O scurta replica pentru dl. Daniel Bogdan, referitor la taranii nostri: daca acceptam ideea ca societatea romaneasca a fost distrusa de comunism, haideti sa cautam marturii (iar pentru mine cele mai bune sunt cele literare) de dinainte de 1947. E drept ca avem exemple precum in romanul “Ion”, dar avem si exemple mai putin cunoscute, care par astazi ireale – ma refer la “Isvor, tara salciilor” de exemplu, o catre scrisa de un personaj fabulos pentru mine, printesa (deh, atunci aveam printese, iar ele mai si scriau) Martha Bibescu. Se pare ca pe atunci aveam si tarani senini, care isi purtau straiele imaculat de albe (probabil ca macar duminica) in locul portului actual, slapi, izmene din fash si maiouri contrafacute… Se pare ca, alaturi de dorinta de a ne vedea semenii nefericiti sau nenorociti, exista o “aristocratie a satului”, ceea ce macar presupune oameni mai buni, nu?

Textul meu, chiar dacă luat cuvînt cu cuvînt se referea la satul românesc, aş fi vrut să aibă o tentă generalistă, în sensul că societatea românească în ansamblu are mari carenţe de educaţie şi comportament. De aceea susţin de această dată pe Radu Duda în demersurile sale, se simte o nevoie acută de oameni verticali şi de încredere în toate domeniile dar mai cu seamă în funcţii cheie. Şi recunosc, sînt un pic cam pesimist, nu trebuia să generalizez dar… e o stare generală, pesimiştii nu prea au votat în ultimii 20 de ani. Promit să caut sate prospere cu oameni întelepti pe viitor!

In primul rand vreau sa va multumesc pentru eforturile pe care Dumneavoastra si ASR Principesa Margareta le depuneti pentru ca vocea romanilor din Spania sa fie auzita. Va multumesc ca sunteti singurii reprezentanti ai tarii noastre care sunt preocupati de soarta romanilor din afara Romaniei, spre deosebire de restul asa-zisilor politicieni care sunt preocupati mai degraba de vesnicele lor certuri si interese personale decat de problemele care se agraveaza pe zi ce trece. Munca Altetelor Voastre de reconstruire a imaginii unei tari prea napastuite de o istorie neinduratoare alcatuieste o noua nestemata din coroanele pe care le veti purta intotdeauna, chiar daca ele nu se vad.
Alteta Voastra, as mai dori sa va intreb precum domnul N. N. daca Familia Regala se va intalni cu suveranii Belgiei zilele acestea? Va intreb acest lucru deoarece constat cu ingrijorare ca actualul presedinte se foloseste de vizitele reprezentantilor diferitelor monarhii europene (Marea Britanie, Monaco, Belgia), dar si din afara Europei (Japonia) cu scopul de a-si crea o imagine in ochii electoratului roman cum ca, spre deosebire de Casa Regala a Tarii, el este cel agreat de monarhi.

VA DORESC DIN TOT SUFLETUL SUCCES LA ALEGERILE DIN TOAMNA!!!
IMPREUNA CU NOI VETI MERGE INAINTE CATRE VICTORIE!!!
ROMANIA ALTFEL!

Ma inchin in fata Altetei Voastre si a Familiei Regale a Tarii

Foarte corecta analiza, promit sa o popularizez si eu printre cunoscuti si prieteni.
In alta ordine de idei, are Alteta Voastra in program si o noua vizita in aceasta vara la Turnu- Severin si in Mehedinti? Va asteptam cu mare bucurie!
Am vazut astazi ca este in vizita in Romania Majestatea Sa Regele Alber al II-lea al Belgiei impreuna cu Majestatea Sa Regina Paola a Belgiei. Vor avea o intalnire si cu Familia Noastra Regala?
Va multumesc!

Cu profund respect,
N.N.

Unul din marile ghinioane ale vieţii mele a fost faptul că nu am avut nici o rubedenie apropiată care să locuiască la ţară, să văd şi eu cu ochii mei cum creşte oaia şi capra, cocoşul şi găina, să fac şi eu diferenţa clară între raţă şi gîscă sau pătrunjel, leuştean şi mărar. Tîrziu, în adolescenţă, am aflat ce “gust” are apa de rîu sau de fîntînă ori ce răcoroasă e umbra de nuc sau că, orice vreme ar fi afară, praful de la ţară nu se ridică precum cel de la oraş. Sînt multe amănunte ca acestea care povestite dau un farmec aparte vieţii satului, de aceea toate poveştile lui Creangă te îndeamnă ca măcar din curiozitate să asculţi pupăza sau mierla, să mergi la scăldat ori să furi vo două mere…

Poveşti, din păcate doar poveşti!

Am vizitat, zilele trecute, nişte rubedenii din parte soţiei, oameni de mare ispravă, cu gospodării mari, frumoase şi totodată grele. Şi cînd spun gospodării mari mă refer la case, grădini, pămînturi, maşini, utilaje, tractoare dar şi la copii mulţi, nepoţi şi mai mulţi. Din păcate, am găsit aici atîta dezbinare, încrîncenare, ură şi-o dorinţă nesătulă de răzbunare cum nu am crezut niciodată că pot găsi în sufletele unor oameni care se cred şi se simt credincioşi… Satul românesc este un teritoriu cu mari probleme de comunicare, inteligenţa se pare că ocoleşte această zonă de foarte mulţi ani iar tot de atîta timp comuniunea nu mai face parte din relaţiile fraţi, vecini, prieteni, cunoscuţi, apropiaţi. Bărbaţii au porniri parcă din ce în ce mai atroce, violenţa fiind singura formă de afirmare şi integrare în societate. Iar starea de ebrietate, alcoolul de foarte proastă calitate consumat în cantităţi uriaşe chiar şi în toiul zilei, sub soarele arzător, evaporă orice formă de omenie, înţelegere şi stîrneşte imaginaţia scurtă dar violentă a animalului numit pe nedrept “ţăran”… Femeia??? O subunitate de măsură, un loc de descărcare a furiei… Faţa care acceptă pumni şi picioare la propriu pentru că aşa vrea… Dumnezeu! Aşa trebuie! Acesta este rostul, menirea ei. Am început să cred că feţele îmbătrînite înainte de vreme ale femeilor de la ţară nu sînt nicidecum brăzdate de soare, vînt, ploi, pămînt… natura nu ar face aşa ceva!

În această scurtă vizită am început să înţeleg şi să accept legile Uniunii Europene privind sacrificarea animalelor, sîntem prea violenţi, sadici şi dornici de sînge… Dorinţa de nestăvilit şi putinţa de a asculta răgetul disperat, de a privi în ochii animalului sacrificat denotă înclinaţiile criminale ale omului de la ţară. Legea UE ni s-a părut o lege nedreaptă dar cîtă îndreptare ar fi adus ea…

Aş vrea să mai cred în poveştile lui Creangă dar aşa cum ne mint guvernele în legătură cu “prima casă”, “salariul minim”, “credite de nevoi personale”, “autostrăzi” etc. aşa cred că ne mint aceste poveşti care nu au nici o legătură cu realitatea. Şi dacă în vremuri tulburi, cînd oamenii ar trebui să fie uniţi, noi sîntem dezbinaţi chiar de propriile noastre minţi sărace atunci nu mai cred într-o revenire, o îndreptare. Puterea ar trebui să vină din noi iar în noi nu mai e nimic de valoare. Sîntem prea trişti şi prea săraci în suflete!