universităţii şi de pretutindeni, inclusiv a celor din Parlamentul României.

Cu toţii trebuie să ne gândim la şansa noastră şi a copiilor noştri cu cea mai mare responsabilitate de care suntem în stare.

Dă Doamne mintea cea de pe urmă a românilor!

23 Ianuarie 2012, preziua Unirii

Sorin Ilieşiu – autor al raportului neoficial pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegitim si criminal, autor al apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului  http://www.revista22.ro/raportbrpentru-condamnarea-regimului-politic-comunist-ca-nelegitim-si-criminal-2567.html

http://www.gds.ong.ro/apel.htm

http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html

POST SCRIPTUM:
Nu cer nimănui să semneze acest apel pentru că dacă s-ar aduna un milion de semnături, cei de rea-credinţă ar spune că un milion reprezintă doar 5% din populaţia României.
Miracolul reinstaurării monarhiei este realmente posibil. Afirm acest lucru cu toată tăria şi în deplină cunoştinţă de cauză, inclusiv în calitate de coautor al Raportului final pentru condamnarea comunismului. Citez din acest document de stat, al treilea cap de acuzare: O acţiune principală pentru care regimul comnunist trebuie condamnat ca ilegitim şi criminal este “distrugerea continuităţii constituţionale a statului român, prin lovitura de stat din 30 decembrie 1947 care a dus la abdicarea forţată a Regelui Mihai”. Concluzia logică, justă şi inconturnabilă care se impune conform acestui document de stat este refacerea continuităţii constituţionale a statului român prin revenirea Regelui Mihai în fruntea României.

Al cincilea și ultimul program din seria “Casa Regală a României și muzica” a fost transmis astăzi, la ora 16.05, timp de două ore, la postul național Radio România Muzical.

Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare și cu mine am fost din nou, pentru două ore, invitații Cristinei Comandașu, realizatoarea emisiunii. Am vorbit despre muzică, mari muzicieni și despre aportul lor la cauzele sociale servite de fundația Principesei Margareta.

Ultimele două programe din această serie pot fi ascultate pe Internet, la adresa
http://www.romania-muzical.ro/emisiuni/es-index.shtml?sh=16

Am urmarit cu emotie dar si cu ingrijorare cursul protestelor din ultimele zile. Iata ca dupa mai mult de 20 de ani, miracolul se produce din nou – o rabufnire a demnitatii acestei natiuni dupa atatia ani de paralizie, natiune pe care multa lume o credea in moarte clinica!

Cred ca ne-o datoram noua si generatiilor viitoare sa nu risipim cu acuze si discutii sterile aceasta energie motrice ce poate duce la “Schimbarea la fata a Romaniei”! Este cu siguranta un moment unic si foarte probabil nerepetabil pentru urmatorii 20 de ani, o sansa de a aseza Romania pe un drum al depolitizarii, al insanatosirii societatii si al unei dezvoltari reale.

Daca acest protest va fi transformat doar intr-o arma politica, menita a dizolva o guvernare a unei foste majoritati si a instaura o alta, atunci nu va fi decat o schimbare de fatada, pentru ca jocul politic murdar si coruptia sa poata continua nestingherite in culise!

Multa lume asteapta sa apara o noua “forta”, nepatata, aceea a profesionistilor si a oamenilor nesantajabili, patrioti care sa puna mai presus de interesele individuale sau de partid pe cele ale Romaniei.

Poate acesta ar fi si momentul oportun in care sa incheiem “era presedintilor” si sa o inlocuim cu “era omului de stat” - cel pregatit inca din copilarie pentru a reprezenta si conduce o natiune, alaturi de guvern si parlament, – Regele!

Daca tot vorbim de necesitatea introducerii profesionalismului in structura statului roman, de ce sa nu incepem cu varful piramidei – functia suprema in stat?

Este imperioasa limitarea influentei jocului politic in administratie si in luarea deciziilor strategice pentru Romania: economie, fiscalitate, politica externa si interna. Ar trebui adoptat un “pact pentru Romania”, asa cum am indraznit sa va sugerez acum un an, care dupa dezbatere in detaliu de catre opinia publica (dupa modelul islandez al constitutiei participative) sa fie respectat de oricine este la putere, garantul impartial putand fi Casa Regala a Romaniei!

Cautand in istoria noastra, gasim o solutie la o situatie asemanatoare ce a fost gasita in timpul domniei MS Regelui Carol I, exact pentru a limita repercursiunile devastatoare ale vietii politice “vulcanice” din Romania acelor vremuri  in stabilitatea guvernului si in coerenta politicilor de dezvoltare economica. Au urmat zeci de ani de dezvoltare uimitoare a Romaniei, pana la intrarea in primul razboi mondial. Vom fi oare capabili sa invatam din propria istorie?

Urmand aceasta strategie, am avea mai multe sanse sa facem ceva coerent in urmatorii 20 -30 de ani, nu sa schimbam la cativa ani toate prioritatile, proiectele de dezvoltare si majoritatea persoanelor cu functii de raspundere in aparatul de stat!

Doar astfel vom putea schimba in bine Romania, din tara pe care abia asteptam sa o parasim, in tara in care sa ne simtim din nou acasa – din Romania Lor in Romania Noastra!

Acum, Romania are cel mai mult nevoie de mediere si clarviziune, pentru a pune bazele sanatoase ale reformei si asanarii vietii politice si aparatului de stat, pentru a concepe o strategie pe termen lung la nivelul statului roman, prin consultarea cu societatea civila.

Sunt convins ca momentul necesitatii acestei medieri se apropie cu pasi repezi, fiind o alternativa civilizata la escaladarea luptei politice pana in zona anarhiei, ce ar putea distruge echilibrul economic fragil precum si speranta de crestere a nivelului de trai al populatiei in  perioada imediat urmatoare.

Probabil pot fi numit naiv deoarece ma incapatanez sa cred in sansa Romaniei de a deveni mult mai mult decat este ea acum!

Apreciez mesajul Casei Regale in aceste momente depotriva difcile dar si de renastere a constiintei natiunii romane si sper ca va fi citit cu atentie si luciditate de catre guvernanti, oameni politici si reprezentantii societatii civile!

Cu ocazia sarbatorii celor 153 de ani de la prima Unire a Principatelor Romanesti, sa speram ca mesajul unitatii va prevala in fata animozitatilor politice, a intereselor de grup si a tendintelor anarhiste! Si cu ajutorul lui Dumnezeu, fie ca Romania sa paseasca in sfarsit  intr-o zodie norocoasa dupa zecile de ani de suferinte urmati de cei 22 de ani de “democratie originala”!

Nu cred ca trebuie pierdut acest moment pretios cu analize de genul daca a fost sau nu provocare din afara, daca unii dintre manifestanti au fost platiti de un partid sau altul sau daca unii au fost in slujba serviciilor de informatii sau a jandarmeriei. Istoricii se vor ocupa de stabilirea adevarului! E suficient doar sa fim constienti si sa nu pierdem din vedere acest aspect, dar sa ne focalizam pe finalitatea sirului de evenimente, si anume beneficiul Romaniei!

In incheiere, permiteti-mi Alteta sa atasez mesajul pe care vi l-am adresat anul trecut, probabil cu un an prea devreme, mesaj trimis in contextul intrarii intr-un nou deceniu!

Cu deosebita consideratie,
Marius Zgureanu