Expoziție la Monte Carlo

IMG_8659

În zilele de 12 și 13 martie 2012, am efectuat o vizită în Principatul Monaco. A fost a treia vizită externă din anul 2012 a Familiei Regale a României. În ianuarie, la Roma, Majestatea Sa Regele s-a întâlnit cu Suveranul Ordinului de Malta, iar în februarie, la Bruges, în Belgia, am reprezentat Familia Regală la Colegiul Europei, într-o manifestare dedicată României și Republicii Moldova.

Luni seara, la Monte Carlo, am participat la festivitatea de încheiere a expoziției “L’homme Roi“, cuprinzând colecția din acest an a creațiilor vestimentare ale lui Alexandru Ciucu.

Am acordat cu plăcere și cu încredere Înaltul Patronaj acestui eveniment, care s-a bucurat de succes și a adus prestigiu meșteșugului românesc contemporan. Alexandru Ciucu este unul dintre tinerii care duc mai departe frumoasa tradiție antebelică și interbelică a meșteșugului și rafinamentului artistic al breslelor din România. Creațiile sale din domeniul croitoriei masculine sunt din ce în ce mai apreciate în țară și, acum, în străinătate.

La eveniment au participat membri ai Familiilor Regale europene, reprezentanți ai Corpului Diplomatic, ziariști, oameni de artă și oameni de afaceri. Au fost prezenți consului României la Nisa, parohul român ortodox de Nisa, precum și membri ai comunității românești de pe Coasta de Azur.

IMG_8560

IMG_6104

IMG_6109

IMG_6135

IMG_8595

IMG_8660

IMG_6248

IMG_6272

IMG_6312

IMG_6200

3 comentarii

  1. Sanda Florentina Popa

    Sunt magnifice toate aceste evenimente la care membrii Casei Regale a Romaniei acorda Inaltul Patronaj…Ma uit cu atentie la oamenii din aceste fotografii, in afara desigur de Alteta Sa Regala Principele Radu, pe care il vedem cu totii mereu si despre care stim deja ca este o adevarata valoare a istoriei si culturii romanesti, -si cu cat privesc mai mult imi dau seama ca fiecare dintre ei, separat, si, cu atat mai mult luati impreuna, reflecta un potential urias de valoare, rafinament si dinamism care a creat si in mod sigur va continua sa creeze…romanismul.

  2. Popescu Cristina-Adriana

    Alteta Regala,
    Sunt mandra, ca sunt contemporana cu artistul Alexandru Ciucu si ca am dat mana cu el, cand mi-a fost prezentat. Foarte frumos!

  3. Adina

    Felicitari Alteta pentru ca v-ati implicat in sustinerea acestui act de talent si calitate romaneasca.Ma simt atat de bine citind blogul dumneavoastra despre atitudini pozitive,acum
    in vremurile acestea destul de intunecate.Va multumim pentru ca ne tineti la curent cu viata
    Casei Regale Romanesti de care suntem atat de mandri.As dori sa-l felicit,daca imi este permis,
    si pe maestrul Alexandru Ciucu pentru „clipa” minunata pe care ne-a oferit-o.

Lasa un comentariu

© 2007-2017 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 15632088
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook