Jose Carreras
Am avut placerea de a-l asculta, direct si mai ales indirect, de aproape 30 de ani incoace. Nu credeam ca anul 2008 il va mai gasi pe scena, alaturi de publicul sau fidel. Dar sa cante in Romania, la Timisoara, mi s-ar fi parut de necrezut acum 20-30 de ani.
L-am vazut, cred, pentru prima oara, prin anul 1982, la o gala de la Viena transmisa, nu mai stiu prin ce minune, de Televiziunea Romana. Atragea atentia prin rafinamentul lui, prin vocea de o vibratie unica dar, mai ales, prin faptul ca, desi imbracat in frac, avea un picior in ghips. Mai tarziu aveam sa citesc in cartea lui autobiografica explicatia acestei aparitii: se accidentase la un meci de fotbal si nu putea anula contractul din capitala austriaca.
Apoi, cu toata precaritatea mijloacelor noastre de informatie culturala a anilor optzeci, am reusit sa pun mana pe cateva inregistrari pe benzi de casetofon, cu arii de ici si de colo, cantate de el. Am inteles repede ca e vorba de un artist care are ceva unic de spus, in lumea muzicii contemporane. N-avea nevoie sa fie vazut pentru a juca un personaj. Vocea era de ajuns ca sa te aduca nu in universul sunetelor frumoase, ci intr-o lume teatrala, unde personajele au identitate, se misca intr-un spatiu si intr-un timp anume.
Cand a primit vestea bolii sale, leucemie acuta, in 1987, Jose Carreras avea 40 de ani si se afla in timpul turnarii filmului „Boema“ a lui Luigi Comencini, film pe care nu l-a mai terminat niciodata.
L-am vazut evoluand pe Jose Carreras in anul 1993, la Covent Garden, in opera „Stifellio“. In preajma Craciunului din 1996, l-am vazut inca o data, la Royal Albert Hall de la Londra, intr-un concert de colinde.
Aseara, l-am admirat din nou pe Jose Carreras, alaturi de Inalt Preasfintia Sa Mitropolitul Nicolae, in mijlocul unei audiente de aproape sapte mii de oameni, la Timisoara. Ajuns in mod aproape miraculos la varsta de 61 de ani, Jose Carreras este unul dintre cei mai mari artisti pe care i-am cunoscut vreodata. Asa cum spunea dupa concert Mitropolitul Nicolae, dl Carreras a onorat orasul de pe Bega, venind sa cante in mijlocul banatenilor.
Aleteta Voastra regala,
Si pentru mine a fost o mare bucurie sa vad ca marele tenor a ales Timiosara ca oras pentru concertul sau. Este intr-un fel o dreptate ce se face orasului de pe Bega, dupa ce (poate este doar un punct de vedere subiectiv) statul roman a incercat sa discrimineze zona de vest a tarii, in raport cu restul tarii. Timisoara s-a bucurat, si continua sa se bucure, de aportul pe care investitiile straine (in primul rand italienesti si germane) il aduc dezvoltarii locale (una durabila de altfel)!
Fiind in general “orientat spre vest”, am ales Timisoara ca locatie pentru facultate, neuitand primirea extraordinara pe care timisorenii i-au facut-o Majestatii Sale cu ocazia unei vizite de sarbatorile pascale ( desi aveam doar vreo 6 ani, imi amintesc si acum sperantele celor prezenti pe trepetele catedralei, sperante oglindite de sloganele: “Majestate nu pleca, asta este tara ta” si “Regele si patria”)!
Cu profund respect,
N.N.